5,886 matches
-
pe băiețașul care vindea gogoși, fost ajutor de șofer. Simțisem din mers că boala mașinii este de la alimentația cu benzină și i am spus-o băiatului, care, pornind motorul și ciulindu-și urechile, ca un medic la pieptul bolnavului, a exclamat deodată arătând cu degetul: „Aici e!“ A desfăcut carburatorul, a scos mica sită cilin drică, cea care oprește necurățeniile din benzină și - stupoare! - sita era Îmbâcsită cu murdărie. Am făcut după acest fleac de descoperire, căruia nu-i dăduse de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cu ochii de o plasă cu fructe, adusă probabil de un mirean În timpul Liturghiei și uitată acolo la sfârșitul slujbei. În loc să continue cu a doua și a treia metanie, s-a oprit și a Început să se uite prin pungă, exclamând, spre uimirea mea, tocmai el, care nu se omoară deloc după bucate: Am găsit mâncare! A continuat apoi, după un scurt răgaz, slujba, fără a mai reveni Însă la metanii. Scurta lui rătăcire a dat peste cap Vecernia, care, cel
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
Tomiță. Și ce doriți la ora asta? Biță, care e mai deștept, aduce lămuriri: Am căzut când ne dădeam cu sania, băiatu ăsta și-a rupt ghetele și nu are cum să se întoarcă așa, cu încălțările distruse, acasă. Aaa, exclamă iar nea Tomiță. Se pare că povestea noastră l-a convins: fața i se înseninează și parcă descopăr chiar o urmă de zâmbet pe buzele sale. Veniți încoace să vedem ce se poate face, ne încurajează el. 2 TC "2
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ochii ne erau ieșiți din orbite. Prin geamul din partea de sus, am zărit o fată cu cozi negre, în cămașă de noapte și cu un prosop în mână. Mamă, e o zi mare, am nimerit-o chiar pe Carmen! a exclamat Cornel și a adăugat pentru cei neinițiați: Carmen e o minune, e cea mai frumoasă. Fata și-a dat jos de pe ea cămașa, a agățat-o într-un cui, a pus de-o parte prosopul, a deschis robinetul, a luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mă arde pe dinăuntru și se întinde cuprinzându-mi toată făptura, așa cum un incendiu cuprinde o casă sau o pădure. Nu străbatem mai mult de douăzeci de kilometri pe drumul alb, acoperit de zăpadă, când sora medicală ce ne însoțește exclamă Doamnă, se stinge copilul, aprindeți-i o lumânare! Mama, care de obicei e foarte reținută în manifestările sale, acum nu se mai abține, strigă cu glas sfâșietor Veniamin, nu pleca, nu pleca dragostea mea, copilul meu și se pornește pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de cabluri electrice și telefonice, de conducte de apă și de gaze, îngropate undeva în structura de rezistență a unui zgârie-nori. Nimeni nu le vede și nu le ia în seamă, dar fără ele nimic n-ar funcționa. -Așa, deci!... exclam eu, foindu-mă pe norul transformat în bancă de școală. Mă simt încurajat și continuu să-l iscodesc pe învățătorul meu: -Dar spune-mi, Victor Doi, iartă-mă că te numesc astfel!... Știi, semeni extraordinar cu fratele meu Victor... Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a luat întrebările aparent inofensive ale anticarului drept un test, de aceea a enumerat câteva nume: -Balzac, Shakespeare, Baudelaire, Dostoievski, Rilke..., oho, lista e lungă, lungă de tot, dar nu se mai găsesc astăzi cărțile astea... -Veniți cu mine ! a exclamat anticarul, confirmând bănuiala tatei că fusese supus la un test pe care, se pare, iată, că-l trecuse. L-a condus într-o încăpere care servea drept depozit de cărți: volumele de aici nu difereau prea mult de cele din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mă înapoiez în localitatea unde am domiciliul... -Atunci înseamnă că avem drum comun, eu locuiesc în direcția aia... Am terminat programul la cabinet și merg spre casă. Cu ocazia asta, poate îmi istorisești și mie cum ai ajuns brigadier! a exclamat doctorița, râzând iarăși. Tata a constatat că ea râde aproape la fiecare replică, dar asta nu o făcea stupidă, cum se întâmplă cu majoritatea râzăreților, dimpotrivă, îi stătea bine. Iar curiozitatea ei de a afla amănuntele acestea întunecate din biografia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
