5,680 matches
-
noastre: leul, pardosul [...], păsări reputate pentru semeția lor, de felul vulturului... Nu el aduce prima oară munții, rîurile și fluviile (ca Întruchipări ale spiritului național) În poezie, dar el este cel dinții care construiește, cu ajutorul acestor elemente, o mitologie națională. Retorica lui a rămas biruitoare timp de un secol. O regăsim și azi la cîțiva poeți contemporani... Clarul, lustruitul, retoricul Alecsandri este uneori ambiguu și profund, cum este În strofa desperecheată de mai jos. „Înger căzut! Înfipt-ai piciorul tău În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
place. Cu alte cuvinte, dacă lîngă funcțiile practice dinainte, există și alta de ordin estetic. Pentru ca mesajul să fie primit, versurile trebuie să fie frumoase și sincere, să respecte, altfel zis, două din condiții fundamentale ale poeziei. Stihuitorul Învață o retorică pentru a fi la Înălțimea acestei misiuni. Intră, negreșit, În hotărîrea de a scrie bine și un sentiment de onoare. Obiectul erotic este, de cele mai multe ori, disputat de mai mulți pretendenți și, pentru a cîștiga, stihuitorul trebuie să facă proba
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stihuitorul trebuie să facă proba unei mari devoțiuni. Devoțiunea lui este versul frumos. Un vers cît mai savant și mai convingător, mai sincer Îndurerat și mai bine sunător. Atît de puternic este acest spirit de galanterie la petrarchiștii noștri Încît retorica pare a fi o emanație a iubirii, un „dar” (har) al feminității. Conachi, cel mai complex și mai profund poet erotic de pînă la Eminescu, compune Meșteșugul stihurilor românești pentru a instrui și a face plăcere unei „preacinstite cucoane”. Pentru ca
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Eminescu, compune Meșteșugul stihurilor românești pentru a instrui și a face plăcere unei „preacinstite cucoane”. Pentru ca versurile lui să fie Înțelese mai bine, pentru ca plăcerea să fie mai mare și (detaliu nemărturisit!) efectul lor mai puternic, stihuitorul Întocmește (compilează) o retorică pe care o ilustrează cu versuri proprii. Stihurile au fost scrise ca să zugrăvească patimile sufletului, retorica a fost Învățată (furată) de la ochii preacinstitei doamne. Erosul provoacă, așadar, nu numai poezia, dar și prozodia: „Laudele cu care mă Împorocești prin luminată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
versurile lui să fie Înțelese mai bine, pentru ca plăcerea să fie mai mare și (detaliu nemărturisit!) efectul lor mai puternic, stihuitorul Întocmește (compilează) o retorică pe care o ilustrează cu versuri proprii. Stihurile au fost scrise ca să zugrăvească patimile sufletului, retorica a fost Învățată (furată) de la ochii preacinstitei doamne. Erosul provoacă, așadar, nu numai poezia, dar și prozodia: „Laudele cu care mă Împorocești prin luminată scrisoarea dumitale sînt mai presus de starea minții mele, și nici unul din darurile ce numeri asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cel mai direct poezia. Sursele acestei subordonări au fost determinate. Surse, În esență, livrești: poezia trubadurilor, Petrarea, poezia neoanacreontică, mica poezie franceză din secolul al XVIII-lea etc. Mă interesează, aici, mai puțin modelele, cît modul În care, printr-o retorică Împrumutată, adesea elementară, se formează un limbaj poetic și se Întemeiază poezia română. Retorica poeziei se confundă, la 1820, cu retorica erosului. Figurile erosului exprimă disponibilitățile și formele sensibilității omului. GÎndirea, reveria, fantezia lui trec prin acest teritoriu unde bucuria
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poezia trubadurilor, Petrarea, poezia neoanacreontică, mica poezie franceză din secolul al XVIII-lea etc. Mă interesează, aici, mai puțin modelele, cît modul În care, printr-o retorică Împrumutată, adesea elementară, se formează un limbaj poetic și se Întemeiază poezia română. Retorica poeziei se confundă, la 1820, cu retorica erosului. Figurile erosului exprimă disponibilitățile și formele sensibilității omului. GÎndirea, reveria, fantezia lui trec prin acest teritoriu unde bucuria e fructul durerii. Un spațiu pe care Anton Pann Îl asemuiește cu un spital
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
