6,132 matches
-
prezentând-o pe Tomoe. Am venit să ne interesăm de Gaston. — Tocmai voiam să vă telefonez. Le-a spus ce știe. O femeie din Shibuya, pe care o cunoaște, i-a adus vești neașteptate. L-a văzut pe Gaston la hanul Iwate din Sanya, o zonă rău famată din vecinătatea cartierului Asakusa. Era împreună cu un bărbat. — Gaston era cu Endō, din banda lui Hoshino, preciză bătrânul. E un bine-cunoscut asasin. Cu totul întâmplător, e un fost student de-al meu. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
apăruse în ziare și în revistele săptămânale. Privirea lui întunecată, în care se citea un nihilism total, se întipărise adânc în memoria lui Takamori. O oră mai târziu, Takamori însoțit de un polițist din Sanya, se interesa de Gaston la hanul Iwate. — Avem tot felul de oaspeți aici, răspunse proprietarul de după ușa camerei, cu un puternic accent de Kansai. Părea iritat. — Străin? Da, a fost aici un străin înalt, care a plecat azi dimineață. Mai era cu un bărbat. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu Endō câteva ore înainte de a-și face Takamori apariția în Sanya. Ploaia, care ținuse două ore în șir, s-a oprit în cele din urmă. Cerul mai era înnorat și o pâclă albicioasă se unduia deasupra acoperișurilor joase ale hanurilor. Celelalte case erau cufundate încă în tăcere deși lăptarul, pe bicicleta lui, anunța începutul unei noi zile. Se face repede dimineață aici, în Sanya, explică Endō. Gaston constatase asta și singur. Se minuna de forfota matinală, cu totul ieșită din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
erau cufundate încă în tăcere deși lăptarul, pe bicicleta lui, anunța începutul unei noi zile. Se face repede dimineață aici, în Sanya, explică Endō. Gaston constatase asta și singur. Se minuna de forfota matinală, cu totul ieșită din comun. Din hanuri ieșeau, câte doi, câte trei, bărbați în haine de lucru, cu prosoape în jurul gâtului. — Ce fac oamenii aceștia? — Pleacă în căutare de lucru. La podul Namida din apropiere e un birou de repartizare a locurilor de muncă pentru zilieri, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
biroului. Negustorii ambulanți trec printre ei și le vând turte din orez de douăzeci de yeni bucata. Sunt unii care nu-și pot permite la micul dejun nici măcar așa ceva... dar cel puțin sunt în viață. Pe o alee dintre două hanuri zăcea, ca mort, un bărbat îmbrăcat doar în cămașă. Era plin de noroi. — E bolnav? întrebă Gaston. — Nu. Nu și-a putut găsi probabil de lucru din cauza ploii și, neavând cei patruzeci de yeni pentru un pat, s-a culcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Tokyo în care ne aflăm! N-o să-mi scape! Endō și-a băgat mâna în buzunarul pelerinei și s-a oprit. Zâmbea. Gaston știa că strânge pistolul în mână. Erau multe restaurante ieftine în Sanya, pentru cei care stăteau la hanuri. Se găsea miso cu zece yeni porția, legume murate cu cinci yeni. Țigările se vindeau la bucată, deci luai câte doreai... După război mai greu întâlneai asemenea locuri în imensul Tokyo. Gaston nu era mofturos la mâncare. Orice i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pentru mine, iar pentru ea nu-i decât un prost.“ După ce au isprăvit micul dejun, Endō și Gaston au plecat din restaurant. Cerul era încă înnorat și ploua ușor. Endō s-a uitat la ceas. Era ora șapte și jumătate. — Hanul nostru e acolo. După două zile în Sanya, Gaston se descurca binișor. Când au luat-o în direcția hanului Iwate, Gaston a recunoscut locul. — Nu ne întoarcem la han, i-a spus Endō aspru. Uneori era foarte blajin cu Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
plecat din restaurant. Cerul era încă înnorat și ploua ușor. Endō s-a uitat la ceas. Era ora șapte și jumătate. — Hanul nostru e acolo. După două zile în Sanya, Gaston se descurca binișor. Când au luat-o în direcția hanului Iwate, Gaston a recunoscut locul. — Nu ne întoarcem la han, i-a spus Endō aspru. Uneori era foarte blajin cu Gaston, alteori chipul lui căpăta răceala asasinului. Unde mergem? Endō nu-i răspunse. Privea fix în depărtare, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Endō s-a uitat la ceas. Era ora șapte și jumătate. — Hanul nostru e acolo. După două zile în Sanya, Gaston se descurca binișor. Când au luat-o în direcția hanului Iwate, Gaston a recunoscut locul. — Nu ne întoarcem la han, i-a spus Endō aspru. Uneori era foarte blajin cu Gaston, alteori chipul lui căpăta răceala asasinului. Unde mergem? Endō nu-i răspunse. Privea fix în depărtare, ca și cum ar fi căutat ceva pe strada învăluită în ceață. Se apropia încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
