5,830 matches
-
vol. V din OPERE, p. 387 și 397) să pună dilema: „sau va fi existat o ultimă transcriere-Eminescu a poeziei, sau cel care a copiat în 1889, pentru Fântâna Blandusiei, a căutat să fie cât mai credincios indicațiilor manuscrisului”. Această dilemă scoate din discuție „notesul” lui Eminescu și-i permite lui Perpessicius să claseze și să dateze ambele poezii la anul 1879, pentru că ciorne anterioare ale lor sunt databile la acest an. Perpessicius răspunde unor comandamente de moment: în urma centenarului nașterii
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
în caz de rămâne Societatea în ideea de a lua o casă în Botoșani, în scopul de a fi Mihai aproape de bunul doctor Isac, apoi iarăși mă unesc, deși am speranță că nu va avea trebuință poate de el.”. Este dilema Hanrietei mai veche: lângă doctorii din Iași sau lângă doctorul din Botoșani. Trebuie spus aici, ca să nu mai insistăm la fiecare scrisoare în parte, că este vorba de o casă în Botoșani, chiar pe lângă doctorul Isac, aflată în custodia Mănăstirii
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
același an Eminescu publicase „Rugăciunea unui dac” din care coboară metafora pietrei de mormânt și dorința de a nu se fi născut. Imaginea scrisului, dacă se leagă de condeiul și foaia de hârtie omise, intră într-un dialog interior cu dilema permanentă a poetului: nu folosește nici de data aceasta „desmânierii” iubitei, pentru că i separă distanța ci tot ziarului, care este aici și trebuie să iasă. Alegerea acestui colaj publicat în 1890 în revista „Arhiva” s-a făcut oarecum întâmplător, autorul
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
poetului: nu folosește nici de data aceasta „desmânierii” iubitei, pentru că i separă distanța ci tot ziarului, care este aici și trebuie să iasă. Alegerea acestui colaj publicat în 1890 în revista „Arhiva” s-a făcut oarecum întâmplător, autorul urmărind vag dilema lui Eminescu „cercul vicios al ziaristicii” sau „iubirea casnică” dar tăindu-i baza, punerea în ecuație, iar apoi căutând expresii „proletare” precum muncă, salahorie etc. (putea alege și altele, Eminescu se compară chiar cu „uvrierii apusului” undeva) rotunjind oarecum mărturisirea
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
persoana lui Eminescu, mergea dincolo de aceasta și țintea pe de o parte grupul de prieteni din jurul lui iar pe de altă parte chestiunea geniului ca atare, chestiune care acum se pune și se discută serios prima dată în cultuira română. Dilema lui Grama Or, dilema în care trăiesc ei cu adevărat este aceasta, expusă cât se poate de logic de Alexandru Grama, unul dintre contestatarii de temut ai lui Eminescu: „Să recapitulăm încă o dată. Până la căderea în alienațiune mintală, Eminescu n-
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
dincolo de aceasta și țintea pe de o parte grupul de prieteni din jurul lui iar pe de altă parte chestiunea geniului ca atare, chestiune care acum se pune și se discută serios prima dată în cultuira română. Dilema lui Grama Or, dilema în care trăiesc ei cu adevărat este aceasta, expusă cât se poate de logic de Alexandru Grama, unul dintre contestatarii de temut ai lui Eminescu: „Să recapitulăm încă o dată. Până la căderea în alienațiune mintală, Eminescu n-a fost mai de
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
și blestemă bărbatul, acum râde și-l netezește. Ce urmează de aici? Sau noi fără reclam nu ne știm prețui pe bărbații noștri, când îi avem, sau Eminescu n-a fost geniu.” (Apud eundem, p. 4243). Alexandru Grama rezolvă această dilemă „ardelenește”, adică în limitele unui bun simț care salvează... tocmai generația lui Eminescu, în speță pe un Titu Maiorescu însuși sau pe Nicloae Pătrașcu, în general pe intelectualii subțiri care au stat în jurul poetului: „Căci, oare, pe Alecsandri și Mureșanu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
iau cuvântul după moartea poetului ca să-l explice lumii și ca să se explice pe ei înșiși. (Eminescu a fost numit „geniu” în poezii dedicatorii apărute în timpul vieții sale, în alte luări de cuvânt encomiastice,etc.. dar de către alții decât aceștia). Dilemele lui Alexandru Grama și Aron Densușianu sunt, anterioare acestor ediții de la începutul secolului al XX-lea, privesc tocmai postumitatea imediată a poetului și acuză „generația sa” (de fapt, cercul strâmt de justificatori care se justifică) de faptul că nu l-
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
consideră că îngerii au fost făcuți după chipul și asemănarea femeii, sunt, deci, posteriori omului, o „cădere” din om. În 1870, când debutează la „Convorbiri literare” cu acest poem, Eminescu asimilase suficientă informație în domeniul religiei creștine și avea acele dileme sfâșietoare care stau la baza misticismului său încât să poată discuta din interior procedeul lui Rafael. Să ne amintim poemul: pictorul (Rafael) a văzut-o pe Venus și a creat-o după forma ei pe Fecioara Maria. Exact așa s-
