5,395 matches
-
are înscris în sine certitudinea propriei lui realizări. În timp ce destinul se face în spațiul doar posibil al libertății, menirea se primește din spațiul de necesitate al unei instanțe. * Din punctul de vedere al unei teleologii extra umane, orice destin este menire, este lucrarea în finit a spiritului infinit. În cazul acesta, destinul apare drept scenariul unei libertăți fictive și chiar și dramatismul destinului devine forma întâmplătoare pe care o îmbracă jocul calm al proiectării divine. Menirea lărgește cadrul de referință al
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
extra umane, orice destin este menire, este lucrarea în finit a spiritului infinit. În cazul acesta, destinul apare drept scenariul unei libertăți fictive și chiar și dramatismul destinului devine forma întâmplătoare pe care o îmbracă jocul calm al proiectării divine. Menirea lărgește cadrul de referință al umanului și transformă în simplă iluzie credința că destinul este o faptă a libertății umane. * Trecerea de la destin la menire se face când certitudinea unei fericite coincidențe se transformă în bănuiala unei cauzalități ascunse. Întrucât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și dramatismul destinului devine forma întâmplătoare pe care o îmbracă jocul calm al proiectării divine. Menirea lărgește cadrul de referință al umanului și transformă în simplă iluzie credința că destinul este o faptă a libertății umane. * Trecerea de la destin la menire se face când certitudinea unei fericite coincidențe se transformă în bănuiala unei cauzalități ascunse. Întrucât orice teleologie extra-umană reprezintă lucrarea în finit a spiritului infinit, faptul de a distinge din capul locului între destin și menire în cazul unei vieți
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Trecerea de la destin la menire se face când certitudinea unei fericite coincidențe se transformă în bănuiala unei cauzalități ascunse. Întrucât orice teleologie extra-umană reprezintă lucrarea în finit a spiritului infinit, faptul de a distinge din capul locului între destin și menire în cazul unei vieți individuale nu stă în puterea ființei conștiente finite. Despre menire nu se poate vorbi în chip cert decât în cazul marilor categorii supra-individuale (specie, sex etc.), deci atunci când scopul extra-uman devine vizibil prin regularitatea reiterării lui
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în bănuiala unei cauzalități ascunse. Întrucât orice teleologie extra-umană reprezintă lucrarea în finit a spiritului infinit, faptul de a distinge din capul locului între destin și menire în cazul unei vieți individuale nu stă în puterea ființei conștiente finite. Despre menire nu se poate vorbi în chip cert decât în cazul marilor categorii supra-individuale (specie, sex etc.), deci atunci când scopul extra-uman devine vizibil prin regularitatea reiterării lui. Însă pentru că viața individuală este irepetabilă și pentru că ea nu poate primi certitudinea verificabilă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
vorbi în chip cert decât în cazul marilor categorii supra-individuale (specie, sex etc.), deci atunci când scopul extra-uman devine vizibil prin regularitatea reiterării lui. Însă pentru că viața individuală este irepetabilă și pentru că ea nu poate primi certitudinea verificabilă a unui sens, menirea, în acest caz, nu poate fi cunoscută (prevăzută), ci doar recunoscută. Această recunoaștere se face într-un târziu și à rebours, când apare drept neplauzibil că felul în care coerența unui destin a umplut golul unor așteptări ar putea fi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
poate fi cunoscută (prevăzută), ci doar recunoscută. Această recunoaștere se face într-un târziu și à rebours, când apare drept neplauzibil că felul în care coerența unui destin a umplut golul unor așteptări ar putea fi doar întâmplător. Tocmai pentru că menirea implică o necesitate postfactuală, nu se poate spune: aceasta îi este sau îi va fi menirea, ci doar: aceasta i-a fost menirea. O asemenea târzie constatare a unei miraculoase potriviri împinge viața unui individ către abstracția unui rol - proiectat
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
rebours, când apare drept neplauzibil că felul în care coerența unui destin a umplut golul unor așteptări ar putea fi doar întâmplător. Tocmai pentru că menirea implică o necesitate postfactuală, nu se poate spune: aceasta îi este sau îi va fi menirea, ci doar: aceasta i-a fost menirea. O asemenea târzie constatare a unei miraculoase potriviri împinge viața unui individ către abstracția unui rol - proiectat de privirea distantă a cuiva care alege și pune deoparte fără știrea noastră. De aceea menirea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în care coerența unui destin a umplut golul unor așteptări ar putea fi doar întâmplător. Tocmai pentru că menirea implică o necesitate postfactuală, nu se poate spune: aceasta îi este sau îi va fi menirea, ci doar: aceasta i-a fost menirea. O asemenea târzie constatare a unei miraculoase potriviri împinge viața unui individ către abstracția unui rol - proiectat de privirea distantă a cuiva care alege și pune deoparte fără știrea noastră. De aceea menirea este destinul care a traversat spațiul unui
