KorAP: Find »[drukola/base=porni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...214 215 216 ...2406 >

60,135 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

cireș. O casă pe care aveau de gând s-o dărâme, ca să construiască alta în loc. Un plan care o înfuriase pe Helen Hoover Boyle. — Vai, domnule Streator, zice. Nu știți ce vorbiți. Din locul în care stăm, în fiecare direcție pornește, pe câțiva metri, câte un coridor îngust mărginit de piese de mobilier. Apoi, fiecare coridor cotește sau se ramifică în alte coridoare, cu șifoniere îngrămădite unul într-altul, cu dulapuri înghesuite laolaltă. Mobilele mai scunde, fotoliile, canapelele, mesele, nu lasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
să-i freci la cap pe ăia de la Treeline dacă vrei să faci vreo treabă! Și, cât ai clipi, cât îmi ia ca să străbat coridorul, descântecul mi se derulează în gând, în timp ce-mi culeg haina din cuier și pornesc spre ușă. Dar nu. Niciodată n-o să-l mai folosesc. Am zis. Nu mai vreau. Niciodată. Capitolul 11 Obsedații de zgomot. Oamenii ăștia alergici la liniște... Prin tavan se aude o tobă care bubuie, bubuie, bubuie. Prin pereți se aud

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
rujul în poșetă și se întoarce cu fața la mine. Stând dreaptă, strălucitoare și calmă, zice: — Ipotetic vorbind? Și-mi lățesc fața într-un zâmbet și zic: Desigur. Sprijinindu-se cu palma de șifonier, scrijelește o săgeată cu vârful spre dreapta și pornește, încet, trecându-și mâna de-a lungul zidului de bufete și șifoniere ceruite și lustruite, distrugând tot ce atinge. În timp ce mă conduce, zice: — V-ați pus vreodată problema de unde vine poemul? Din Africa, zic, stând chiar în spatele ei. — Dar cartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
să faceți pe altcineva să vă iubească. Nu. Și ea zice: — Poate aflați cum să prefaceți pietrele în aur. Și eu zic nu și fac stânga-mprejur. — Poate reușiți să aduceți pacea în lume, zice. Și eu zic nu și pornesc printre zidurile de dulapuri și cufere. Printre baricadele de cabinete de colecție și tăblii de pat, mă angajez într-un alt canion de mobile. În spatele meu, Helen strigă: — Poate aflați cum să prefaceți țărâna în pâine. Și eu îmi continui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pe care o țin în mână s-a încălzit. Și număr în continuare: 11, 12... Mona Sabbat va trebui să vină cu noi. Pentru că ea nu are mâinile pătate de sânge. Mona, Helen și cu mine - și cu Stridie - vom porni toți patru la drum. O familie cu probleme, ca oricare alta. O vacanță în familie. În căutarea unui potir, dar nu sfânt. O sută de tigri de hârtie avem de ucis în calea noastră. O sută de librării avem de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
soțul meu, Robert Williams, zice. Astăzi vrem să va oferim un cadou deosebit. Femeia din spatele ușii de plasă se uită la trusa cosmetică pe care o țin în mână. Și Helen zice: — Putem intra? Credeam că o să fie mai simplu. Pornim la drum, ne oprim prin biblioteci, luăm cartea de pe raft, ne așezăm pe veceu, în toaleta bibliotecii, și tăiem pagina. După care tragem apa. Cam așa ne gândeam că o să meargă. La primele două biblioteci - nici o problemă. La următoarea, cartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
că ar mai ajuta-o cu ceva pe femeia asta. De la noi nu s-a ales decât cu o coafură umflată. Și, poate, și cu o eczemă. — Ia arată-ne cântecul, zice Stridie. Ca să vedem și noi la ce-am pornit în călătoria asta. Și-i zic: Să fii tu sănătos. Îmi îndes pagina împăturită în gură și mestec, și mestec. Mă doare piciorul; îmi scot pantoful. Mestec și nu mă opresc. Mona adoarme. Mestec și nu mă opresc. Stridie se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
