5,909 matches
-
muscă“. Atunci m-am liniștit. Se vede că singură starea noastră interioară nu ajunge: mai puternice sunt experiențele cognitive decantate În expresie, pe care, găsindu-le formulate lapidar de către alții, le traversăm turmentați de spaimă și, pe măsură ce le depășim, ne golim treptat de neliniște. Găsisem formularea exactă prin care să exorcizez răul. Un om simplu e ființa cea mai fericită; el nu va fi zguduit de mlaștina profundă a eului orgolios ce se vrea exteriorizat În propria expresie. Iată, pe măsură ce notez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de retragere. Ca un erou, am fost dus În fața consiliului de judecată, ce se afla În cancelarie, fiind format În principal din Învățătorul meu, Necșulescu. „Scoate praștia!“, a spus el cu voce calmă. „N-am!“, a venit răspunsul tot atât de neutru. „Golește-ți toate buzunarele aici, pe masă.“ Am Început să scot, luând-o de sus În jos, adică de la buzunarul de la piept al hainei; acolo era batista albă, curată, „de rezervă“, cum spusese mama, pe care o foloseam numai În caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
este tunelul dintre două zile. Cuvintele pronunțate de actantul lector se dilată pufos, se corporalizează În aerul stătut al camerei; nu știu unde să se retragă după pronunție, rămân să plutească suspendate de fonemele disparate ce le fragmentează, le divid, le pulverizează, golindu-le de sens; ele se Înscriu În prezența nopții ca niște fâșii materiale, smulse unui corp sonor ce se decorporalizează sau Încearcă (efortul se simte concret În aerul absorbant) să se corporalizeze, să se recompună, să refacă un traseu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În puterea de actualizare a cuvântului, a discursului Întâmplat, derulat, Înregistrat și refăcut din fragmente, din firimiturile aducerii aminte. Scriu ca să-mi reamintesc, ca să nu uit că sunt, că am fost. Când spun am fost, deja cuvântul devine vid, se golește de orice conținut și se comunică doar pe sine ca semn arbitrar. (ieri) „Ți se pare doar că mă iubești“ (o chinuiam pentru că voiam să văd Între ce limite oscilează iubirea ei). „Cât ai vrea sau cum ai vrea tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
perfect autentic este discursul fără cuvinte. Să te exprimi prin puterea de sugestie a personalității, să taci acele părți ce te reprezintă numai pe tine. Când ai exteriorizat totul În cuvinte, nu mai există nimic profund În tine, te-ai golit de conținut ca o păpușă de rumeguș. L-am Întâlnit pe poetul Ion Alexandru; el face un efort teribil ca să vorbească, parcă ar scoate pietre de moară pe gură. Rostirea cuvintelor se produce cu mare dificultate, ca rostogolirea unor bolovani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu știm cum să le ocolim, plecăm mai departe Într-o goană amețitoare; mâinile noastre se strâng Într-o mie de tandrețuri, e o dureroasă căutare, un efort subteran de contopire. Corpurile se ating definitiv, trec unul În altul, se golesc vertiginos de văpaia dorinței; noi ne precipităm spre locuri tot mai puțin ascunse, ne așezăm pe iarbă, ne privim ținându-ne de mână; eu nu știu cine este, dar parcă știu dintotdeauna; ea mă cheamă pe nume, dar cum de știe numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pentru a fi scriitor. Eroul lui Mincu, un autentic alter ego, ilustrează cu totul altceva. „Viața mea e lectura“, afirma Într-un loc și ar fi putut continua prea bine: „Viața mea e deprinderea de a scrie“. Actul creator se golește treptat de orice miracol: e numai indârjire și sfidare, cu convingerea precoce că exiști doar atât cât scrii. Document substanțial de viață spirituală (destul de agitată), Intermezzo atrage atenția Înainte de toate prin originalitatea construcției epice. Autorul nu se dă În lături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se revoltă Miron Iuga. Asta vă mai lipsea, obrăznicia!... Aideți, am terminat cu voi! Să-mi curățați locul numaidecît! ― Apoi așa nu-i bine, cucoane! făcu Luca Talabă dârz. Nu-i bine deloc. Miron Iuga nu se clinti până ce se goli curtea. Apoi porunci scîrbit: ― Bumbule, închide porțile! 7 A doua zi, duminică, pe când ieșea lumea de la biserică, se răspândi vestea că adineaori ar fi trecut prin sat doi călăreți pe cai albi cu porunci de la vodă. În fața cârciumii pe bătătura
