51,126 matches
-
Și venea, chiar cu mai mare elan. Avocatul a strigat după Liana: Ce să cercetez, mă rog? Cine sosește de dimineață, ca să nu se răcească patul, aruncă femeia peste umăr. Începînd din acea clipă au început frămîntările avocatului și în final a avut loc explozia. Evident că a urmat bătaia, cearta, spectacolul și... împăcarea. Amorezul a ieșit șifonat de tot din toată tărășenia asta. Într-o zi, cei doi soți împăcați, se plimbau tandru, ținîndu-se de mîini. Din spate aud: Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
sîngele în vine. S-au dus naibii bănuții mei... Lacrimile năvălesc în ochi, dar stau acolo cuminți. Nu vreau să mă fac de rîs. Încep procesele și noul președinte privește prin împricinați. Aceștia se intimidează, se bîlbîie, plîng și, în final, se roagă doar lui Dumnezeu. Din cînd în cînd Iosif privește spre "protectorul său", spre omul acela blajin, spre acel înger păzitor. Oare va ține cont "balaurul" ăsta de președinte și de opinia ta, îngere ocrotitor? Îngerul schițează iarăși un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
se oprește în mijlocul drumului. Este turbată, cu siguranță că-i bolnavă. Dar ce blană frumoasă are! Șoferul se uită atent la lighioană și mașina se izbește de un parapet, intră într-o mișcare necontrolată, se răsucește, se răstoarnă și, în final, se izbește de un copac. Crudu își revine la spital și observă că ora este foarte aproape de sosirea camionului. Vreau să dau un telefon, scîncește rugător. I se dă telefonul său și omul își sună șeful. Șefu', sînt în spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
minute... Ham, ham, ham! Te implor, fii un lord și ai milă... Auzind asta, cățelul tace și dă din codiță, flatat de așa cuvinte. Mașina trece în trombă, revine de cîteva ori, se cercetează gardul de cătină și, într-un final, pleacă. Ilarion sărută cățelușul pe bot și-i mulțumește... Povestitorul se oprește și soarbe tacticos licoarea din pahar. Și după aceea? întreb curios. Mi-am cumpărat pistol! Dar nu știi de ce toată povestea asta s-a intercalat în viața ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
să prevăd ce aș putea să fiu rugat. O pauză mai lungă decît era necesar devine jenantă. Nu mi-ai spus, totuși, cum îți pot fi de folos. Omul se scarpină în cap, se cam codește și nu îndrăznește. În final continuă: Aveți un salariat aici pe nume Donose. Și? Poate o ia în căsătorie. Rămîn un timp perplex. Dar... Da, și el... Dar are aproape 40 de ani! Este adevărat, dar el este cel mai bleg. Subiectul devine interesant și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și a dat ortul popii, cînd în mod normal n-ar fi trebuit, avînd niște funcțiuni de îndeplinit. Experiența aceasta a trasat o linie dominantă în structura poetesei. Linia trecea prin trei puncte esențiale ale vieții: mașina, iubirea și, în final, moartea. Cele trei repere ale vieții se împleteau, se inversau, se prindeau într-un vîrtej nebun, al cărui rezultat era, invariabil, suferința. Dacă nașterea și moartea implicau în mod real suferința, nu se înțelegea de ce și iubirea implica durerea. Roxana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pierdut liniștea bietul copil și a început să se intereseze. A plecat în comună, a întrebat și a aflat adresa din Constanța a mamei lui. Era sigur că o revedere i-ar trezi acesteia sentimentele materne, care ar duce în final la o viață alături de mama sa. Trebuia să împrumute niște bani pentru tren și s-a adresat unui director care era pîinea lui Dumnezeu. Am nevoie de 100 de lei, dom' director. Pentru ce îți trebuie? Să... am eu nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
el pe hoți. Ce vrei, șefu'? Am și eu copii. Hai, scoate mălaiul. Hoții se consultă, adună mînă de la mînă. Trei sute, șefu'. Să moară mama, nu mai avem. De fiecare. Hai, încă trei bătrîne. Hoții gem, se frăsuie și, în final, cedează. Dar, șefu', de acum ăsta este prețu', da? Vedem noi. Nu tu drujbă, nu tu foc de avertisment, pacea domnește peste cetățeni. Anchetele la americani vor decurge cam astfel: De unde ați cumpărat, domnule John, rachetele, dinamita și toate celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de "bună ziua!", apoi ca de "ce mai faci?", mai târziu, când ți se pare că te-a uitat definitiv, se întoarce din drum și te întreabă "cum faci?", "de ce faci?", "pentru cine faci?", "chiar este necesar să faci?" și, în final, "de ce-ai făcut?" Cu sau fără vină, neliniștea crește în noi pe măsură ce-i lăsăm ușa deschisă, ca într-un târziu, când ne dăm seama cât de plini de incertitudine suntem, să încercăm să răscumpărăm ce am pierdut, culpabilizându-ne, asumându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
