KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...215 216 217 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

de pe șantier, asurzitor. Endō a luat pistolul în mână. Îl învârtea pe degete și metalul negru strălucea puternic în lumina soarelui. Kanai s-a agățat de sacii de ciment, uitându-se drept în țeava pistolului. Nu faceți un lucru necugetat! țipă Kanai. — Ridică-te! îi ordonă Endō încet. Intră acolo! I-a arătat cu degetul o gaură întunecată care mirosea a ciment. — Endō, zău, n-am fost eu. N-am fost eu ăla. Maiorul Kobayashi a dat vina pe fratele dumitale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
cu stânga. Umerii îi tremurau din cauza tusei. Când s-a mai liniștit, a scuipat pe sacii de ciment. Și de data aceasta se vedeau firicele de sânge. — Kanai, fratele meu... pentru o crimă pe care n-a comis-o... Kanai țipa cât îl ținu gura, dar țipătul lui nu se auzea din cauza zgomotului infernal de pe șantier. Dacă mai țipi o dată, te împușc pe loc. A ridicat piciorul și l-a lovit fără milă peste mâinile care se agățaseră de sacii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Și de data aceasta se vedeau firicele de sânge. — Kanai, fratele meu... pentru o crimă pe care n-a comis-o... Kanai țipa cât îl ținu gura, dar țipătul lui nu se auzea din cauza zgomotului infernal de pe șantier. Dacă mai țipi o dată, te împușc pe loc. A ridicat piciorul și l-a lovit fără milă peste mâinile care se agățaseră de sacii de ciment. Pielea de pe degete i s-a jupuit și a început să sângereze. — Vai! Non, non! Gaston și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
în plâns. — Tu... tu... Lui Endō îi tremurau buzele de furie și ură. Ai scos gloanțele? Profitând de faptul că Endō nu era atent la el, Kanai s-a ridicat de pe sacii de ciment și a luat-o la fugă, țipând cât îl ținea gura. Trupul lui bondoc a prins, parcă, cu totul neașteptat, o viteză mai mare decât a unui glonț. Până să întindă Endō mâna să-l oprească, el trecuse de zid și depășise intrarea în șantier, dispărând pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
cum și când au ajuns să se împace, dar era oricum preferabil vărsării de sânge. — V-ați împăcat? zise Gaston zâmbind, privindu-i pe cei doi. Era atât de încântat că era cu ei, încât începu să fluiere. Lasă vorba! țipă Endō la Gaston, care se opri la jumătatea melodiei, cu buzele strânse. Cei trei au pornit în tăcere. Kobayashi și Endō au luat-o înainte și Gaston după ei, cu cazmaua și frânghia. Strada Ziua-a-cincea-machi era încă învăluită în tăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894

la cer, și descântă păcatele peste toate satele. [1937] * SATUL MINUNILOR Ajuns-am prin pulberi și miriști unde răzbat fără sfat numai unii. Drumeaguri ades ocolit-am prin liniști după mersul albastru al lunii. Lângă fântânile darului harului pâlpâie boalele, țipă lăstunii. Plin este satul de-aromele zeului ca un cuib de mirosul sălbăticiunii. Legi răsturnând și vădite tipare minunea țâșnește ca macu-n secară. Cocoși dunăreni își vestesc de pe garduri dumineca lungă și fără de seară. [1938] * BELȘUG - Negrule, cireșule, gândul rău

Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291

delicatețe pe combina stereo, Într-un efort de a-i da un aer mai feminin și de a-l face să se Încadreze În restul camerei. Și iata-mă și pe mine, uitîndu-mă la el și mușcîndu-mi limba ca să nu țip că asta e casa mea și că oricum nu voiam nenorocita aia de combină aici. Știu că e dificil, Îmi zisese el după prima noastră ceartă, una mică, petrecută la două zile după ce se mutase. Ai locuit singură ani de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
o surpriză, spuse Dan, sărutîndu-mă pe urechea stîngă, și m-am gîndit că nu ar mai fi același lucru, dacă n-ai purta inelul. — Ai dreptate. Probabil că nu ar mai fi fost totul atît de real. O, Doamne! am țipat, cuprinzîndu-l cu brațele. O să ne căsătorim! În timp ce intram În casă, Începu să sune telefonul. Am ridicat receptorul și am auzit vocea Lindei la celălalt capăt al firului. — Ei bine? ciripi ea fericită, În vreme ce mă uitam bănuitoare la Dan. — Ei bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
repet eu. — Ei bine? Dan mă sună pe mobil, În timp ce ne Îndreptăm spre casă cu mașina. — Ei bine, am găsit-o, răspund eu cu un zîmbet. E cea mai frumoasă rochie pe care ai văzut-o vreodată. — Nu-i spune, țipă Linda ca din gură de șarpe. Nu-i spune absolut nimic. De parcă aș fi avut vreo intenție. — Desigur, n-am voie să-ți suflu o vorbă despre ea, continui. Dar v-ați distrat? Întreabă el, nerăbdător să mă reîmprietenesc la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
ezitare. În ordine. Îmi pare rău, ar fi trebuit să spui. Adică, dacă el zice că e foarte bine, atunci așa e. — Excelent, exclamă Linda. Veniți la noi pe la șapte și un sfert. Ne vedem mai tîrziu! Și Închide. — Sandy? țip eu, Îndreptîndu-mă cu pași hotărîți spre biroul ei, decisă să nu mă răzbun pe ea, dar, cum am nevoie să-mi descarc frustrarea pe cineva, Sandy e, din păcate, și cea mai aproape și cea mai la Îndemînă persoană pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Începe să se discute lansarea unui hotel Calden la Edinburgh și, pînă la Încheierea Întrunirii, o oră și jumătate mai tîrziu, frustrarea mea s-a domolit. Îi telefonez lui Dan de Îndată ce mă Întorc la biroul meu și reușesc să nu țip În halul În care aș fi făcut-o cu o oră și jumătate mai Înainte, cu toate că el știe, imediat ce ridică receptorul, că ceva nu e În regulă. Ce s-a Întîmplat? — Maică-ta. Ca de obicei. — Ei, haide, Ellie. Dan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
rînjesc eu, nefiind prea sigură că mai pot păstra secretul mult timp. — De Îndată ce ai ieșit din biserică. Nu cumva vrei să-mi spui ceva? Fran mă privește cu ochii Îngustați, iar eu ezit, cît pe ce să neg, cînd deodată țipă ascuțit și-și aruncă brațele În jurul gîtului meu. — Știam eu! Știam eu! exclamă ea, Îmbrătișîndu-mă. Acum e prea tîrziu. — Șșș, o trag eu de mînecă, Încîntată că, În sfîrșit, pot să-i Împărtășesc cuiva bucuria mea. Nu au trecut decît

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
mințit, Încerc eu o scuză lamentabilă, iar un zîmbet Începe să mi se Întindă pe chip, căci Emma a ghicit, firește, iar mie nu-mi pasă dacă se află secretul. Vreau să spun cuiva. — Tu ești Însărcinată, nu-i așa? țipă ea. — Șșș, o temperez eu, arătînd cu un gest nervos spre ușă. Să nu mai spui nimănui. Ținem totul secret pînă ne Întoarcem din luna de miere. În plus, n-au trecut decît zece săptămîni. — Știam eu, știam eu. Emma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
că a Înghețat, privind mai Întîi la Dan, apoi la mine, apoi se uită iarăși la el, În timp ce Michael ridică doar dintr-o sprînceană și așteaptă. Vom avea un copil, spune Dan și zîmbește cu gura pînă la urechi. Linda țipă, izbucnește Într-un plîns de imensă bucurie și-și ia fiul În brațe, apoi se retrage pentru a mă Îmbrățișa și pe mine. Nu pot să cred, rostește ea printre lacrimi. Nu-i de mirare că te-ai Îngrășat atît

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Îmi dau seama cît de lipsită de considerație am fost... Nu pot să-mi cred ochilor. Linda Începe să plîngă. Se așază și suspină, respiră precipitat și adînc, iar asta mă derutează complet, pentru că sînt pregătită să mă cert, să țip și să urlu, dacă e nevoie, să-i spun Lindei exact ce cred despre ea, iar ultimul lucru la care mă așteptam era să o văd În lacrimi. Nici nu știam că Linda e capabilă să plîngă. E totul atît

