7,279 matches
-
TP > ASPP nu îl vădi ti ti nu îl voi vedeai ti În general, s-a considerat că negația blochează deplasarea verbului la C, după cum arată în mod direct distribuția propozițiilor imperative: imperativul pozitiv se caracterizează prin deplasare la C, diagnosticată prin encliză pronominală (116a); formarea imperativului negativ implică procliză pronominală (116b-c), indiferent că se selectează un "imperativ surogat" (i.e. folosirea infinitivului în loc de imperativ), cazul generalizat (116b), ori că se utilizează infinitivul propriu-zis și în structura negativă, utilizare specifică pentru cele
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
imperative și gerunziale, pozitive și negative. Reamintim că lucrăm sub ipoteza că verbul românesc se deplasează ca grup (XP-movement) (§§2; 3.1.2; 3.1.2), ceea ce presupune deplasare a verbului prin specificatori. În cazul imperativului pozitiv (121), encliza pronominală diagnostichează deplasarea la C (pentru moment, vom considera că proiecția la care se deplasează verbul în configurații enclitice este C, urmând a rafina această interpretare în §3.5 infra ca deplasare la FIN); deplasarea la C (i.e. la [Spec, CP]) a
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
deriva și din comportamentul semiadverbului mai: după cum am arătat mai sus, mai se generează drept centru al unei proiecții de aspect și se încorporează prin adjuncție la stânga în structura verbului lexical (sintetic, v. (82), sau analitic, v. (93)). Astfel, mai diagnostichează tranzitarea proiecției de Aspect din domeniul lexical. Conform normelor literare, mai se linearizează imediat la stânga verbului lexical (127a, b), fiind astfel precedat de pronume clitice (128a) / pronume clitice plus auxiliar (128b); în limba nonstandard însă și în istoria limbii române
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
procesele bazate pe deplasare joasă a verbului și ACORD la distanță sunt eliminate pe deplin. 1. Introducere, obiective și structură În româna modernă, etapă în care opțiunea generală de deplasare a verbului este V-la-I (i.e. V-la-MOOD), structurile cu deplasare V-la-C (diagnosticate prin inversiune / encliza auxiliarului și a pronumelor clitice)sunt limitate și contrânse cu formele finite (§III.3.5). În schimb, în româna veche, opțiunea la V-la-C cu forme finite apare mult mai frecvent, și nu doar la imperativ și la
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
clitice morfosintactice generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte varietăți romanice vechi (e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul complementizator (în general, pentru satisfacerea regulii V2), diagnosticată prin encliză pronominală, este bogat atestată (Rivero 1993; Roberts 1994; Poletto 2014)2. Româna veche nu prezintă linearizări de tipul auxiliar - clitic (- verb lexical). Plasarea constantă a auxiliarelor românești în domeniul flexionar și imposibilitatea auxiliarelor de a se deplasa la
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
a românei. Rezultate de reținut • la fel ca în româna modernă, și în româna veche pronumele clitice sunt orientate către flexiune, astfel că analiza propusă în §III.3.2 poate fi extinsă la româna veche • ca regulă generală, procliza pronominală diagnostichează deplasarea verbală de tip V-la-I, iar encliza pronominală, deplasare verbală de tip V-la-C • rarele cazuri în care encliza pronominală este atestată la dreapta auxiliarelor (25) sau la dreapta negației (18)-(19) sunt atestate aproape exclusiv în traduceri, reprezentând structuri de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
SVI.~1670: 5r) b. Și-l luo pre îns, neapărându-i nimea, și mearse în Ierusalim (PI.~1650: 281v) c. Iară el, nepricepându-să nimica de acel cuvânt, să depărtă (VE.1703: 126r) Ridicarea obligatorie la C a gerunziului negativ se diagnostichează prin encliza pronumelor clitice, obligatorie în toate textele din româna veche (32b-c), (33): (33) a. Și înotămu, neprecepându-ne, până la o vreame și anu cu sorocu, cumu și ceia ce înoată pre mare cu precepătură (CC2.1581: 55-56) b. Iar filosoful
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
encliza pronumelor clitice și sunt incompatibile cu lexicalizarea lui să (ca efect al constrângerilor de tipul (Generalized) Doubly-Filled COMP Filter, v. §III.3.5), v. (49) (v. §3.2.2.1 infra). Practic, encliza pronominală și/sau absența lui să diagnostichează o structură cu ridicare la C. În unele cazuri însă, absența complementizatorului să este accidentală și nu se asociază cu ridicarea verbului la C, după cum dovedește procliza pronominală; situațiile în care absența lui să se asociază cu procliză pronominală sunt
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
situație în care să poate coexista cu inversiunea subjonctivului, și anume structura cu recomplementare, în care să neelidat lexicalizează proiecția completivă superioară FORCE 0, nu FIN0, iar să inferior este elidat de deplasarea verbului la [Spec, FINP]. Inversiunea subjonctivului se diagnostichează prin substituția complementizatorului să generat în FIN0 (51), eventual secondată de encliză pronominală (51a-b). (51) a. sănu cândvamânie-se Domnul (CP1.1577: 2v) b. sănu cândva rădice-se (CP1.1577: 268r) c. să nu cumva socotești dzicînd (CD.1698: 85v-86r) d.