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
menirea, ci doar: aceasta i-a fost menirea. O asemenea târzie constatare a unei miraculoase potriviri împinge viața unui individ către abstracția unui rol - proiectat de privirea distantă a cuiva care alege și pune deoparte fără știrea noastră. De aceea menirea este destinul care a traversat spațiul unui mister pierzându-și aura de întâmplare pe care i-o conferă libertatea umană. Sau altfel spus: menirea este înscenarea libertății la nivelul unei necesități absconse. * Întrucât destinul nu are în vedere decât dialogul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
proiectat de privirea distantă a cuiva care alege și pune deoparte fără știrea noastră. De aceea menirea este destinul care a traversat spațiul unui mister pierzându-și aura de întâmplare pe care i-o conferă libertatea umană. Sau altfel spus: menirea este înscenarea libertății la nivelul unei necesități absconse. * Întrucât destinul nu are în vedere decât dialogul solitar cu limita interioară, teoria destinului devine o epură a vieții, deci ceea ce rămâne din viața unui om după ce din economia ei au fost
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Novi Sad. Colaborează la numeroase reviste literare din România și din Iugoslavia. A primit Premiul Festivalului iugoslav de poezie (Titograd, 1980), al Societății Scriitorilor din Voivodina (1995) ș.a. Debutează precoce, cu poezii în ziarul „Libertatea” (1968), și editorial, cu volumul Menire în doi (1970). Așezându-se pe direcția avangardei românești receptate prin grila propriei sensibilități, C. nu refuză nici dialogul fertil cu mari poeți contemporani (Vasko Popa, Nichita Stănescu, Marin Sorescu ș.a.). Intelectualismul său este evident și se traduce nu numai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286106_a_287435]
-
realități imperceptibile senzorial. Efectul este de limbaj criptoid, care comunică părând că nu o face. Trebuie menționate numeroasele și temeinicele traduceri din Lucian Blaga, Emil Cioran, Mircea Eliade, Nichita Stănescu, Ștefan Aug. Doinaș, Ion Caraion, Ana Blandiana, Paul Celan. SCRIERI: Menire în doi, Pancevo, 1970; Aducătorul ochiului, Pancevo, 1974; Pronume-Zamenice, Vârșeț-Pancevo, 1981; Căpșuna în capcană, Novi Sad, 1988; În biserica Troia, Pancevo, 1992; Școala exilului, Craiova, 1998. Repere bibliografice: Radu Enescu, Petru Cârdu, „Menire în doi”, F, 1970, 11; Dan Mutașcu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286106_a_287435]
-
Ion Caraion, Ana Blandiana, Paul Celan. SCRIERI: Menire în doi, Pancevo, 1970; Aducătorul ochiului, Pancevo, 1974; Pronume-Zamenice, Vârșeț-Pancevo, 1981; Căpșuna în capcană, Novi Sad, 1988; În biserica Troia, Pancevo, 1992; Școala exilului, Craiova, 1998. Repere bibliografice: Radu Enescu, Petru Cârdu, „Menire în doi”, F, 1970, 11; Dan Mutașcu, Inteligență și diafanitate, SPM, 1975, 237; N. Barbu, Poetul Petru Cârdu, CRC, 1979, 8; N. Diaconu, Petru Cârdu, „Pronume-Zamenice”, R, 1983, 3; Tartler, Melopoetica, 74-77; Roșu, Dicț. lit. Iugoslavia, 61-62; Nicolae Coande, Profil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286106_a_287435]
-
spre public răspunde unor exigențe specifice: caracterul „deschis”, „explicit”, „la vedere” al sistemului de obligații, drepturi ale „publicului”, explicitatea normelor și măsurilor luate, a procedurilor pe care fiecare cetățean trebuie să le cunoască bine, în întregime, și să le înțeleagă menirea; caracterul realist bine fundamentat pe cunoașterea publicului, capacitatea sa de a îndeplini obligațiile (veniturile în raport cu taxele și impozitele), valențele stimulative ale unor prevederi (rolul sistemului de impozitare în stimularea investitorilor); caracterul flexibil al managementului în raport cu tipul de activitate (a se
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
lui, realitatea lui fictivă trebuie verificată. Dar în acest caz, crede Eastman, cel ce scrie literatură de imaginație - si mai ales poetul - greșește dacă își închipuie că sarcina lui primordială este de a descoperi și a împărtăși adevărul. Adevărata lui menire este să ne facă să percepem ceea ce vedem și să ne imaginăm' ceea ce știm deja, teoretic sau practic.* 7 Este greu să tragem o linie de demarcație între concepția despre poezie ca sesizare netă a unui lucru dat și concepția
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
considera ideal. Aut absolutismul cât și relativismul constituie o eroare ; dar astăzi, cel puțin în Anglia și Statele Unite, pericolul cel mai grav constă într-un relativism care este echivalent cu o anarhie a valorilor, cu o abdicare a criticii de la menirea ei. 73 În practică, niciodată nu s-a scris vreo istorie literară oare să nu aibă la bază anumite principii de selecție și să nu încerce să facă unele caracterizări și evaluări. Istoricii literari care tăgăduiesc importanța criticii sunt și
