6,037 matches
-
conversației ieșită din comun, amestec ciudat de insolență și delicatețe, de efuziune și răceală studiată. Dar și pentru legendara sa locuință sau pentru nu mai puțin renumita grădină. Însuși Gallé, inventatorul stilului liberty, Îi ornează interioarele cu hortensii albastre, floarea preferată a contelui. Un subiect ceva mai delicat, pe care Robert de Montesquiou știe să-l protejeze cu discreție, este propria homosexualitate. Poate că aici se află explicația refuzului ferm (și destul de ciudat) de a-l Întâlni pe Oscar Wilde În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
să luăm În râs acest bun și să alegem răul. Așadar, ura Împotriva morții și a nedreptății va conduce, dacă nu la exercitarea, cel puțin la apologia răului și a crimei. Lupta lui Satan cu moartea În Paradisul pierdut, poem preferat al romanticilor, simbolizează această dramă, care e cu atât mai profundă cu cât moartea este (o dată cu păcatul) copilul lui Satan. Pentru a combate răul, revoltatul, deoarece se consideră inocent, renunță la bine și creează, din nou, răul. Eroul romantic Împlinește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Când o să mă hotărăsc să-mi îngrop pe bune vechea pereche. — Îi arzi pe rug? Mă gândeam mai degrabă la ceva în genul scenei cu vasul în flăcări al lui Kirk Douglas din filmul The Vikings. — Unul dintre filmele mele preferate. Sigur suntem suflete pereche. De ce nu vii pe la mine, la ceai, să ne uităm împreună la el? — Nu scap nici o ocazie să-l văd pe Tony Curtis în pantaloni de piele mulați. — Tu și cu mine, după cum ar spune fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
moment, lumina pica bine, iar el era pur și simplu uimitor. Totuși, n-aveam de gând să-i spun așa ceva. Știam că dacă-i dau un deget, îmi cere toată mâna. N-avea nici un rost să-mi alint bruta. *** Restaurantul preferat al lui Hugo se dovedi a fi chestie foarte elegantă în centrul Clerkenwell, pe colțul unei clădiri în care se afla o bancă, cu podele din lemn, lustruite, mese din sticlă opacă și scaune negre tapisate care aveau, din câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Tabitha, zise ea pe un ton ferm. Da, ar trebui mai degrabă să fie invers, zise Hugo, pus pe gânduri. Violet, care-și reintrase în formă, se apucă de mâncat. Eram la Café Flo pe Upper Street, unul dintre locurile preferate ale lui Hugo; de obicei, când trebuia să meargă la teatru seara, mânca un prânz zdravăn pe la ora două. Aceasta era principala masă a zilei. După piesă nu mânca nimic altceva decât salată, brânză și fructe, asta pentru că susținea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Am alungat cu hotărâre acest gând, ca, de altfel, pe oricare altul care putea duce la Hugo, mi-am dat cu un ruj indigo, mi-am făcut conturul ochilor cu negru, mi-am pus un colier de argint și cizmele preferate. Eram cât se poate de pregătită să înfrunt lumea. Am urcat în furgonetă și am pornit spre Kilburn. Drum drept până la Camden, un viraj pe strada Delancey, pe lângă Regent’s Park; pe șoseaua Edgware, într-un peisaj ce devenea tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care știma că-i plac, o cămașă sport, strâmtă, marca Dolce and Gabbana, ale cărei mâneci scurte se mulau foarte bine pe zona de deasupra bicepșilor, și curea cu cataramă din argint mat. La mână, purta brățara lui de argint preferată, iar pe față i se putea citi în același timp mulțumirea de sine - pentru că știa că nu pot refuza o stacană de margarita cu gheață - și rușinea, pentru că știa că sunt încă supărată pe ea. M-a urmat înăuntru, închizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dintre răspunsuri în această împrejurare. Giulio de Medici era incontestabil cel mai strălucit dintre prinții Bisericii și omul de încredere al papei. Însă de ceva timp, acesta îi reproșa năzbâtiile, gustul pentru ostentație, iubirile scandaloase, care-l transformaseră în ținta preferată a adepților lui Luther. Guicciardini, în schimb, îmi vorbise frumos despre el: „Giulio are toate calitățile gentilomului desăvârșit, mecena, tolerant și plăcut în societate. De ce dracu’ vor să facă din el un călugăr?“ Înveșmântat în pelerină roșie și purtând calotă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Maggie. Sau nu vor să conștientizeze. Maggie se uita pe geam. Nu e de mirare că tot ce era legat de aceste negocieri era un coșmar. Planul era ca Ierusalimul să fie divizat între cele două tabere - „împărțit“ era eufemismul preferat al americanilor -, devenind capitala ambelor țări. Dar acum putea să-și dea seama că împărțirea va fi imposibilă: cele două jumătăți erau precum copacii care crescuseră prea aproape unii de alții și se încolăciseră. Refuzau să fie descâlciți. Acum puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
