KorAP: Find »[drukola/base=așeza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...215 216 217 ...2437 >

60,912 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

perete, cu copiii în brațe. Cam frig jos, la sol spune tatăl -, dar o să-i ținem înveliți bine. Dă-le haina de blană spune Nina actorului. Eu o să mă învelesc cu o pătură. Actorul ia haina de blană și o așază peste copilul de pe genunchii studentei. Ușa se deschide din nou. Țăranul, urmat de un pasager, aduce lemne, întețind focul. Pe la mese, ori pe saltelele întinse jos, nu se mai vorbește nici măcar în șoaptă. Letiția a terminat de spălat în bucătărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în Iași, trebuia voiam! să ies în evidență, să... Trebuia să abat și bănuiala că..., să atîrne mai greu articolul cu metafora decît declarația ăluia cu pocherul..." Știi, Lazăre... întoarce el privirea spre tînărul ce-i mai ține încă umerii. Așezați-vă, dom' profesor, altfel, riscați să vă prăbușiți... Se lasă încet pe saltea, întinzîndu-se cu fața în jos, cu fruntea îndesată în palmele puse una peste alta, ca atunci cînd dormi cu fața în iarbă, vara. De afară, viscolul se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
doar privirile bolnave de foame și de teamă ale pasagerilor. Lîngă sobă, Dorin șade cu fruntea pe genunchi, fără putere să mai plîngă. Istovită, Letiția dormitează, căutînd mereu să-și acopere picioarele goale cu colțul unei pături. Bătrîna cu ochelari, așezată lîngă soț, uită să mai clatine din cap, dar continuă șirul de oftaturi prelungi. Nina, întinsă, învelită pînă la brîu cu o pătură mai veche, roasă și aspră, își îndeasă cu putere tîmpla sub coasta actorului, simțindu-se mai în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un paravan între capul ei și zidul rece. În brațele tatălui, unul din băieți doarme, învelit bine în sumanul țăranului, în vreme ce fratele lui, acoperit cu blana actorului, doarme pe picioarele studentei. Lemnele, încinse, au încetat să mai trosnească, iar țăranul, așezat pe un scaun lîngă foc, răscolește mereu jarul. Maria Bujoreanu, revenită la realitate, cu ochii îmbătrîniți iarăși, mîngîie prelung capul mic al cățelușei. Numai șoferul, veșnic agitat, se plimbă pe lîngă bar, uitîndu-se la telefon, așteptîndu-l să sune. Cînd, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
așteptîndu-l să sune. Cînd, în sfîrșit, îl aude, nu-i vine să creadă și rămîne pe loc, nemișcat, privindu-l cu ochii măriți, parcă ar fi văzut înviind un mort. Un pasager, aflat prin apropiere, se repede și ia receptorul. *** Așezat pe un scaun, lîngă calorifer, cu mîinile încrucișate la piept, Mihai se gîndește la piesa care se repetă acum pe scenă și nu simte o emoție cît de mică măcar. A refăcut textul de prea multe ori, discuțiile au fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de Mihai. Ia loc o clipă, te rog! Se pierde după o piramidă din lăzi de carton, întorcîndu-se cu un ibric plin cu cafea și cu două cești din porțelan chinezesc, foarte frumos lucrate, asemeni celor din serviciul Mariei Săteanu. Așezat în scaun, ca un oaspete de onoare, Mihai o învăluie cu privirea, sorbind-o. Te rog, șoptește Cristina, arătînd cu palma spre ceașcă ia-o singur. Așa privită cum sînt, mă simt ca pe rug și mi-i teamă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Așa privită cum sînt, mă simt ca pe rug și mi-i teamă că ți-aș putea vărsa cafeaua pe genunchi. Mihai rămîne cu privirea ridicată spre ea, calm, așteptînd parcă un răspuns la întrebarea de ce-i ironică. Fata se așază pe celălalt scaun, continuă să surîdă, întinde apoi palma stîngă și-i cuprinde strîns degetele mîinii drepte, șoptindu-i: Nu mă privi așa; n-am altă ieșire. Credeam că n-ai să mai vii. De ce-aș fi făcut-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
unor sticle de vodcă. Mîine ce vrei să mai cumperi? Mihai soarbe jumătate din ceașca de cafea, rămîne mult cu fața în aburii ce se mai ridică încă, surîde unui gînd, soarbe iarăși pînă ajunge cu buzele la zaț și așază ceașca pe farfurioară: Mîine nu mai cumpăr nimic, Cristina. Fata se uită la el cu un sentiment ciudat de durere. Îți las de azi spune Mihai scoțînd portmoneul o invitație pentru mîine seară la teatru: rîndul trei, locurile zece și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
