6,618 matches
-
câteva noțiuni de bază se putea înțelege cu băștinașii. „Ce îți spune inima, Cristian ?“, auzi în minte deodată vocea caldă a mamei. Și deja o vedea stând la marginea patului său și mângâindu-l pe frunte, ca atunci când își începea adolescența și avea câte o depresie în dragoste de la te miri ce fetișcană frumoasă cu care se gândea că o să se-nsoare, iar apoi o uita în câteva zile. Însă inima lui era acum trasă în atâtea direcții, încât numai un
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
deauna, cât crezi c-o să-ți mai iasă ? — O, bătrâne, dar ți-am demonstrat deja o dată cât te-ai înșelat. Am plecat din sala aceea goală și plină de praf, din căminul ăla nenorocit care-mi sugruma ultimele clipe ale adolescenței și-n care plângeam aproape noapte de noapte de frig și de sărăcie și am devenit cel mai bun. Și m-au iubit, domnule ! Ropote de aplauze au curs după cântecele mele și curg și acum, chiar dacă nu la fel de lungi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
continue cursul vieții de unde o lăsase. Până să primească decizia de stabilire a locului în care să fie trimis pentru perioada de instrucție, Cristi își petrece câteva zile în orașul său natal, chiar în casa pe care o abandonase în adolescență pentru a-și împlini visurile la București ; casa ridicată cu propriile lui puteri pe când era doar un copil, cu camerele ei micuțe și călduroase, prin care nu a mai trecut decât foarte rar după mutarea în capitală. S-a gândit
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
-se mai ales pe ei, decât pe inamicii de aer cu care se luptă. Reflexele mele de atunci m-au urmărit până azi și mi-au pregătit un confortabil pat de suferință În care a bolit lunga mea pubertate și adolescență. Am spus „confortabil” deoarece reacțiile mele mi se păreau firești, spre uimirea celor din jurul meu - mereu alții, dar toți la fel de bine pregătiți pentru ceea ce se numește viață, care de fapt nu există!, și care, amabili, voiau să mă scoată din
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
celorlalți, dar și faptul că eul, apărut brusc, „nepregătit” de nimic - de nici o lectură și de nici un adult amabil! -, era Încă unul „primitiv”, abia schițat, pe care, de altfel, cum se Întâmplă, aveam să-l pierd În cețurile și convulsiile adolescenței. Dar, ca un bun - și viclean! - slujitor, „el” avea să reapară și apoi să mă urmărească neobosit, inventiv și nu rareori deconcertant - adeseori aș fi putut să-i confund vocea cu cea a unuia dintre cei mai aprigi dușmani! L-
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
se spune, prin artă, „răsturnându-le” În oglinda fantastică și uneori incredibil de precisă, aș zice de vizionară - a artei. Autoritatea mi se părea atunci, În cele vreo două decenii cât a durat, nepermis de mult, „bolnăvicios” de mult, pubertatea, adolescența și post-adolescența mea, a fi calitatea supremă a unui individ - cu mult peste celelalte calități cărora li se dă atâta importanță: inteligență, forță de muncă, capacitate profesională, sau celor morale, precum onestitatea, franchețea, generozitatea, simțul datoriei sau al onoarei. Nici
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sau celor morale, precum onestitatea, franchețea, generozitatea, simțul datoriei sau al onoarei. Nici azi nu-mi vine ușor să o definesc, acea autoritate care a vegheat ca o rigidă și augustă fantomă-judecătoare și definitivă a lungii, lungii mele copilării și adolescențe. Poate era vorba doar de ființele care-mi impuneau prin nonșalanța cu care acceptau existența, realul, realitatea fizică și cea socială, lejeritate, ușurință, care-mi dădeau impresia că „ei se află acasă În lume” sau, fapt mai grav În ceea ce
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai elastic și cu „variante de destin” infinit mai bogate!... Dar, deși În multe ocazii am dat dovadă de simț realist, folosind bine, adecvat și iute, „probabilitatea”, nu am părăsit definitv nici până azi „posibilul” și această Întârziere În fumurile adolescenței și ale „idealului” sau idealurilor de atunci m-a ajutat tocmai de a supune mai bine realitatea; de a nu-mi fi „frică de ea”, o „zeiță”, trebuie s-o recunoaștem, care inspiră, cu bune și teribile motive, o spaimă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
primele „mângăieri” ale Miss-Gloriei, se „retrag” În lene, alcool și bavardaje nesfârșite, unde se cheltuiesc tone de spirit și genialitate.Ă Iată, succint, unul din sensurile pe care le dau propriei mele existențe: capacitatea de a „Împlini un vis din adolescență”; capacitatea, norocul de a fi „solidar” cu acele pulsiuni ale tânărului care am fost, moment existențial În care umanul Își arată fața cea mai limpede, aptă de riscuri - aptitudinea de risc este o formă a unei „agresivități pozitive”, creatoare de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