au întins cearceafuri curate și cuverturi căptușite moi în camera de la etaj. Se pare că nu mai dormise de mult într-un așternut cald. De când a plecat de la Takamori, l-a găzduit o noapte Higurashitei, iar apoi a dormit la hanul din Sanya, în camera aceea mică de trei rogojini, fără să se dezbrace măcar. Privindu-l cum se străduia să zâmbească în timp ce Shizu și Mă-chan îl ajutau, Takamori și Tomoe și-au dat seama că încearcă să-și ascundă tristețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
teamă că va începe să plouă. — Uite-aici un hotel, spuse Takamori, desfăcând harta pe care tocmai o cumpărase din gară. Hai să vedem! Araki Mataemon... Da, așa e, Araki Mataemon. — Ce-i ăla? Sună foarte ciudat. — E numele unui han. Nu e pe hartă. Cred că nu-i prea cunoscut. Când au spus numele hanului unui șofer de taxi pe care l-au luat din fața gării, acesta știa despre ce era vorba. Au urcat în taxi și șoferul le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care tocmai o cumpărase din gară. Hai să vedem! Araki Mataemon... Da, așa e, Araki Mataemon. — Ce-i ăla? Sună foarte ciudat. — E numele unui han. Nu e pe hartă. Cred că nu-i prea cunoscut. Când au spus numele hanului unui șofer de taxi pe care l-au luat din fața gării, acesta știa despre ce era vorba. Au urcat în taxi și șoferul le-a vorbit, nu în dialectul Tōhoku, ci în japoneza standard din Tokyo, de care era foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
casele. Cu o mână și-a șters fruntea de ploaie, cu cealaltă ținea o bucată de pâine din care mușca. A luat-o spre strada principală și s-a oprit, privind în jur după o clădire pe care să scrie „han“. La un moment dat, a intrat într-unul și a strigat din ușă: E cineva pe-aici? Cănd a venit camerista în fugă la ușă, el a întrebat-o în șoaptă: — Aveți aici vreun turist pe nume Endō? Camerista l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Yamagata. Și în seara aceea era foarte cald și nu adia deloc vântul. La ferestre atârnau jaluzele murdare, iar rogojinile păreau lipicioase din pricina căldurii înăbușitoare. Casa fusese bordel, mai demult, dar de când cu legea împotriva prostituției, s-a transformat în han. Mirosul îndrăgostiților care-și petrecuseră aici nopți de desfrâu părea să mai dăinuie încă în pereți și în ușile glisante pictate cu flori și păsări. Nimeni nu s-a sinchisit să îndepărteze urmele țânțarilor striviți pe pereți. Endō stătea întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
avea de făcut a doua zi. Decisese să urce cu Kobayashi pe Takamori și Hakutaka, munți care înconjurau Yamagata. Ca să înțelegem motivele acestei expediții, trebuie să ne întoarcem cu trei zile în urmă. După sosirea în Yamagata și instalarea la hanul de pe Koshō-machi, Endō a descoperit repede unde locuia Kobayashi și s-a pus la pândă ca să vadă când vine, când pleacă. A plănuit totul cu grijă și știa exact unde și cum o să îl întâlnească. Kobayashi, care avea la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
întrebă Takamori pe Tomoe în șoaptă, după ce a vorbit cu camerista pe coridor. — Spune că orașul nu e prea mare. Un străin bate repede la ochi, așa că nu-i greu de găsit. Mi-a promis că telefonează deseară la toate hanurile din oraș. Tomoe se așeză lângă fratele ei. — Drăguț din partea ei. — Oare n-ar trebui să luăm legătura cu poliția? Să lăsăm asta la urmă, după ce am încercat totul. De ce să-l ia pe Gaston la ochi? Tomoe i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
găsim pe Gaston, ce-ar fi să facem o plimbare până acolo, toți trei? Se auzea televizorul de la parter. Cineva se uita la meci, probabil. Când a venit camerista să le facă paturile, le-a spus că telefonase la șapte-opt hanuri mai mari din Yamagata, dar nu aveau nici un străin cu numele de Gaston Bonaparte. — Am să telefonez și la hanul din munte, cu izvor termal, care seamănă cu hotelurile din Atami. Cred că e momentul să anunțăm poliția, au hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