adînc iar buzele, gata să șoptească ceva, se apropie, lăsîndu-se mușcate pe rînd între dinții din față. Degetele ei, desfăcute puțin, tremurînd, ating hîrtia, reținînd-o pe loc, gata s-o împingă înapoi. Nu pot merge. Nu cu mine spune Mihai așezînd invitația pe masă, lîngă un dosar cu acte pentru marfa primită. Vino singură, sau cu... cu cine vrei. Dar, te rog, vino! Dinspre ușa care dă în autoservire se aud voci. Cristina devine dintr-o dată sigură pe ea, face să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
l-au urmărit tot timpul. *** Imediat ce intră în garsonieră, Mihai lasă cutia cu vodcă jos, sub masa de lucru, scoate din buzunar revista și o aruncă pe masă, își dezbracă paltonul împreună cu haina de la costum, agățîndu-1 în cuier, căciula o așază într-un cui să se usuce, apoi, transpirat tot, se spală pe față și, cu prosopul în mîini, să se șteargă, merge la fereastră să o deschidă, după ce trage într-o parte draperia de pluș verde. Rămîne cu privirea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că o invită mai spre mijlocul camerei, dar cînd femeia înaintează, vrea și el să meargă spre chiuveta de după ușă, să lase prosopul pe suport; întîlnirea lor față în față, în spațiul îngust, de vreun metru, între pat și masa așezată lîngă celălalt perete, creează un moment jenant; Mihai se lipește mult de marginea patului din fier, asemeni celor din spitale, luat cu chirie de la administrația uzinei, iar Maria Săteanu, pornită deja, se strecoară pe lîngă el. Ajuns la chiuvetă, cît

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
tare. Trece cu capul plecat pe lîngă Maria, întinde mîna și ia de pe masă două pahare din cristal, pe care le clătește îndelung la chiuvetă, impunîndu-și să rămînă indiferent la nedumerirea femeii. Șterge paharele cu două șervețele de hîrtie, le așază pe masă, împingînd mai spre perete primele pagini dintr-un nou scenariu pentru Televiziune, apoi ia sticla cu vodcă rusească, aflată lîngă teancul de dicționare, deșurubîndu-i capacul. După ce toarnă în pahare mai sus de jumătate, le ia în mîini, ținîndu-le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
lîngă masă, un fotoliu foarte comod, făcut în întregime de el, cu schelet metalic, rotativ, căptușit cu burete, acoperit cu o cuvertură asemeni aceleia de pe pat. Oo, dar este de invidiat! izbucnește Maria într-un rîs sincer, domol cînd se așază. Pot să fumez? întreabă, luîndu-și de pe capătul patului poșeta. Mihai coboară de pe etajera fixată în perete, deasupra mesei, o scrumieră, în care sînt urmele creioanelor ascuțite. Astea-s țigările tale preferate? întreabă Maria, arătînd creioanele de pe masă. Te rog, deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
te-am ironizat, apropo de ce muzică preferi? Mihai tace și continuă să prepare nes-ul. Cînd vine cu cele două cești în mîini, rămîne cîteva clipe în fața Mariei: Am greșit, desigur; îi voi cere scuze. Te rog! arată spre ceștile așezate pe masă. Maria mulțumește din priviri, ia o ceașcă și soarbe puțin, apreciind calitatea cafelei cu o frumoasă arcuire a sprîncenei. Mihai toarnă din nou în pahare vodcă, luîndu-l pe al său, retrăgîndu-se pînă lîngă capătul patului: Ce ți s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vede cum face o mișcare scurtă, aruncă paharul peste hîrtiile de pe masă, frînge țigara ca pe un băț, contractă nervoasă pumnul, din care, cînd îl deschide, ninge deasupra mesei cu fulgii tutunului; se ridică, scutură scurt genunchiul drept, să-și așeze poala fustei, apoi se întoarce cu fața spre ușă: Te rog, fii atît de bun și dă-mi blana! Palmele lui Mihai cuprind cu timiditate umerii femeii, abia atingîndu-i: Doamnă... spune vocea lui rugătoare. Te rog! se scutură Maria, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-și mai continuă afirmația; se teme că, violent cum este, Mihai ar putea să deschidă ușa și s-o invite să iasă. Așa că, încrețindu-și colțul stîng al gurii într-un surîs îngăduitor, face un pas, ajunge în fața fotoliului, se așază dezinvolt, aruncînd piciorul stîng peste dreptul, dezgolind genunchiul ridicat, lăsîndu-l așa, absentă total la prezența lui Mihai. Își scoate o țigară, scoate și pe a doua oferindu-i-o lui Mihai, care arată spre țigara de pe marginea scrumierei, întreagă dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fotoliu, se lasă pe călcîie și sărută mîna stîngă a femeii, într-un gest sincer, cuceritor: Te rog să-mi ierți comportarea necuviincioasă! Niciodată nu mi-am dorit să mă port