6,379 matches
-
că le-am cumpărat? Și, a continuat el pe un ton de tachinare, dacă ești foarte, foarte cuminte, poți să le mănânci de pe abdomenul meu. Am izbucnit în râs. Era un înger de om. N-am putut să-mi reprim fiorul de dorință care m-a străbătut la gândul abdomenului lui plat și musculos. Deși probabil că acesta fusese exact genul de reacție pe care se bazase și el. Mi-am turnat repede încă un pahar cu vin, dar de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ar fi mult prea rușine să vă spun că Adam m-a sărutat peste tot. Și vreau să zic peste tot. Iar atunci când nu se ocupa cu chestia asta, mă acoperea cu niște mușcături ușoare și delicioase care-mi dădeau fiori. Și sub nici o formă nu pot să vă povestesc despre momentul când, în sfârșit, Adam a fost înăuntrul meu. Să vă spun cât de frică mi-a fost să nu mă doară și cât de blând a fost cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
dispus. Ia-l! Am întârziat la serviciu. — Mersi, tati, am spus eu somnoroasă, ridicându-mă cu greu în capul oaselor și dându-mi părul la o parte din ochi. M-am uitat la scrisoare. Avea ștampilă de Londra. Cu un fior rece, am realizat că erau actele apartamentului și toate celelalte documente de care se îngrijise James. Am cochetat cu ideea de a suna la Vatican ca să raportez un miracol. Cu siguranță că nimic altceva nu mai sosise de la Londra în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Și să mă întrebe dacă mă hotărâsem asupra zilei întoarcerii. Nu, încă nu, i-am răspuns eu fără vlagă. Însă curând, promit. —Așa să fie, mi-a spus el cu un rânjet sugestiv în voce. Ceea ce mi-a iscat un fior de spaimă. Gândul că aveam să dorm cu el, să fac din nou sex cu el nu era deloc unul plăcut. Cum i-am închis - recunoscătoare - lui James, telefonul a sunat din nou. Era Adam! Frumosul, înaltul, bunul, haiosul, dulcele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
surprinsă și inocentă. —Tu ce crezi că fac? — Nu sunt sigur, mi-a răspuns el. Atunci ar trebui să-ți spun, nu-i așa? am zis eu cu voce mieroasă. —Ăăăă... păi, da, a acceptat James. M-a trecut un fior rece când i-am auzit îngrijorarea din voce. —Plec, am spus. —Pleci? a urlat James. De ce dracu’ pleci? Tocmai am lămurit situația. După care a început să râdă ușurat. —Of, Doamne, iartă-mă, a zis, preț de-o secundă... a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
se terminase. Tu chiar nu te mai întorci, nu? mi-a spus el cu tristețe. Și cu toate că eu pusesem totul la cale, cu toate că asta îmi doream cu-adevărat, și eu m-am simțit foarte tristă. Am fost străbătută de un fior de profund regret. Ce bine ar fi fost dacă situația nu ar fi ajuns în punctul ăsta! Ce bine ar fi fost dacă relația nu s-ar fi destrămat! Dar se destrămase. Reuniunile înlăcrimate din ceasul al douăsprezecelea sunt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
iambice, numai că Într-o lume aflată-n vertiginos picaj invers spre culmi cu mistreți dezvelindu-și sub buza de sus colții poleiți, totul era aluzie, lunecînd spre iluzie pînă la vertij. Proces ce nu putea stîrni decît un casnic fior poetic supraveghetorilor, și ei o aluzie, un miraj, despre a căror existență am aflat abia zilele trecute, vorbind despre acest preambul cu Mircea Martin pe vremea cînd Încă mai era directorul Editurii Univers, el punea Întrebările. Fiind noi În floarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
e Înghețat bocnă, totul este acoperit de stratul gros de gheață al unui cinism și sarcasm compacte pe care patinează lumea și gîndurile de bioxid de carbon ale micuțului monstru bolnav de o incurabilă luciditate, luciditate ce lasă volumul fără fior. PÎnă și la unul dintre cei mai duri scriitori ai secolului XX, Cline, dai peste cîte-o pagină sfîșietoare, ei bine, nu și-n Die Blechtrommel. Și are aproape cinci sute de pagini, format A4. Însă hai să vedem Încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să se mai pisicească și e cuprins de mîhnire mai ales că pe planeta Coralia vede ființe care au „capul imens, doi ochi mari - unul În frunte și altul În ceafă, și un singur membru superior cu multe degete”. Șapte. Fiori grăbiți ne cuprind carnea, cum scrie, textual, scriitorul. „Fugim ca niște