secundă pe femeia care îl tulburase atâta pentru ca să-și dea seama că și pentru ea săptămâna aceea se scursese în același fel: într-o obsesivă așteptare, așteptându-l pe el, gândindu-se la el. -A, tovarășe brigadier, ați sosit! a exclamat doctorița Stănescu cu fața luminată subit. Ochelarii comandați sunt gata... Asistenta a mirosit că șefa ei îi arată un interes special tatei și atunci nu l-a mai tratat nici ea ca pe un pacient oarecare. A sărit și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lupte, să devină partizan. Ziua următoare, Victor i-a comunicat lui Stelian cu glas răspicat, privindu-l în ochi, că dorește să se înscrie în organizație. Studentul l-a îmbrățișat și a zâmbit: -Să fie într-un ceas bun! a exclamat el. Monica și Stan i-au strâns mâna cu căldură. Stelian era exuberant, lăsa impresia acum că a-l convinge pe Victor să se alăture cauzei lor fusese o mare piatră de încercare pentru el, lăsa impresia că adevăratul țel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se alăture lui Baldovin. -Futu-le mama lor de derbedei, bine că știm, îi belim, să nu le mai treacă lor prin cap cât va fi sămânța lor pe acest pământ să pună la cale acte dușmănoase împotriva orânduirii populare! a exclamat Fanache excitat de perspectiva iscată din senin de a-i înfunda pe bandiți și de a-l liniști pe tov Cameniță. *** În același timp, în pădurea Galimea, fratele meu și camaradul său își luau în serios misiunea de luptători. De cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de cele două cadavre să se convingă cu ochii lui că ăia doi sunt terminați. I-a lovit cu piciorul și i-a scuipat, înjurând printre dinți. S-a întors la Gârmoci care stătea undeva mai în spate și a exclamat: -Vedeți, toarășu Gârmoci, c-am rezolvat-o și p-asta, toarășu Cameniță tre să fie mândru de noi... Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost un vis cu fratele meu Victor. 13 TC "13" \l 1 Cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
care-ți convine din căsoaiele astea. Toarășa Cameniță, care-și zicea doamna Cameniță, avea gust: doar fusese artistă, înainte să-l cunoască pe tov Cameniță. S-au tot învârtit vreo două ceasuri prin oraș și-n cele din urmă a exclamat încântată: Asta! Și aia a fost. Tov Cameniță i-a ordonat lui Novăceanu să rezolve și ăsta a rezolvat. A mutat una-două nu-ș ce instituție era acolo, vechii proprietari de mult fuseseră aruncați în stradă, deportați sau trimiși la gherlă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să modificăm cursul evenimentelor, sunt forțe uriașe care se confruntă după un anume scenariu imuabil... Această fatalitate enunțată de înger mă scoate din sărite: -Totuși, să constați răul și să rămâi indiferent, să nu i te opui este o vină! exclam eu revoltat. Dacă lași răul să aibă loc înseamnă că ești părtaș la el. Nu putem să rămânem cu brațele încrucișate și să ne prefacem că răul n-ar fi. Trebuie să intervenim... Lazarus zâmbește: -Ceea ce încă nu realizezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pe oricine fără să clipească, ce e-n capul lui, n-are Dumnezeu, e așa cârpă și așa nărod? a gândit el, dar n-a zis asta, ci altceva: -Bravo, bravo, băiețaș, așa-mi placi, ești de-al nostru..., a exclamat el cu vocea lui ca o prăvălire de pietre de pe creasta muntelui. La un semn din cap al tovarășului Cameniță, gradatul cel albicios a început să-i dicteze lui Vlad ce să scrie: Subsemnatul, cutare, declar pe proprie răspundere că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
văzduh. Să încercăm să facem ca măcar unul dintre trupurile îngerilor să ajungă jos, în oraș. Ideea lui mi se pare extraordinară, mă bucur ca un copil ce sunt sau ce eram: -Truman, Truman, ești grozav, ești un prieten formidabil! exclam eu țopăind și sar să-l îmbrățișez pe condor. El îmi temperează elanul: -Să ne păstrăm calmul, îmi cere cu o gravitate care nu-l prinde. Mă ia cu el și mergem în locul unde are cunoștință că se găsesc cadavrele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
uitându-se la îngerul de lumină. Îi părea rău că totul se termină așa, deodată. Câteva minute numai a durat și îngerul s-a topit întreg ca și cum nu ar fi existat. -V-am spus eu că a fost mâna americanilor! a exclamat Fanache. -Taci, bă, dracului din gură! a mârâit la el tovarășul Cameniță, care revenise la starea lui cea de toate zilele: dur și inflexibil. -Bă, să nu vorbiți despre chestia asta! a ordonat el mai apoi, pășind spre mașină. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
