6,537 matches
-
pe funcția de președinte al PSUG (fiind invocat clasicul motiv al "problemelor de sănătate"). W.Ulbricht avea să-i încurce planurile mai tânărului său coleg pentru ultima oară în 1973, la vârsta de 80 de ani, când și-a încheiat socotelile cu cele lumești exact în zilele organizării la Berlin, cu mare pompă, a Festivalului internațional al tineretului și studenților, motiv pentru care a fost ținut "la rece" și decesul său anunțat după încheierea Festivalului. (Despre relațiile dintre cei doi din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
citea" îl lăsam la volan cu o carte în mână și când terminam vizita îl gaseam tot cu cartea în mână, ceea ce în "breaslă" era mare lucru. De băut bea cu măsură și întotdeauna după program. Mi-a încurcat însă socotelile într-o bună zi, când aveam programată o vizită la Reactorul nuclear din localitatea "La Reina", situată în munți, la circa 60 de kilometri de Santiago. Îi spusesem cu o zi înainte că urmează să plecăm de dimineață, fiind așteptat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
a trupului, care devine instantaneu mai puternic, mai viguros. Mai târziu, la masă, când am vrut, mort de foame, să atac pruna singuratică din ceașcă și fiertura de orez, am fost atenționat că trebuie să aștept ca Întâi să dau socoteală de cât am muncit. Și În zen se practică zicala: nu muncești, nu mănânci, chiar dacă uneori munca ia forme invizibile. În plus, așteptarea era legată de un exercițiu al răbdării, care impunea ca toți (În jur de o sută) să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a piti o jumătate de măr sau niște bucățele de biscuiți Petit-Beurre adunate de pe o farfurioară. Între timp, gospodăria noastră din oraș și cea de la țară, având un personal permanent de vreo cincizeci de servitori, cărora nu li se cerea socoteală, constituiau scenele pe care evolua o fantastică tiribombă a furturilor. Conform unor mătuși bătrâne și curioase, cărora nimeni nu le dădea atenție, dar care până la urmă s-a dovedit că aveau dreptate, cei care conduceau din umbră operațiunile erau bucătarul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și, în cele din urmă, răspunde cu sfială: Aproape zece mii... Ștefan tace, privește în gol... Bulgărele de zăpadă se sfarmă în pumnii lui! Da' turcii!... se aruncă Șendrea cu elan. Turcii... peste patruzeci de mii. Și, dacă-i punem la socoteală și pe cei luați de Dunăre, de Siret... Dumnezeu doar să-i numere. Că veniseră apele mari, cu sloiuri. Ștefan, întors cu spatele, bolborosește: M-or blăstăma moldovencele... Cuvintele lui sunt luate în volbura fulgilor de zăpadă. Închide fereastra, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-nduri? Fulgerător, Isaia scapără o căutătură să-l îngroape, dar când deschide gura, numai miere curge din ea: Dau, Măria-ta! Se poate să nu dau?! Dau Svorâștea! Cu dragă inimă... Numai două? Mă dezamăgești, cumnățele. Unde mai pui la socoteală că te mai ușurezi de păcate. De multe ori m-am întrebat: "Atunci, la Baia, oare care a fost prețul vânzării Moldovei?" Mateiaș, cu săgeata ceea, nu cred că a fost zgârcit pentru așa o facere de bine... Isaia își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu briciul. O pricină de jaf, continuă Tăutu. Banda de lotri a tâlharului Scorobete, la drumul Siretului, a jefuit chervanele unui neguțător brașovean... Ceee?!?! sare mânios Ștefan împroșcând cu clăbuci. Tâlharii?!... Iar?!... Unde-i spătarul Mihail?! Adastă afară... Să dea socoteală! Chiribuță, ce stătea "turcește" pe perinuța lui, a și zbughit-o pe ușă. Ștefan, cu jumătate de obraz ras, gonește cu pași mari, stropind cu clăbuci. Don Batista după el, cu briciul: Barba! Illustrissimi!... Barba! Serenissimi! Ștefan, mânios, își smulge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tu, de-ai fi în locul meu? Numai domn să nu fii... Tace. Se duce la fereastră. Privește cerul... Vorbește cugetând: Și-apoi, ce este îngăduit și ce nu este îngăduit unui Domn a face? Și cui are el a da socoteală fără decât numai lui Dumnezeu, propriei conștiințe? Și țării, bineînțeles! Ai vrut să fii "Mare", ai semnat pactul cu Dumnezeu care te-a uns... dar și cu Diavolul... Greșești? Nu poți? Plătești! Și cu capul uneori. "Dreptatea absolută" de care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe noi împușcată-i -, că destul am fost călcați în picioare, spune Ștefan. La puterea lui, Sultanul ista de nimic n-are teamă. De un singur lucru se teme: de batjocură! Și-apoi, batjocura e o armă ce intră în socotelile mele, pe lângă altele... -De-i așa, am tăcut, murmură Vlaicu. "Neînțelese sunt cărările Domnului". Întocmai, boier Vlaicule, întocmai... Ștefan tace. Tac și boierii. Logofete, de unde, de ne unde, să cumpărăm un pașă, o cadână, vreun eunuc, o iscoadă apropiată Marelui Vizir