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
măsline și ce i-a căzut în mână. Când a sosit cu coșurile acasă, era seară. Nici nu le-a mai arătat, ci le-a ascuns în tindă cu gândul că mâine dimineață să întindă o masă ca-n basme. Golind acum coșurile și înșirînd pe fața albă toate bunătățile, Melentie avea o strălucire de bucurie, care-i îmbujora obrajii tăbăciți. Când isprăvi și se dădu un pas înapoi să admire minunea, întîile raze ale soarelui tocmai râdeau în geamurile murdare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
timp tocmai casa cea bătrână boierească rămâne în picioare. Dar din pricina mortului nu cuteza nimeni să se apropie, oricât jinduiau. De altfel, cei mai mulți veneau pentru pradă. Sărăcimea se lăcomea mai cu seamă la porumb. Un hambar de sămânță a fost golit de aseară. Mai erau două magazii cu rămășițe. Pavel Tunsu aduse înadins un drug de fier și izbuti să iasă cel dintâi cu un sac plin în spinare, numai până în vecini, la baba Ioana, soacră-sa, care se necăjea cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
au nici o importanță. Grigore se uită mirat la Baloleanu, neînțelegînd aluziile. ― A, nu ți-a spus nimic? zise prefectul surprins. Ei, iacă, domnilor, sufletul fin și delicat! Vedeți cum se cunoaște imediat?... Și după ce dumeri pe Grigore în câteva cuvinte, goli un pahar de vin pentru uitarea incidentului. Maiorul Tănăsescu strânse peste masă mâna lui Titu în aplauzele admirative ale tuturor. Pe urmă toți își dădură multă silință să explice tânărului ardelean că țăranul îndeobște e așa de ticălos și de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
către sine, la intervale regulate, fără a-l expira, cu lăcomia unei vieți netrăite care tocmai se trezise și voia să-și recupereze, într-un fel abrupt, melancoliile. Se simțea și el atras de forța acelei respirații care părea să golească aerul din jur cu o putere ce nu era o suflare de vânt, dar îndoia vârfurile copacilor, le rotunjea, făcând ca lumea să pară lipsită de muchii și unghiuri. Se opri în fața porții. Scoase cheia și o vârî, dibuind, în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
albastrul ochilor. — Se petrece ceva în lumea asta, șopti Petrache. Se schimbă ceva, simt în timpane. Dacă simți în timpane, medită Fandarac, nu știi dacă se întâmplă în afara ta ori pe dinăuntru. Că, de pildă, poate să fie că se golește aerul din jur, dar poate să fie și de la sângele care bate prea tare... Apoi, ridicând privirea spre cârciumar, care se apropiase cu pași moi, de pisică : Și tu ce stai aicea, hai, mișcă-ți reportofonul și adu o votcă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pur și simplu, să-l refacă din bucăți. Radiografiile arătau că o nimeriseră, dar avea să mai treacă vreme până ce trupul va ierta și se va reîntoarce, după atâta nesăbuință, în albia lui. Doar numele rămăsese întreg, neatins : Ionuț Penescu. Golise cu grijă, din buzunare, tot ce-i purta numele, de parcă, prăvălindu- se peste balustradă, nu avea nevoie de nume, un împrumut pe care îl înapoia. Ori poate că Ionuț i s-a părut un nume de copil, ce idee să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de hârtie, ceru Iacob. Îl mai citi o dată, apoi îl puse pe masă : E destul. Pot merge singur mai departe. Vocea intrase, ca de obicei, fără să dea binețe. Iacob o simțea în vibrațiile aerului, avea un fel de a goli văzduhul care îl obliga să tragă adânc aer în piept. — Asta e doar un fel de-a vorbi, nu-i așa ? întrebă Vocea. — Ce vrei să spui ? — Că mergi singur mai departe... E doar o figură de stil. Nimeni nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rămase, luminos, electronul. „Quod erat demonstrandum“, adăugă Efrem, ca și cum asta i-ar fi ajutat explicația. Sunt situații în care n-ai ce să mai spui... șopti Papi. — Mai bine să bem, spuse Efrem, ridicând paharul, dar observă, înciudat, că se golise. — La drept vorbind, nici nu prea aveam pentru ce să închi năm, spuse Filip, când rămaseră singuri, în drumul spre casă. — Efrem n-a fost prea amabil, îl luă Cosmina de braț. S-o fi gândit că e mai bine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