franceză din secolul al XVIII-lea etc. Mă interesează, aici, mai puțin modelele, cît modul În care, printr-o retorică Împrumutată, adesea elementară, se formează un limbaj poetic și se Întemeiază poezia română. Retorica poeziei se confundă, la 1820, cu retorica erosului. Figurile erosului exprimă disponibilitățile și formele sensibilității omului. GÎndirea, reveria, fantezia lui trec prin acest teritoriu unde bucuria e fructul durerii. Un spațiu pe care Anton Pann Îl asemuiește cu un spital: Spitalul Amorului. Iubirea este, Într-adevăr, Înțeleasă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În pătimire și trăiește numai cu sentimentul morții În față atunci cînd ibovnica slăvită dispare. Jocul de-a moartea s-a terminat. Rămîne numai senzația de zădărnicie a lumii și dorința de cufundare În Întuneric. Tonul devine deodată sincer, mașinăria retoricii amoroase nu se mai vede: „Pătimire, tu ești numai hrana sufletului meu, Cu durerea și năcazul de-acum a petrece vreu. Nădejdea și bucuria ce m-au putut folosî Decît scîrbă mai amară curînd a-mi agonisî! Mă lepăd de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să dispere la infinit și, se va vedea de Îndată, să petreacă În disperarea lui, să scoată din durere un ce de mulțumire... CÎnd Zulnia dispare, indubitabil și ireversibil (Pe năsălie, 831, Octm. 15), Conachi nu schimbă prea mult această retorică a disperării. Vorbește, evident, lot despre sine și aproape În aceiași termeni. Mai laudă o dată frumusețea, nurul și hazul Zmărăgdiței (numele adevărat al „legiuitei iubiri”) și scrie acel extraordinar vers pe care l-am citat Înainte: „Ah, te-ai dus
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cînd spune că-l are nu spune ce gîndește cu adevărat. Are cuvinte pentru toate situațiile, nuanțele pasiunii, degeaba se plînge el! Scrisul Însuși este o petrecere și un instrument de seducție. Voi arăta mai tîrziu cît de complexă este retorica amoroasă a Încercatului amant. Să reținem pentru moment că, În războiul lui pasional, Conachi introduce și arma subtilă a literaturii, sub forma neputinței de a-și scrie pasiunea, de a trece năcazurile În literatură... Slabă viclenie: poetul nu face decît
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pustii m-am Îngropat, Ca să scap măcar cu viață de durerea ce mi-ai dat.” Ca să scape cu viață... Scenariul erotic nu mai prevede, va să zică, una din clauze: moartea. Poetul s-a decis să trăiască. Să trăiască, dar cum? Motoarele retoricii amoroase se pun În mișcare: omul iremediabil bolnav de iubire trăiește Într-un etern suspin, idolatrizînd izvorul nenorocirii lui: „Cu a cerului podoabe lata la Închipuiesc Și cu hazul firii tale nurul tău sămăluiesc.” Va să zică acesta este scopul fugii: proslăvirea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
teme lirice) sînt aceleași, În toate epocile, relațiile cu universul material diferă. T.S. Eliot vorbește de o rețea de „corelativi obiectivi” În poezie ce pot fi analizați. Poezia erotică de la 1800 la 1870 are, În această privință, cîteva opțiuni, de la retorică la lumea materială. Să le vedem, acum, pe cele din urmă. Toată lumea știe că, prin Eminescu, intră În literatură floarea albastră, simbol romantic misterios. Simboliștii cultivă tuberozele și, În genere, florile de parc: decorative, cu mirosuri grele. Dar primii noștri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
decît una din temele lui, și nu cea mai importantă. Pann face parte și el din familia poeților Întemeietori, dar În linie morală. Hristoitie sau școala moralului (o prelucrare) este o carte delicioasă. Alții vor să scrie o gramatică, o retorică, inventează un limbaj pentru poezie, Pann, versificator iscusit, vrea să dea un cod al bunei purtări. Asta convine talentului său de moralist și gustului său de a cîrti. Autorul Povestei vorbei este, În fond, un ironist, un poet integral ironist
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu ale lui Anton Pann. Editorii lui le-au inclus, observ, În ediția de Scrieri literare. De sînt sau nu ale lui Pann, faptul n-are o importanță capitală pentru tema acestui eseu. CÎntecele la care mă refer folosesc cunoscuta retorică amoroasă. Aflăm, aici, toate elementele a ceea ce Paul Cornea numește „erotica combustiunii”. Ele s-ar putea rezuma astfel: amorul este o pătimire În doi; despărțirea schimbă culoarea universului („lumea toate le negrește / amîndoi dacă nu sînt”); amorul are legi și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acestor CÎntece este acela de Înșelăciune. Pann este foarte sensibil la astuțiile femeii. Presimte trădarea și vede ușor ura ce Încolțește În iubirea cea mai năvalnică. Poeziile sale oscilează Între laudă și misoginie, Între salut d’amour și sirventes din retorica trubadurilor. Iată cum este strecurată bănuiala Într-un poem care Începe cu Stăpîna mea și face mare caz de umilință („umilit fac rugăciune”): „Ah! dar care mi-e greșala? Descopere-ți bănuiala! Spune ceva, așa să trăiești, Poate vreo vicleană
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