avem ce face și care „mai mult ne’ncurcă” În alergăturile și necesitățile noastre diurne, În „lipsa noastră de timp”, un alt cadou, ca și brutalitatea banului, pe care ni-l face lumea orgolioasă, apuseană. Sensul vieții - unitatea cu idealurile adolescenței, unitatea vie, activă, care uneori ne duce pe acel platou care pare al ne-adaptaților, al acelor falși ratați din care se recrutează apostolii unei credințe. Deoarece nu poate fi „Împlinită” o existență care este de câteva ori fracturată, ba
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
poate fi „Împlinită” o existență care este de câteva ori fracturată, ba de „istorie” - căreia nu rareori Îi exagerăm „meritele” -, ba de noi Înșine, de ezitările propriului nostru caracter. Darul zeilor este, cred eu, tocmai această regăsire activă a temelor adolescenței sau chiar ale pubertății, când cerul idealurilor de deasupra capetelor noastre vii și Înfierbântate desena cu claritate acea „cale lactee a destinului” - „cale” pierdută mai târziu, În timp și În alte vârste, poluate, cum sunt marile orașe care nu mai
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a spiritului sau a sentimentelor. Norocul meu, pentru a reveni la umilul dvoastră autor, este printre altele faptul că valorile pe care le-am „pipăit”, ca să zic așa, presimțit și „gustat” În anii post-puberali, În anii lungi ai labirinticei mele adolescențe, s-au dovedit rezistente, formidabil de actuale pe tot traiectul carierei mele, „verificându-se” apoi În multe și diferite situații umane sau livrești, dând legitimitate acelor „oarbe și stângace pipăiri” spirituale ale celui ce fusesem. De fapt, oferindu-mi unitate
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
generații de inși tineri inimoși și curajoși credeau că poartă stigmatul „trecutului” și al falselor valori. C A P I T O L U L III 1 Am vorbit mult, excesiv de mult În aceste memorii despre copilăria și lamentabila mea adolescență; apoi despre luptele mele literare, În țară și aiurea, despre maturitatea scriitorului care sunt; or, cum acest volum se ocupă de „Întoarcerea din exil” ce s-a petrecut În luna martie a anului 1990, pe când Împlineam 56 de ani, e
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și umanitate... Da, capacitatea de a lega prietenie cu o altă persoană, de care nu te leagă nici un fel de interese sau legături de sânge, este, indiscutabil, una dintre formele viului, ale puterii viului uman și, Încă din tinerețe, din adolescență, Înainte de a crede În Eros, În zeul iubirii, credeam și-mi doream cu multă ardoare o prietenie cu cineva, altcineva, de vîrsta mea sau nu, de un sex sau altul. Și apoi, Întreaga mea tinerețe luptătoare, În literatură, a fost
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Îmi apare În vise, cu o ciudată insistență și regularitate, Încruntat, aproape dușmănos, de parcă nu mi s-a sfârșit copilăria, dependența de teribila sa autoritate, incapacitatea mea de a fi stăpân pe actele și reacțiile mele. Și-apoi, tinerețea! Pubertatea, adolescența și lunga, sâcâitoarea mea post-adolescență, timp În care era cât p-aci să cad În acea orbire sau acele orbiri umane ce capătă diferite nume precum alcoolism, nihilism sau tentația auto-suprimării, ca o pedeapsă adresată adulților, societății sau chiar unei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
adresată adulților, societății sau chiar unei Închipuite dumnezeiri! Sigur, toate aceste „rătăciri” și chinuri erau pe jumătate sau pe sfert inventate, dar cele din pubertate - când am fost exclus din toate școlile fără să fi spart un geam! - sau În adolescență - cînd, aspirînd să ajung filolog, scriitor, m-am prezentat la decanatul Facultății de litere din București și secretara ne-a aruncat, cu un râs disprețuitor, mie și Tatălui meu, actele În față, trimițându-ne aiurea, deoarece eram „evreu”, adică vinovat
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de a Înconjura ființele, lucurile și chiar și fenomenele, de o puternică aură a-logică, o „capacitate” ce pe copilul care eram mai mult Îl Încurca și Îl expunea ridicolului sau chiar unor accidente sau neînțelegeri repetetate! -, ei bine, tinerețea, adolescența și post-adolescența, lungi și interminabile, nu mi-au făcut nici un fel de cadou. Mi-au fost „trimise”, parcă, pentru „a se Încerca” capacitatea mea de rezistență În fața unor obstacole numeroase, diverse și nu rareori brutale până la absurd. Doar pușcăria lipsea
