9,188 matches
-
Marie mergea cu mașina În direcția farului. Brusc, lumina se stinse. Încetini, perplexă; Începea să se Îndoiască de propria-i rațiune. Ryan locuia chiar sub lampa farului, el ar putea da o explicație. Acceleră. Făcu un gest cu mîna ca să alunge o gînganie care tocmai o atinsese pe picior. Era greu de crezut că scriitorul Își putuse permite să repună În funcțiune acel mecanism complex și să-l relanseze fără să avertizeze pe nimeni... Reacționă din nou, simțind că o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În concediu timp de un an! - Și eu, care aveam nevoie de Înțelegere, de mîngîiere... Văzînd-o tristă, Își ceru scuze. - Mi-a fost atît de teamă să nu ți se fi Întîmplat ceva... N-aș suporta să te pierd... Marie alungă o Îndoială care i se strecura În suflet: s-o piardă? Într-un accident de mașină datorat unei invazii de crabi, de pildă? Se mulțumi să murmure că avusese nevoie să iasă la aer. Oare de ce nu izbutea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ei de bumbac, blînda căldură a mîngîierilor lui Îi redeveni agreabilă, gura lui care i se plimba pe obraz șoptindu-i cuvinte de iubire o liniști Încetul cu Încetul, dorința pe care se străduia ușor să i-o trezească Îi alungă pînă la urmă indispoziția, Închise ochii, hotărînd să-și acorde o pauză, să nu se mai concentreze decît asupra plăcerii delicioase pe care el știa să i-o dăruiască. Morineau tocmai termina de Înfulecat o pizza Vulcano de patru porții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Și la scrisorile pe care i le scrisese nepotul ei. Cele pe care le scosese din cenușă păreau că atîrnă acum o tonă În buzunarul ei. Și dacă Nicolas, căruia femeia aceea Îi luase mințile, făcuse cu adevărat o prostie? Alungă ideea, mult prea odioasă, și se duse să-l vadă pe Loïc la jandarmerie. Fratele ei era abătut. Concentrat asupra durerii sale. Și asupra remușcării de a se fi purtat ca o brută cu fiul lui. - N-aș suporta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care s-ar fi sinchisit. La fel ca ceilalți, Își petrecuse noaptea În port, iar ochii ei, de obicei atît de limpezi, erau Înroșiți de durerea de a-l fi pierdut pe cel pe care-l iubise dintotdeauna. Încerca să alunge oribila imagine a trupului iubitului ei, umflat de apa mării, mutilat de mușcăturile peștilor și crustaceelor, dar știa că acele imagini aveau s-o hărțuiască pînă la capătul zilelor ei. Fără tihnă, Își rememora firul evenimentelor care se succedaseră de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Înțepături la degete și nici vreun bilet asupra lui, aminti Marie. Să admitem că ai avea dreptate, asta ar Însemna că Gildas și cu Yves ar fi ucis-o pe Mary cînd aveau cam zece ani. Dădu din cap ca să alunge ideea asta mult prea oribilă. - Amintește-ți de amicul lui Nicolas, spuse el blînd. - A fost un accident. Un joc stupid care s-a transformat În dramă. - Poate că au vrut să se joace de-a jefuitorii de corăbii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ținînd seama de curenți. - Poate foarte bine să fi fost azvîrlit În mare. - De niște puștani cuprinși de panică? - Sau de părinții lor. Într-o străfulgerare, imaginea lui Jeanne, mama ei, Îi trecu prin minte Mariei. O imagine stingheritoare. O alungă pe dată. - Ce să caute o tînără femeie de douăzeci de ani la Lands’en, singură, Într-o barcă, pe o noapte de furtună? Lucas se Îndreptă spre intrarea În grotă. - Oi fi eu Înzestrat, dar nu am răspunsuri la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
unul pentru... să zicem X. Văzu că Marie fixa simbolul valului și Înțelese că se gîndea la skipperul dispărut pe mare. Deși din menhirul marcat cu semnul valului nu picurase sînge, coincidența era cel puțin stranie. Se strădui să-și alunge din minte imaginea lui Christian și sunetul vocii lui retransmise prin satelit cînd era În primejdie și i se adresa ei. Își fixă privirea asupra ultimului semn și se Încruntă: era sigură că văzuse recent exact același desen, În altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ca Arthus să-i prezinte măcar scuze lui Yvonne și să le asigure mijloace de trai pe viață, ei și copilului. Atunci Arthus l-a blestemat. I-a