5,936 matches
-
la comandă, arătând niște dinți ascuțiți de animal de pradă, buzele i se desfac, apare o limbă umedă, cel mai bine e s‑o faci puțin pe retardatul, asta sporește încrederea și imprudența față de străini. Cavalerul închipuit face un gest urât cu degetul arătător, care îi semnalează Annei într‑un mod echivoc - aș vrea să intru acolo, care‑i soluția, ce păcat că suntem într‑un mijloc de transport în comun, presați ca sardelele în cutie, mai bine ar fi dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
băuturile. Asta‑i una dintre puținele meserii de care n‑aș vrea să mă apuc, nici polițist, nici artist. Poate doar să cânt la vreun instrument. Și pe femeia pe care o iubește (Sophie) o va ține departe de lucrurile urâte, Beethoven și Mozart vor fi îngăduiți abia după o examinare foarte amănunțită. Anna își ciulește urechile fiindcă simte un ton sentimental în felul în care e pronunțat numele Sophiei și chestia asta nu‑i place deloc. Ce rahat și legea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
printr‑un calcul cu cinci zecimale că Hans n‑are nimic de pierdut, în schimb el are multe, și anume viitorul său clar și strălucit conturat, în care intră un doctorat și mai multe premii literare. Anna icnește tare și urât. Doar n‑ai de gând să‑mi borăști iarăși, după ce adineauri abia te‑am scos la timp din mașină pentru primul vomitat, se răstește fratele ei, prost dispus, care numai de o chestie așa dezgustătoare n‑are nevoie acum, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
un ultim ceai de la ora cinci, înainte de vacanță și de bacalaureatul care‑i va împrăștia în cele patru zări. Ceaiul e preparat de eleve. Elevii se ocupă de treburile organizatorice. S‑a adunat o grămadă de băuturi acidulate și foarte urâte la culoare. Elevii dansează cu colegele lor, iar la sfatul unui profesor mai de încredere e luată la dans din când în când și câte o mămică sau o bunică. Se discută despre realizările odraslelor, care sunt catalogate de cele mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
aparține unei fiice de medic. Nici măcar o țigărică nu poți să fumezi aici. Doamna Witkowski, care nu poate fi evitată, își ascunde sângele de profesor în mulțime (a fost și ea cândva profesoară!). În afară de asta, își mai ascunde și rochia urâtă de dinainte de război, pe care a împodobit‑o cu o fundă de catifea și cu un trandafir de mătase de aceeași culoare, unul mai nepotrivit ca altul. Tăticul e o prezență elegantă, iar cravata lui țipă‑n gura mare: iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se revarsă și sufletul ei măcinat aproape de tot, care dovedește că Anna are totuși un fond bun. Doar acela care n‑are încă inima de piatră e în stare să plângă. Gura și fața Annei sunt schimonosite într‑o strâmbătură urâtă. O femeie nu e niciodată avantajată de o asemenea expresie, dimpotrivă, n‑are decât de pierdut. Totuși, pe Hans îl cuprinde un soi de milă când constată toate astea la Anna, care avusese mereu o atitudine atât de suverană. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cutia pistolului. Cutia e de fier și are înălțimea de 8 cm, lungimea de 30 cm și lățimea de 15 cm. Deasupra ei se află portofelul, care trebuie mai întâi dat la o parte. În apartament e liniște, cu excepția zgomotelor urâte pe care le face mama la baie. Ea se scoală întotdeauna prima. Rainer deschide caseta și scoate de acolo pistolul Steyr cu țeavă rabatabilă și calibrul de 6,35 mm. Sub pistol se află fotografiile cu organele genitale ale mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mai are nevoie de acțiuni d-astea. Într-adevăr, Cașiș stă cu o carte În mână. A lui! De debut! I-o Întinde lui Cătălin. Cătă o știe, o dă mai departe. Ajunge la mine. Farmacia cuvintelor. Titlu slab, copertă urâtă, poet onorabil. Dar onorabil scrie și Florin, scriu și eu, ce să mai vorbim de Leac. Nu de onorabilitate avem noi nevoie. Scandal! Asta vrem! Mai precis: - Lasă cartea, Cașiș! ne-o taie Cătă. Că de citit unii pe alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
