KorAP: Find »[drukola/base=mătușă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...215 216 217 ...269 >

6,722 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842

insistent cu ochii mari, urmărea atentă toate mișcările, el vroia să-și desfacă șireturile dar nu reușea, mâinile păreau lipsite de coordonarea necesară. Am făcut, am făcut un drum cu el... repetă cu dificultate. Ai făgut, ai făgut! îl îngână mătușa. Se vede ce-ai făcut. Să-ți fie rușine! Unchiul își opri mișcările dezordonate ale mâinilor, privi spre mine zâmbind și mișcă capul în semn că: uite ce i se întâmplă lui când se străduiește să rezolve o treabă, deloc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
trenuri și autobuze, iar răsplata asta e: "Să-ți fie rușine!" Nu vezi că te clatini, abia stai? Cine se clatină?... Eu am fost la misit... Cum vrei să ajungem în oraș? De fiecare dată așa face mi se adresă mătușa... E nepotul meu la noi, și tu cum arăți? Cum arăt...? Beat! strigă ea. Eu...?! făcu unchiul și căzu pe o parte. Vezi! Ce! Cum arăți. Arăt cum trebuie... Mătușa veni lângă mine: Mănâncă ceva și du-te să te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
în oraș? De fiecare dată așa face mi se adresă mătușa... E nepotul meu la noi, și tu cum arăți? Cum arăt...? Beat! strigă ea. Eu...?! făcu unchiul și căzu pe o parte. Vezi! Ce! Cum arăți. Arăt cum trebuie... Mătușa veni lângă mine: Mănâncă ceva și du-te să te culci. Nu-l lua în seamă. E beat. Să mă scuture dracii dacă am băut, spuse unchiul... Mai bine ajută-mă să mă descalț, eu nu văd nimic... Păi, cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
o bețivă, de asta! Ești exact ca "mămuca"! Sunteți niște hoți și bețivi. Ce ai cu ei? Ce ți-au făcut? N-au fost pe-aici... Nu vin din cauza ta, că ești o măgăriță. O nerușinată! Frumos, foarte frumos, spuse mătușa a mirare. Așa te-a învățat crăcănata, să mă faci măgăriță, nerușinată?... Eu te-am spălat și te-am îmbrăcat toată viața, eu ți-am dat de mâncare. Apoi, dându-și parcă seama: Așa îmi trebuie, dacă am luat un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
fac, să mai aștept sau să mă retrag în camera mea cu gândul ca a doua zi, de dimineață, să plec. Scenele astea mă dezgustau până la greață. Când îl vedeam pe unchiul meu fornăind pe nas de nervi și pe mătușa mea atacând cu o furie crescândă, vroiam să plec imediat. Unchiul scotea niște sunete ciudate, șuierate și se răsucea în scaun încercând cu disperare să-și scoată pantofii. Se chinuia să-și apuce șireturile înnodate de parcă odată descheiate tot ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
chinuia să-și apuce șireturile înnodate de parcă odată descheiate tot ce s-a întâmplat devenea un vis, un vis urât, dar numai un vis. M-am apropiat de el și m-am aplecat să-i desfac șnururile. Ce faci?! izbucni mătușa dezmeticită. Nu te atinge, să se descalțe singur că doar de asta l-am așteptat ore întregi cu mâncarea caldă. Iar el a venit ca cel mai ordinar om, ca Ghiță Luca, care dormea prin șanțuri. Dacă-l întrebai unde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
Iar el a venit ca cel mai ordinar om, ca Ghiță Luca, care dormea prin șanțuri. Dacă-l întrebai unde a dormit, îți răspundea că la hotel, la hotelul de lângă gară. Lângă gară sunt doar niște șanțuri și prundiș... Ironia mătușii mele mi se părea excesivă, am lăsat-o totuși să-și reverse mânia, încât n-am îndrăznit să mă apropii de unchiul meu. Hai, mănâncă ceva, spuse mătușa. Nu te uita la el. Apoi, către bărbatul ei: Din cauza ta băiatul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
hotelul de lângă gară. Lângă gară sunt doar niște șanțuri și prundiș... Ironia mătușii mele mi se părea excesivă, am lăsat-o totuși să-și reverse mânia, încât n-am îndrăznit să mă apropii de unchiul meu. Hai, mănâncă ceva, spuse mătușa. Nu te uita la el. Apoi, către bărbatul ei: Din cauza ta băiatul o să plece supărat. A venit să ne vadă, iar tu îți faci de cap. Te destrăbălezi cum te destrăbălai în tinerețe cu madam Ochișor, o târfă... Cu ce-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
