6,068 matches
-
încă mai oglindeau spaima morții. Căută de jur-împrejur. Trupurile nu apăreau nicăieri și, din capetele retezate, încă mai curgea un firicel de sânge care îmbiba lemnul și aluneca până pe pământ. Se îndepărtă scârbit. José Correcaminos veni lângă el: — Ne-au invadat teritoriul, se scuză el. Și când i-au descoperit pe războinicii noștri, au început să tragă cu armele lor. Dădu din cap în tăcere. Se sprijini de un copac cu un gest către rămășițele macabre: — Era necesar...? — Este un vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se apropiară din nou încet. — Dumnezeule din Ceruri! — Capete micșorate! — Sunt autentice? Bineînțeles că sunt autentice, imbecilule! N-ai ochi să vezi? Se întoarseră spre el: — Recente? — De acum trei zile. — Dumnezeule sfânt! Ce sălbăticie. Cine sunt? — Niște garimpeiros... Au invadat teritoriul yubani. Veți avea aceeași soartă dacă nu plecați de pe aceste pământuri. Trei dintre bărbați se îndepărtaseră câțiva metri și vomitau; ceilalți se strânseră instinctiv, înspăimântați: — Sunt aproape? întrebă un tractorist. — Nu vă temeți. Vor doar să plecați. — Păi, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
atacul. — Și cine o să creadă? Acel garimpeiro n-are după ce bea apă. — Pot aranja treaba cu garimpeiro. Va sfârși prin a mărturisi că alți mineri i-au împrumutat bani cu scopul de a-i speria pe yubani și a le invada teritoriul. Nu e decât o chestiune de a pune dolarii pe masă. — E posibil! Dar... Noi...? Și yubani-i? Am văzut avioneta. Și sunt femei, și copii, și bătrâni morți. Cum o să aranjeze asta? Asta au venit să discute. Sunt dispuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
din fața mea, ascunse de întuneric. Noaptea coboară timid în camera mea și întunericul nu-i "de calitate" din cauza luminii stradale. Adorm împăcat cu gîndul " Fie ce o fi. De la Dumnezeu vin toate". Dimineața vine odată cu un optimism exagerat, care îmi invadează toată ființa. Nici țîrîitul telefonului nu mă deranjează și răspund chiar vesel: Alo, da. Excelența Voastră, sînt Parpanghel, vă pot reține un pic? Vă rog. Dacă nu vă deranjez prea mult, aș dori să trec pe la Excelența Voastră. Acum? Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
delimitat de marginile ferestrei Închise. Prima senzație este invariabil aceeași: un ecran de televizor pe care apar siluetele blocurilor noi dintrun cartier muncitoresc. Imaginea este animată, reconfortantă. Parcurs În relanti de sus În jos, filmul Începe cu antenele metalice care invadează terasele; ce desfrîu de inteligență și inventivitate, cîte resurse creatoare au Înghițit aceste apariții bizare, cercuri, spirale, fulgere zigzagate, sori țepoși, o scriere criptică pe firmamentul albastru pe care doar vîntul, ploaia și vrăbiile par a Încerca s-o descifreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mare. FÎșia de plajă e mărginită În dreapta de un perete Înalt, argilos, cu eroziuni adînci În partea de sus, meșteșugit săpate acolo, adăposturi stranii pentru păsări niciodată zărite la chip, refugii poate din fața luminii, din fața stridențelor cu care ziua modernă invadează aceste alcătuiri fără vîrstă. În stînga e marea. O mare verde compactă, brăzdată de linii Întunecate ca niște muchii ondulatorii - valurile sînt ample În larg - doar la țărm, În cele trei golfuri Înguste, mișcarea se strangulează, apa devine de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
filmului, după ce ezitase mai bine de un ceas, Își puse ușor mâna stângă pe coapsa vecinei. Preț de câteva secunde minunate (cinci? șapte? - cu siguranță nu mai mult de zece), nu se Întâmplă nimic. Fata nu se mișca. Bruno era invadat de o căldură intensă, simțea că leșină. Apoi, fără un cuvânt, cu blândețe, ea Îi Îndepărtă mâna. Mult mai târziu, adesea, În timp ce i-o sugea o târfuliță oarecare, Bruno avea să se gândească iar la cele câteva secunde de fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
povestit totul. Ratase complet piața incipientă a sânilor siliconați. Pentru el, era o modă trecătoare, care nu avea să treacă dincolo de piața americană. O tâmpenie, evident. Nu există exemplu de modă venită din Statele Unite care În câțiva ani să nu invadeze Europa occidentală; nici măcar unul. Un asociat de-al lui mai tânăr a prins ocazia, și-a lansat propria afacere și i-a suflat o mare parte din clientelă folosind sânii de silicon ca produs promoțional.” În momentul acelei confesiuni, tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