unchiul căpcăun. O singură dată, într-o duminică la prânz ? Doar o singură dată și îi spusese fetiță, își amintea, ea adormise de spaimă... și se pierdea din nou, adormea, el o veghea, la pândă, ca un iepure mare și urât. Strânse pumnii, să nu cedeze. Lunecă, ușor, în moliciunea fotoliului. Trupul se lățea, curgea. N-ar trebui să renunțe, n-ar trebui, își încleșta picioarele. Nu-l mai auzea de mult, poate nici nu mai vorbea. Nu-l va mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pierzi apoi speranța, nevrednic de iubirea celor pe care îi iubești, să-ți cauți reazem și deșertăciune în cuvinte sau în sunete sau în culori sau în orice alte rătăciri, fără să găsești mântuire. Lanțurile somnului peste ochii noștri, vise urâte și de rele închipuiri... „Lăudat fie cel care nu lasă vreo lipsă în lumea sa și a creat într-însa făpturi frumoase și pomi plăcuți, marea cea întinsă, lemne mirositoare și ierburi mirositoare și mirosul plăcut al fructelor și omul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la prada din preajmă. Stimabilul Mitu cu subretele, telefonistele, dactilografele. Clanul micilor vânzătoare din magazine, cu figurile lor șirete și dulci, lunecând, ca niște țipari, trăgându-l după ele, noapte de noapte. Sila scăzuse cu timpul. Un dezgust scăzut și urât, ca sosul scârbos, sleit pe marginea farfuriei... Buzele strâmbate, știa, nu-și putea reține ticul. Trecu palma peste frunte și peste păr. Becul se stinsese, uitase de liftul care o aștepta. Ce caută aici, zi de zi, printre acești soldați
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mamă sau cu una care avea să fie mamă, la marginea unui tufiș des, cu frunze mărunte și cu mulți țepi. Bun Înțeles că am făcut ceea ce niciodată nu va suporta Îndeajuns de multe cuvinte, bune sau rele, frumoase sau urâte, simple sau Încurcate, uscate sau zemoase, rostite de Vindecători sau de șmecheri, spuse prea mult sau negrăite - totul degeaba, pentru că tu ești cel care o să trăiască ceea ce nici eu, nici Moru, nu bănuiam că va fi excesul cuvintelor față de cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ușurel, jucându-se. Atunci mi-am dat seama că Vindecătoarea nu mai mirosea a levănțică: mirosea a iarbă proaspăt strivită sub picior. - Unde e Enkim? - Enkim nu e ucigaș ca tine. Ucigașii ca tine nu se Însoțesc decât cu femei urâte, iar În neamul meu sunt numai femei frumoase. - Și crezi că ucigașii ca mine n-au suflet? am Întrebat-o, amintindu-mi de Bodolona. - Enkim nu și-a văzut azi noapte de ale sufletului, mutule. Nu Încurca lucrurile mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
căci se holbară la Runa și o cântăriră din ochi. - Nu am femeie. Runa e femeia lui Enkim. - Mă gândeam eu. Cică Krog nu știe ce e femeia. - Ba știe. Numai că nu știe decât o singură femeie, și aia urâtă. Când vine vorba de lucruri din astea, ceilalți le pricep deîndată oricât de proști ar fi. Râseră de mine În hohote dar, În clipa următoare, se dădură aproape și prinseră să mă soarbă din ochi. Vindecătorul se uită urât la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Între o casă și alta, chiar dacă văzduhul de afară era fierbinte și nemișcat. La capătul unei astfel de peșteri Îi găsii pe Unu și pe Runa, care zăceau Întinși pe blănuri, În timp ce Gula Îi stropea de zor cu o apă urât mirositoare. La căpătâiul lor, un pumn de tăciuni ardea mocnit, iar fumul se ridica printr-un fel de lujeri, goi pe dinăuntru, ce ieșeau afară din casă. Enkim se afla și el acolo și-și frângea mâinile, dar supărarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care spunea asta. Iar acum, mă tot uitam la femeile neamului Cipusik și nu vedeam nici măcar una frumoasă. Sau, te pomenești că Barra Încurcase lucrurile și spusese despre ele că sunt frumoase pentru că lui Krog nu-i trebuiau decât femei urâte și atunci, Barra, Încă un Începător În ale cuvintelor, le făcea să Însemne după cum serveau scopurilor celui cu care vorbea și pe care Îl respecta? Cum-necum, una dintre femeile lor veni la mine și-mi oferi o băutură caldă. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zic? Mă obișnuisem deja cu duhoarea din casele Cipusik și, pe de altă parte, așa era lăsat pentru mine. 31. Nunatuk era pricepută la Însoțire, tot pentru că n-avea Încotro. Poate că de-asta spusese Barra că e frumoasă? Cum-necum, urâtă sau frumoasă, Nunatuk avea vocea cea mai gunguritoare când stăteam doar noi doi În casa din gheață ridicată de neamul ei. După drumul neîntrerupt pe care Îl bătusem de la plecarea de pe pământul meu, uite că dădusem peste una ca ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
