6,102 matches
-
parte a fortificațiilor. O parte a pușcașilor regali au ocupat poziții avansate. Restul miliarilor Restul miliarilor QVR, voluntarii din regimentul de proiectoare de căutare și militarii care asigurau operațiunile portuare au fost folositți pentru întărirea pozițiilor celor două batalioane de infanterie. După ce tancurile diviziei germane au încercuit orașul, ele au fost atacate de artileria franceză de coastă din bastioanele aflate pe litoral. În cele mai multe cazuri, marinarii și tunarii din aceste bastioane au fost evacuați cu ajutorul șalupelor după ce au fost epuizate stocurile
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
din aceste bastioane au fost evacuați cu ajutorul șalupelor după ce au fost epuizate stocurile de proiectile de artilerie. Ofițerii au reușit însă să îi convingă pe militarii voluntari să rămână să apere fortificațiile. Ferdinand Schaal a hotărât ca Regimentul 86 de infanterie (două batalioane) să atace orașul vechi și citadela, iar Regimentul 69 de infanterie (tot două batalioane) să ocolească orașul și să atace dinspre răsărit pentru cucerirea portului și Gării Maritime (Gare Maritime). În timpul atacului german, fortul Nieulay a fost apărat
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
de proiectile de artilerie. Ofițerii au reușit însă să îi convingă pe militarii voluntari să rămână să apere fortificațiile. Ferdinand Schaal a hotărât ca Regimentul 86 de infanterie (două batalioane) să atace orașul vechi și citadela, iar Regimentul 69 de infanterie (tot două batalioane) să ocolească orașul și să atace dinspre răsărit pentru cucerirea portului și Gării Maritime (Gare Maritime). În timpul atacului german, fortul Nieulay a fost apărat până spre prânz de mai mulți militari ai QVR și francezi. Regimentul al
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
să ocolească orașul și să atace dinspre răsărit pentru cucerirea portului și Gării Maritime (Gare Maritime). În timpul atacului german, fortul Nieulay a fost apărat până spre prânz de mai mulți militari ai QVR și francezi. Regimentul al 86-lea de infanterie germană a întârziat atacul principal comandat pentru că trebuit să cucerească mai întâi Sangatte și alte câteva poziții avansate. Obiectivul lor - zidurile fortificate ale orașului - nu au fost atacate decât în a doua jumătate a după amiezii. În sprijinul unităților defensive
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
ca să poată fi apărată doar de două batalioane. În noaptea de 24/25 mai, el a hotărât să își retragă forțele pe un amplasament mai scurt, care cuprindea doar partea de nord a zidurilor fortificațiilor. Regimentul al 60-lea de infanterie era însărcinat cu apărarea orașului vechi. Cea mai importantă construcție defensivă a frontului lor era formată dintr-un canal și, datorită faptului că germanii nu au acționat rapid după retragerea britanicilor, aceștia din urmă au avut suficient timp pentru fortificarea
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
frontului lor era formată dintr-un canal și, datorită faptului că germanii nu au acționat rapid după retragerea britanicilor, aceștia din urmă au avut suficient timp pentru fortificarea podurilor și caselor de pe mal. Retragerea acestui regiment a lăsat Brigada de infanterie din cealaltă parte a portului într-o poziție mai puțin bine apărată. Brigada ocupa poziții defensive pe malul canalului du Marck, expuse atacului inamic de pe trei direcții. Nicholson și-a mutat cartierul general din clădirile Gării Maritime în citadela orașului