existase nici un zvon că se vor putea face bani din ziua în care știți-voi-cine va dispărea. Și iată cum veneau toți la el, ieșind din toate fundăturile și străzile lăturalnice. Tranzacția se făcea rapid, telefoanele mobile fiind mijlocul de comunicare preferat. Mahmud îl suna, să zicem, pe Tariq, despre care știa că are o încărcătură în drum spre Iordan în seara aceea și îi spunea că avea câteva obiecte ce trebuiau transportate. Le dădea unuia din băieți, care traversa orașul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
vândă Israelul la fel cum fuseseră gata să-i trădeze pe evrei în anii ’40. Era o boală congenitală. Scrisese lucrurile acestea de mai multe ori. Uniunea Europeană nu avea nevoie de un motto, conchidea el într-unul din editorialele sale preferate, ci de un singur cuvânt: capitularea. Totuși avea un mic secret murdar, pe care îl dezvăluia multor israelieni care îi împărtășeau politica verticală. În timp ce ura toate lucrurile pe care le simboliza Europa, iubea locul în sine. Nu se mai sătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
miting. A promis că va suna mai târziu. Se vor întâlni, i-a spus Guttman. Îi va da toate detaliile și vor pune împreună la punct o strategie. Câteva ore mai târziu, Kishon lua masa la unul din restaurantele lor preferate, localul franțuzesc Ibn Gvirol, și aștepta să apară Guttman, când îl sunară cei de la departamentul de știri. Guttman murise. Fusese împușcat la miting. A lăsat totul baltă și s-a dus la birou, unde a scris un articol în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
erau pe sfârșite. Negocierile de pace din Ierusalim nu făcuseră bine afacerilor; oamenii de pe străzile Palestinei erau brusc mai puțin receptivi la cei care puneau bombe în autobuzele din Israel și în malluri. Dați o șansă negocierilor, asta devenise lozinca preferată a bărbatului din cafenea. Nimeni nu spune că nu ne putem întoarce la confruntările armate dacă - atunci când - eșuează discuțiile. Dar pentru câteva săptămâni să vedem ce ne pot aduce negociatorii. În climatul acesta, exista un număr restrâns de locuitori ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
al dumneavoastră, nu?), ci povestea cu Isus și Maria Magdalena, plus deducțiile privitoare la Sfântul Graal, care nu sunt foarte cinematografice... În sfârșit... Să știți că a avut mare succes, inclusiv În Franța, unde istoria adevăratului abate Saunière - sau, dacă preferați, adevărata istorie a abatelui Saunière - era destul de cunoscută, au apărut numeroase cărți pe tema asta sau pe altele adiacente, s-a scris În ziare, au fost emisiuni de televiziune - tot tacâmul. Probabil că sunteți În cunoștință de cauză cu Întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Împreună de minune. Dacă tipilor le-ar trece prin minte și faptul că unora le place să Înceapă ziua cu stomacul plin, ar fi perfect. Deh, homo sum et nihil humani a me alienum puto, vorba lui Terențiu și maxima preferată a lui Marx. De fapt, la rigoare, dictonul Îi este doar atribuit dramaturgului latin, nu Îi și aparține: personajul din Heautontimorumenos care rostește celebra replică precizează limpede că nu face decât să citeze vorbele altcuiva, un autor contemporan cu Terențiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și prezident, pe care, Întâia oară, cred, l-am văzut surâzând destins, cu ochii lui neverosimil de verzi luminați: - Mister Adam, aveți răspunsul la cea mai importantă Întrebare care vă frământă. Ne aflăm aici toți, inclusiv dumneavoastră, din cauza - sau, dacă preferați, pentru - acelui „altceva”. Înțelegeți acum de ce vi s-a spus că erați pe punctul de a atenta la siguranța planetară? - Ca să fiu sincer, nu. - Centrul vă stă la dispoziție cu lămuririle necesare. Desigur, În anumite limite, deocamdată. 15 - Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
bine ce vreți să spuneți... - O să Încerc să fiu mai explicit. Natural Înseamnă, Îndeobște, ceva creat de natură, iar eu am folosit termenul exact În acest sens. Tocmai v-am spus că Pământul nu este un corp ceresc (ori, dacă preferați, un obiect cosmic) obișnuit, ci fundamental altceva. Respectiv, o planetă construită artificial. Dacă simțiți impulsul să fiți uimit, vă rog: be my guest. Oricine În locul dumneavoastră ar fi la fel, așa că nu vă jenați. Și ca să vă scutesc de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