v’ea ‘apte cu Ma’ea și Omăt. Of, of! Când se supăra, Își găsea totdeauna cuvintele trebuincioase. Am privit-o pe Nunatuk. Femeia mea. Cea care se schimba sub ochii mei. Cea care știa să-mi țină de cald. Urâta uriașă care avea grijă de mutul ucigaș. Cea care punea vorbe la cale alături de Krog. - Mmh! făcu Marea deodată și se smulse de la țâța mumă-sii. Se lăsă să alunece pe iarbă și o luă de-a bușilea spre Unu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mestecînd Încet o lamă de chewing-gum. CÎțiva bărbați, printre care paznicul de noapte și vînzătorul de ziare de la colț, stăteau și priveau fix, liniștit. În sfîrșit, doi tineri, un băiat și o fată, bine Îmbrăcați, avînd ceva obraznic, indecent și urît În felul cum vorbeau și cum se purtau, fapt care Îi situa cu o treaptă deasupra celorlalți din punct de vedere al educației, averii și poziției - așa cum sînt studenții, tinerii de la oraș, cei care se ocupă cu pictura, literatura, teatrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
privești un animal muribund și rîdeau, vorbeau, glumeau Între ei cu o duritate Îngrozitoare, nesuferită și vrednică de dispreț, care-mi trezea dorința să-i pălmuiesc. Băuseră, dar nu erau beți: ardea În ei În chip fățiș ceva aspru și urît - și totuși nu era ceva forțat sau căutat, era numai o atitudine rece, de o aroganță studiată, seacă, falsă și Închipuită, adoptată ca pe ceva la modă. Erau de un realism literar uimitor, de parcă ieșiseră dintre paginile unei cărți, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de Înjurături grosolane, cu strigătele și vorbele tale gîtuite și stătute, cu planurile tale mărunte și vrednice de milă, cu țelurile tale Înguste, cu numai un dram de minte și o fărîmă de curaj, cu povara ta uriașă de superstiții urîte și Învechite. Vai, tu, biată făptură plămădită din aluat și untură, hrănită cu mîncare puțină și adăpată cu băuturi proaste. Ai rătăcit pe străzi Îndrugînd fraze răsuflate ce scrîșneau ca pietrișul În gura ta, pe cînd viața Îți oferea bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care le făcea să stea țepene ca niște spițe unsuroase În jurul ochilor mari și negri, iar părul ondulat era dat cu aceeași pomadă. Purta o rochie roșie, pantofi cu tocuri foarte Înalte, de culoare roșie, avea șoldurile late și picioarele urîte, lungi și subțiri, specifice negreselor. Înfățișarea ei era În același timp oribilă și seducătoare, din pricina gambelor subțiri ca niște fuse, a șoldurilor late, a coloritului bălțat, a chipului anemic și inexpresiv de femeie ușoară, a buzelor subțiri și roșii, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dat de natură prin naștere, iar prin acest sentiment de ură se Înjosește și Înjosește ființa umană. Căci ura fața de trupul său este Întocmai ca ura meschină pe care o poate nutri un om față de un prieten devotat și urît, al cărui destin se Împletește cu al său și pe care trebuie să-l Îndure. Și, Într-adevăr, prietenul acesta devotat și urît, care este temnița caraghioasă a omului, Îndură și-l Însoțește pretutindeni În drumurile sale nebune și fioroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
este Întocmai ca ura meschină pe care o poate nutri un om față de un prieten devotat și urît, al cărui destin se Împletește cu al său și pe care trebuie să-l Îndure. Și, Într-adevăr, prietenul acesta devotat și urît, care este temnița caraghioasă a omului, Îndură și-l Însoțește pretutindeni În drumurile sale nebune și fioroase și-l slujește cu credință ca nici un alt prieten, și rabdă jignirile și insultele pe care i le aruncă oamenii, furia, patima, istovirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cinstea mea! O să te ducă În țara unde curge lapte și miere... nu-i așa, Bull? O să-ți arate unde cresc copacii care fac șuncă și tufișurile În care cresc curcani... nu-i așa, Bull? spuse el, dînd un Înțeles urît, dar lingușitor vorbelor sale. Rămîi alături de Bull, băiete, și-o să te-mbrace În perle... Văleu, ce copil tîmpit! spuse și glasul i se transformă Într-un mîrÎit răutăcios. La ce dracu’ ne-o mai trebui un copil tîmpit ca ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]