7,150 matches
-
de mult se schimbase domnul Maxted. Ochii lui căutau mereu chiștoacele de țigară aruncate de paznicii japonezi, dar numai Jim era destul de iute ca să le culeagă. Jim Îl lua În rîs din cauza asta, dar Îl ajuta pe domnul Maxted din nostalgie pentru visul lui din copilărie de a ajunge să fie, Într-o bună zi, ca el. Autoturismul Studebaker și fetele de după-amiază din cazinouri Îl pregătiseră prost pe domnul Maxted pentru lumea lagărului. CÎnd Jim apucă mînerele de lemn, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
plastice. Observația este și ea facultatea definitorie a prozatorului Petru Maier-Bianu. Prima parte a romanului este o adevărată amintire din copilăria bucureșteană, un basm realist cu contrapunctele mizeriei, cruzimii, ipocriziei din „Epoca de aur”. Un altfel de contrapunct Îl constituie nostalgia satului ardelenesc, unde elevul Își petrece vacanțele mari. Apare și aici o Întreagă galerie de personaje - bunicii, rudele, ciobanii, toți cu destine aparte, cu propriile istorii de dragoste, cu propriile drame, cu propriile experiențe În relațiile cu autoritățile. Destine banale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
consolezi! Acum nu râd deloc, am o voce care zgârie, paralizată, dar o forțez cu cu o falsă veselie condescendentă. — Atunci, petrecere plăcută... — Mulțumesc. Acum exista, și încă cum, tristețea aceea pe care speram s-o aud, acea mănușă de nostalgie, de oboseală. — Italia? — Da? Da-ul era acum diferit, Angela. Vroiam să-i spun că de când nu mai eram împreună, îmi făcusem de două ori electrocardiograma. Urcasem la Cardiologie și îl rugasem pe colegul meu să-mi pună ventuzele. „Fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
jacheta de mucilagine care e întinsă pe divan, cu mânecile desfăcute ca un crucifix în așteptarea brațelor ei. Ajunsă în prag, se întoarce să mai vadă o dată casa, umila ei casă. Nu mi se pare că există vreo urmă de nostalgie în ea, doar grabă și un soi de neliniște ascunsă, ca și cum s-ar teme că a uitat ceva. Poate eu sunt mai trist decât ea. Am iubit-o în casa aceasta. Am iubit-o pe pavimentul de gresie, pe divan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Soluția întrezărită în final este să-l readucă pe meleagurile natale din Țara Bascilor, în a căror parte franceză își consuma exilul și Unamuno, și unde murirea apare ca o cufundare în apele interioare ce subîntind universul familiar, dominat de nostalgia originilor. Personajul-cititor revine, așadar, fugind de dispariția la care-l osândește orice lectură (cu atât mai mult lectura Cărții Lumii, la al cărei ultim cuvânt nu vom ajunge, aici, niciodată) și obsedat în același timp, unamunian, de dorința supraviețuirii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
portret al Martei și Mariei, cu accent dramatic asupra unui profund elogiu al maternității spirituale, în La Tía Tula (1921), toate împănate și cu elemente autobiografice, toate sunt pătrunse de credința în necesitatea credinței, de căutarea disperată a credinței, de nostalgia ținuturilor natale și de aspirația spre visul mântuitor, toate acestea cioburi ale unei vestiri kenotice fără sfârșit, ajungând, ca într-un Nou Testament semiprofan, la acea capodoperă de concizie și luminozitate iubitoare, San Manuel Bueno, mártir (1931), nuvelă lungă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