spus că nu mai voia să-l vadă niciodată și l-a alungat, cu mîinile goale. Sărmanul băiat nu s-a mai Întors niciodată, niciodată... Arthus i-a povestit soției lui că fiul lor se Înrolase voluntar. Nu știu dacă Gaïdick l-a crezut, nici ce a știut ea din toate astea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pat. - Ce lucru cumplit i-ați putut face fiului dumneavoastră mai mare pentru ca să se dea drept mort a doua oară? stărui Lucas. - Pentru mine, Erwan a murit În ziua cînd a părăsit această casă. - Spuneți mai degrabă cînd l-ați alungat, interzicîndu-i să mai pună piciorul aici cît trăiți dumneavoastră, rectifică Marie. Toate astea pentru a ascunde amorul clandestin cu Yvonne Le Bihan, pe care ați lăsat-o Însărcinată. Bătrînul Își Întoarse spre ea profilul ascuțit de șoim. - Mama lui a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Lucas punîndu-i dinainte a nu știu cîta cafea. - Nu despre asta e vorba... Simt că e altceva la mijloc. Ceva ce mi-a scăpat. Erwan de Kersaint era un om de calitate la optsprezece ani, cît avea Înainte de a fi alungat de Arthus. - Mda, pînă ce a spart o bancă și a ucis un polițist. - Un accident. - Exact ce-am spus: Încerci să-l scoți basma curată. - Vreau să pricep. - Ce să pricepi, Marie? Tot banii constituie motivația majorității crimelor. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Și totul făcu atunci explozie În ființa lui. Căci privirea acelei femei, Încordată, superbă, Îi transmitea un mesaj uriaș: Îl iubea. Îi cuprinse obrazul În mîini, buzele lui alunecară spre ale ei, umede, fremătătoare, făcîndu-le să se Întredeschidă. Iar sărutarea alungă demonii care bîntuiau nopțile și zilele Mariei. Fără să se dezlipească de gura ei, Începu să-i desfacă unul cîte unul nasturii bluzei, afundîndu-și nasul Între sînii ei catifelați, cînd Annick intră cu o cafea În mînă. Îi privi cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Se Întoarse atunci spre Marie. - PM are dreptate Într-o privință, voiam să-l ucid pe tatăl meu. S-a purtat Întotdeauna rău: a abuzat de naivitatea lui Yvonne și a respins-o, a umilit-o pe mama, m-a alungat din Lands’en... Iar la Întoarcere am descoperit că devenise Încă și mai rău, se transformase Într-un asasin... Atunci am hotărît să-l ucid. L-am făcut pe PM să creadă că voiam să-l fac să mărturisească unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
imagine absolut nebunească, ușoară și minunată, aceea a unui cuplu mergînd la braț pe o plajă liniștită, un tată și fiica sa, ea și cu el, rîzÎnd și sporovăind, viziunea unei fericiri banale. Pe care n-o vor cunoaște niciodată. Alungă acel gînd, dar păstră un pic de bucurie de pe urma lui. - Ai face măcar o dată În viață ceva pentru copilul tău? - Crezi că ți-aș putea refuza ceva? Semeni atît de mult cu mama ta: aceeași Încăpățînare, aceeași frumusețe. - Dacă Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un mic progres În materie de aparatură; În general, e suficient ca să primești premiul Nobel. Fușereală, chițibușuri.” În după-amiaza zilei de 1 iulie, căldura era sufocantă; era una dintre acele după-amiezi care se termină prost, când furtuna, până la urmă, izbucnește alungând trupurile dezgolite. Ferestrele din biroul lui Desplechin dădeau spre cheiul Anatole-France. De cealaltă parte a Senei, pe cheiul Tuileries, homosexualii se plimbau la soare, discutau doi câte doi sau În grupuri mici, Își Împrumutau prosoapele. Aproape toți purtau slipuri minuscule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
arhitectură masiv paralelă erau gata să integreze ecuații Lagrange, funcții de undă, descompuneri spectrale, operatori Hermite; viața lui, de-acum Înainte, avea să curgă În acest univers. Încrucișându-și brațele pe piept, lipindu-le de trup, nu reușea totuși să alunge o impresie de tristețe, de răceală interioară. Walcott Îi oferi o cafea de la distribuitorul automat. Pe ferestre se vedeau pantele verzi ce coborau În apele Întunecate ale lacului Loug Corrib. Coborând spre Rosscahill, o luară de-a lungul unei pajiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu cele gândite, de parcă trebuia să-mi spună totul repede-repede. Cine știe cum, presimțise că nu mai aveam timp de pierdut dacă doream să Împlinim acel lucru pentru care ne aduseseră pe lume mumele noastre. Mamă-sa venise de undeva de la Miazănoapte, alungată de niște oameni din alt neam... E ciudat, iar de cuvântul ăsta nici azi nu sunt sigur că e bine pus aici, e ciudat așadar, dar mamă-sa spunea că vine de pe pământul nostru și, când i-a găsit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