Da' n-avem bani, cu ce s-o cumpărăm, spune? Cu ce bani? Cu banii noștri! Numai că tu îi bei. N-am băut, n-am băut... Misitul mi-a făcut cinste. De când lucrăm împreună, ne-am împrietenit... Sigur! exclamă mătușa. Bețivul la bețiv trage. Și el e ca tine... Cu voi n-ajung eu în oraș niciodată! Niciodată!... Tot eu o să rezolv, spuse el, tot eu. Tu n-ai relații, nu știi cum să te porți cu oamenii. Bine că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
eu! scanda clătinându-și capul aplecat spre pantofii din picioare. N-ai știut cum să te porți cu oamenii, i-ai respins... Ești o respingătoare, de asta n-ai câștigat în viață... Ce să câștig, holercă de la un misit?! răbufni mătușa. Casă vreau, casă în oraș! Unchiul căpătase o privire pierdută, nu bănuiam la ce se gândește, mâinile îi atârnau pe lângă corp lipsite de voință. Mătușa continua avântată: Ai glumit o viață întreagă cu lumea, numai cu mine nu. Toți mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
de asta n-ai câștigat în viață... Ce să câștig, holercă de la un misit?! răbufni mătușa. Casă vreau, casă în oraș! Unchiul căpătase o privire pierdută, nu bănuiam la ce se gândește, mâinile îi atârnau pe lângă corp lipsite de voință. Mătușa continua avântată: Ai glumit o viață întreagă cu lumea, numai cu mine nu. Toți mă consideră rea și pe tine bun. Te-am îngrijit, te-am îmbrăcat, te-am călcat! Prestigiul meu a scăzut, iar tu ai crescut în ochii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
Ai să ajungi să dormi prin șanțuri ca Ghiță Luca, ca el, cel mai ordinar om. Ce bârâi, femeie! ce vrei? se ridică, înalt, unchiul în picioare. Am fost să caut casă, acolo am fost! Ai fost la crâșmă! strigă mătușa. La crâșmă, bețivule! Unchiul înaintă prudent câțiva pași, se apropie de un dulap mare din lemn și începu să-l izbească sacadat cu pumnii zbierând: Acolo am fost, la casă, acolo!!! Frumos... spuse mătușa retrăgându-se înspăimântată câțiva pași. Ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
fost! Ai fost la crâșmă! strigă mătușa. La crâșmă, bețivule! Unchiul înaintă prudent câțiva pași, se apropie de un dulap mare din lemn și începu să-l izbească sacadat cu pumnii zbierând: Acolo am fost, la casă, acolo!!! Frumos... spuse mătușa retrăgându-se înspăimântată câțiva pași. Ai înnebunit. Băutura te-a înnebunit... Unchiul lovea cu pumnii mai tare, mai hotărât. Vezi că vin vecinii îndrăzni mătușa ezitând. Apoi privi spre mine îngrijorată și încurcată. Eram speriat, începusem să tremur, nu de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
să-l izbească sacadat cu pumnii zbierând: Acolo am fost, la casă, acolo!!! Frumos... spuse mătușa retrăgându-se înspăimântată câțiva pași. Ai înnebunit. Băutura te-a înnebunit... Unchiul lovea cu pumnii mai tare, mai hotărât. Vezi că vin vecinii îndrăzni mătușa ezitând. Apoi privi spre mine îngrijorată și încurcată. Eram speriat, începusem să tremur, nu de teamă, asta parcă dispăruse, ci de furie că trebuia să asist la un asemenea spectacol. Liniștește-te, omului, spuse mătușa cu glas scăzut. Îl sperii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
Vezi că vin vecinii îndrăzni mătușa ezitând. Apoi privi spre mine îngrijorată și încurcată. Eram speriat, începusem să tremur, nu de teamă, asta parcă dispăruse, ci de furie că trebuia să asist la un asemenea spectacol. Liniștește-te, omului, spuse mătușa cu glas scăzut. Îl sperii și pe copilul ăsta. Ești un ratat, un bețiv, asta ești! Taci din gură! striga unchiul. Sparg dulapul, distrug casa, dărâm tot! Gâfâind din răsputeri izbea mai tare cu pumnii strânși în dulapul de lemn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
un bețiv, asta ești! Taci din gură! striga unchiul. Sparg dulapul, distrug casa, dărâm tot! Gâfâind din răsputeri izbea mai tare cu pumnii strânși în dulapul de lemn, scândurile scârțâiau sub loviturile lui năprasnice. Atunci am spus, îngrozit: Lasă-l, mătușă, nu-l mai agasa, poate se liniștește. Unchiul lovea cu furie nebună. Dulapul se crăpa văzând cu ochii, eram înmărmurit. De unde avea atâta forță? Aș fi vrut să văd dulapul făcut țăndări, dar gândul ăsta nu mă liniștea, unchiul ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
Casa era veche, dărăpănată ce-ar fi spus proprietarul? Ne dădea afară. Ultima lovitură mi s-a părut cea mai puternică sau bubuiturile mă năuciseră de tot. Unchiul se prăbuși ca un sac greu pe podea. Liniștea devenise de nesuportat. Mătușa reveni cu teamă lângă el, îl privi câteva clipe, apoi spuse: Așa se întâmplă întotdeauna, lovește în dulapul ăsta sau izbește cu pumnii în pereți până cade la pământ răpus de oboseală. Unchiul zăcea la picioarele noastre, încălțat și cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