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
Nicolae Vermont și a unei influențe simboliste a lui Gauguin și a neobizantinismului promovat de criticii de artă și de regina Maria la Cecilia Cuțescu-Storck, spre deosebire de tratarea temei la Luchian, spre exemplu în tabloul Safta florăreasa. Cele două abordări au menirea de a ilustra permisivitatea tematicii tradiționale a picturii românești la influențele simboliste și secesioniste. O temă comună romantismului, simbolismului și decadentismului, tema geniului, devine elocventă în reprezentarea poetului național, Mihai Eminescu, a cărui imagine cu mitologia aferentă își are debutul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de Mateiu Caragiale, pentru a deveni motto-ul romanului său, Craii de Curtea-Veche (1929). Viziunea unui naționalism de factură mesianică trecut prin filtrul unei utopii culturale va deveni vizibilă la un Emil Cioran, în Schimbarea la față a României (1934). Menirea acestei țări ar fi tocmai să devină ea granița orientului, un focar de civilizație. Să fim acei prin care civilizația să treacă la slavi, la barbari. Și noi, cel mai tânăr vlăstar al latinității murinde, să dăm poate o ultimă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
poate produce nimic. Cum literatura este rezultatul unei asemenea munci, receptorul Înzestrat cu calitatea de a integra mesajul estetic se dăruie și el pasiunii și se adaptează mediului, atât de mult căutat În afara lui. Dar se știe că școala are menirea de a face educația intelectuală, iar o latură a acesteia o constituie receptivitatea, echivalentă cu inducerea În conștiința elevilor a unor asemenea calități. În școală, educația intelectuală prin intermediul predării învățării Limbii și literaturii române, ca și În cazul altor discipline
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Conflictul este mult mai evident și mai „violent” Într-o operă dramatică; ea urmează să fie prezentată pe scenă. O operă literară exprimă și o idee, o importantă parte a structurii unei opere literare. Ideea reprezintă semnificația operei și are menirea de a include atitudinea autorului față de tema abordată, precum și gama de sentimente și trăiri umane. Într-un fel, ideea reprezintă ceea ce este de Învățătură pentru cititor. MIJLOACELE ARTISTCE Figurile repetiției 1. Repetiția fonologică:aliterația: „Prin vulturi vântul viu vuia...” (consoane
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
poeții vremii Își Îndreptau atenția spre o altă mișcare literară, cea din jurul revistei „Sburătorul”, aflată sub Îndrumarea lui Eugen Lovinescu,promotorul mișcării literare numită modernism. Și Ion Pillat a trecut În tinerețea sa literară prin experiențele lirice cunoscute. În plachetele „Menire”, „Cântece de demult”, „Visări păgâne”, „Eternități de o clipă” se pot descoperi elementele unei lirici simboliste ori parnasiene care l-au influențat. Apariția volumul „Pe Argeș În sus” este considerată de către exegeți momentul când lirica lui Ion Pillat se impune
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
punctul de veder al al figurilor de stil, comparația se află printre cele mai de seamă momente expresive din cuprinsul poemului. Există o tendință către comparația absolută: „Cum e fecioara Între sfinți / Și luna Între stele...” Această comparație dezvoltată are menirea de a adânci, cum s-a mai spus, perspectiva frumuseții absolute a fetei de Împărat. Sugestiile au putut veni din lirica populară, dar Eminescu, prin aceste versuri, plasează dintr-o dată pe fata de Împărat În lumea cosmică și, deopotrivă, În
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
capacitate de autotransformare, ele sunt tipuri umane Încremenite În starea morală pe care o ilustrează, posedă parcă ceva În plus decât există În realitate, răul devine și mai rău, urâtul devine mai urât și traiectoria continuă fără opreliște. Ele au menirea de a trezi reacția antia cititorului, de a condamna manifestarea atunci când se Întâlnește cu ea, dacă nu cumva s-a și Întâlnit și În memoria lui se trezește deja trăirea. Clasicul este un scriitor care pune un accent important pe
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
nuvelă intitulată „Desfășurarea”, publicată se pare prin 1952, fusese atins de molimă. Dar nu e de mirare că sunt situații de-a dreptul dramatice, dacă ne gândim că mulți scriitori din generația sa, cu un anumit har și-au ratat menirea, din creația lor nu se poate salva mai nimic. Chiar scriitorii cu o puternică personalitate au fost nevoiți să facă niște compromisuri, azi În unanimitate respinse. Primul volum din romanul „Moromeții” se constituie ca o atitudine a scriitorului În raport cu lumea
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]