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
au traversat podurile peste canal și au intrat în oraș prin nord. Citadela a capitulat. Infanteriștii regimentului 60 au primit ordinul "„fiecare pentru el”", dar puțini dintre ei au reușit să se evacueze. În cealaltă extremă a portului, Brigada de infanterie a fost obligată să se retragă în jurul bastionului 1, de la nord de Gara Maritimă, unde a organizat o ultimă linie de rezistență. Nicholson a capitulat alături de militarii din prejma sa în citadelă în jurul orei 16:00. În afară de militarii britanici, germanii
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină, Regimentului 1 Artilerie Cetate, Brigăzii 3 Artilerie sau al Brigăzii 1 Artilerie Grea. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 18 Infanterie, în perioada 14/27 august - 16/29 noiembrie 1916, comandant al artileriei Armatei 1 în în bătălia de la Mărășești, din 1917 și Secretar general al Ministerului de Război în anul 1918. A condus delegația militară română la conferința de la Odessa
Alexandru Referendaru () [Corola-website/Science/334614_a_335943]
-
Brigăzile internaționale care au luptat în timpul Războiul Civil Spaniol. Brigada este compusă din luptători turci, spanioli, greci, germani, albanezi, circazieni, arabi, armeni și lazi. Se cunoaște cu siguranță că cel puțin un canadian, Brandon Glossop, fost membru al Diviziei de Infanterie Ușoară Prințesa Patricia, a luptat alături de Leii Rojavei. Mai mulți australieni, inclusiv fostul sindicalist și politician Matthew Gardiner, au fost implicați alături de YPG în ciuda amenințărilor guvernului australian de a-i pedepsi pe toți cei implicați în Războiul Civil Sirian. Pe
Unitățile de Apărare a Poporului () [Corola-website/Science/334633_a_335962]
-
-Gligorević (Милунка Савић-Глигоревић; n. 24 iunie 1890, Koprivnica, Șerbia - d. 5 octombrie 1973, Belgrad, RSF Iugoslavia) a fost o eroina sârbă a Primului Război Mondial, cu grad de sergent în Regimentul 2 Infanterie al Armatei Sârbe, decorată de patru țări (Șerbia, Franța, Regatul Unit, Rusia). Ea a fost cea mai decorată femeie-soldat a Șerbiei și una dintre cele mai celebre femei care au luptat în Primul Război Mondial. A fost rănită în lupte
Milunka Savić () [Corola-website/Science/334683_a_336012]
-
să lupte pe front. Comandantul a cerut răgaz până a doua zi să se gândească la cererea ei, iar ea s-a declarat pregătită în orice moment. După o oră, a permis Milunkăi să continue să lupte în regimentul de infanterie. Milunka nu a renunțat la dorința de a lupta și în 1914 s-a înrolat din nou ca voluntar în armata sârbă. În Primul Război Mondial, a luptat în Regimentul 2 Infanterie, denumit și „Regimentul de Fier "Ducele Mihailo"”. În
Milunka Savić () [Corola-website/Science/334683_a_336012]
-
Milunkăi să continue să lupte în regimentul de infanterie. Milunka nu a renunțat la dorința de a lupta și în 1914 s-a înrolat din nou ca voluntar în armata sârbă. În Primul Război Mondial, a luptat în Regimentul 2 Infanterie, denumit și „Regimentul de Fier "Ducele Mihailo"”. În același regiment a luptat tot ca voluntar și o altă femeie, Floră Sandes, de origine scoțiana. Milunka a participat la bătălia de la Kolubara că grenadier și a fost decorată cu Steaua Karađorđe
Milunka Savić () [Corola-website/Science/334683_a_336012]
-
Dobay a trebuit să se mute de la Racoșul de Sus, prin Rupea, către Cristuru Secuiesc, în scopul de a sprijini grosul armatei. Tuturor acestor forțe militare aflate sub comanda lui Bem li se adăugau aproximativ 10-12.000 de soldați de infanterie și cavalerie și mai mult de 30 de tunuri. Cu toate acestea, Bem a avut la dispoziție doar 6.000 de soldați și 12 tunuri pe câmpul de luptă. Aripa dreaptă a armatei maghiare consta dintr-un batalion de infanterie