urît, să te supăr..., dimpotrivă! Ca un mare pontif, așezat în strană, Maria și-a lăsat mîna stîngă să-i fie sărutată, acoperindu-l pe tînărul de lîngă fotoliu cu privirea sa piezișă, în care, încet-încet, crește severitatea. O, iartă-mă! sare Mihai, amintindu-și de vodcă. Ia paharul Mariei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-i fie sărutată, acoperindu-l pe tînărul de lîngă fotoliu cu privirea sa piezișă, în care, încet-încet, crește severitatea. O, iartă-mă! sare Mihai, amintindu-și de vodcă. Ia paharul Mariei, toarnă în el, apoi în al său și le așază alături, pe masă. Cum femeia nu dă nici un semn că ar vrea să bea, se retrage, așezîndu-se pe marginea patului, lîngă pernă. Un timp, ochii lui caută spre fereastra lovită de viscol, apoi, involuntar, se mișcă încet într-o parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
la expoziție, spre stupefacția celor ce îndrăznesc să se avînte pînă în ușă. Din clipa cînd a deschis geamantanele, șoferul a preluat comanda tuturor acțiunilor. Cu o sfințenie oarbă, toți se supun indicațiilor lui. Odată farfuriile cu bucata de friptură așezate în fața tuturor, el trece cu canistra și toarnă fiecăruia cîte un pahar cu vin. Ale cui sînt geamantanele, dom'le? întreabă unul. Dacă nu a vrut bani, răspunde șoferul sînt sigur că nu vrea nici să se afle cine-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
le? întreabă unul. Dacă nu a vrut bani, răspunde șoferul sînt sigur că nu vrea nici să se afle cine-i. S-ar putea găsi vreunul să-l întrebe de ce, de unde... Unii îți fac rău chiar și cînd îi ajuți. Așezat la aceeași masă cu Lazăr, profesorul gustă vinul: Superb! Cotnari veritabil, netratat. Ce zici de geamantane? Încăpătoare. Fii o dată măcar serios! Nu-mi miroase a bună. Dați-mi mie porția dumneavoastră dacă nu miroase cum trebuie bombăne Lazăr. Șoferul a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Vreau să discutăm... Ia loc. Nu aici. Fata ridică privirea, uitîndu-se țintă în ochii lui Pavel: Ce-ați hotărît? Dacă umbli cu alde astea... încearcă bărbatul s-o amenințe, dar un gest scurt al fetei îl oprește, făcîndu-l să se așeze pe unul din scaunele libere. El trebuia să vină să discute cu mine spune fata încet, pe un ton ferm. Cred că o întrerupere de sarcină m-ar costa cinci mii. Iar dac-o mai lungim, mai adaug cinci pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fermecătoare. Păcat! surîde el. Eu îs însurat, mîine-poimîine, copil... Băiat!, c-o mănînc pe nevastă-mea rîde el. Am și pus ochii pe niște mașini teleghidate; mai trebuie să pun mîna și pe bani... Frumoasă! arată spre fată, care se așază lîngă copii. N-am fost niciodată ceea ce se cheamă afemeiat, murmură abătut -, dar mi-a plăcut să admir frumosul, care, cum spunea Hugo, "e tot atît de folositor ca și utilul". Drept răspuns, profesorul strîmbă scurt din nas, ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Doina se ridică și iese. Ascultă, Haralamb, spune Săteanu cînd prinde legătura cu directorul uzinei te-am rugat să-mi mai dai sudorii o zi, ce naiba! Știi, răspunde directorul făcînd un gest cu palma de rămînere pe loc spre femeia așezată în fotoliul de dincolo de birou i-aș fi trimis, dar... inginerul Vlad, un stagiar, care-i dirijează, și maistrul mecanic, Cornea, i-au luat dimineață la întrebări... Aha, Cornea, ăla rău de gură... Aștepți să te dea el pe tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
se întristează Săteanu, punîndu-și mîncarea în farfurie, că menajerei i-a dat drumul să se ducă dimineață la o soră a ei, într-un sat din apropiere. Scoate din dulap o sticlă cu coniac și bea un pahar, apoi se așază înapoi la masă. Ehhh! oftează el, parcă să împrăștie tăria coniacului. Ce profesoară grozavă era bunica ta!... E-adevărat că din cauza ta a fost dată afară? întreabă Doina, fără să-și dea seama de gafă, dar imediat ridică privirea spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că a atins cel mai dureros punct din universul spiritual al acestei femei. O vede cum se topește încet, mîna îi cade pe lîngă corp, lăsînd blana ca pe o cîrpă la picioarele ei, apoi, încet, se retrage și se așază în fotoliu. Deci e-adevărat, am țipat clatină Maria din cap afirmativ, pierzîndu-și privirea în jos. Mi s-a părut că am avut doar intenția, ori că țipătul s-a dezlănțuit doar în mine... Mihai ridică blana și o agață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]