eterogenitate a Timpului. Și pentru el există, în afară de timpul mai curând monoton al muncii, un timp al petrecerilor și al spectacolelor, un timp "festiv". Și el trăiește după ritmuri temporale variate și cunoaște timpuri cu intensitate variabilă: când ascultă muzica preferată sau când, îndrăgostit, așteaptă sau întîlnește persoana iubită, trăiește, evident, într-un alt ritm temporal decât atunci când muncește sau se plictisește. O deosebire esențială există însă față de omul religios: acesta cunoaște intervale "sacre", care nu iau parte la durata temporală
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fost cel care a organizat festivitățile și a instalat pavilioanele (o parte din ele de-a dreptul roșii) pentru a-l primi pe tata În drum spre casă, de la gară, pe sub bolți alcătuite din crengi de brad și clopoței, floarea preferată a tatei. Noi, copiii, ne duseserăm În sat și când Îmi amintesc acea zi deosebită, văd foarte clar râul scăldat În soare; podul, tabla strălucitoare a unei cutii de conserve lăsate de un pescar pe balustrada lui de lemn; măgura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ale mele (Olga, născută pe 5 ianuarie 1903, și Elena, născută pe 31 martie 1906), În jurul ei erau răspândite, pe tot felul de mobile desperecheate, uzate, luate la mâna a doua, albume În care În ultimii ani copiase poeziile ei preferate, de la Maikov la Maiakovski. Un mulaj de ghips al mâinii tatei și o acuarelă cu mormântul lui din cimitirul greco-catolic din Tegel, acum În Berlinul de Est, Împărțeau un raft cu cărți ale unor scriitori emigranți, predispuse dezintegrării În coperțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
podea pierzându-se În depărtare) să se unească Într-un punct ipotetic, cu o precizie amăgitoare și sterilă. Amăgitoare pentru că mă ducea cu gândul la șinele de cale ferată, ce convergeau simetric și Înșelător În fața ochilor injectați ai măștii mele preferate, un mecanic de locomotivă plin de funingine; sterilă pentru că odaia aceea rămâne nemobilată și pustie, lipsită chiar și de acele statui neutre pe care le Întâlnești În prima sală neinteresantă a unui muzeu. Restul galeriei de tablouri compensa sărăcia vestibulului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și cel roșu, dar uneori, imediat după ce sărea, putea fi folosit, ținându-l În așa fel Încât vârful dezlipit să se proptească, fără prea multă siguranță, de o așchie care ieșea În afară. Micuțul creion purpuriu, unul din marii mei preferați, ajunsese atât de scurt, Încât abia mai putea fi manevrat. Doar cel alb, albinos slăbănog printre creioane, Își păstra lungimea inițială sau cel puțin și-a păstrat-o până ce am descoperit că, departe de a fi un șarlatan care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
vara erau ronduri cu flori. Nu ne-a lăsat să umblăm pe sub sistemul de țurțuri uriași ca tuburile unei orgi, agățați de streașini și strălucind magnific În lumina soarelui palid. Și a respins, considerând-o nedemnă, una din distracțiile mele preferate (născocite de Miss Robinson) - să stau Întins pe burtă pe o săniuță căptușită cu pluș, legată În față cu o bucată de sfoară, de care o mână acoperită cu o mănușă de piele cu un deget, mă trăgea de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ce ne sont que des papillons de potager! - ceea ce a Înrăutățit și mai mult lucrurile. O pereche siciliană cumpărată de la Staudinger fusese strivită și deteriorată. Un uriaș exemplar din Biarritz era total mutilat. Mai fuseseră strivite câteva dintre capturile locale preferate. Dintre acestea, o aberație asemănătoare cu varianta canariană a speciei s-ar fi putut repara cu câteva picături de clei; dar un prețios gynandromorph, cu partea stângă mascul și partea dreaptă femelă, al cărui abdomen nu putea fi detectat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
care se referă la o grădină, care, la căderea nopții, se glace de bleu comme l’aile du grand Sylvain (fluturele Poplar Admirable). Și printre puținele imagini cu adevărat lepidopterologice din poezia engleză, cea creată de Browning este imaginea mea preferată: De altă parte-o stană semeț se profilează; Poteca trece printre prăpastie și stânci Prin bolovanii unde licheni Întruchipează Aripi de fluturi, iar ferigi vin pe brânci Cu zimții spre blocul șlefuit („Lângă foc“) Este uluitor cum trec fluturii aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]