besmetici printre stele.” Cum? „Prin procesul de aspirație subcuantică, zice Urm”, lăsîndu-ne pe toți, spectatori, cititori, detectivi, goi de gînduri. Numai În suspans. Dar paragraful culminant este acela În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În postul Paștelui, deși oamenii munceau: „Deodată mîndrul soare străpunge pîcla ceții / Și sfinții constatară atunci că n-ar fi post.../ Și-n grabă-și luară zborul speriați de fapta vieții”. Poezia este, Într-adevăr, zdrobitoare, În ciuda lipsei inexplicabile a fiorului produs de batoză În razele dimineții, Însă atragem atenția că sfinții, fie ei și comuniști, nu zboară. Cu această activitate se ocupă Îngerii, chiar dacă Într-un mod destul de primitiv și intermitent. CÎți Îngeri pot Încăpea pe vîrful unui ac? Doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
la verb, care-și arată opinia caldă În ce privește atitudinile contestatare din ultimul deceniu. „Nota lor comună este superficialitatea.” Mai prost e că nu se găsește vată. „Aceste contestări sînt exterioare.” Acum reporterița se referă la Blandiana. Marilena simte ceva. Este fiorul poeziei. „Discutabil este accesul autoarei la esență.” La care nu se-ajunge așa ușor, mai Întîi trebuie să fugi de camioane, să sari În șanțuri, la esență a ajuns așadar ea, Marilena. Care-și mîngîie esența, o ține-n palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
revine În arenă mai cromat și mai decis ca oricînd. Singurul adversar pe măsura vedetei este un alt robot, mai bine dezvoltat tehnologic, dar aflat În slujba răului pentru că-i tîmpit. CÎnd apare, grohăie amenințător din calculator, te ia cu fiori pe șira spinării, Însă după ce Robocop Îl face țăndări cu bazooka se apucă să chițăie jalnic, ca un pierde vară, și cade mototol pe scară. Îmi aduc aminte de o cronică difuzată la radio unde se lăuda tot, regia, jocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
blînde a colonelului, tinerii pleacă cu tot cu copilul Încă nenăscut al Dorinei care joacă bine și, În plus, e așezată goală pușcă de regizor Într-o scenă renascentistă cu instalația pelviană Îndreptată spre cameră, adică spre noi, spectatorii, care avem un fior, vizionăm și nunta trasă pe casetă de Florian ce-și filmează cam lasciv nora, aflăm că Mihăiță cînta la clarinet, Într-o discuție mai aprinsă Flo Încearcă să-i avarieze colonelului imaginea despre armata română la momentul 23 august, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
da, imaginație dezlănțuită, Hașa. CÎnd nu trage cu scobitori automate, colonelul Radu Theodoru cîntă femeia română răsculată. Care „a rezistat tuturor urgiilor, s-a băjenit la codru, a pus mîna pe arme”. Etc. Parcă simțim cum străbate printre cuvinte un fior nostalgic cînd se băjenește ea la codru, dar mai ales cînd se susține că a pus mîna pe armă, la timpul trecut definitiv. Însă, „Omul este reprezentat, În egală măsură, atît de bărbat cît și de femeie”. Colosal e puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
făcînd sublime eforturi de-a te convinge că noțiunea de țară n-are nici o noimă, nici un statut, pentru că ești un intelectual fără frontiere, realizezi că ești doar estropiat, ți-a fost furat un sentiment adînc, perfect normal, o dimensiune, un fior pe care uite că alții Îl au („Ce mult Îmi doresc să mă simt și eu În România ca belgienii În Belgia!” vorba lui Alex. Ștefănescu), ceea ce te determină să te-avînți pe culmile disperării și nici măcar nu ești Cioran, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Elena Marin Alexe Licăr de stele bolta revarsă Noapte de toamnă pură frumoasă Șoapta fierbinte în tainic fior Plânsă de nouri pășește ușor Iar doare cumplit omul din mine Setos de firesc și prea plin de sine Se-așterne umbra de jalnic suspin Plânge povara pe umăr divin Inima poartă poem de nescris Dor printre stele pe aripi
Ascunsa durere by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83270_a_84595]
-
Întoarse paginile pînă la decembrie, Își dădu cu presupusul dacă va supraviețui pînă atunci și se sperie - simți o agitație În măruntaie, iar o venă de pe frunte Îi pulsă și-l făcu să transpire. Starea i se Înrăutăți. Îl cuprinseră fiori de spaimă. Meeks Își puse arsenalul pe un pervaz de fereastră și-și Înfundă buzunarele cu muniție: gloanțe pentru revolverul de 38, Încărcătoare de rezervă pentru automat. Își vîrÎ cuțitul la centură, acoperi fereastra din spate cu salteaua și Întredeschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
