10,108 matches
-
reușisem să-i înfrunt fuseseră cei care se arătaseră binevoitori cu mine. În fața lor, da, fusesem tare. În rest? Când Moașa venise la mine să mi se arunce în brațe, o repezisem. De când mă ținea la distanță, îi cerșeam pe coridoare un zâmbet, o privire prin care să-mi arate că mă iertase. Îmi plăcea bineînțeles să mă admir în sala cu oglinzi, dar nu cumva era mai potrivită pentru mine oglinda aceea de apă noroioasă? Din pricina căldurii care îmi frigea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
adaug: "Dar tu ce-ai căutat?" Arhivarul deveni țeapăn. Dincolo de lentilele ochelarilor, ochii lui mă fixau mici și plini de ură. Se sculă de la masă și mă lăsă să înțeleg că nu mai avea timp de pierdut cu mine. Pe coridor am observat cu surprindere că se făcuse seară. Bătrânii ieșiseră din camere să se plimbe, dar nimeni nu se apropia de mine. Cum mă îndreptam spre cineva, respectivul se grăbea în altă parte. Până și Domnul Andrei s-a ferit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a privit cu ochi de gheață, neînduplecați, de parcă nu mă văzuse niciodată. Am vrut să-i explic ceva prin semne, dar Francisc s-a încruntat amenințător și am priceput că n-avea rost să insist. Umilit, am pornit înapoi pe coridor, rugîndu-mă să nu mai întîlnesc pe nimeni. De aici amintirile mele se încurcă. Am înghițit două somnifere care, în loc să mă doboare, mi-au dat parcă o luciditate sporită. Priveam marea și mă tot întrebam unde îmi pierdusem dalta, fiindcă vroiam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care îi disec. Din contră, mi-ai devenit aproape simpatic văzând cât de repede te-ai obișnuit în sala cu oglinzi. Îmi pare rău că trebuie să te sacrific; e soarta tuturor cobailor. S-a întors și a dispărut în coridor. O vreme i-am mai auzit pașii. Apoi am așteptat. Ce? Nu știu. Dar pe măsură ce tăcerea devenea mai apăsătoare, îmi pierdeam curajul. Eram din ce în ce mai demoralizat. Mi-am amintit din nou gesturile mecanice ale fetei care spăla paharele la bodega de lângă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nevinovat" și se apropie de mine: "Domnule sculptor, nu mă așteptam la asta". După plecarea bătrânilor noaptea deveni zăpușitoare. Aveam febră, amețeli și dureri de cap. Parcă nu mai puteam nici să mă mișc și așteptam, pândind zgomotul pașilor de pe coridor. Nu se auzea nimic, eram foarte nedumerit din această cauză. Într-un târziu ușa se mai deschise o dată și, fără zgomot, intră Hingherul. "Ce mai faci Ehoan?" l-am întrebat. Fără să-mi răspundă, Hingherul s-a așezat pe scaun
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
n-au ce se petrece în urma lor. Nu mai văd nimic, nu mai aud nimic. Stau cu pământ în gură și în urechi. În timp ce eu pot privi ceața și pot simți frigul. Îmi venea să deschid ușa, să ies pe coridor, să le strig celor care mă condamnaseră: "Bă, proștilor, n-am murit încă. Stau în cameră și vă studiez pe toți ca pe niște insecte. Nu vedeți că eu nu miros a cadavru? Nu observați că din camera mea nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dar n-aveam putere să mi-o smulg de sub cap. Mi s-a părut că aud glasul ars de alcool al Soniei întrebînd ironic: Și ce-a pățit, dragă?" Îmi venea să arunc cu perna în ușă, să ies în coridor și să latru la ea. Mă purtasem prea prevenitor până atunci. Nimeni nu ne dă înapoi politețea risipită, m-am gândit. Apoi mi-am amintit de Laura. Pentru cine o părăsisem? Pentru niște... Nici eu nu eram mai bun, dar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Să mă salvez? Eu? Să cer ajutor, să țip, să devin ridicol? Nu pot să fac așa ceva. Unul ca mine n-are voie să se arate în ismene. Un mit trebuie să rămână un mit, domnule sculptor. De undeva de pe coridoare se auzeau chemări înfundate. Ochii începuseră să mă înțepe și tușeam din pricina fumului. Se auzi și un urlet de câine care m-a înfiorat. În acest timp, Bătrânul stătea, provocator, în mijlocul trâmbelor de fum ce se îndeseau tot mai mult
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și generos. În ultima clipă mă umilea. Mi-a venit să-l îmbrîncesc, să-l lovesc, dar mi se făcuse frică și am ieșit de-acolo. Azilul ardea ca un putregai uriaș. Mă surprindea însă că nu vedeam pe nimeni. Coridoarele erau pustii, iar camerele goale. Un praf gros, care nu era totuși funingine, acoperea ușile, mobilele, cimentul coridoarelor, de parcă nu locuise nimeni acolo de foarte multă vreme. Ușile erau, cele mai multe, deschise și se bălăbăneau în țâțânile ruginite, din pricina curentului produs