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Într-o țară aruncată În surparea enormă a unui război continental pierdut și În ghearele unei crize economice și identitare fără seamăn. O „violență articulată”, o „prostie” ce va Înceta tot mai mult să fie ceea ce este - ceea ce era, În adolescență sau post-adolescență, și ceea ce va deveni la sfîrșitul vieții și al carierei, În forma ei cea mai hidoasă și mai distrugătoare! Noi, azi, În ciuda atâtor mii și mii de texte care s-au scris despre acest nefast conducător al Germaniei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mă privește, am căutat mereu, din prima tinerețe, societatea „inteligenților”, iar domnii și doamnele profesoare sau adulții ce purtau ochelari m-au atras instinctiv bănuindu-i de vaste lecturi și opinii aparte. Dar nu de puține ori, apoi, În lunga adolescență și În maturitate, deși eram În continuare atras de cei apți de a ieși din clișeele de gândire și de expresie - clișee complicate care mi se Înșiră, mie, ca pe o „etajeră invizibilă”, În straturi evidente și, pentru mine, ele
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
originalității exprese”, dacă nu chiar marginile a ceea ce numim nebunie. Geniul, spun mulți comentatori - Ibrăileanu, mi se pare, printre alții! -, este „permanența copilăriei În maturitate”! Un alt comentator francez definea geniul ca „o realizare În maturitate a proiectelor pubertății sau adolescenței”! Dar... permanența „copilului” În viața adultă și printre gravii și preocupații adulți, atenți la interesele materiale și sociale, În primul rând, poate provoca, uneori, grave prejudicii. Iar „realizarea unui proiect adolescentin În maturitate” poate duce la ceea ce numim utopie, izolându
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În acea Înrudire ciudată, profundă, a temperamentelor umane, a Înrudirilor dincolo de secol, de latitudine sau de credințe! -, eu mă dezic „de ea”; așa cum mă dezic de anticreștinismul său sau de anti-wagneriasmul lui. Sunt toate aceste semne „discrepante” forme ale unei adolescențe „teribile”, geniale, bărbatul matur nu a avut timp să-și nuanțeze ideile. Semne și ale singurătății sale, care, ca la orice individ profund neliniștit și profet În fibra sa - neliniștit nu de soarta sa, ci de cea a speciei sale
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care-mi „semănau”. Nu prin scris sau idei, bineînțeles că nu, am amintit În repetate momente ale acestui text inabilitatea, cruditatea, „molozul” dezesperant al primelor mele texte; acestea m-ar fi proiectat Într-o disperare ultimă atunci, În pubertate și adolescență, dacă nu m-ar fi „sprijinit” și salvat o anume inconștiență și vitalitate a vârstei și a rasei; nu, ci printr-o „asemănare stilistic-temperamentală” și astfel se explică rapidele pasiuni pe care le-am făcut În lecturile mele de tinerețe
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
majoritatea acestora agonisiți în anii în care Reagan era președinte, iar libertatea cumpărată cu bani l-a făcut din ce în ce mai instabil. Dar tata a fost întotdeauna o problemă - neglijent, abuziv, alcoolic, orgolios, nervos, paranoic - și chiar după ce părinții au divorțat în adolescența mea (la cererea mamei), puterea și controlul lui au continuat să se răsfrângă asupra familiei (care mai includea două surori mai mici), întotdeauna din rațiuni financiare (certuri nesfârșite între avocați în legătură cu pensia alimentară și ajutorul copiilor). Era misiunea, cruciada lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
numărul dublu de sfârșit de an 1998. Ba chiar îi dădusem un titlu fără să fi scris un singur rând: Unde-am mai fost nu mă voi întoarce. Trebuia să se axeze în special pe evenimentele formatoare din copilărie și adolescență, în jurul terminării primului an de facultate, la Camden, cu o lună înainte de publicarea lui Mai puțin decât zero. Dar chiar și atunci când doar mă gândeam la aceste memorii nu puteam continua (N-aș fi reușit să fiu vreodată la fel de sincer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
M-am pierdut din nou în senzațiile pe care mi le provoca. - Dumnezeule, cu ce te-ai dat? am murmurat. Mirosul ăsta, mă duce înapoi în timp. - Unde? Îi lingeam buzele. - Înapoi, pur și simplu. În trecut. Îmi retrăiesc întreaga adolescență. - Doar cu strugurelul ăsta? - Da, am oftat. La fel ca mandarinele lui Proust. - Vrei să zici madlene. - Da, ca mandarinele alea. - Cum... ai obținut tu postul ăsta? - Picioare frumoase. Eram din nou cu mâna pe abdomenul ei, trăgând ușor de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]