se uita la meci, probabil. Când a venit camerista să le facă paturile, le-a spus că telefonase la șapte-opt hanuri mai mari din Yamagata, dar nu aveau nici un străin cu numele de Gaston Bonaparte. — Am să telefonez și la hanul din munte, cu izvor termal, care seamănă cu hotelurile din Atami. Cred că e momentul să anunțăm poliția, au hotărât Takamori și Tomoe în timp ce se pregăteau de culcare. În starea în care era, îi va fi foarte greu să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pielea de pe față, să-ți scot imediat masca aia! Izbucni în râs apoi. Era ora patru și jumătate dimineața. Endō îl zgâlțâia pe Gaston să se trezească. Jaluzelele erau trase peste ferestrele deschise, dar afară era încă întuneric beznă. Tot hanul era cufundat în cea mai adâncă liniște. — Scoală-te! Endō își îmbrăcase deja cămașa și pantalonii. Chimonoul de la hotel, cu care dormise, era făcut sul, la picioarele patului. Tuși în timp ce-și punea haina. Gaston zări pistolul în tocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
oranjada. Atitudinea lui Kobayashi se schimbase. Până acum fusese slugarnic, acum era arogant. — Ce-ai spus? se rățoi Endō. — Mai avem doar vreo sută de metri. Ce căutăm noi, n-o să dispară până ajungem acolo. Dacă nu stă la vreun han mai răsărit din oraș, s-ar putea să fie la Yoshiya, unul dintre marile hanuri de lângă izvorul termal din munte, le-au sugerat lui Takamori și Tomoe camerista și funcționarul hotelului. A telefonat acolo, dar nu aveau nici un străin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
spus? se rățoi Endō. — Mai avem doar vreo sută de metri. Ce căutăm noi, n-o să dispară până ajungem acolo. Dacă nu stă la vreun han mai răsărit din oraș, s-ar putea să fie la Yoshiya, unul dintre marile hanuri de lângă izvorul termal din munte, le-au sugerat lui Takamori și Tomoe camerista și funcționarul hotelului. A telefonat acolo, dar nu aveau nici un străin care să semene cu cel descris de ei. Cu patru-cinci zile în urmă, însă, un turist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
se zăreau flori mari. Stațiunea din vârful muntelui era ca toate stațiunile din întreaga Japonie. De ambele părți ale drumului se întindeau magazine la care se vindeau păpuși kokeshi și cutiuțe cu prăjiturele, saloane de pachinko, poligoane de tragere, precum și hanuri. Tomoe s-a hotărât să profite de ocazie și să cumpere niște cadouri pentru mama și Mă-chan. A cumpărat un ibric mic de Nanbu pentru mama ei și o păpușă reprezentând o țărăncuță din Yamagata pentru Mă-chan. Takamori a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
când au coborât din taxi. — Am impresia că nu l-ați găsit. Și-a dat seama de rezultatul investigațiilor lor înainte ca Takamori să înceapă să-i explice. — Tocmai am auzit că un străin solid a tras aseară la un han ieftin de pe Koshō-machi. Au pornit pe ultimii cincizeci de metri. Kobayashi a ieșit de pe drum și a început să coboare panta spre mlaștină. Endō și Gaston înaintau cu greu, în urma lui, prin iarba udă. Pantalonii le erau uzi și plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
auzea nici cel mai mic zgomot. Doar ramurile copacilor păreau că vor să se descotorosească de picăturile de ploaie așezate pe ele. 13 Egreta După spusele proprietarului hotelului Araki Mataemon, cineva văzuse un străin și un japonez intrând într-un han ieftin de pe Koshō-machi, cu o seară în urmă. — Individul care i-a văzut lucrează la un magazin de saké din apropiere. Spunea că japonezul era foarte palid și părea bolnav. Străinul arăta exact cum l-ați descris: înalt, statură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că-l găsiseră numai pe Endō în mlaștină! Takamori i-a spus ce știa în legătură cu cei doi, adică cu Endō și Gaston, iar polițistul lua notițe într-un carnețel. — Deci susțineți că Endō și cunoștința dumneavoastră au plecat împreună de la hanul de pe Koshō-machi azi-dimineață. — Da. Takamori nu era obișnuit cu acest gen de interogatoriu, așa că îi răspundea polițistului cu oarecare teamă, de parcă el era inculpatul. — E imposibil ca străinul să fi încercat să-l omoare pe Endō. Bag mâna-n foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]