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se făcuse frică și am ieșit de-acolo. Azilul ardea ca un putregai uriaș. Mă surprindea însă că nu vedeam pe nimeni. Coridoarele erau pustii, iar camerele goale. Un praf gros, care nu era totuși funingine, acoperea ușile, mobilele, cimentul coridoarelor, de parcă nu locuise nimeni acolo de foarte multă vreme. Ușile erau, cele mai multe, deschise și se bălăbăneau în țâțânile ruginite, din pricina curentului produs de foc. Nu mai înțelegeam nimic. Afară, dimineața se vedea frumoasă, strălucitoare, iar marea scânteia. Numai fumul și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
luminoasă, prin care pescărușii zburau liniștiți, fără să le pese de focul ce mistuia azilul. Un geam s-a spart, pocnind probabil din pricina căldurii. Apoi fumul s-a îngroșat și aproape nu mă mai puteam orienta. Mergând la întîmplare pe coridoarele întunecate de fum, m-am pomenit din nou în pragul sălii cu oglinzi. M-am hotărât să intru și să-l scot totuși pe Bătrânul. "Hai, ieși afară! am strigat. Ieși!". Dar nu-mi răspundea decât un câine care urla
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
prin urmare trebuie să fi fost adus acolo de afară. Pe scurt, era vorba de-o farsă. În aceeași seară, Bernard Rieux, în picioare pe culoarul imobilului, își căuta cheile înainte să urce, când vede apărând, din fundul întunecat al coridorului, un șobolan mare cu umbletul nesigur și cu blana udă. Guzganul s-a oprit, părând să-și caute un echilibru, apoi a luat-o în fugă spre doctor, s-a oprit iarăși, s-a răsucit de câteva ori cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
impresie i se părea lipsită de temei. O atribuia enervării și preocupărilor de care era asaltat și admise că se impunea urgent să facă puțină ordine în ideile sale. Când a ajuns, comisarul nu era încă acolo. Grand aștepta pe coridor și s-au hotărât să intre întâi la el, lăsând ușa deschisă. Funcționarul de la primărie locuia în două odăi, mobilate foarte sumar. Observai doar un raft de lemn alb cu două sau trei dicționare și o tablă școlărească pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
presupune că ar avea o mică avere. Cottard era un om ciudat. Mult timp relațiile lor se mărginiseră la câteva saluturi pe scară. \ N-am stat decât de două ori de vorbă cu el. Acum câteva zile am răsturnat pe coridor o cutie plină cu crete, pe care o aduceam acasă. Erau crete roșii și crete albastre. În momentul acela Cottard a ieșit pe coridor și m-a ajutat să le adun. M-a întrebat la ce foloseau aceste crete de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
am stat decât de două ori de vorbă cu el. Acum câteva zile am răsturnat pe coridor o cutie plină cu crete, pe care o aduceam acasă. Erau crete roșii și crete albastre. În momentul acela Cottard a ieșit pe coridor și m-a ajutat să le adun. M-a întrebat la ce foloseau aceste crete de diferite culori. Grand îi explicase atunci că încearcă să-și reamintească puțin latina. De la liceu până acum cunoștințele lui se pierduseră. \ Da, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
deschisă, dar mută, cu urme de lacrimi pe obraz, copilul se odihnea în mijlocul păturilor în dezordine devenit deodată mai mic. Paneloux s-a apropiat de pat și a făcut gestul binecuvântării. Apoi și-a adunat poalele și a ieșit prin coridorul principal. \ Va trebui să luăm totul de la început ? l-a întrebat Tarrou pe Castel. Bătrânul doctor a dat din cap. Poate, spune el cu un surâs crispat. La urma urmei a rezistat destul de mult. Dar Rieux părăsea acum sala cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
personalitate, ca cel citat anterior. La terminarea războiului au început să apară ici colo câte un norocos și lumea aștepta cu înfrigurare, cu teamă, cu îndoieli și frământări. Autoarea, copil încă mărturisește: „Eu, cel mai des mă retrăgeam la capătul coridorului... și parcă așteptam un tren cu care să vină bunica și bunicul să nu mai plângă mama... Dar bunica nu a mai venit acasă, nici bunicul nici ceilalți bunici” (pag.80). Revine cu amănunte despre rebeliunea legionară cu descrierea unor
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