spuneți că se mai folosesc telexuri în ziua de azi! Telefonul pe care l-a primit adineauri - în legătură cu diamantul cu tentă albăstruie... numele pe care l-a scris în agendă era „Gustave Brennan“. Capitolul 23 Cu secole în urmă, marinarii porniți în călătorii îndelungate lăsau câte o pereche de porci pe fiecare insulă pustie. Sau o pereche de capre. Oricum, la o vizită ulterioară insula avea să fie o sursă de carne. Insulele acelea erau neatinse. Acolo trăiau specii de păsări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Sau vreuna care să te facă invizibil? Își scoate Cartea umbrelor din rucsac și începe să coloreze. Aș mai vrea ceva; să pot vorbi cu animalele. A, și sa fac și telekinezie, adică atunci când muți lucrurile cu puterea minții... Helen pornește mașina și zice cu voce tare, privind în oglindă: — Ce-aș coase gura peștelui! Își bagă telefonul și stiloul în poșetă. Acolo unde încă mai are pietricica cenușie de la petrecerea vrăjitorească a Monei, piatra pe care i-a dat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
sendviș cu ou, întreb de ce n-au putut să cumpere pur și simplu cele trei cărți după care se duseseră la Hambarul cu cărți. Stridie și Helen. Sau să fure pagina și să lase cărțile acolo. Motivul pentru care am pornit în călătoria asta, le zic, este tocmai ca oamenii să nu ajungă să ardă cărțile. Stai liniștit, zice Helen, care conduce. Anticariatul avea trei exemplare din carte. Problema era că nu știau pe unde sunt. Și Stridie zice: — Erau amestecate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
vor sfârși, toate, pe același rug. Nu știu dacă noi punem stavilă acelei lumi sau o construim. La televizor au zis că doi paznici au fost găsiți morți în incendiu. — De fapt, zice Helen, au murit cu mult înainte să pornească focul. Aveam nevoie de timp ca să stropim cu benzină. Omorâm oameni ca să salvăm vieți? Ardem cărți ca să salvăm cărțile? În ce s-a transformat călătoria asta? întreb. — În ce-a fost de la bun început, zice Stridie, împletind o șuviță printr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
o tensiune și o presiune constante, dar un impact brusc, punctual le poate face praf. Jos, pe platformă, Mona vine alergând prin rumeguș până sub noi, fluturând din mâini. Sare în sus și țipă: — Uhuuuuu! Haide, Helen! Roata se smucește, pornind din nou. Scaunul se înclină, iar poșeta lui Helen alunecă, dar o prinde. Piatra cenușie e tot acolo. Darul de la Stridie. Îi alunecă în schimb agenda, care se deschide în aer și se rostogolește prin aer până jos, în rumeguș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
luminile colorate se chinuie să umple tăcerea. Stelele de pe cerul nopții nu zic nimic. Helen se întoarce spre mine și zice. — N-are rost. Hai să mergem. Scoate cheile mașinii și mi le dă. Eu și Helen ne întoarcem și pornim. Dar, uitându-mă înapoi, o văd pe Mona cum râde în palme. Râde. Mona se oprește din râs când mă uit la ea, dar zâmbetul nu i se șterge de pe față. Și îi spun să-și șteargă imediat rânjetul ăla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
roșie de așteptare. Mona dă ochii peste cap și zice: — Fantoma care mușcă e în casa spaniolă, cum ieși de pe Millstone Boulevard. Începe să scrie ceva cu o cariocă roșie, în așa fel încât cuvintele să se desfășoare în spirală pornind din centrul paginii. Număr: 9, 10, 11... Mijindu-se la rândurile șterse de pe pagina pe care o ține în geam, Helen zice: — Spune-i că nu mă mai ocup de imobiliare. Plimbându-și degetul pe fiecare cuvânt șters, zice: — În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
e tot la gâtul lui și din el cad țigările. Obrajii-i sunt brăzdați de cicatricele roșii de la cheile lui Helen. E mort? întreb. Și Mona zice: — Ai vrea tu. Nu, o să fie bine, zice. Se urcă la volan și pornește masina, zicând: — Mai bine te-ai grăbi să dai de Helen. Să nu facă cine știe ce gest disperat... Trântește portiera și începe să dea în marșarier ca să iasă din parcare. Pe geam, Mona strigă: — Du-te la centrul medical New Continuum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zice Helen. Mă rog, nu chiar, zice, și se uită la trupul lui Helen din poala mea. Se uită la mâinile ei zbârcite și zice: — Mi-e silă de hainele de-a gata, dar decât nimic... Și uite cum am pornit din nou la drum. Uneori mă gândesc ca nu cumva dom’ sergent, aici de față, să nu fie de fapt Stridie care să se dea drept Helen care a pus stăpânire pe dom’ sergent. Atunci când dorm în același pat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