puținele lor vorbe că și ei trăiesc pe pământul nostru, nu-i venise să creadă ce aude. Cică se tot uitase În sus și-și scuturase capul, de parcă ar fi crezut că oamenii din fața ei erau tot cei ce o alungaseră, numai că nu mai era ea În stare să-i recunoască. I se păruse, biata, că i se trage de la Tatăl din Cer, care Îi Încurcase vederea, așa că dorise să se arunce de pe stânca cea mare de la intrarea În peștera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vorbește pe om. Așadar, Moru m-a Învățat de toate știind bine că are de-a face cu un ucigaș și, după câteva ierni, când am avut de dat o luptă de sânge cu niște oameni care vroiau să ne alunge din peștera iernii, firea mea năprasnică a ieșit la iveală. Am ucis din nou. A fost ușor. Mai ușor decât să aduc burți de apă din apa care curge mereu, mult mai ușor decât să pun lemnele pe foc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ce era. Locurile alea Îl așteaptă pe Krog, prostule. Iar oamenii ăia de colo Îl așteaptă pe Moru, schimbă el vorba, privind pe o culme Îndepărtată, spre Miazănoapte. M-am uitat și eu Într-acolo, către pământurile de pe care fusese alungată muma lui Moru, și am zărit un pâlc de oameni. Stăteau nemișcați. M-am uitat În vale, să văd dacă luaseră urma vreunui vânat. Dar Moru: - Nu sunt pe urma vânatului. Sau, hai să spun că vânatul sunt eu. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înseamnă mare lucru dacă luai bine aminte la ce dorea Moru. - Krog e mut, am mai zis. Cum o să-i Învețe vorbe pe ceilalți Vindecători? - Cu vorbe din minte, de ce faci pe prostul? Pe Krog Îl aude toată lumea. - O să mă alunge. De ce să mă asculte pe mine? - Poate că n-o să te alunge. Toți Vindecătorii știu că va veni un trimis. Și eu știam asta, dar n-am crezut că tocmai eu voi fi cel ce va Îndemna trimisul să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
e mut, am mai zis. Cum o să-i Învețe vorbe pe ceilalți Vindecători? - Cu vorbe din minte, de ce faci pe prostul? Pe Krog Îl aude toată lumea. - O să mă alunge. De ce să mă asculte pe mine? - Poate că n-o să te alunge. Toți Vindecătorii știu că va veni un trimis. Și eu știam asta, dar n-am crezut că tocmai eu voi fi cel ce va Îndemna trimisul să plece la drum. - Și dacă mă vor Întâmpina cu pietre și cu sulițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Aia ce era? Oare trebuia cumva ca și Krog să devină asemenea lui Moru? Trebuia, cumva, să mă apuc să fac vorbe? m-am Întrebat și, din cauza asta n-am mai fost În stare să adorm. M-am străduit să alung acest gând, deși știam că multă vreme n-o să fiu În stare să mă țin departe de el și atunci mi-am amintit de Siloa. Cum aș fi vrut s-o fac mama pruncilor mei. Însă, nici asta n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
săculeț plin cu un fel de nisip ușor. - Praf din coajă de salcie, ne spuse. Am ridicat din umeri, dar ea: - Țânțarii trăiesc În bălți și aduc fierbințeala. Sălciile cresc tot În bălți și ne dau răcoare. De aceea, sălciile alungă și fierbințeala. Îl sili pe Enkim să ia o gură de praf din acela. După o vreme, cam cât ți-ar lua să aprinzi un foc pe vreme de ploaie, prietenul meu se acoperi cu sudoare și nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
printre smocurile de iarbă Înaltă ce creșteau pe acoperiș. Stăturăm așa o vreme și privirăm În depărtare, iar el Îmi povesti despre pământurile lui. Deșertul, pe care abia Îl mai vedeam, se apropiase din ce În ce mai mult de sat, secase apele și alungase animalele departe, spre Miazăzi. Spre Apus era Marea cea mare, la care Tuni nu avusese niciodată nevoie să meargă, dar unii oameni veneau dintr-acolo la el, să facă troc cu sarea pe care Dogonii o scoteau de undeva dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]