către podea. Se temea că dacă îl va vedea așa cum îl văzuse cu câteva momente în urmă, decizia ei se va clătina. Se ridică de pe pat și deschise ușa camerei de hotel, destul de larg încât amândoi să poată vedea întregul coridor de afară. Uri se ridică în picioare. Cu ochii încă umezi, Maggie spuse încet: — Îmi pare rău, Uri. Chiar îmi pare rău. Capitolul 29 Ierusalim, joi, 7.15 a.m. Maggie se ridică în capul oaselor, inima bătându-i cu putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
laptopul, lăsând camera să se cufunde din nou în întuneric. Știa că nu poate dormi, era prea agitată. Așa că își trase niște haine pe ea, deschise ușa cu un scârțâit și se strecură afară. Merse pe vârfuri de-a lungul coridorului, îndreptându-se către camerele pe care toate hotelurile le mențineau chiar dacă, în epoca tehnologiei BlackBerry și wi-fi, nimeni nu le mai folosea: centrul de afaceri. Intră cu ajutorul cartelei de acces de la camera ei într-o încăpere întunecoasă, pustie și rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
opt, nouă. Ieși încet din lift, pentru eventualitatea în care umbra ei, bărbatul sau bărbații care o urmăreau Dumnezeu știe de când, hotărâse să o aștepte chiar în fața camerei ei de hotel. Nu zări pe nimeni. Merse tiptil de-a lungul coridorului, având grijă ca tocurile pantofilor să nu atingă mocheta. Nu voia să facă nici un zgomot. Băgă încet cartela de acces în dispozitivul de închidere, pânâ când acesta se făcu verde. Împinse ușa și începu să strige numele lui Uri, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
o pivniță. Dar unde? —OK. O să urmărim lumina aia mică de acolo - și o să trecem prin Pasajul Secret. Un adolescent imită vaierul lugubru al unei fantome. Sora lui cânta melodia de la Zona crepusculară. Grupul mergea în șir indian pe un coridor lung, pe sub un tavan boltit, nu foarte înalt. Lumina zilei dispăruse acum, exista doar strălucirea portocalie a spoturilor fixate în pământ la anumite intervale. Maggie tremura, o consecință a șocului, oboselii și, în aceeași măsură, a frigului. Ghidul vorbea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mașini și o gloată de oameni de presă, întrebări strigate, blițuri. Un minut sau două mai târziu se întâmplă din nou același lucru. Maggie își aranjă actele pentru ultima dată. Apoi se auziră sunete de pași apropiindu-se de pe două coridoare. Venind din direcții opuse, îi văzu pe liderul israelian și pe cel palestinian, fiecare singur, îndreptându-se către cameră. Maggie inspiră adânc. Le strânse mâna amândurora, apoi îi invită să-și strângă și ei mâinile și le făcu semn să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
care le-am putea numi, în cel mai bun caz, îndoielnice. (Vezi Reilly, Ignatius J., Sânge pe mâinile lor: Crima existentă prin sine, Studiu asupra unei serii de abuzuri din Europa secolului șaisprezece; Monografie, două pagini, 1950, Secția Cărți Rare, coridorul din stânga, etajul trei, Biblioteca Memorială Howard-Tilton, Universitatea Tulane, New Orleans 18, Louisiana. Notă: am expediat prin poșta această unică monografie cu scopul de a face o donație pentru bibliotecă; totuși nu sunt sigur că a fost acceptată vreodată. Este foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Tolman se îndrepta spre ieșirea centrală. Vasco se întoarse pe loc și ieși pe ușa laterală în foaier, chiar în clipa în care apărea și Tolman, clipind în lumina strălucitoare a holului. Puștiul se uită la ceas și porni pe coridorul îndepărtat, pe lângă geamurile mari de sticlă ce dădeau spre turnul din cărămidă roșie al Campanilei din San Marco, recreate de hotelul Venetian și luminată puternic în noapte. Se îndrepta spre zona piscinei sau poate spre curte. La acea oră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Trecu pe lângă clădirea administrației și se îndreptă direct spre zona laboratoarelor. Cimpanzeii erau ținuți înainte în Clădirea B. Presupunea că se aflau tot acolo. Deschise ușa exterioară și își trecu cardul de acces prin fanta ușii interioare. Înaintă pe un coridor spre Camera de monitoare B. Era o cameră plină cu ecrane, pe care se vedeau toți cimpanzeii de pe cele două etaje ale clădirii. Erau cam optzeci de animale, de diverse vârste și sexe. Asistentul veterinar de serviciu era acolo, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]