6,379 matches
-
Tăcerea nopții Elena Marin Alexe Soarele fuge la marginea zării iubirea-și plânge în apele mării Pe degete număr speranțe ce mor când seara doinește cu tainic fior În lanțuri stau amintiri adunate plânse un timp și de inimi uitate Amurgul adoarme sub clopot de cer și-și leagănă focul din raze stingher Tăcerea nopții se-așterne pe toate doar vântul prin nori se vaită în șoapte
T?cerea nop?ii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83309_a_84634]
-
să le-aștern pe hârtie. Zadarnic, azi mâinile plâng. Sfios, gestul mângâie clipa Imaginii triste și reci. Tăcerea își plimbă aripa Și timpul coboară poteci. Surprinsă de gând, amintirea Atinge un dor nevăzut. Se-ascunde în lacrimi iubirea, Cu tainic fior renăscut. Privirea discret îmi alungă, Cuvântul de ochi neatins, Iar inima gata să plângă, Renunță la singurul vis. Când tainică șoapta cea dulce Se pleacă cu milă în glas, Revăd în Golgota la cruce, Un strop de speranță rămas.
?i m?inile pl?ng by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83311_a_84636]
-
zilnic în oglindă, mijindu-și ochii îndelung asupra chipului slăbit, reflectat ușor tulbure. S-a schimbat atât de mult? Mințea oglinda? Încerca să se poarte firesc, ca și cum nimic nu se întâmplase. Nimic deosebit. Dar în fiecare noapte o pătrundea un fior rece, din senin, îi strângea zdravăn inima, înspăimântând-o nu de durere, nici măcar de teamă, ci de ceva semănând cu panica, o stare pe care n-o putea mărturisi nimănui, înainte de toate pentru că nici ea n-o înțelegea. Apoi fiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fior rece, din senin, îi strângea zdravăn inima, înspăimântând-o nu de durere, nici măcar de teamă, ci de ceva semănând cu panica, o stare pe care n-o putea mărturisi nimănui, înainte de toate pentru că nici ea n-o înțelegea. Apoi fiorul se risipea și lăsa în loc un gol insuportabil. O vreme rămânea rezemată de pernele sprijinite de tăblia patului, privind lucrurile din jur, pe îndelete și îndelung, de parcă le-ar fi văzut prima oară sau trebuia să-și reamintească rostul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
părăsea de două săptămâni și care izbucnea zilnic în momente absolut firești mai înainte: deschidea aparatul de radio și asculta muzică, chiar și muzică folk, pop, country, disco; ca, deodată, atentă la o melodie, să se simtă cuprinsă de un fior, nici rece, nici cald, îi tăia doar respirația, nu mai putea rămâne în pat, între perne, cu cartea în brațe, trebuia să coboare, era ca și cum o forță o împingea să meargă de colo-colo prin casă, să se oprească în pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cartea în brațe, trebuia să coboare, era ca și cum o forță o împingea să meargă de colo-colo prin casă, să se oprească în pragul ușii-fereastră, privind lumea de afară, ascultând zgomotele orașului, dar continuând să asculte și melodia care îi adusese fiorul, cu mâinile împreunate în dreptul pieptului, ca și cum ar dori cu inconștiență să adune câte sunt în jur și continuă să fie, să se nască, să miște, să salte, să izbucnească, să cânte, să înflorească, să se îmbete de răsuflarea lucrurilor, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar apropia acum, în clipa următoare, sfârșitul, încât trebuie să mai vadă, să mai audă, să mai respire, să mai presupună și să mai afle câte se poate, starea asta o simțea ca pe o pedeapsă dulce, o umplea de fior; n-o putea îndepărta; iar încercarea ei de a nu se gândi la ce va fi după aceea era zadarnică, o știa foarte bine, nici măcar nu se mai împotrivea, continua să asculte melodiile folk sau country sau disco în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