unei anchete (niciodată intuiția nu i-a jucat feste). La început, a fost suspicios, dar pe măsura demantelărilor lacrimogene, domnul maior s-a lăsat târât ca o insectă în plasa păianjenului. La început, cântărea fiecare gest, grimasă, mimică, ca în final, impresionat de oscilările nervoase ale domnișoarei, de comportamentul ei bipolar, de temperamentul oscilant între blândețe și masochism și de câte altele, să plătească (pentru prima dată) tribut instinctelor sale de om slab. Părintele stareț încercă să îngâne ceva a milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
care timp vorbești? Mereu am împărțit pe din două așteptările! 18, 32, 64... aici, acolo, dincolo, simple dimensiuni față de care raportăm neputințele. Răscumpărarea identității prin pătimire, nici măcar în viețile sfinților. Dumnezeirea nu este o compensare echitabilă a spațiilor și, în final, un abandon dulce în nedefinire. Dumnezeu secționează timpul felii fără să-și privească ceasul. Primești moartea, primești viața atât cât te lasă inima; edenul, genunea, casa bonusuri pentru un exercițiu al răbdărilor irepetabile. Genia, marginile sunt perceptibile doar atunci când te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a se declara tocmai despărțirea de regimul ficțional al literaturii, dată fiind ținta practică urmărită: "... acela care lasă deoparte ceea ce este pentru ceea ce ar trebui să fie, mai curînd află cum ajung oamenii la pieire decît cum pot să izbutească". Finalul capitolului XV e un îndemn la practicism, chiar și amoral dacă e necesar. Principele să nu se preocupe că și-ar putea face "faimă rea" îmbrățișînd păcatul "fără de care i-ar fi greu să păstreze statul". Ceea ce e virtuos poate
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
în cineva, dar adesea trebuie să te prefaci că ai încredere. (Christina) 30 Ele sînt venale (fără scrupule). (Christina) 31 Ce loc va dura atît, dacă e serios atacat fără să fie apărat? (Christina) Observația are valoare parțială, pentru că în finalul capitolului se pune accent și pe apărare. (N.ed.) 32 Toți principii de astăzi sînt ecleziastici. Toată Italia este în această stare, ca și o mare parte a Europei. (Christina) 33 Se poate nefericire mai mare decît aceea în care sînt
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și de seniori în cadrul populației active influențează concurența între lucrători de vârste diferite și, ca urmare, capacitatea lor relativă de angajare. Pensionarea generației baby-boom va transforma, pe acest plan, gradele acestor calități ale persoanelor active. Persoanele inactive inițial sunt, în final, inactive cu mai mult de 90% la starea finală, căci statutul de inactiv este rezultanta unei alegeri ce se accentuează în timp. Ieșirile din activitate atât pentru un loc de muncă cât și către șomaj se adaptează totuși conjuncturii via
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
de dinaintea decesului nu privește decât un mic număr de persoane și nu poate deci avea decât o slabă incidență financiară. O scădere de 50% la 10 ‰ din persoane, chiar dacă e vorba de cele mai mari consumatoare, nu va trage în final decât 4%. Dacă scăderea intervine pe la 50 de ani, incidența sa este inferioară lui 0,1% pe an. Apoi, decesele nu sunt evitate decât în mod temporar. Dar mai ales reportul deceselor în timp este cu siguranță în parte imputabil
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
Baum Erika, o fată mai mică decît noi, dar al cărei tată avea servi ciu la oraș, că mai Întîi vor trage beton peste drumul din Ardud, apoi peste cel din Beltiug, urma la rînd Mădă rasul și abia la final trebuia să venim noi. Una ca asta o fi fost sau nu de crezut, sigur e că n-o puteam Înghiți. Așa că, În frunte cu Zoli, după ce l-am luat și pe Duczi, ne-am dus să aflăm adevărul de la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de Zoli picat de la Tel Aviv. Mă găseam la Satu Mare, În casa cu curticică și grădină cumpărată de ai mei pe Strada Pionierilor, azi Wolfenbüttel. Oricine ar fi vrut să mă caute știa că poate da de mine acolo, de la finalul sesiunii de examene pînă la reluarea cursurilor la mijlocul lui septembrie. Nu plecam nicăieri, nu pentru că nu aș fi vrut, ci fiindcă nu aveam cu cine. Colegele mele de la Limbi Romanice, Clasice și Orientale se prăjeau la soare la Costinești, unele