Bătălia de la Albești () [Corola-website/Science/334756_a_336085]
-
infanterie și cavalerie și mai mult de 30 de tunuri. Cu toate acestea, Bem a avut la dispoziție doar 6.000 de soldați și 12 tunuri pe câmpul de luptă. Aripa dreaptă a armatei maghiare consta dintr-un batalion de infanterie cu două tunuri amplasate în apropierea drumului de la Odorhei către Albești. Centrul armatei maghiare conținea 8 tunuri, împreună cu unități de cavalerie și 4 formațiuni de infanterie. Două batalioane de infanterie au fost poziționate pe partea stângă, deasupra aducțiunii unui curs
Bătălia de la Albești () [Corola-website/Science/334756_a_336085]
-
pe câmpul de luptă. Aripa dreaptă a armatei maghiare consta dintr-un batalion de infanterie cu două tunuri amplasate în apropierea drumului de la Odorhei către Albești. Centrul armatei maghiare conținea 8 tunuri, împreună cu unități de cavalerie și 4 formațiuni de infanterie. Două batalioane de infanterie au fost poziționate pe partea stângă, deasupra aducțiunii unui curs de apă ce traversa drumul de la Sighișoara către Albești. Rezervele au fost plasate cu aproximativ 1.000 de metri în spate. Lüders avea sub comanda sa
Bătălia de la Albești () [Corola-website/Science/334756_a_336085]
-
Aripa dreaptă a armatei maghiare consta dintr-un batalion de infanterie cu două tunuri amplasate în apropierea drumului de la Odorhei către Albești. Centrul armatei maghiare conținea 8 tunuri, împreună cu unități de cavalerie și 4 formațiuni de infanterie. Două batalioane de infanterie au fost poziționate pe partea stângă, deasupra aducțiunii unui curs de apă ce traversa drumul de la Sighișoara către Albești. Rezervele au fost plasate cu aproximativ 1.000 de metri în spate. Lüders avea sub comanda sa aproximativ 12.000 de
Bătălia de la Albești () [Corola-website/Science/334756_a_336085]
-
de recunoaștere pe drumul către Făgăraș. Batalionul de artilerie a fost plasat pe drumul către Mediaș. În plus față de aceste forțe, Lüders avea sprijinul unei armate austriece aliate comandate de generalul Eduard Clam-Gallas. Grupul său, format din șase batalioane de infanterie, câteva unități de cazaci și 6 sau 8 tunuri, trebuia să-și unească forțele cu Corpul V Rus. După ce a aflat la 8 dimineața că oastea maghiară a fost observată de pe drumul spre Odorhei, comandantul Corpului V a ordonat șefului
Bătălia de la Albești () [Corola-website/Science/334756_a_336085]
-
ordonat șefului său de staf major (generalul Skariatin) să se pregătească pentru a lupta cu trupele generalului Essaułov. Skariatin și-a mutat trupele înspre vadul de pe drumul între Sighișoara și Albești. A plasat 6 tunuri, apărate de un batalion de infanterie, pe partea dreaptă a drumului. Alte două tunuri au fost dispuse pe drum, împreună cu cel de-al doilea batalion. Un al treilea batalion a fost poziționat pe partea dreaptă a drumului, la marginea unei păduri. Părți din al cincilea batalion
Bătălia de la Albești () [Corola-website/Science/334756_a_336085]
-
dreaptă a drumului, la marginea unei păduri. Părți din al cincilea batalion se aflau pe vârful acelui munte. Un flanc stâng, aflat ușor în spatele părții centrale, era format din cavalerie, cazaci și câteva tunuri. Lüders a păstrat 2 batalioane de infanterie și o unitate de artilerie ca rezervă. După ce a observat cum și-au stabilit pozițiile ungurii, Lüders era sigur că atacul principal va avea loc pe drumul dinspre Târgu Mureș. După ora 10 dimineața Bem a ordonat executarea unui puternic