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
fierbinți de fericire pe costumașul lui John Lewis, care, deși era mărimea pentru nou-născuți, părea a fi de trei ori mai larg. — Cu cine crezi că seamănă? am șoptit, abia mișcîndu-mă după ce Tom Încetase să se mai zvîrcolească și să țipe și adormise În brațele mele. — Cred că are mîinile tale. Uite, uite ce degete lungi are. Ne-am aplecat amîndoi, ne-am uitat și apoi ne-am sărutat ușor. — Părinții mei cred că seamănă cu mine, spuse Dan În timp ce depunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
pare că ce? am urlat. — Se pare că asistenta i-a invitat Înăuntru să-l vadă și să-l țină puțin În brațe. Doar puțin. Am izbucnit În lacrimi de frustrare și furie, iar Tom se trezi și Începu să țipe. Singurul lucru care-mi trecea prin minte În acel moment era că eu și Tom ne luptam cu Întreaga lume și Îi uram pe toți, cu excepția bebelușului mititel și neajutorat care dădea din piciorușe și țipa În brațele mele. Intră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
trezi și Începu să țipe. Singurul lucru care-mi trecea prin minte În acel moment era că eu și Tom ne luptam cu Întreaga lume și Îi uram pe toți, cu excepția bebelușului mititel și neajutorat care dădea din piciorușe și țipa În brațele mele. Intră asistenta, cu o privire Îngrijorată pe chip, și-l conduse pe Dan afară, spunîndu-i că efortul era prea mare pentru mine și că nu era voie să mă tulbure, căci o cezariană era, În fond, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
ori. Eu sînt cea care nu poate să plece de acasă pînă la prînz, care nici din pijamale nu se poate schimba, plimbînd un bebeluș cu colici În sus și-n jos pe scări, ca să-l fac să nu mai țipe. Eu sînt cea care Îl depune În brațele tatăului său, În weekend, ca să pot avea o pauză, dar luîndu-l iarăși de la el cînd constat, cu exasperare crescîndă, că Dan habar n-are cum să-și liniștească propriul fiu. Și tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Întîmplă doar să aibă o nevastă și un copil În prezent. Nu ar putea nicicînd să Înțeleagă ce Înseamnă să-ți pierzi identitatea, să treci de la statutul de femeie de afaceri de succes la a fi persoana la care se țipă numai pentru că este la volanul unei mașini de teren. Nu ar putea În veci să Înțeleagă cum e să manevrezi un căucior În care se află un copil obosit pe culoarele Înguste ale unui supermarket, Încercînd să eviți oamenii care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
să mi-l ia cu forța sau, dacă el doarme, se va apleca cu siguranță deasupra pătuțului, cu fața la cîțiva milimetri de a lui, și-i va gînguri și-l va mîngîia pînă cînd se va trezi și va Începe să țipe, moment În care va Încerca de Îndată să-l ridice. De regulă, i-o iau Înainte. Vorbesc cu alte femei despre soacrele lor, iar problemele sînt mereu aceleași: nu cred că soțiile sînt destul de bune pentru preaiubiții lor fii. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
plinuțe. — Lui tati Îi e tare dor de tine, Îl aud pe Dan șoptind pe cînd se Întoarce să-i sărute degețelele. Tati se gîndește la tine În fiecare clipă. — Dada, spune Tom fericit, trăgîndu-l pe Dan de păr. Acesta țipă, prefăcîndu-se că-l doare, și-l ridică pe copil din pătuț, legănîndu-l În aer și strîngîndu-l În brațe. — Te iubesc, domnule T. Știi asta? Întreabă el Îngropîndu-și fața În părul micuțului. Indiferent ce s-ar Întîmpla, te iubesc mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930

vrei, a zis Ana, cu o voce în care nu simțeam nici aprobare, nici reproș. Cum vrei... Aici ai fi reușit să uiți totul." XX ― Și totuși, ești îmbibat de singurătate, Galilei. ― Sunt ca o pasăre trezită din somn, care țipă când răsare soarele și o orbește. ― Te prefaci că nu pricepi ce vreau să spun. Te ascunzi mereu în vorbe care evită ceea ce nu-ți place. ― Nu evit nimic Te înșeli. Încerc doar să-mi limpezesc amintirile. ― Cu toate acestea

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
vedeam ochii Erau aceiași ochi extraordinari, plini de soare și dureroși. Abia îi suportam privirea. S-a uitat spre cer, zicînd: "Vezi cât de bătrân e cerul acesta? Bătrân ca și mine..." După câteva clipe a adăugat: "Păsările deșertului au țipat atunci, iar caii sforăiau și aruncau nisipul cu copitele..." Nu era nevoie s-o întreb despre ce vorbea. "L-ai iubit?" "L-am iubit, a încuviințat ea. L-am iubit cum nu l-a iubit nici o femeie. Și, în vreme ce alte

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
entuziasm plin de nerăbdare. La una din lovituri, am auzit un țipăt. Apoi, un plâns și, imediat după aceea, un hohot grosolan de râs. Am rămas pe gânduri. "De ce te-ai oprit, Galilei?" Este cineva în piatră. L-am auzit țipând, plângând și apoi rîzînd." "Nu ți-am spus că acesta este chiar destinul, Galilei? Nu e o piatră obișnuită." "Și ce trebuie să fac?" am întrebat. "Continuă, dacă vrei să afli ce cauți." Am mai cioplit un timp și iar

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]