camere și cu ziua. „Cu patruzeci de euro pe zi“, am zis mai mult în glumă, ca să văd ce efect are un preț atât de mic asupra unei persoane care nu mai prididea cu inventarul averilor. „Atât de scump!“, a exclamat cu glasul sugrumat de mirare Carlota. Și susurul izvoarelor din piscină a încetat brusc. Jurnal de spital În orașul F., un spital al cărui director e liberal capătă de la buget mai mulți bani decât al doilea spital. Nu contează din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mai ușor prin tocătura de măr. Ca să putem discuta de pe poziții egale, am scos din geantă o merdenea. Funcționarele din jur, care mă vedeau a patra oară și se resemnaseră de-acum cu gândul că aveam să mai vin, au exclamat într-un glas: „Oh!“. Poate pentru că merdeneaua mirosea exagerat a brânză de butoi sau poate pentru că așa era protocolul, ca fetele din birou să strige „Oh!“ la merdenele, „Au!“ la plăcinte cu stafide și „Vai!“ la cârnăciori oltenești. De uimire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
avea ceva poezie, însă ar fi fost exagerat să spun că era plină de poezie. Cum ziceam, o căutasem pe domnișoara V. cea cu mărul în trei rânduri și tot de atâtea ori ea fusese la masă. La câte domnișoare exclamau „Ah!“, „Au!“ și „Vai!“ în acel birou și la câte foi de plăcintă se foloseau de obicei la o merdenea, tot ce puteam aștepta în privința chestiunii cu care veneam la Minister doar de la calculul probabilităților trebuia să aștept, nu de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Într-adevăr, n-am avut onoarea să fac cunoștință cu doamna - spune negustorul -, în schimb, știu ce povești preferă prietenele nevestelor clienților mei mai vechi. Aici trebuie să ajungem, la prietenele care ascultă ciripeala soției. Trebuie să le facem să exclame tot timpul: «Oh!», «Vai!», «Super!», «Colosal!», «Fantastic!». De la ele vine plăcerea doamnei, nu de la tablou sau de la noi.“ „Mai e nevoie de ceva“, spune domnul, care scoate portofelul și, fără să se tocmească, cere prin semne să i se împacheteze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
aceea, am semăna, perfect cu Papa Benedict. Mi-au spus-o mai mulți. Apoi, n-a mai sesizat nimeni asemănarea. Sau poate că s-a terminat. Se întâmplă și așa. Cândva, am semănat cinci minute cu Nixon. O cucoană a exclamat: „Vai, ce cap nasol de Nixon ai!“, pentru ca imediat să se enerveze: „Ce-i cu tine, ce-i cu fața ta? S-a modificat!“. Mi-am dorit mult să semăn cu Alain Delon și cred că odată - țin minte exact
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
prostie. Nu mi-a zis nimeni c-aș semăna la minte cu Einstein. Cel mai des, am semănat cu niște evrei vestiți, ale căror figuri le spunea oamenilor ceva, dar numele le scăpa. „Ce nas de evreu ai azi!“, a exclamat o iubită din tinerețe. „Ai nasul bancherului ăla, cum naiba îl cheamă... Ba nu, nu-i bancher, e premier. Și nu-i bărbat, e femeie...“ Toți semănăm câteodată cu altcineva. Am dorit dintotdeauna să semăn numai cu mine însumi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
e verde, alții maro. „În Pantelimon - oftează baba - avea dungi.“ Bețivul a dispărut, unii îl zăresc făcând semne pacifiste printre tramvaie și camioane, dar dacă e același bețiv sau altul e greu de spus. „Uite pe cine-l apără Dumnezeu - exclamă cu ciudă o gospodină, care trage după ea un cărucior -, dar dacă eu mă bag printre mașini, ies schiloadă.“ Când s-a strâns oare atâta popor? Unii s-au bulucit în stradă și toată circulația e dată peste cap. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu patru sau cinci programe de televiziune, cu sute de posturi de radio, care se bucură de toate cuceririle științei moderne, cînd acești copii au ajuns, Într-o noapte, la școală și au văzut pentru prima dată lumină electrică, au exclamat că stelele sînt foarte aproape de pămînt În noaptea aceea. Copiii aceia, pe care unii dintre voi Îi veți fi văzut, Învață acum În școli colective, de la abecedar pînă la dobîndirea unei meserii și pînă la știința delicată de a deveni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]