Bătălia de la Albești () [Corola-website/Science/334756_a_336085]
-
44 este o abreviere de la "Sturmgewehr"), nume înseamnând literal „pușcă de asalt”, (în - „asalt” și "gewehr" - „pușcă”), în sensul luării cu asalt a unei poziții inamice. Ulterior și alte armate au adoptat această denumire a noului tip de armă a infanteriei (în engleză "assault rifle", în rusă "штурмова́я винто́вка", în franceză "fusil d'assaut" etc.). A fost utilizată de trupele germane în campania din Italia, în bătălia pentru Normandia și, mai ales, în ofensiva din Ardeni, unde
Pușcă de asalt () [Corola-website/Science/334803_a_336132]
-
ulterioare modernizate (AKM - „automatul Kalașnikov modernizat”), este cea mai utilizată armă de asalt din lume, fiind adoptată de Armata Sovietică încă din 1949. A fost inventată de Mihail Kalașnikov în 1947 și folosită în timpul Războiului Rece ca armă standard a infanteriei de către armatele statelor din Blocul Estic și ale altor țări aliate cu acesta. Ca muniție, folosește cartușe 7,62x39 mm, având o cadență de tragere de 600 gloanțe/minut. Viteza inițială a prioectilului este de 715 m/s, iar încărcătorul
Pușcă de asalt () [Corola-website/Science/334803_a_336132]
-
armata între Mureș și Szőreg, iar Haynau a început să se îndrepte înspre armata maghiară. Armata maghiară ar fi avut o mică șansă de a câștiga dacă armata austriacă ar fi trimis cavaleria împotriva artileriei maghiare sau dacă Dembiński ataca infanteria austriacă. Dar Dembiński a fost inactiv, chiar dacă cavaleria maghiară a respins atacurile cavaleriei austriece, iar artileria ungară și-a apărat propriile poziții. După ce armata maghiară a pierdut Bătălia de la Szőreg, primul ministru Bertalan Szemere i-a ordonat lui Dembiński să
Bătălia de la Timișoara () [Corola-website/Science/334805_a_336134]
-
centrală, iar legiunea a IX-a a generalului-maior Arisztid Dessewffy forma flancul drept. Majoritatea unităților ce formau flancurile central și stâng erau staționate în pădurile Csóka și Vadász. Legiunea a V-a a lui Vécsey se afla în jurul Timișoarei. Majoritatea infanteriei din această legiune s-a alăturat legiunii lui Guyon în urma ordinelor lui Bem. Armata maghiară nu s-a putut retrage spre Timișoara pentru că armata austriacă apăra drumul spre oraș. Haynau nu se aștepta la nici o luptă în această zi și
Bătălia de la Timișoara () [Corola-website/Science/334805_a_336134]
-
copilăria petrecută la Constantinopol, tânărul Nikolaos Vitalidis, fiu al unui hamal, s-a angajat la Alger, la 2 iunie 1844, în Legiunea Străină sub numele de Victor Marie Vitalis. A servit ca simplu legionar în "al doilea regiment străin de infanterie". La 14 august 1844, a participat la lupta de la oued-ul Isly. A fost promovat în gradul de caporal, la 5 octombrie 1844. Citat în urma luptei de la "Yahya ben Taled", din 2 iunie 1846, a fost numit caporal furier la 26
Vitalis Pașa () [Corola-website/Science/332109_a_333438]
-
primelor debarcări, britanicii au continuat să transporte în Franța și Belgia materiale și vehicule. Pe 13 martie 1940, BEF își dublase efectivele inițiale, ajungând la 316.000 de oameni. În începutul lunii mai, BEF era constituită din 10 divizii de infanterie, organizate în trei corpuri de armată, o brigadă de tancuri și un detașament de avioane militare ale RAF compus din 10 escadrile de bombardament și două de vânătoare (Advanced Air Striking Force (AASF)). Forțele britanice se aflau sub comanda unui
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]