că nimic nu are și nu ar avea rost fără ea. Iar într-una din zile, când, neputându-se împotrivi, precum se frânge-un val izbit de-acel ce-ncontra-i vine, se lăsase cuprinsă de starea de agitație și fior, o străbătuse un gând și răscolise în niște cufere vechi, prăfuite, cu catarame de metal înverzite de vreme, îngrămădite în al doilea vestibul al apartamentului, cu intrarea dinspre afară de mult blocată. Și-a dat seama ce caută după ce începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vorba doar de Tabitha, ci de toată casa asta. Rebecca se întoarse spre el și pentru prima oară în seara aceea îl privi adânc în ochi. Dacă ar trebui să locuim vreodată aici, aș muri, iubitule. Sunt sigură. O trecură fiori. Are ceva locul ăsta. — De ce naiba am locui aici? Ce prostie! — Cine altcineva o să-l ia după ce va muri Lawrence? Nu are fii cărora să le lase casa și acum tu ești singurul lui frate. Mortimer râse nervos; era clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Am alergat înaintea lui și m-am oprit la marginea apei, savurând o foarte scurtă, dar neprețuită clipă de plăcută așteptare. Apoi am sărit; apoi am țipat. Bazinul nu era încălzit. De ce oare crezusem că este? M-a săgetat un fior de gheață și imediat am amorțit în urma șocului, dar prima mea reacție - nu doar față de senzația fizică, dar și față de chinul mai mare de a fi anticipat o plăcere care ulterior mi-a fost refuzată - a fost să izbucnesc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a vrut ca Alice să fie mereu plecată, ba la masă, ba în concediu, ba era ocupată cu alt autor. Și totuși și acum, în mod absurd, la opt ani după ce am văzut-o ultima oară, am simțit un dulce fior de nostalgie sexuală când am intrat în această clădire și gândul că aș putea s-o zăresc din nou sau chiar să schimb câteva cuvinte cu ea mi-a dat aripi la picioare și m-a făcut să-mi răsucesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mare aventură. Ca să ajung de la Earl’s Court la St Pancras trebuia să fac o călătorie plicticoasă de douăzeci de minute pe linia Picadilly. Aveam ca de obicei o carte deschisă în mâini, dar nu mă puteam concentra. Mă treceau fiori de neliniște și anticipare. Va fi ciudat s-o revăd pe Joan: adică, nu doar s-o văd (asta se întâmpla aproape la fiecare Crăciun, când amândoi ne duceam acasă să ne vizităm părinții), ci să stau un timp cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu răsuflarea întretăiată, care s-a prăbușit pe un scaun la câteva rânduri de mine. Abia când prindeam viteză prin cartierele mărginașe ale Londrei, am înregistrat prezența ei, mi-am ridicat privirea și am recunoscut femeia brunetă din metrou. Inevitabilul fior de emoție a durat doar o fracțiune de secundă. El a fost înlăturat de ceva mult mai puternic: o fantastică undă de șoc emoțional, alcătuită din bucurie, uimire și, la început, convingerea de neclintit că nu poate fi adevărat. Căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
au început să apară mormane uriașe de cărbune pe lângă șine, unde ținutul Chesterfield anunța începutul țării minelor, cu orizontul dominat mai întâi de macarale și puțuri de mină și apoi, discret, o fleșă de biserică, strâmbă, care îmi dădu un fior de nostalgie, purtându-mă cu peste cincisprezece ani în urmă, spre genericul unui stupid serial comic de televiziune despre preoți, la care mă uitam fascinat în adolescență. Eram adânc cufundat în amintirea acelor vremuri când am trecut prin tuneluri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Vrei să-ți iau ceva? Eram pentru prima oară singur în casă. Asociez asemenea momente cu un anumit fel de liniște: e mai mult decât o liniște totală, se insinuează, se instalează și veghează. Este opusul unei tăceri mormântale, are fiorii probabilității. Este însuflețită de sunetul produs când nu se întâmplă nimic. Nu ai parte de o asemenea liniște la Londra: de o liniște pe care s-o poți asculta, s-o poți savura, în care să te poți învălui. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe care le facem... oarecum dincolo de îndatoririle noastre... De pildă, trebuie să jucăm jocuri. — Jocuri? — Destul de des, după cină, vrea să jucăm Monopoly, Șerpi și scări, chestii de-astea. N-am spus nimic; dar, nu știu de ce, m-au trecut fiori. — În orice caz, nu trebuie să-ți faci griji în privința asta. Cât ești aici, n-o să facă asta, cu siguranță. N-are nevoie. — Cine vrea să joace o partidă rapidă de Scrabble? Joan zâmbi plină de speranță spre cei din jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
întâmplarea, frumusețea Alicei îmi răscolea din nou imaginația și dintr-odată Joan mi se păru urâtă și neatrăgătoare ca în prima clipă când o văzusem pe peronul gării. M-am luptat să alung acest gând, dar în zadar: am simțit fiorul dorinței scuturându-mă când mi-am amintit râsul lui Alice și ispitoarea invitație din privirea ei. — Ți-e frig? spuse Joan. Nu-mi vine să cred. Am mai vorbit puțin despre familia Winshaw și despre ce scriam eu și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