În timp ce banca acuzaților ne distruge spiritul. Totuși acesta nu e cel mai bun mod de-a prezenta alternativele. De fapt banca acuzaților distruge numai spiritul intelectualității laice, cu rădăcini rusești și occidentale, În timp ce masele largi nu simt nici un fel de nostalgie după victoria lui David asupra lui Goliat. Oricum, expresia „masele largi“ e un clișeu găunos. Deocamdată, din cauza căzăturii, pantalonii ți s-au umplut de noroi și mâinile care Îi curăță sunt și ele murdare, iar ploaia Îți cade direct În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și povestea În fața soției și a prietenilor despre propriile sale cuceriri. Vorbea cu voioșie, cu bun-simț, fără să-și bată joc de iubitele lui, fără să le divulge identitatea și fără să se laude, expunând desfășurarea idilei cu umor și nostalgie, ca un om care știa deja de mult cât de amestecate Între ele sunt iubirea și ridicolul. Cât de dependenți de regulile fixe ale ritualului sunt atât victima, cât și seducătorul; cât de copilărească era dorința sa de nepotolit de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de nepotolit de-a cuceri și ce rol mic juca În ea dorința carnală, cum se Împletesc minciunile, rutina, obișnuințele și prefăcătoria chiar și În țesătura dragostei adevărate; și cum anii care trec ne privează de forța emoției și a nostalgiei totodată, iar totul devine șters și fad. Uneori, În Decameronul său de vineri seara, apărea și el, Într-o postură cam ridicolă, de parcă povestitorul Uri Gefen Îl analiza la microscop pe Uri Gefen Îndrăgostitul și izola fără milă elementul ridicol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
n-o suporta. Și bombăni furios: Atunci să n-o suporte. Ei, și ce. Oare Nora, singura fiică a lui Wahrhaftig, soția lui Gad Eitan, care fugise În urmă cu zece ani cu poetul-invitat din America Latină, avea vreodată accese de nostalgie? Mustrări de conștiință? Sentimente de rușine și vină? Aici nu se vorbea niciodată despre ea. Nici măcar indirect. Sau prin aluzii. De parcă nici n-ar fi existat. Doar Tamar Îi mai povestea uneori În șoaptă lui Fima despre câte o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mine nu-s din cauză, Că „da”, și „nu” i-egal cu „nu” și pauză! Nici când în azi, mereu în amintiri, Și vreau doar să mă-mpart în mii de știri, Să zăbovesc în orice formă plină; Și iarăși nostalgia pelerină, Să vreau să mă salvez, când simt că mor, Și dorul ce se macină de dor, Și numele ce-l port ca o cătușă Legat de soclul de nimic și de cenușă. Pe omul acesta capricios și câteodată insuportabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și degetele îi tremurau, așa cum ridicase o mână, cu arătătorul întins, ca pentru a-mi arăta ceva, inexistent de altfel. ...„Era o vreme, începu el, când primele frunze desprinse din castanii bulevardelor marilor orașe europene îmi aduceau, o dată cu o insuportabilă nostalgie, și dorul tot mai pronunțat după pragul casei părintești. Astăzi tristețea mi-e cu mult mai profundă când în locul acestui bolovan de stâncă, trenul mă duce către o tovarășă tăiată din piatră, rece și străină de gândurile mele. Senzația de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
În aceeași măsură În care era exilat din America: petrecuse timp Îndelungat În această țară, În copilărie, tinerețe și la maturitate, și, Într-o anume perioadă, se gândise serios să se stabilească la Paris. Mai avea și acum clipe de nostalgie după viața pariziană - după eleganța și sofisticarea sa, fără a pomeni de bucătăria sa (când o Întrebase pe menajera din Bolton Street dacă bucătăreasa nu ar putea prăji cartofii din când În când, În loc să-i fiarbă mereu până Își pierdeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
evoce calitățile individuale ale marilor săi Înaintași, Leech și Keene, pur și simplu folosindu-și cunoștințele personale referitoare la firea și munca lor. La Du Maurier, totul avea o natură personală și, de multe ori, nuanțat În trandafiriu de o nostalgie lirică niciodată grețoasă, pentru că era atât de vizibil sinceră. De aceea prima parte din Peter Ibbetson fusese atât de fermecătoare. Era un adevărat dar - nu destul pentru a duce un roman Întreg până la capăt, dar destul pentru o prelegere. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