asta vrusese să spună. Ea abia își muie buzele în băutura pe care o găsi, într-adevăr, prea tare. — Pot să merg până la baie ? întrebă și el îi arătă ușa din spate. Când se întoarse, îl găsi cu paharul aproape golit în mână. Totul era nemișcat, Cosmina avu senzația că intră într-un tablou. Rămase în colțul ei și se priviră. Cum e când împlinești treizeci și trei de ani ? întrebă. — E ca și cum ai merge pe o muchie, răspunse Iacob. Când cazi în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dea să mănânce și să-l șteargă întruna pe bărbie de firimiturile scăpate printre buze și de zeama doar pe jumătate nimerită, să-i caute mereu cărți noi și să netezească marginile umezite ale paginilor. De aceea, nu crâcnise atunci când Golea îl proptise, deunăzi, pe căruțul cu rulmenți și îl lăsase în fața magazinului Cocor, la cerșit. Se bucura de fiecare bănuț pe care trecătorii i-l strecurau în tolba atârnată de gât, gândindu-se că asta îi face ei viața mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îndrepte sau să-l mute de colo colo, îi rupeau inima. Moțăia așadar doar pe jumătate, ca nu cumva să cadă, furat de somn. Dar tresări speriat, când auzi ușa de la intrare sărind din țâțâni și strigătele înfundate ale Melaniei. Golea o apucase de păr, trăgându-i capul în sus, destul cât să-i bage fierul toporului sub bărbie. Bărbatul întoarse lama și apăsă, de data asta cu latul, pe gâtul fetei, care, eliberată de groaza tăișului, strigă sfâșietor. — Unde e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu tine încoace ? Crezi că nu v-am văzut ? Crezi că nu știe toată lumea ? Unde e nenorocitul ăla de poștaș ? Ți-am spus să nu intre în casă în lipsa mea ? Ți-am zis ori ba ? Se vede însă că pe Golea căldura din casă îl năpădi dintr-odată. Mirosul de sudoare tânără al femeii, mâna lui apăsând pe rochia sub care se ghiceau trupul gol și spaima îi răscoliră mânia într-un alt fel. Aruncă toporul și o răsuci spre el
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
el cu mâinile înfipte în coapsele ei. Femeia își reluă plânsul, ca pe un suspin întretăiat. El se desprinse și, ridicându-se, o împinse într-o parte, parcă în silă. Abia atunci, urmărindu-i privirile mute, îl văzu pe Coltuc. Golea se apropie de el. Prin nădragii descheiați, mădularul i se bălăngănea, moale și umed, ca limba unui ogar pe vreme de arșiță. — Ce te uiți, mă ? șuieră Golea, apucându-l de păr. Coltuc se clătină, dar tocmai mâna care-i
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în silă. Abia atunci, urmărindu-i privirile mute, îl văzu pe Coltuc. Golea se apropie de el. Prin nădragii descheiați, mădularul i se bălăngănea, moale și umed, ca limba unui ogar pe vreme de arșiță. — Ce te uiți, mă ? șuieră Golea, apucându-l de păr. Coltuc se clătină, dar tocmai mâna care-i snopuia părul îl propti să nu cadă. — Lasă-l în pace ! strigă Melania, fără să se poată ridica. Să nu te atingi de el ! Golea îi privi cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
uiți, mă ? șuieră Golea, apucându-l de păr. Coltuc se clătină, dar tocmai mâna care-i snopuia părul îl propti să nu cadă. — Lasă-l în pace ! strigă Melania, fără să se poată ridica. Să nu te atingi de el ! Golea îi privi cu o urmă de interes coapsele dezgolite, apoi se întoarse spre băiat, împingându-l în perete. — Auzi, mă, să te las în pace... Da’ cine ești tu, mă ? Ești om ? Tu ești om, mă ? Ridică mâna. Coltuc își
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
te fac surcele și o să te pun pe foc, să-ți pârâie oasele-n sobă ! Uitând de furia mâinii care se ridicase din nou, Coltuc privi îngrozit spre topor. Melania se târî și-l trase sub pat. Dar interesul lui Golea se mută brusc, astfel că mâna lui nu mai poposi pe obrazul băiatului. Îi apucă tolba de la gât și o smulse. Scoase mărul, pe care îl izbi, pufnind scârbit, de perete ; din locul unde fructul se zdrobise, căzu o țandără
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umede. Apoi își rândui cutiile cu alifie și îi unse, cu băgare de seamă, tălpile care se lățeau direct din coapse. — Ești numai o rană, șopti fata. Nu poți să stai toată ziua pe scândura aia... O să-i spun lui Golea să nu te mai trimită la cerșit. Lasă, nu-i spune... O să mă obișnuiesc, se bătătorește. Îl întoarse de pe o parte pe alta și îl înfășă. Apoi îl trase din nou cu scaunul lângă masă. Îi arătă coperta cărții și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]