constituia aleea de intrare, pătratele aurii ale luminilor de lampă care străluceau la ferestrele reședinței Winshaw Towers puteau părea aproape prietenoase. Dar această impresie nu putea dăinui nici măcar unei priviri fugare asupra masivului și înfricoșătorului castel. Pe Michael îl trecură fiori când se apropie de portalul principal și auzi urletul oribil al câinilor, protestând față de închiderea lor în vreo anexă a gospodăriei. Spre surprinderea lui, se pomeni mormăind cuvintele: „Nu e chiar o tabără de vacanță...“ Replica ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fiu rîndaș. — RÎndaș? — Știi, să mă ocup de cai, de ponei. Nu călărisem niciodată, dar citisem cîte ceva, cred, Într-un anuar pentru fete. Mergeam la trap În susul și josul străzii, și-mi pocneam limba să imit galopul. Își aminti fiorul de Încîntare care-o străbătea, și brusc, o apucă o dorință năvalnică să galopeze ușor pe scara de incendiu. Îmi botezasem calul Fleet. Era foarte iute și musculos. Trase din țigară și apoi adăugă pe un ton scăzut: Numai Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ei și se uită la telefonul de pe masă. N-ar trebui să sune la ora asta, pentru că Juliei nu-i plăcea deloc să fie Întreruptă În timp ce lucra. Dar acum, pentru că se gîndise la asta, ideea prinse teren: o străbătu un fior de nerăbdare și-și dădu seama că, pur și simplu, corpul i se contractează, că dorește să ridice receptorul O, futu-ți, Își zise. Înșfăcă telefonul și formă propriul număr. Sună o dată, de două ori, apoi se auzi vocea Juliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ciobită, o pernă din catifea roasă. Ea nu se putea abține să nu se gîndească la gurile care atinseseră porțelanul, la mîinile soioase și la capetele transpirate care frecaseră catifeaua pînă la țesătură. Chiar și casa domnului Mundy Îi dădea fiori: era casa unui bătrîn, cu camere mici În care erau Înghesuite mobile Întunecate și masive, cu pereți năpădiți de tablouri. Pe polița șemineului erau flori din ceară și bucăți de coral sub clopote de sticlă pătată. Avea Încă lămpi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
capul și Încercînd s-o repereze. Părea tensionat, frumos și neajutorat; se surprinse că nutrește față de el aceleași sentimente pe care le simțise față de Duncan ceva mai Înainte, același amestec de iubire și exasperare, dar aici mai era și un fior de excitare, care o cuprinse din nou, tot mai intens. Ea se uită În susul și-n josul străzii și alergă puțin spre portieră. Reggie se aplecă și o deschise, iar cînd se urcă, Îi cuprinse chipul În palme și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pipăise. Se purtase cam brutal, și acum Îi era rușine, cînd Își amintea. Chiar nimic, spuse ea plat, În cele din urmă. Chiar nimic.... Oricum, poți să-mi faci oricînd o vizită. — La domnul Leonard? Mickey se strîmbă. Îmi dă fiori. — E un tip ca lumea. Face miracole. Mi-a spus-o una dintre pacientele lui. A vindecat-o de zona zoster. Ar putea să-ți vindece pieptul. Mickey se dădu Înapoi, tușind iar. Nici o grijă! Hai, băiete dragă, zise Kay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se mișcă, descoperise Duncan, dacă te uitai suficient de atent; sau puteai sta Întins și să te uiți În sus, cu capul Într-un unghi inconfortabil, și să vezi luna, stelele, strălucirea nefirească a focurilor de mitralieră. Luminile Îți dădeau fiori. Celula era rece. Mai jos În zid, sub fereastră, era o deschidere În stratul de cărămizi, Închisă cu feronerie victoriană; rostul ei era să ajute la circulația căldurii, dar aerul care se ridica de acolo era În permanență Înghețat. Duncan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
petrecut războiul mîncînd friptură cu sos tartar și ar fi băut pahare după pahare de lapte? — Ei, clipi Helen. Cred că da. — E cumplit de frumoasă, nu-i așa? Dar, știu și eu? Întotdeauna expresia feței ei mi-a dat fiori. Ce crezi, Mickey? — E de treabă, zise Mickey scurt, uitîndu-se la Kay, pentru că știa mai multe decît Binkie. Face În continuare chestia aia, continuă Binkie, adică, mai vizitează casele bombardate? — Da, zise Helen. Mickey Își luă paharul și-și Îngustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]