acum nu simțea decât o mare oboseală generală. Cu toate astea, nu accepta verdictul; nici nu-și putuse imagina o acceptare. Pentru occidentalul contemporan, chiar și sănătos, gândul morții formează un fel de zgomot de fond ce vine să-i invadeze creierul de Îndată ce țelurile și dorințele se estompează. Cu vârsta, prezența acestui zgomot se face tot mai invadatoare; poate fi comparat cu un sforăit Înăbușit, Însoțit uneori de un scrâșnet. În alte epoci, zgomotul de fond consta În așteptarea Împărăției lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de urlet. De data asta, Brigitte se repezi. Michel stătea Încovrigat, la piciorul patului. Ochii Îi erau puțin ieșiți din orbite. Chipul lui nu arăta nimic care să semene a mâhnire, nici a vreun alt sentiment omenesc. Chipul lui era invadat de o groază animalică, abjectă. PARTEA A DOUA MOMENTE CIUDATE 1 Imediat după Poitiers, Bruno pierdu controlul mașinii, un Peugeot 305. Derapând la jumătatea șoselei, lovi ușor parapetul de siguranță și, după o răsucire de 180 de grade, rămase Înțepenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
compasiune pentru Annabelle, pentru imensele rezerve de iubire pe care le simțea pulsând În ea și pe care viața le irosise; simțea compasiune, și poate era singurul sentiment omenesc de care mai era capabil. În rest, o rezervă glacială Îi invadase trupul; efectiv, nu mai putea iubi. Întorși la Paris, cunoscură clipe fericite, ca În reclamele pentru parfumuri (au coborât Împreună treptele din Montmartre; s-au oprit, Înlănțuiți, pe Pont des Arts, luminați brusc de farurile unui vaporaș turistic). Cunoscură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
zidul. Omul se întreba uluit cum va reuși mica făptură să facă asta. Pasărea măiastră și-a luat zborul spre înălțimi și a aruncat diamantul deasupra muntelui negru, ridicat de zmeu. Muntele a fost spulberat și razele de lumină au invadat micuțul sat. Oamenii, care nu văzuseră de mult lumina, își țineau mâinile la ochi, că să se obișnuiască din nou cu lumina. Toți erau fericiți, dansau și cântau pe ulițe. În depărtare, zâna cea buna se bucura și ea de
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
atacul microorganismelor erau rețelele de comunicații, astfel că, baricadată În locuințele ei dezinfectate și etanșe, omenirea a rămas conectată la viață prin intermediul aparatelor. Ceea ce nu Însemna că Încetaserăm să ne distrăm. La Bursă se puneau pariuri despre care boală va invada prima principatul Monaco, dacă divizia de insecte purtătoare a gripei frizerilor, care ataca dinspre Franța va ajunge mai repede decât febra maimuței claustrofobe, care survola Mediterana, până când un desant al pneumococului vișiniu de Thailanda, impecabil organizat și executat, a decis
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Mondială a Numerologilor stabilește cu certitudine că pe data de 09.03.1998 a fost sfârșitul lumii (1998 × 3 : 9 = 666, numărul Fiarei, Q.e.d.), Însă acesta a trecut neobservat din pricina lipsei de interes a publicului. O grupare paraecologistă invadează Tit Island, cu intenția de-a o arunca În aer, dar invitații lui Hugh Hefner, care tocmai sorbeau cocktailuri la umbra pâlcului de arbuști, luptă eroic În apărarea colțișorului de rai. În timpul Încleștării, Hef Își pierde cordonul de la halat, iar
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
perete urca, în melc, o scară. La etaj, un cerdac cu geamlîc înconjura clădirea. Pe vremea cînd casa aparținea celui care o zidise, fiecare încăpere avusese anume destinație: dormitoare, camere de zi, cabinet, sufragerii, bibliotecă, bucătărie; după naționalizare, imobilul fusese invadat de o colonie pestriță și săracă. În fața ușilor care dădeau pe culoar te împiedicai de cîrpe tăiate din rămășița unor peticare. După sezon, izuri dulcege de varză sau ardei copți, combinate cu altul persistent de mucegai, îmbîcseau aerul cu o
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mormolocii într-o baltă, respirînd propria putoare. Cînd prima oară îl suplinisem pe Costică, prost inspirat, le-am dat pruncilor o dictare. O clipă gălăgia încetă. Auzeam doar foșnet de caiete. Urmă apoi ceva uluitor, o foșgăială de gîndaci care invadau sala. Striviți în băncile neîncăpătoare, copiii se împrăștiau pretutindeni, părînd să aibă în privința asta exercițiu. Năpădiră la catedră, astupînd catalogul cu caietele lor, se urcară pe pervazul ferestrelor, în picioare pe bănci, iar cei mai mulți se trîntiră cu burta pe podea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de serviciu care, la pauză, trebuia să facă și controlul sanitar, pentru a constata prezența sticluței cu apă sau dacă palmele erau curate. Lista conținea însemnări lapidare: „Tanasă are unghii și nu are apă”. Cînd suna clopoțelul, curtea școlii era invadată de mulțimea copiilor mînați de foame către case. Se auzeau discuții aprinse. - Da’ ce, temele noastre crezi că-s ușoare ca ale voastre? întreba o fătucă cu ghiozdan pe băiețelul cu care ieșea. La noi e greu de tot. Cîntărind