de înfruntat viscole și întroieniri; vânăm iluzii și prindem dezamăgiri. Important este să le putem face față rămânând verticali; cursa vieții, care trece uneori doar o singură dată prin stația în care așteptăm, oprește, ne dă prilejul să urcăm și pornește mai departe depinde de noi dacă știm să alegem drumul către destinație. Dan Radu Rușanu Moto: M-am străduit să spun tot ce gîndesc. Da, i-am apărat pe cei cu har și-am condamnat cu patimă pe cei ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rușine timpul acela ciudat, cînd cinstea noastră cea de toate zilele se numea curaj... Evgheni Evtușenko din poemul Convorbire cu un scriitor american, 1960 (traducere publicată în revista Ateneu în anii '70) Mare, greoaie, cu botul ei imens, de cetaceu pornit agale, cursa iese din garaj, se strecoară printre celelalte care așteaptă, înșiruite pe pista de beton, ocolește rondul plin cu flori pînă deunăzi, caută o clipă, nehotărîtă, cu parbrizul bombat, ca un ochi de ciclop, spre clădirea autogării, apoi pornește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pornit agale, cursa iese din garaj, se strecoară printre celelalte care așteaptă, înșiruite pe pista de beton, ocolește rondul plin cu flori pînă deunăzi, caută o clipă, nehotărîtă, cu parbrizul bombat, ca un ochi de ciclop, spre clădirea autogării, apoi pornește sigur, intrînd pe peronul unu. Șoferul, un tip scund, plin de importanță, afișînd un surîs în colțul gurii, deschide larg ușa, coboară, se depărtează doi pași, privește cîtva timp, apoi face un ocol mașinii, cercetînd-o, lovind fiecare roată cu vîrful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
surîs în colțul gurii, deschide larg ușa, coboară, se depărtează doi pași, privește cîtva timp, apoi face un ocol mașinii, cercetînd-o, lovind fiecare roată cu vîrful pantofului. Cînd termină, dă din cap mulțumit, bagă mîna pe fereastră, ia cîrpa și pornește să șteargă parbrizul, meticulos, asemeni bătrînilor ce-și curăță lentilele ochelarilor. Asta-i cursa rapidă pentru Valea Brândușelor? întreabă un țăran, săltîndu-se de pe banca de alături. Șoferul se oprește din șters, mai privește o clipă bucata de fereastră curățată, merge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mai mari, mai mici... face el un gest de lehamite și urcă în cursă. În urma lui, impiegatul aduce diagrama, întinzîndu-i-o șoferului: Drum bun, Andrei! Șoferul mulțumește printr-o înclinare a capului, pune diagrama pe bord, lîngă cutia cu bilete și pornește motorul, în timp ce impiegatul coboară trîntind ușa în urma sa. Dorin ajunge în fugă pe peron, se uită la tăbliță să se convingă dacă asta-i cursa rapidă pentru Valea Brândușelor, se repede la ușă și o deschide. Nu vezi că dau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o au cursele cu regim special, cursele rapide, O.N.T.-urile, ori cele externe, sfidîndu-le pe suratele lor locale, sau nerapide, înțesate de lume, cu băncile ciobite și geamurile crăpate iarna, sau înțepenite închise vara. Cîțiva fulgi scăpați din nourii porniți într-o parte singuri, fără urmă de vînt, sînt loviți de parbrizul uriaș, transformîndu-se în puncte mici de apă ce se preling încet. Aura trage furioasă portiera: De-o oră aștept! Sîntem aglomerați strînge din umeri șoferul taxiului. Unde vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de iarbă: Deci tu ești frumoasa doamnă Brîndușa..." "Obraznicule!" scapără privirea Brîndușei. Am înțeles de la tovarășa tehniciană că dumneata conduci montajul rezervoarelor de recuperare spune Brîndușa apăsat. Sîmbătă trebuie să informez Comitetul județean P.C.R. de stadiul investițiilor. Dacă nu va porni la timp instalația de recuperare, ne vor înghiți deșeurile de fabricație, și-i jale, tovarășe... Cum ai zis că te cheamă? A, da, Vlad; mi-am notat și aici, în agendă. Orice restanță la montaj va aduce cu sine penalități

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Ba da. Trebuie întîi să caut un sudor, că Bogdan n-a venit nici azi. Nu?! tresare tehniciana. Eu am raportat deja căptușirea terminată arată cu privirea spre ușă, în urma secretarei de partid. O fac, o fac spune Vlad calm, pornind spre ieșire. Iau un sudor din Zona Doi, de la inginerul Ștefănescu. *** În aleea centrală, aproape de pavilionul administrativ, Ștefănescu este reținut de o femeie. Strînge mereu șuba de șantier la piept și dă afirmativ din cap, dorind să termine mai repede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
adoarmă, arhitectul își rotește mereu bastonul ca pe un titirez. Se-ntețește arată țăranca spre fereastră, desfăcîndu-și larg sumanul, în interiorul căruia se vede blana deasă de moșar. Pînă la primăvară om ajunge acasă răspunde țăranul cu calmul omului de munte, pornit la drum lung. Ritmul chitarelor se îndrăcește, iar genunchii goi ai fetei, săltați nervos, încep să se frece între ei, mîinile i se frîng a neliniște pînă cînd, aprinsă de-a binelea, fata se ridică de pe scaun, trădînd în ținuta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]