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spre Măria sa, bucuroși că l-a încuiat. Ștefan, ca să câștige timp, își freacă fruntea făcând chipurile un efort de aducere-aminte: Coțofenii din Deal, zici? Știu eu?... N-am ținut răboj. De era vorba de... de "cel din Vale", știam o socoteală. Da' "cel din Deal"?... Da' parcă poți să știi?... Aiasta, numai Bunul Dumnezeu ce le știe pe toate poate să-ți răspundă. Mihail înghite în sec. Boierii se prăpădesc de râs. Înghite-o, Coțofene! îl atinge Bodea. Crieri în tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ipocrit și s-au grăbit să-i proslăvească vitejia urându-i grabnică însănătoșire. Fantastic! explodează Mihail. "Așa se scrie istoria"... Să fiu cinstit însă recunoaște Ștefan nici eu n-am fost "înger, îngerașul meu". Când mi-a venit bine la socoteală, i-am smuls Chilia; și mult l-a durut pierderea Gurilor Dunării și ieșirea la Marea cea mare. Ce căta un cui străin înfipt în inima Moldovei?! protestează Vlaicu. Asta așa-i! Cu dreptate a fost... Dar de ce mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu privesc cu ochi buni ridicarea capului micilor popoare ce năzuiesc neatârnarea, socotind că aiestea au "prea multe pretenții"! se oțărăște Ștefan. Vae soli! îi deplânge Țamblac. Vae Ioane! Vae!... Așa, mărunței cum ne vezi, când ne-a venit la socoteală, le-am tras câte o scatoalcă, să ne țină minte... Aiasta ne-a hărăzit soarta aici, la Porțile Europei, înconjurați de împărății vrăjmașe ce se bat în capete, ca munții din poveste -, și noi, la mijloc, tot cu sabia, apărându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și iar să măsoare timpul. Ești "mare" Măria ta! spune cu admirație Țamblac. Ești un om al visului și al acțiunii totodată; trebuie să fii mare ca să le poți îngemăna pe amândouă... Dar de ce tot răstorni clepsidra? Au faci niscaiva socoteli? Socotesc clipele ce se scurg, se destăinuie Ștefan, să nu uit că timpul trece și odată cu el viața... Mi-e teamă că n-am s-apuc să termin ce-am început, tot ce-am visat să împlinesc... câte încă... "Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ce grabă Doamne?! protestează egumenul. Tragi rău, zău așa! Ștefan suflă în lumânare stingând-o. Vezi? Poți știi când îți bat clopotele, preacuvioase? Galioanele turcești nu pot duce pușci de mare greutate cu care să spargă turnul aista, își face socoteală Ștefan, aplecat peste meterezele turnului cel mare al Cetății Albe, chibzuind grosimea zidului cu puterea loviturilor venite din larg. Și, totuși, vom întări zidul cu piatră de Măcin. Am poruncit, de mâine chiar. La Constantinopol, își amintește Țamblac cu nostalgie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ungurilor, drept mulțămire pentru ajutor. Moldova era numai jale, sărăcie, moarte. Nu-i de mirare că vecinii o jinduiau, îi puseseră gând rău, s-o sfâșie, să și-o împartă aidoma însângeratei cămăși a lui Hristos. Cazimir Crai își făcuse socoteala să aburce în tronul Moldovei un principe litvan. Mai rău, un general ungur, Csupor, venit cu oaste ca "să ajute" pe nu știu care pretendent, s-a aburcat cu de la sine putere în Scaun și nu se mai îndura să coboare; că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aista una-două te vinde, ba unii se tăiau împrejur de se turceau. Dintr-un prăpădit de dregător rupt în cur, peste noapte ajungea "Mare boier ditai Baronul", jecmănea sălbatec țara, dădea șpagă în dreapta, în stânga și nimeni, nimeni nu-i cerea socoteală... Boierimea hrăpăreață răpea samavolnic pământul răzășilor liberi covârșiți de biruri și gloabe, care deveneau astfel robi pe fostele lor ogoare. Dregătoriile erau scoase la mezat, țara era de vânzare, și sufletul era de vânzare, totul era de vânzare. Nicicând Moldova
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fereastră. Dangătul molcom al clopotului de vecernie al Mirăuților îndulcea văpaia cerului incendiat de asfințitul soarelui spre apus. Maria își va afla pacea mai lesne, că n-are a o căta decât pentru sine, îngână Ștefan. Cumplit e să dai socoteală pentru pacea miilor de suflete ce așteaptă de la tine mântuirea. Și... și tu să nu le-o poți da... Pe Mărușca ai iubit-o mult?! cade ca un trăsnet întrebarea. Ștefan se răsucește spre ea: Pe... pe Maruța?! întreabă el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