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
v) În lumina acestor rezultate, diviziunea procliză/encliză a auxiliarelor și/sau a cliticelor rezultă din activarea de opțiuni diferite în deplasarea verbului în nucleul propozițional al românei vechi: întrucât cliticele și auxiliarele marchează limita superioară a domeniului flexionar, procliza diagnostichează deplasare V-la-I, iar encliza diagnostichează deplasare V-la-C. (vi) Neatestarea deplasării Aux-la-C, efectele de blocare induse de adverbul de negație nu și existența structurilor VOS derivate prin object shift indică faptul că strategia de deplasare a verbului în româna veche este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
diviziunea procliză/encliză a auxiliarelor și/sau a cliticelor rezultă din activarea de opțiuni diferite în deplasarea verbului în nucleul propozițional al românei vechi: întrucât cliticele și auxiliarele marchează limita superioară a domeniului flexionar, procliza diagnostichează deplasare V-la-I, iar encliza diagnostichează deplasare V-la-C. (vi) Neatestarea deplasării Aux-la-C, efectele de blocare induse de adverbul de negație nu și existența structurilor VOS derivate prin object shift indică faptul că strategia de deplasare a verbului în româna veche este deplasarea ca grup (VP-movement); această
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
structurile care sunt compatibile cu două analize sintactice: o formă verbală finită sintetică neînsoțită de pronume clitice(atunci trimise pre el în casa lui; NT.1648: 51v) este compatibilă atât cu o analiză în care verbul se deplasează la I (diagnosticată prin procliză pronominală: și-l trimise la Pilat;NT.1648: 101r), cât și cu o analiză în care verbul se deplasează la C (diagnosticată prin encliză pronominală: Trimise-i cătră Iisus zicând; NT.1648: 76r), dată fiind coexistența acestor opțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
NT.1648: 51v) este compatibilă atât cu o analiză în care verbul se deplasează la I (diagnosticată prin procliză pronominală: și-l trimise la Pilat;NT.1648: 101r), cât și cu o analiză în care verbul se deplasează la C (diagnosticată prin encliză pronominală: Trimise-i cătră Iisus zicând; NT.1648: 76r), dată fiind coexistența acestor opțiuni în gramatica limbii vechi (chiar în gramatica aceluiași text în exemplele de față). Așadar, în statistică, vom urmări doar secvențele verbale cu clitice pronominale
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de Poletto (2014). Autoarea arată că aceste structuri prezintă următoarele caracteristici: (i) elementul interpolat între auxiliar și verbul lexical este subiectul (realizat ca grup nominal definit, pronume, cuantificator / expresie cuantificațională); (ii) verbul lexical apare înaintea modificatorilor verbali (inclusiv adverbe care diagnostichează deplasarea verbului), a altor argumente sau a predicatelor adjectivale. Această distribuție indică cu claritate că subiectul ocupă poziția [Spec, IP/TP], poziția elementelor verbale fiind următoarea: auxilarul este deplasat la stânga subiectului (AUX-la-C), iar verbul lexical se părăsește domeniul lexical vP
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
nucleului verbal (/ scrambling / interpolare), prezente în alte limbi romanice vechi, inclusiv româna veche (Dragomirescu 2013b, 2014, 2015a; v. §4 infra), în care se poate interpola orice tip de constituent, nu doar subiectul. Desigur, exemplele simple (fără clitice pronominale, adverbe care diagnostichează deplasarea verbului etc.) sunt parametric ambigue (v. Clark și Roberts 1993; Roberts 2007), fiind compatibile cu două analize sintactice: fie o analiză cu AUX-la-C de tipul celei discutate mai sus cu subiectul în [Spec, IP/TP] (76a), fie o analiză
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
raportare la româna modernă și am evaluat importanța acestora pentru diagnosticarea procesului de deplasare a verbului. În lumina caracteristicilor limbilor romanice vechi discutate în subsecțiunea anterioară, obiectivul principal al acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a românei vechi, diagnosticată în principal prin postpunerea auxiliarelor și encliza pronumelor clitice reprezintă o instanțiere a gramaticii V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. În §3.1.4.1, am arătat că postpunerea auxiliarelor este un fenomen caracteristic și altor limbi romanice vechi (v.
