5,555 matches
-
Corei (Inscriptiones Graecae, I2, 76, ll. 5 sqq., 25 sqq.). Propaganda politică ateniană va ajunge până În punctul În care va travesti cetatea În „erou cultural”, Învestind-o cu misiunea de a răspândi printre oameni folosirea, cultivarea și utilitatea grâului ca „rituri sacre” primite În dar de la Demetraxe "Demetra" În trecutul mitic 2, Într-o evidentă transpunere și Înlocuire a rolului absolut al Eleusisului În tradiția mitică și al clerului său În realitatea istorică. Dar dacă exemplul atenian este unul extrem, oricum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și articulatul sistem cultual exprimă unitatea ideologică a cetățenilor, afirmă identitatea civică, ratifică ierarhia politică provizorie și oferă un răspuns exigențelor, așteptărilor, aspirațiilor și intereselor Întregii cetăți. În această ambianță, cultele nu pot fi celebrate decât În formă publică, iar riturile tind să Își piardă orice eventuală autonomie proprie, așa cum s-a Întâmplat cu riturile de trecere. Dacă vreo familie aristocratică străveche Își păstrează atribuțiile sacerdotale, acestea se află oricum În slujba cetății. Nu poate exista nici un secret religios decât Împărtășit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
politică provizorie și oferă un răspuns exigențelor, așteptărilor, aspirațiilor și intereselor Întregii cetăți. În această ambianță, cultele nu pot fi celebrate decât În formă publică, iar riturile tind să Își piardă orice eventuală autonomie proprie, așa cum s-a Întâmplat cu riturile de trecere. Dacă vreo familie aristocratică străveche Își păstrează atribuțiile sacerdotale, acestea se află oricum În slujba cetății. Nu poate exista nici un secret religios decât Împărtășit de toți cetățenii, deoarece polisul, care se Înfățișează ca o reproducere mărită a familiei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ele prevedeau, iar acest lucru nu numai la Atena, și ritualul catartic pharmakoì (subcapitolul 2.3a). Zeități pure și neîntinate, Apollo și Artemisxe "Artemis" primeau o ofrandă tot neîntinată, după cum intoleranța lor față de orice călcare a codului purității autoriza crudul rit al eliminării miasmelor care pătaseră polisul pe parcursul anului. Dar dacă impuritatea putea dezlănțui mânia divină, Întrerupând echilibrul pe care se Întemeia existența umană, la rândul lor, antesteriile, sărbătoarea primăvăratică a florilor și a vinului nou, dedicată lui Dionysosxe "Dionysos", zeul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
asocierea tinerilor la societatea adulților se petrecea În timpul apaturiilor, sub ocrotirea lui Zeusxe "Zeus" și a Atenei, la Sparta și În regiunea dorică această sarcină era rezervată carneelor, În cinstea lui Apolloxe "Apollo". Mai mult decât apaturiile, care par un rit de intrare a tinerilor În comunitatea de origine (frăție), sărbătoarea spartană pare să păstreze trăsături inițiatice, dar, În ambele cazuri, este vorba despre ritualizări ale unor faze critice ale vieții sociale. Unor asemenea rituri de trecere nu li se sustrăgea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mult decât apaturiile, care par un rit de intrare a tinerilor În comunitatea de origine (frăție), sărbătoarea spartană pare să păstreze trăsături inițiatice, dar, În ambele cazuri, este vorba despre ritualizări ale unor faze critice ale vieții sociale. Unor asemenea rituri de trecere nu li se sustrăgea nici măcar lumea feminină care, la Atena, În sărbătoarea cvadrienală a brauroniilor, dedicate Artemisei, se celebra maturitatea pentru căsătorie a tinerelor. c) Cultele panelenistice și atletica Urmele cele mai evidente ale riturilor antice de inițiere
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sociale. Unor asemenea rituri de trecere nu li se sustrăgea nici măcar lumea feminină care, la Atena, În sărbătoarea cvadrienală a brauroniilor, dedicate Artemisei, se celebra maturitatea pentru căsătorie a tinerelor. c) Cultele panelenistice și atletica Urmele cele mai evidente ale riturilor antice de inițiere au fost lăsate În Întrecerile atletice. Probabil că În timpul acelor probe, tinerii, În momentul intrării În vârsta adultă, erau obligați să-și demonstreze capacitățile fizice și cunoștințele dobândite. Dar este greu chiar și numai să bănuim mereu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
eroi a căror moarte era celebrată În acest fel, importanța pe care o căpătau ele pentru familiile nobiliare și articularea În clase a vârstelor participanților par să trimită la un trecut Îndepărtat În care ele fuseseră un fel de mare rit de trecere sau de inițiere care trebuia să confirme intrarea tinerilor aristocrați În societatea adulților. Era, așadar, vorba despre sărbători exclusiv religioase, celebrate Într-un spațiu sacru, ca Olimpia sau Delfi, care uneau cultul eroilor cu cel al zeilor. Învingătorul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aceste competiții, care implicau numai grupurile reprezentative ale triburilor din Atica și Îi excludeau pe non-atenieni, era deci exprimat atașamentul complet al cetățeanului la interesele supra-individuale ale polisului În contraopoziție cu identitatea comună a grecilor celebrată În concursurile panelenice. d) Riturile private Exacerbatul caracter public al cultelor și riturilor, În celebrarea cărora cetatea se substituise familiilor aristocratice, nu neglijase nici măcar ceea ce puteam numi un rit privat. Celebrarea lui rămânea În mâinile cetățeanului sau ale familiei lui, adică nu Îi revenea statului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