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la revedere“ adresat numai mie cu apelativul „domnul de la București“. Nume nu mai aveam, graba lor de a dispărea le tulburase serios ținerea de minte. Muzicologul și solista, uimiți pesemne de plecarea abruptă a celorlalți, au bîiguit cîteva amabilități de final și ne-au lăsat singuri În sala rece. Nu mă dumiream nicicum de unde s-o iau pe nou-ve nită. Nu o identificam și pace. Creierul Îmi lucra la turație mărită, dar poate frigul, poate picatul ei ca din cer Îl
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
om În mișcare pe care, la primele priviri, nu-l pătrunsese. Din existența de dincoace, ființa energetică Își conservă probabil doar imaginea. Dar, dacă subtilitatea corpului se traduce prin perfecțiune imagistică, În lumea cealaltă ar trebui să dobîndim chipul din finalul devenirii noastre fizice, adică din tinerețe, o icoană. Cei care s-au Întors din moarte clinică nu ne-au spus În ce măsură eliberarea de Învelișul terestru ne vindecă și de sluțenie, de dizarmonii precum un nas prea lung, un gît cam
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lucrurile și cu femeia de față: mult va fi păcătuit, dar și mai mult iubește, pentru că ea a îndeplinit toate riturile de bună primire și dragoste frățească pe care fariseul s-ar fi cuvenit să le îndeplinească față de oaspete. În final, Isus îi iartă femeii păcatele, spunându-i că propria ei credință a izbăvit-o. Să reluăm povestea din punctul de vedere al studiului nostru. Luca moralizează tâlcul scenei, introducând un personaj despre care se știe că este o „păcătoasă”. Această
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
zece frați (singurul neimplicat fiind Ruben), și incestul cu nora sa, Tamar, soția lui Er și Onan27. „Testamentul lui Iuda”, parte din Testamentul celor doisprezece patriarhi 28, se oprește asupra incestului, povestit ca o fabulă negativă cu morală pozitivă: în final, Iuda își sfătuiește copiii să consume vin cu moderație și să nu se lase pradă luxuriei. La începutul Testamentului însă, Iacob îi prevestește fiului său un destin regesc. Norocul îl va însoți în toate împrejurările. Regalitatea și norocul sunt cele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
scris. Iuda își împlinește și el, până la capăt, misiunea. Scurtul dialog, precedat de sărutul lui Iuda, pecetluiește două destine indisolubil legate unul de altul. Matei însă nu se oprește aici. Tocmai am vorbit despre pecete și destin. Destinul presupune un final, un punct terminus care-i conferă sens, care-l aureolează întru câtva. La Matei, pentru prima dată, Iuda apare pocăindu-se, apoi curmându-și singur viața. Fragmentul este puternic și sugestiv. Propun următoarea traducere, cât mai aproape de original: Atunci, văzând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ca atare. Elementul comun este numele: „țarina sângelui”. Probabil bucata de pământ purta deja numele respectiv, iar evangheliștii nu fac decât să speculeze relația dintre toponim și fapta lui Iuda, fiecare propunând o versiune conformă cu propria teologie 43. * În finalul „dosarului Iuda” oferit de Noul Testament aș dori să invoc trei chestiuni spinoase, fără pretenția de a aduce vreun răspuns definitiv. De altminteri, socotesc că ele nici nu pot primi răspunsuri definitive, ca toate chestiunile profund umane și profund religioase. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Interpretarea din capitolul al XII-lea nu prea lămurește lucrurile. Îngerul-hermeneut trimite direct la viziunea celor patru fiare din Cartea lui Daniel 104. E vorba despre succesiunea domniilor în Imperiul Roman, în general, și peste Israel, în special. Leul din final îl prevestește pe Mesia, care va fi trimis de Cel Preaînalt la sfârșitul lumii, ca să-i „judece”/discearnă pe drepți de nelegiuiți. A treia viziune are loc la o săptămână după a doua. Acum, îngerul nu-i dă voie să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
înghite în pântecele său pe cei doi păcătoși. A treia scenă: câțiva hoți încearcă să spargă zidul unei case și să se strecoare înăuntru. Dar fulgerul trimis de arhanghelul Mihail, bineînțeles, la cererea patriarhului, îi face într-o clipă scrum. Finalul capitolului se desfășoară într-o notă oarecum hazlie. Dumnezeu, derutat, ba chiar înspăimântat de zelul punitiv al protejatului Său, strigă din cer către arhanghel: „Poruncește, Mihaile, să se oprească de îndată carul. Du-l îndărăt pe Abraham, ca să nu vadă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]