ciudat pe buze. Părea mulțumit de el însuși: poate de data asta reușise mai multe lovituri. Dinspre el venea un sforăit ușor, liniștit, ca de copil. Iar eu mă gândeam, fără să vreau, la maică-sa, "crăcănata", cum îi spunea mătușa, deși n-o văzusem în viața mea. A doua zi, în drum spre cetate, meditam la cele întâmplate, stăpânit de o neliniște gravă. Și cum toate poveștile au un sfârșit cel puțin așa cred eu -, o întrebare, una singură îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
nepăsare ca în fața unor evenimente independente de viața sa ce s-au petrecut într-o altă lume, în alte locuri și timpuri. Tot ce-și amintea și-i frământa mintea uneori, era hotărârea nechibzuită pe care o luase la insistențele mătușii sale de a-și schimba numele, deși la început i se păru o experiență interesantă, amuzantă chiar prin ineditul ei. Într-adevăr, surprizele n-au încetat să apară, iar colegii de facultate îl priveau cu interes, nedumeriți totuși, fiindcă era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
de artă celebri se vorbea pretutindeni de persoana și personalitatea lui Alias, în timp ce unchiul care-l adoptase devenise peste noapte: tatăl talentatului pictor suprarealist. Ascensiunea neașteptată, petrecută cu mare repeziciune, a deșteptat însă o vie și deplină satisfacție în persoana mătușii sale. Ea nu s-a sfiit deloc când a afirmat, în prezența mai multor persoane, că Alias e un geniu. Era tare mândră de fiul ei adoptiv și se supăra amarnic pe oricine spunea că renumitul pictor nu este băiatul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
să sfârșească: o celebritate ancorată pentru totdeauna în arta secolului, suprarealismul. Vedea în el tot ce e mai bun și mai durabil în plan estetic. Nu mergea să-și vadă nici frații și surorile, din lipsă de timp. Mama adoptivă mătușa îl încuraja în atitudine: îi era frică să nu se îndepărteze de ea. Numele pe care i-l dăruise îi purtase noroc, îi schimbase destinul. Totul pornise de aici gândea. Și îi cerea respect, un respect pe măsura binelui pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
un singur picior. O ceașcă de cafea cu gura în jos, uitată pe un șervețel de masă, amintea de prezența de curând, acolo, a unei persoane. Toate astea m-au readus cu tot ce simțeam în ziua și clipa aceea. Mătușa mea m-a întâmpinat cu un zâmbet ușor, de om pe care nu-l deranjează surprizele, cu o veselie reținută. După ce m-a invitat să iau loc, m-a întrebat curioasă cum de m-am gândit să o vizitez. I-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
de aproape. Lumina din încăpere venea de la fereastra închisă și zăbrelită ce dădea spre stradă. Soarele se juca printre ramuri. Atunci imaginea mi se părea reală, fata zâmbea cu adevărat, mă ironiza peste ani, deși farmecul ei nu dispăruse. Când mătușa a plecat după cumpărături, mi-a spus: Odihnește-te, e prea cald pentru tine (parcă erau cuvintele mamei mele). Și-apoi, știu că aștepți cu nerăbdare să vezi lucrurile din casă. Fă-o acum când sunt plecată. Și s-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
Aerul mi se părea greu de respirat, deși ferestruica dinspre curte era larg deschisă. Aș fi vrut să dorm și să mă visez în altă parte. Sau aș fi vrut să plec atunci, dacă nu trebuia s-o aștept pe mătușa. Mă simțeam obosit, agasat. Ticăitul ceasului de pe perete mi-a atras atenția. Cadranul lui alb și uriaș mi se părea nepotrivit cu încăperea obscură. Din fotoliu aveam avantajul de a vedea doar ceasul. Nu vroiam să văd tabloul de pe peretele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
ceasul. Nu vroiam să văd tabloul de pe peretele opus, privirea mea îl ocolea ostentativ. Am adormit și am visat un vis frumos, mai mult decât mă așteptasem. Am deschis ochii la timp și visul s-a destrămat neînchipuit de repede. Mătușa mea stătea pe pat zâmbind. Vezi, am avut dreptate, ești obosit mi-a spus pe un ton afectuos ca să mă liniștească. Aici e răcoare, te odihnești bine. Am ridicat ochii puțin încurcat că ea pătrunsese în cameră fără să mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]