pentru orice expresie a recunoștinței lui Parker. Preston frunzări din nou foile. — Interesant. Să transferi vina asupra unor tipi care deja și-au asigurat pensia este salutar, iar acest polițist White pare puțin cam Înfricoșător. Pe Ed Îl luă cu fiori. — Este. Cei de la Afaceri Interne mă interoghează mîine și nu mă Încîntă deloc să le povestesc isprava lui cu mexicanul ăla. — Ți-e teamă de represalii? — Nu tocmai. — Nu-ți ignora frica, Edmund. E semn de slăbiciune. White și prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Dacă ați răpit-o și e Încă În viață, nu ați Încălcat codul Little Lindbergh. Nu e o acuzație capitală. Nici un răspuns. — Leroy, unde sînt puștile și mașina? Nici un răspuns. — Leroy, fata e Încă În viață? Fontaine zîmbi. Ed simți fiori de gheață pe șira spinării. Dacă Încă mai trăiește, ea este alibiul vostru. N-o s-o dau cotită. Poate ieși rău de tot: răpire, viol, ultraj. Dar dacă acum vă scoateți din decorul de la Nite Owl, o să ne ajutați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Dudley ca să-l pîrlească pe Exley. După cinci ani omul Îl propune un armistițiu: minciunile sînt uitate, iar ei - doi polițiști cu un țel unic. San Francisco strălucea În depărtare. Glasul lui Dudley Smith: „Edmund Jennings Exley“. Îl lua cu fiori numai cînd rostea numele acela. După ce traversa podul, opri la un telefon public. Interurban: numărul lui Lynn. Lăsă să sune de zece ori. Nici un răspuns. 9.10 seara. O presimțire urîtă - trebuia să se fi Întors de mult de la poliție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
dovedi cel mai probabil inutilă. În cea mai mare parte a timpului omul pur și simplu nu e lucid. Dar dacă tot a insistat să te trimită aici, o să Încerc Încă o dată. Jack se uită În jur. Camarillo Îți dădea fiori: o grămadă de tipi ciudați. Iar pereții erau plini cu operele lor de artă. — Vreți să faceți asta pentru noi? Știți, căpitanul ar vrea o declarație din partea lui. — O să aibă nevoie de mult noroc ca s-o obțină. În iulie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Elena Marin Alexe Îmi șchioapătă pasul ascuns printre flori, fierbinte fiorul mă poartă spre nori. Albastru ca zarea e sufletul meu, sensibil și tandru doinește mereu. Pe umeri țin greul, pe palme cununi, la chip am lumină, în ochi port genuni. Mă doare tristețea și plâng uneori, ca roua discretă ce
Ochiul din mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83284_a_84609]
-
Ce-mi spune primăvara Elena Marin Alexe Printre gânduri trecătoare Într-o inimă cernită, Strâng buchet de lăcrămioare Din grădina înflorită. Ochii mei sărută iarba Și o mângâie-n tăcere, Tremură-n fiori rubarba, Răsfățată de plăcere. Ascult vântul cum adie, Măturând aleea tristă. Palma strânge o hârtie, Cade lacrima-n batistă. Norii se adună-n grabă Și invită vântu-n horă. Soarele zâmbește-n barbă, Floarea în genunchi imploră. Suspină doru-n altițe, Mii
Ce-mi spune prim?vara by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83298_a_84623]
-
De Paști Elena Marin Alexe A sfântă-nviere răsuflă pământul, Ce vesel și tandru adie azi vântul. Săgalnic trece cu tainic fior -Hristos a-nviat, vă spun tuturor ! Trezit la viață e firul de iarbă, Bătrânii răspund, murmurând rugi în barbă. Pomii salută cu ramuri de flori, Pe cer nu mai văd nici umbră de nori. Grădinile își pun mantie regească, Ne-mbie
De Pa?ti by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83296_a_84621]
-
Ce mă doare mai mult Elena Marin Alexe Îmi trec degetele amorțite prin albeața zorilor, mângâind suflul ascuns al naturii îngenuncheate. Când sărut frunza, simt fiorul efemerului străbătându-mi simțurile. Nu-mi întreb sufletul de ce radiază durere, ci mă cufund în intensitatea ei, ca într-un psalm care răscolește misterul timpului trecut. Gândul mă poartă, prin absolutul universului regăsit în fiecare bătaie a inimii. Mă doare
Ce m? doare mai mult by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83299_a_84624]