triburilor din Atica și Îi excludeau pe non-atenieni, era deci exprimat atașamentul complet al cetățeanului la interesele supra-individuale ale polisului În contraopoziție cu identitatea comună a grecilor celebrată În concursurile panelenice. d) Riturile private Exacerbatul caracter public al cultelor și riturilor, În celebrarea cărora cetatea se substituise familiilor aristocratice, nu neglijase nici măcar ceea ce puteam numi un rit privat. Celebrarea lui rămânea În mâinile cetățeanului sau ale familiei lui, adică nu Îi revenea statului, dar era orientată În mod funcțional către cetate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
interesele supra-individuale ale polisului În contraopoziție cu identitatea comună a grecilor celebrată În concursurile panelenice. d) Riturile private Exacerbatul caracter public al cultelor și riturilor, În celebrarea cărora cetatea se substituise familiilor aristocratice, nu neglijase nici măcar ceea ce puteam numi un rit privat. Celebrarea lui rămânea În mâinile cetățeanului sau ale familiei lui, adică nu Îi revenea statului, dar era orientată În mod funcțional către cetate. De altfel, polisul se propunea ca o replică mărită a familiei, iar dacă la Atenaxe "Atena
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și a cunoscut conflicte, reflectate și de tradiția mitică, ce nu au fost niciodată potolite. Confruntarea dintre Creonxe "Creon" și Antigonaxe "Antigona" din tragedia omonimă a lui Sofocle exprimă una dintre aceste situații conflictuale care au atins dramatic unul dintre riturile private cu o puternică implicație socială: ritul funerar. Însă dacă motivele conflictului dintre Creon și Antigona implică necesitatea subordonării exigențelor private ale lui genos intereselor supraindividuale ale statului, moartea creează oricum o Întrerupere a raporturilor sociale pentru toată familia defunctului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tradiția mitică, ce nu au fost niciodată potolite. Confruntarea dintre Creonxe "Creon" și Antigonaxe "Antigona" din tragedia omonimă a lui Sofocle exprimă una dintre aceste situații conflictuale care au atins dramatic unul dintre riturile private cu o puternică implicație socială: ritul funerar. Însă dacă motivele conflictului dintre Creon și Antigona implică necesitatea subordonării exigențelor private ale lui genos intereselor supraindividuale ale statului, moartea creează oricum o Întrerupere a raporturilor sociale pentru toată familia defunctului, Întrucât ea este sursă de contaminare. Chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca acel om să se stropească la ieșire cu apă. Pentru a-l Împăca, mortului i se aduceau ofrande și libații - repetate În a treia și a noua zi - de miere, ulei și apă. În epoca arhaică familiile aristocratice acompaniau riturile funebre cu manifestări fastuoase de doliu, care au fost Însă interzise sau limitate de legislatori În epoca polisului. Și nașterea constituia un moment critic În viața individuală și a familiei. Nou-născutul apărea ca un corp străin care era alipit casei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și era garantă a cuplului. Nu lipsea nici Afroditaxe "Afrodita", care domina dimensiunea sexualității pe care tânăra o descoperea prin nuntă. Darurile pe care soțul i le făcea soției după nuntă „pentru pierderea fecioriei” (ibidem, 3, 36) Încheiau acest complex rit de trecere care Începuse cu ofranda către Artemis. Deși private, riturile de naștere, căsătorie și moarte, care, laolaltă, scandau etapele existenței umane, interacționau cu viața publică a cetății, cu care cetățenii Înșiși se identificau; de aceea, ele nu se puteau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
domina dimensiunea sexualității pe care tânăra o descoperea prin nuntă. Darurile pe care soțul i le făcea soției după nuntă „pentru pierderea fecioriei” (ibidem, 3, 36) Încheiau acest complex rit de trecere care Începuse cu ofranda către Artemis. Deși private, riturile de naștere, căsătorie și moarte, care, laolaltă, scandau etapele existenței umane, interacționau cu viața publică a cetății, cu care cetățenii Înșiși se identificau; de aceea, ele nu se puteau sustrage intereselor divinităților care stăpâneau ordinea cosmică pe care se Întemeia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