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pentru multă vreme, fiindcă vreau să devin profesor de sport sau, cine știe, poate ceva mai de soi. În clipa asta, un nou puhoi de oameni ai muncii se revarsă din tramvaiul 5, care tocmai a sosit în stație, și invadează străduțele lăturalnice. Coridoare neaerisite se trezesc deodată la viață, mame și soții se reped la ușă ca să‑i primească pe cei ce‑și întrețin familia. Le smulg servieta jerpelită din mână, sufertașul uzat și termosul. Lumea mai bună le smulge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cuvintele. Nici nu i‑au ieșit bine pe gură, că și regretă că le‑a spus. Fiindcă părinții se pregătesc deja să desființeze bariera de sticlă care‑i desparte de Sophie, luând poarta cu asalt. Lumea de afară amenință să invadeze cu brutalitate lumea de cristal din interior. Invalidul se aruncă înainte (ca ogarul asupra iepurelui), sprijinit în cârje, iar mama vine val‑vârtej în urma lui. Vor s‑o salute pe colegă și pe mama ei și să spună că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
poate mai mult decât să i-o trag ăleia, mi-ar plăcea să i-o trag lui. O mamă de bătaie adică. Nu era rea fantezia asta, mă gândisem de multe ori să pocesc mutra unuia dintre italienii care ne invadaseră orașul. Dar n-am făcut nimic, fiindcă nu-s deloc un tip spontan. Nici măcar când e vorba de violență. Dacă aș fi fost așa, poate că nu ratam În noaptea precedentă. M-aș fi impus la timp, n-am fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
fi avut sarcină de partid și de stat să muncească, până devin prima economie a lumii. Și uite așa, dacă vreodată ți-ai fi imaginat că personajele cărților de povești, ar fi părăsit pentru o zi paginile și ar fi invadat străzile unui mare oraș, ai fi avut cumva în parte imaginea acestei nunți cu adevărat regale. Păcat numai, că vederea personajelor reale a desacralizat ceea ce aveam noi în închipuire, de pe când ne spunea bunicul povestea împăratului Roșu. Pe atunci vedeam
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
de-a dreptul meschin. Acest plan, propunea chiar de la lansarea lui, exercitarea unui control comun asupra producției de cărbune și oțel, materiile prime cele mai importante pentru industria armamentului. Ideea de bază nu era ca să dea posibilitate românilor tuciurii să invadeze Europa, ci era aceea, că o țară care nu deține controlul asupra producției de cărbune și oțel, nu va avea mijloacele necesare pentru a provoca un război. Aici e chichirezul, deci să le fie luate țărilor, posibilitatea de a avea
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
discutat în spatele ușilor închise, despre cu totul alte chestii pe care presa mondială le-a luat în serios prin titluri ca: „războiul valutelor", „protecționism și absența unei colaborări reale", „sunt în joc milioane și milioane de locuri de muncă", „chinezii invadează lumea cu lichidități", „dolarul e pe făraș", „ONU nu mai există, există doar G8 și G20" și alte chestii din astea. Deci după cum se vede, Baba Vanga nu prezisese nici „războiul silicoanelor", nici „război în Ghencea", ci „războiul valutelor". Sună
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
pe talpă, care se numeau pureci, și cu potcoave de oțel, loveau apăsat într-un ritm milităresc de neconfundat șoseaua de macadam, scoțând scântei. Eram tineri și chiar credeam în eroism, atunci în august, sau septembrie 1968, când a fost invadată Cehoslovacia. Credeam în ceva, mai presus decât ființele noastre tinere și simțeam că suntem în stare să înfăptuim acel ceva. Poate că dacă intrau rușii cu tancurile și la noi, acum, eu nu eram decât undeva într-o foaie îngălbenită
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
ieșire? O, Doamne, e ca în jocul de-a pechinezul! îngăimai fără să vreau. și iar îmi răspunse ca un ecou. Unul din trebuie să moară - să rămână un singur sâmbure. Îmi răspunse smulgându-se din rădăcinile cu care-i invadasem interiorul. Pentru ultima oară. Tu nu vei muri. De unde știi? Ce poți tu să mai știi? Știu, pentru că am desenat! Ți-am desenat privirea, însă ochii tăi, ce straniu, îmi ieșeau din ce în ce mai negri, mai încordați. Ți-am desenat cuvintele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]