explicațiile, dedicațiile se țin lanț: nici o broșură nu apare fără un cuvînt către cititor sau o dedicație lungă și o curtenitoare către un protector. Ia naștere, astfel, o paraliteratură ce stă În antecamera literaturii sale și Încearcă s-o justifice. Retorica ei este apropiată de retorica amoroasă: același gen de curtoazie, aceeași vervă ironică, aceeași acrobație Între laudă și contestație, același spirit moralist tăios și perfid. Hristoitia Începe cu o dedicație-scuză: „Cela ce găsește vină S-o vrea s-o facă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nici o broșură nu apare fără un cuvînt către cititor sau o dedicație lungă și o curtenitoare către un protector. Ia naștere, astfel, o paraliteratură ce stă În antecamera literaturii sale și Încearcă s-o justifice. Retorica ei este apropiată de retorica amoroasă: același gen de curtoazie, aceeași vervă ironică, aceeași acrobație Între laudă și contestație, același spirit moralist tăios și perfid. Hristoitia Începe cu o dedicație-scuză: „Cela ce găsește vină S-o vrea s-o facă mai bine Nu stau cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sau, mă rog, pe snobii care admiră pînă la nebunie scrisul Îngorgonat. Meșteșugul adevărat se cunoaște, Însă, după „buna potrivire” și „stilul luminat”. Buna potrivire pare o anticipare a clarității, geometriei argheziene. Pann mai introduce două principii: cuviința și regula (retorica). Scrisul trebuie, dar, să urmeze buna-cuviință, adică firescul, bunul-simț și, neapărat, sistemul de reguli (retorice). Cuviința a luat-o de la proverbele românești, ca și tonul (stilul) expresiei. El face și o mică teorie asupra tîlmăcirii, justificînd prelucrarea. Dar să rămînem
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pare a avea un sens figurat. Îl apropiem de sensul altui cuvînt Întîlnit la Pann: calofonic. În orice caz, scrisul gorgonat, calofonic nu e pe gustul poetului. El vrea glăsuire, scris „ca-n vorbirile firești”, În sensul cuviinței și al retoricii. Cuviința și retorica sînt două noțiuni care nu merg totdeauna Împreună, cel puțin În epoca În care scrie Anton Pann. CÎnd retorica e prea complicată, cuviința ațipește. Și, văzînd poezia oamenilor Învățați de la 1830, constatăm că firescul (cuviința) nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un sens figurat. Îl apropiem de sensul altui cuvînt Întîlnit la Pann: calofonic. În orice caz, scrisul gorgonat, calofonic nu e pe gustul poetului. El vrea glăsuire, scris „ca-n vorbirile firești”, În sensul cuviinței și al retoricii. Cuviința și retorica sînt două noțiuni care nu merg totdeauna Împreună, cel puțin În epoca În care scrie Anton Pann. CÎnd retorica e prea complicată, cuviința ațipește. Și, văzînd poezia oamenilor Învățați de la 1830, constatăm că firescul (cuviința) nu-i Încă un principiu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu e pe gustul poetului. El vrea glăsuire, scris „ca-n vorbirile firești”, În sensul cuviinței și al retoricii. Cuviința și retorica sînt două noțiuni care nu merg totdeauna Împreună, cel puțin În epoca În care scrie Anton Pann. CÎnd retorica e prea complicată, cuviința ațipește. Și, văzînd poezia oamenilor Învățați de la 1830, constatăm că firescul (cuviința) nu-i Încă un principiu omologat. În acțiunea lui de a populariza literatura, Pann merge Însă În sensul stilului normal. Chestiunea rămîne Încă deschisă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iubitori de cîntări care nu prea știu multă carte. „Totdeauna gata spre servire”, cum iscălește ceremonios (o ceremonie a umilinței) Într-un rînd, Pann pune poezia În categoria lucrurilor utile și Încearcă să Împace profitul material cu estetica, firescul cu retorica, cuviința cu subtilitatea gîndului. Estetică elementară, dar solidă. Pann scrie mult și ușor despre orice. Nu cunoaște obstacole, n-are mari griji din pricina literaturii. Orice poate fi versificat, chiar și o foaie de Înștiințare către abonați. Multe scrieri sînt, În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
știe colajul. Rupe des istoria (demonstrația) pentru a introduce un șir de fraze tocite și pritocite. Discursul liric este În totalitate un discurs moral. Mai este un Pann, cel din Poezii deosebite: un Pann trubadur balcanic, petrecăreț, suspinător, curtenitor, mincinos. Retorica lui folosește, aici, strategia retoricii amoroase, Înviorată din cînd În cînd de o fină ironie și de vorbe mai crude: „d-ale nodoroase, ca niște ciomege”... Aici pritocirea (care este o figură a sensibilității morale) lasă loc cîntecului: o figură
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
demonstrația) pentru a introduce un șir de fraze tocite și pritocite. Discursul liric este În totalitate un discurs moral. Mai este un Pann, cel din Poezii deosebite: un Pann trubadur balcanic, petrecăreț, suspinător, curtenitor, mincinos. Retorica lui folosește, aici, strategia retoricii amoroase, Înviorată din cînd În cînd de o fină ironie și de vorbe mai crude: „d-ale nodoroase, ca niște ciomege”... Aici pritocirea (care este o figură a sensibilității morale) lasă loc cîntecului: o figură a abandonării În suspin, a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]