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
expresii care afirmă că anumite stări de lucruri există sau nu există, reprezintă tot ceea ce se poate spune. Ele sunt numite de Wittgenstein propoziții cu sens, pe scurt, propoziții. Care este însă statutul propozițiilor elementare? Sunt și ele propoziții? Toate dilemele interpretării Tractatus-ului par să se concentreze în răspunsurile ce pot fi date acestei întrebări. Pe de o parte, în 4.21 se spune: „Cea mai simplă propoziție, propoziția elementară, afirmă existența unei stări de lucruri atomare“, iar în 4.3
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a realității.“58a Întrebarea este însă tocmai cum e posibilă o asemenea sinteză. Nu am întâlnit și nici nu pot oferi un răspuns bun la această întrebare. Afirmarea sau negarea caracterului descriptiv al propozițiilor elementare conduce în egală măsură la dileme. S-a subliniat adesea că Tractatus-ul reprezintă o lucrare greu de înțeles. În lumina considerațiilor de mai sus ne putem întreba însă dacă înțelegerea lui satisfăcătoare este, în genere, posibilă. Odată ce trecem peste dificultățile pe care le ridică înțelegerea ontologiei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
întrebări cu caracter principial, la care răspunsurile pot fi calificate drept „descoperiri filozofice“, și clarificarea împinsă cât mai departe a folosirii pe care o primesc expresiile limbajului în diferite contexte. O asemenea clarificare poate duce la dizolvarea multor întrebări și dileme care i-au chinuit pe filozofi. Cu greu s-ar putea susține că trecerea de la un mod de a gândi la celălalt nu constituie o ruptură. 4. Ce se schimbă în modul cum este privit limbajul? Dacă Cercetările vor fi
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și folosirea pe care o dăm banilor, atunci întrebări de tipul „Ce este propoziția?“, „Ce este timpul?“, „Ce este binele?“, întrebările care abundă în cărțile de filozofie, vor înceta să fie pentru noi întrebări importante. Odată cu aceasta, toate acele confuzii, dileme, încurcături și controverse pe care le provoacă încercările persistente ale filozofilor de a găsi răspunsul presupus corect la asemenea întrebări vor dispărea. Căci în viața curentă, în activitățile obișnuite ale oamenilor, folosirea cuvintelor este clară. Nu există motive pentru a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de fapt nu este „limbajul“, ci „limbaje“ dintre cele mai diferite. 5. Contrapartea modului cum este privit limbajul: tratarea problemelor filozofice Un element de continuitate în evoluția gândirii lui Wittgenstein, care a fost adesea subliniat, este că acele confuzii și dileme conceptuale de care este plină filozofia reprezintă o consecință a incapacității noastre de a câștiga o privire clară asupra modului cum funcționează limbajul. Un comentator susținea că, în contrast cu schimbarea viziunii lui Wittgenstein asupra limbajului, modul cum a tratat el problemele
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
elevi; • deschiderea lecției cu o anecdotă, cu o glumă, cu observații hazlii; • prezentarea unor date statistice sau fapte provocatoare; • apelarea la mărturisire sau la experiența personală; • folosirea unor citate relevante pentru tematica dezbătută sau a unor afirmații care să creeze dileme cognitive. Dacă puterea de convingere are legătură cu rațiunea și stăpânirea limbajului verbal, rezonanța afectivă depinde de valorificarea elementelor paraverbale (tonul vocii, ritmul vorbirii, intonația, intensitatea vocii etc.) și nonverbale (privire, vestimentație, accesorii, mers, postură, miros, gestică, proxemică etc.). Profesorul
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
că alături de rostul acumulării și păstrării cunoștințelor, există și beneficiul tăcerii în școală. Liniștea obținută în mod autoritar (ca o tăcere obedientă) are infinit mai mică valoare decât atmosfera de ,,tăcere" produsă prin captarea atenției elevilor cu ajutorul întrebărilor care creează dileme cognitive. Aprofundarea unităților de învățare solicită și tăcerea, mai ales în timpul provocărilor și căutării aspectelor esențiale. Capitolul 3 Valorizarea gestului în comunicarea didactică 3.1. Dimensiunea relațională Orice intervenție educativă în cadrul școlar se bazează pe comunicarea didactică, bidirecțională și în
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
înseamnă nici desființarea autorității și nici îndepărtarea profesorului devenit inutil, ci redefinirea autorității ca autoritate co-participativă și accentuarea laturii facilitator-ajutătoare a rolului de profesor"107. Contextul școlar devine scena unor schimburi și împărtășiri care pornesc de la inițiativele, dorințele, convingerile și dilemele elevilor, iar lecțiile sunt orientate și în funcție de curiozitățile și reacțiile elevilor. Remarcăm, astfel, în procesul instructiv-educativ încurajarea spiritului interogativ al elevilor și implicarea acestora în alegerea metodelor de predare-învățare și în stabilirea regulilor clasei. Profesorul utilizează uneori texte neprelucrate și