căsătorie și moarte, care, laolaltă, scandau etapele existenței umane, interacționau cu viața publică a cetății, cu care cetățenii Înșiși se identificau; de aceea, ele nu se puteau sustrage intereselor divinităților care stăpâneau ordinea cosmică pe care se Întemeia supraviețuirea statului. Riturile funerare Îl uneau pe defunct cu lucrurile de „dincolo”, În timp ce riturile de naștere și de nuntă Îl integrau pe individ Într-o nouă condiție socială, făcându-l funcțional pentru polis. e) Mitul ritualizat: spațiu scenic și tragedie Procesul de adecvare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
viața publică a cetății, cu care cetățenii Înșiși se identificau; de aceea, ele nu se puteau sustrage intereselor divinităților care stăpâneau ordinea cosmică pe care se Întemeia supraviețuirea statului. Riturile funerare Îl uneau pe defunct cu lucrurile de „dincolo”, În timp ce riturile de naștere și de nuntă Îl integrau pe individ Într-o nouă condiție socială, făcându-l funcțional pentru polis. e) Mitul ritualizat: spațiu scenic și tragedie Procesul de adecvare al individului la interesele statului Întâlnește În drama antică poate una
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Eschil, unde se povestește trecerea de la dreptatea aristocratică, Întemeiată pe răzbunare, la cea a tribunalelor democratice ale cetății; sau În Bacantele lui Euripide, În care Dionysos Însuși impune transformarea. În acest caz este posibil ca tragedia să fi fost un rit străvechi de transformare, care acționa sub semnul lui Dionysosxe "Dionysos" și În care erau antrenați tineri ce nu erau Încă adulți În deplinul sens al cuvântului. De aceea ea s-ar putea să fi fost cu adevărat „cântecul țapilor” (grecescul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cântec), adică al tinereilor, numiți tragoi, țapi, care la vârsta pubertății Își schimbau vocea, fenomen specific unei vârste critice pentru orice tânăr bărbat, redat În greacă de verbul tragìzein1. Dar În secolul al V-lea Î.Hr. tragedia devenise un rit de declamare a unui mit sau, mai bine zis, a unui fragment de mit. Ea proiecta În afara Atenei și Într-un „alt timp” crizele soluționate definitiv În vremea când lumea era Încă locuită de eroi, În timp ce spațiul scenic era locul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sanctuarelor și la timpul ceremoniilor rituale. Polisul nu se poate substitui lumii zeilor, pe care a așezat-o Într-o oarecare măsură sub controlul său după ce și-a integrat-o. Exercitându-și jurisdicția absolută asupra celebrării cultelor și asupra deformării riturilor, cetatea pretinde să fie singura interpretă a lumii zeilor; ea vrea să fie unica mediatoare Între acea lume și oameni, asemenea Atenei, care se proclamă, prin voință divină, depozitara și Împărțitoarea oricărui beneficiu pentru omenire (subcapitolul 2.2). 2. Supraevaluarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ea vrea să fie unica mediatoare Între acea lume și oameni, asemenea Atenei, care se proclamă, prin voință divină, depozitara și Împărțitoarea oricărui beneficiu pentru omenire (subcapitolul 2.2). 2. Supraevaluarea mitului și limitele rituluitc "2. Supraevaluarea mitului și limitele ritului" Prin cult cetatea pusese În centrul propriilor interese și tradiția mitică, asupra căreia veghea ortodoxia. Scandată de variante, povestirea mitică era În Grecia „cuvântul creator și Întemeietor” și a fost un fel de fir conducător care a Însoțit și călăuzit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la număr, mitul cunoaște o ritualizare În momentul recitării, limitată la ocaziile prevăzute de calendarul festiv. Actului ritual Îi era, În schimb, Încredințată acțiunea „religioasă” a omului, o acțiune care Însă le aparținuse Înainte acelor gene, iar apoi cetății. De rit depindeau conservarea prezentului și soluția, sub semnul stabilității, a recurentelor și periodicelor crize ce puteau amenința comunitatea cetății. Apoi ritul delimita câmpul de acțiune al zeilor și al eroilor, În măsura În care le Îndepărta sau le orienta intervenția. În diverșii termeni care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În schimb, Încredințată acțiunea „religioasă” a omului, o acțiune care Însă le aparținuse Înainte acelor gene, iar apoi cetății. De rit depindeau conservarea prezentului și soluția, sub semnul stabilității, a recurentelor și periodicelor crize ce puteau amenința comunitatea cetății. Apoi ritul delimita câmpul de acțiune al zeilor și al eroilor, În măsura În care le Îndepărta sau le orienta intervenția. În diverșii termeni care Îl desemnau, òrgia, hierougìa, dròmena și drama, actul ritual se califica drept o acțiune specific omenească ce avea scopul de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
disociindu-se de mitul care, orientat spre consolidarea imutabilității unui trecut irepetabil, devenea din ce În ce mai autonom. 3. Ambiguitățile sacrificiului În Grecia, ca și În alte părți, actul ritual Își are momentul culminant În sacrificiul sângeros care rămâne oricum o parte a ritului, chiar dacă cea mai importantă și semnificativă. Animalul de jertfă era prin excelență boul, dar erau sacrificate frecvent și alte animale, ca porci, capre și oi. Dacă era destinată morților, eroilor și zeităților infernale, victima era, În cele mai multe cazuri, arsă În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]