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
1r) b. Tatăl nostru ce ești în ceri, sfințească-senumele tău (CCat.1560: 8v) În al doilea rând, se observă că subjonctivele fără să au o valoare injonctivă / prescriptivă / augurală (Zafiu 2016), tipică pentru formele irrealis deplasate la C; absența lui să diagnostichează deplasarea acestora la (Spec,)FINP (99). A se observa și alternanța între subjonctivul fără să și subjonctivul cu să în interiorul aceleiași fraze (99c) și structura spațiului preverbal al subjonctivului fără să (verbul este precedat de constituenți focalizați). (99) a. Acicea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
gramatici V2 relaxate specifice fazelor vechi ale limbilor romanice) în limba română veche prin comparație cu gramatica V-la-I, opțiunea generalizată în trecerea la româna modernă (deja dominantă în limba veche). Metodologie Deși și inversiunea formelor sintetice (i.e. structurile V-CL) diagnostichează tot o gramatică cu deplasare V-la-C, este posibil ca unele forme de encliză pronominală să derive din influența unui text/model străin asupra textului românesc. Din acest considerent, am ales să realizăm statistica bazându-ne exclusiv pe poziția auxilarului ca
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
nu se asociază cu o unică valoare sintactică sau funcțional-pragmatică. 3.2.3 Concluzii. Rezumat (i) În româna veche (ca și în cazurile limitate din româna modernă, §III.3.5), deplasarea verbului în domeniul complementizator (i.e. deplasarea V-la-C) se manifestă / diagnostichează sintactic prin inversiune: verbul lexical se deplasează la stânga cliticelor pronominale și/sau a auxiliarelor (având ca rezultat encliza auxiliarelor și/sau a pronumelor clitice). Manifestarea sistematică a ridicării verbului la C prin inversiune se explică prin aceea că strategia generalizată
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
pentru exemple și discuție, §3.1.4.2 supra), encliza pronominală fiind un diagnostic indiscutabil al deplasării V-la-C. Poletto (2014) insistă asupra acestei deosebiri în analiza italianei vechi, bazându-se mai ales pe distribuția verbului prin raportare la adverbele care diagnostichează ridicarea verbului din domeniul vP. De asemenea, unele tipuri de dislocare din spaniola veche (cel puțin în propozițiile subordonate) este posibil să rezulte și din faptul că pronumele clitice în spaniola veche au o gramatică dublă: în propozițiile subordonate, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
conduc către o analiză în care verbul nu se ridică la flexiune, ci rămâne în domeniul vP și satisface prin ACORD la distanță trăsăturile neinterpretabile ale centrelor funcționale din domeniul flexionar: - dislocarea structurilor prin cuantificatorul flotant toți (158); cuantificatorii flotanți diagnostichează poziții argumentale (Sportiche 1988); în structurile cu dislocare, toți cu funcție sintactică de subiect apare la dreapta auxiliarului/auxiliarelor, deci nu poate reflecta o poziție de tip [Spec, IP], ci reflectă fie poziția de generare a subiectului, fie o poziție
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
toțizminti în Tine, iară eu niciodată nu mă voiu zminti (BB.1688: 770) d. de s-arși toțisminti, iară eu nu (BB.1688: 786) - poziția adverbelor (159); se observă că verbul lexical apare la dreapta adverbelor de tipul pururea, care diagnostichează deplasarea verbului în afara domeniului lexical vP (159a); apariția adverbului pururea la dreapta cliticului pronominal indică faptul că pururea nu este deplasat în periferia CP (linearizarea ar fi trebuit să fie în această situație pururease pomenește), ci își păstrează poziția de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
au exponent diferit; auxiliarul fi marchează modalitatea irrealis (Avram 1999; Avram și Hill 2007) - nivelul înalt de deplasare a verbului în româna modernă derivă din instanțierea paradigmatică săracă (v. Schifano 2015a) a categoriei modului deplasarea verbului în domeniul complementizatorului (V-la-C), diagnosticată prin encliza pronumelor clitice și/sau a auxiliarelor, este de asemenea prezentă în gramatica românei moderne; locusul deplasării la C este FINP - trăsătura [+directiv] este responsabilă de deplasarea la C pentru imperativul pozitiv și în imprecațiile condiționale și subjonctivale - gerunziul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
supra și discuția). 58 Avram (2003) arată că în structura domeniului flexionar al gerunziului se proiectează doar Grupul / câmpul sintactic de Aspect (ASPP), însă Niculescu (2013) argumentează și pentru proiectarea Grupului de Timp (TP); ridicarea obligatorie la C a gerunziului, diagnosticată prin encliză pronominală, este independentă de structura domeniului flexionar al acestei forme nonfinite. V. discuția din §3.3 infra. 59 Nu ne propunem o discuție aprofundată a negației propoziționale în limba română, ci ne concentrăm doar asupra interacțiunii dintre negație
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
implică câteva etape obligatorii în stabilirea diagnosticului de ischemie periferică: date generale, antecedente personale cu precizarea debutului manifestărilor, respectiv a modului de evoluție a acestora. a. Date generale 1. Vârsta: arteriopatiile pot apărea la orice vârstă. În perioada perinatală se diagnostichează bolile arteriale congenitale: sindrom Marfan, stenoza aortică supravalvulară, coarctația aortică, canalul arterial persistent, fistule arteriovenoase etc. În copilărie se identifică arterite de cauză reumatismală, infecțioase, iar la adultul tânăr primordială este trombangeita obliterantă (boala von Winiwarter-Buerger), alături de alte afecțiuni cum
Tratat de chirurgie vol. VII by IOAN ŢILEA, LIVIU MORARU, RADU DEAC () [Corola-publishinghouse/Science/92083_a_92578]