grăbea, pleacă la Stambul cu solie de pace. De fapt, în spatele lui, tot eu trăgeam sforile... Și ce?! Vodă vrea pace cu turcii?! întreabă speriat Cupcici. N-avem nevoie de pace! îi sare țâfna lui Isaia. Aiasta ne-ar încurca socotelile! Da' Mahomed acela nu mai vine odată?! întreabă boier Cupcici... Vine! Vine! Și nu vine singur; aduce cu el domn nou: pe Alexandru Aron, fiul răposatului Aron Petru Vodă. Să te audă Dumnezeu... În sfârșit! continuă Isaia. A dat Domnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Baia, îl acuză Isaia. Umblă să ne piardă! spumegă Negrilă. A boierit golănimea! Nici să-i mai arzi un bici, nu poți! Pentru o palmă, pe tine, mare boier, te târăște la pârcălăbie, cot la cot cu mojicii, să dai socoteală de "drepturile de om"! răbufnește Alexa. Nu mai e rușine, nu mai e frică de Dumnezău!... Înainte vreme, țăranu' nu rădica ochii de pe opincă... Acu', se trage cu tine de brăcinar și-ți râde în nas, fluturând hrisovu' cu pecete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
își drege glasul. Țineți minte, atunci, la Baia, când oastea ungurească a lovit Moldova? Noi, mai mulți boieri, am socotit că a sosit clipa să mântuim țara, să doborâm tiranul cu ajutorul regelui Mateiaș. Din nenorocire, Diavolul ne-a răsturnat toate socotelile... Ungurii au mâncat o bătaie soră cu moartea; și Măritul rege Mateiaș a fugit, pe năsâlie, cu o frumușică de săgeată moldovenească înfiptă în spinare. De nu eram noi, vornicul Crasnaș și cu mine, să-l facem scăpat, cădea prins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
când mă gândesc numai, spune Stanciu. Crezi că pe mine nu mă doare?! îi răspunde Ștefan. Ard cinci lumânări pe noapte. Nu-i ușor să spun " Da!". Dar și mai greu să spun "Nu!". Le-am ticluit eu, dar vezi... socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Poate... poate nu trebuia să poprești haraciul, îndrăznește Juga. Două mii de galbeni e mult, totuși nu-i un cap de țară să nu-l putem plăti, îi sare în ajutor Stanciu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
puțin peste zece mii! sare Șendrea. Turcii, tatarii și muntenii, împreună, adună aproape două sute de mii! precizează Duma. Ați auzit? Socotiți dar: douăzeci de iatagane împotriva unei săbii... și vocea lui Ștefan tremură. Aista nu-i război, e măcelărie. Urgie!... În socotelile mele împreună cu oastea ungurească ce trebuie să vină, se adună dincolo de trecătoare, cercăm să-i oprim în vad, la trecerea Dunării, să nici calce pământul Moldovei. În voi mi-era nădejdea... În "Oastea cea mare a Moldovei"! De mă părăsiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dă să i-o sărute. Bade Toadere! Ai fost în multe bătălii, 'mnetale ești un viteaz și-un înțelept! Spune-le că nu se poate!! Moldova-i în primejdie de moarte! Venim noi de hac și tatarilor, dar... dar cu socoteală!... Toader, stingherit, se lasă de pe un picior pe altul, bâiguie: Oamenii... oamenii murmură... Murmură?! răbufnește Ștefan, gata-gata să se mânie iar, dar se stăpânește. Adică?!... Toader își frământă căciula, transpiră, mormăie: Oamenii... oamenii cârtesc... Cârtesc?!?! Nu... nu mai vor să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Pitulați în poala codrului, le luăm urma; ne ținem de ei, ca scaiul de oaie! Clipă de clipă! Zi de zi! Noapte de noapte! Îi hărțuim! Îi lovim! Îi ciomăgim! Le punem foc! Îi altoim cum ne vine bine la socoteală! Călărimea de harț pe caii cei iuți să-i hărțuie, zi și noapte să-i hărțuim! Să-i lovim! Fantastic! Ei au puterea; noi răzbim cu istețimea! Să fim șireți ca vulpea! Perfizi ca năpârca! Feroci ca tigrul! Să scornim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
va înțelege că nu poate cuceri o țară cu oameni care n-au nimic alta de pierdut decât viața... Poate greșesc. Numai la sfârșit poți spune de-ai făcut bine, de-ai făcut rău. O să vină vremea când vom da socoteală... Ștefan privește cerul... Își face o cruce mare și rostește încet, rar, solemn, ca un jurământ: Iau asupra mea toate greșelile, păcatele toate! Asupra mea să cadă toată osânda și blăstămul poporului aiesta! Eu am ales! Eu plătesc! Măcar istoria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]