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
îl săruta“ (trad. n.). Comportamentul regelui i-a uimit pe toți: i-a conferit vărului său titlul de duce de Lennox, singurul titlu de duce al Scoției. Louis Crampton consideră că în această nouă postură, Lennox se confrunta cu o dilemă morală. Venit în Scoția ca agent catolic, privit cu suspiciune de către presbiterieni, devenise brusc cel mai important sfătuitor al unui băiat-rege de doar treisprezece ani, care era dependent emoțional de el. Avea astfel de ales între loialitatea față de papă și
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
Ființa umană se găsește mereu la răscrucea creată între a-și exprima deschis și plenar personalitatea, pe de o parte, și a se conforma normelor, valorilor, tradițiilor și credințelor comunității/organizației/instituției, pe de altă parte. Aflați în fața acestei fundamentale dileme și cruciale opțiuni, unii cred că nu au nevoie de nimeni. Ei au ajuns la concluzia că omul trebuie să se descurce singur, să-și impună personalitatea în orice împrejurare s-ar afla. În context, aceștia cred că ceilalți mai
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
a exista. Tot ceea ce putem face și tot ceea ce poate da sens vieții noastre este să ne impunem pe noi înșine și să ne descurcăm cu forțele proprii (potrivit principiului puterii și al darwinismului social). Alții, aflați în fața aceleași fundamentale dileme și cruciale opțiuni, consideră că între elementele esențiale ale vieții noastre sunt relațiile umane, comunitatea cu cei asemeni nouă. Ele ne dau consistență, noblețe și forță de a trăi. Privit din punctul acestora de vedere, individualistul luminat "trăiește din ce în ce mai mult
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
interlocutorului, cât și asupra conținutului mesajului lui (este important cu deosebire să deslușim stările lui emoționale negative, acumulările lui emoționale, pentru a preveni apariția relației conflictuale sau pentru a o detensiona); • să ne întrebăm interlocutorul despre nevoile, trebuințele, preocupările, anxietățile, dilemele și dificultățile sale (ținând, desigur, sub control exprimarea propriului orgoliu, dorința de a ne impune și de a dispune); • vom folosi cu predilecție întrebări deschise (fără a le evita pe cele închise, atunci când situația o cere); nu vom pune două
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
în situații complexe, ei joacă jocuri foarte complicate ale încrederii și ale trădării, ale câștigului și ale pierderii, ale speranței și ale dezamăgirii, ale prudenței și ale curajului/riscului. O asemenea situație este aceea pe care specialiștii au numit-o dilema prizonierului 25 (pentru implicațiile și pentru efectele ei macrosociale a se vedea și interesantele analize sociologice ale lui Raymon Boudon, 1998). Jocul a fost inventat de către cercetătorii Merrill Flood și Melvin Dresher. A. W. Tucker (de la Universitatea Stanford) a descris
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
în consecință, primul este absolvit de pedeapsă, iar cel de-al doilea primește pedeapsa maximă; (c) ambii învinuiți mărturisesc/recunosc fapta de care sunt acuzați (niciunul nu cooperează cu celălalt) și, prin urmare, primesc o pedeapsă aspră, dar nu maximă. Dilema prizonierului rezultă din imposibilitatea de a comunica între ei, pentru a se pune de acord asupra strategiei pe care să o urmeze (Chelcea, Iluț, (coord.), 2003). Într-un astfel de joc, fiecare individ este interesat în mod exclusiv de binele
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
recunoaște, cea mai bună soluție este să recunoască fiecare, ceea ce face ca amândoi să piardă. Pe scurt, acționând în interesul propriu (necooperant), fiecare inculpat/jucător produce o variantă care în ultimă instanță nu-l avantajează pe niciunul. Reluând și experimentând dilema prizonierului, Morton Deutsch (1962, apud Boncu, 2006, pp. 30-31) a demonstrat faptul că "pentru fiecare parte, exploatarea celeilalte părți este mai profitabilă decât cooperarea, care este mai profitabilă decât non- cooperarea ambelor părți, care la rândul ei este mai profitabilă
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
este mai profitabilă decât cooperarea, care este mai profitabilă decât non- cooperarea ambelor părți, care la rândul ei este mai profitabilă decât faptul de a fi exploatat/trădat de către celălalt". În principiu, în situațiile cu motive mixte (cum este și dilema prizonierului) există două forțe distincte: • pe de o parte, tendința de a maximiza câștigul mutual prin cooperare; • pe de altă parte, tendința de a maximiza câștigul personal prin competiție (de fapt, de a maximiza diferența dintre scorul propriu și scorul
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]