materie de obiecții meschine: „În conformitate cu ordinul Führer-ului, se aștepta ca a douăzeci și cincea divizie de tanchiști-grenadieri să închidă spărtura frontului la Cottbus și să o asigure împotriva penetrării de către câini... Caracterul manifest originar al câinelui Führer-ului este determinat în profunzime de nostalgia depărtărilor... Neantul determinat de nostalgia depărtărilor este, în ținutul Gruppe Steiner, neantul asumat... Neantul se pune în operă între inamicul de pe tancuri și propriile vârfuri...“ Dar acolo unde eram sau unde ar fi trebuit să fiu - spărtura Cottbus? - nu existau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ordinul Führer-ului, se aștepta ca a douăzeci și cincea divizie de tanchiști-grenadieri să închidă spărtura frontului la Cottbus și să o asigure împotriva penetrării de către câini... Caracterul manifest originar al câinelui Führer-ului este determinat în profunzime de nostalgia depărtărilor... Neantul determinat de nostalgia depărtărilor este, în ținutul Gruppe Steiner, neantul asumat... Neantul se pune în operă între inamicul de pe tancuri și propriile vârfuri...“ Dar acolo unde eram sau unde ar fi trebuit să fiu - spărtura Cottbus? - nu existau nici vârfuri proprii, nici vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de a nu pângări numele damei, care pentru lume e o zână de salon, iar pentru mine și zână, și Înger, m-a obligat să-mi Întrerup turneul triumfal prin republicile indo-americane. Porteño, la urma urmelor, așteptasem nu fără oarece nostalgie clipa Întoarcerii și nicicând n-am crezut că ea avea să-mi fie tulburată de circumstanțe care chiar pot fi calificate drept polițiste. Într-adevăr, de cum am ajuns la Retiro, m-au arestat; acum mă acuză de un furt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
corăbii privesc femeia. Îmbătrînim. Turnurile pe care cu îndîrjire le-am ridicat s-au sfărîmat acum, unele chiar pe picioare, ca arborii care mor. Se vede că, în cimentul cu care am unit pietrele, lipsea harul. Privesc și simt căderea. Nostalgia. Puțin, mă mir căci, lumea și-a schimbat fața și și-a pierdut strălucirea. Totul a devenit superficial. Cuvintele și-au schimbat sensul, au devenit șovăitoare. Nu mă mai pot înțelege cu femeia de lîngă mine. Și-n mijlocul acestei
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
IUBI Timpul a trecut și a luat cu el multe iluzii în care mi vedeam înfrântă ființa si prefăcută-n ruine, în visurile mele disperate se vedea trupul asfixiat al asasinului ce-mi furase viața pentru a lăsa în urmă nostalgia transformată-n răni vizibile. În visurile mele știam că El este omul cel mai tăcut, al cărui suflet nu are putere să mintă și nici să rănească, știe să admire mereu și să înțeleagă neliniștile vieții, un echilibru stabil, și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
s-a uscat sufletul și mângâierile tale demult s-au ofilit, gesturile tale mai rezistă prin geruri. Arderile-mi rămân flăcări pe ruguri... Ar trebui să-mi fie rușine de felul în care visurile mă macină prin ceruri de dragoste - nostalgie albă a speranțelor mele unde conștiința se sfâșie înăuntru și moare în trupul durerii. Ar trebui să-mi fie rușine de fiecare păcat închis în haina sa de iubire... Ar trebui să trăim resemnați și fără spaima morții până la tăcerile
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
prin cuvintele ce mă adormeau în pătulul înzăpezit al visului, iar timpul albit de această iarnă m-a pedepsit pentru iubirea ce a încălzit negura tăcerilor din ultima înfrângere a sufletului. Viața va continua cu o cicatrice a visului, unde nostalgia prăbușită în noapte va avea trupul obosit de atâta iubire de lume. IARNA CE ALEARGĂ SPRE VEȘNICIA IUBIRILOR în amintirea prof. Iancică Dobriță Nu e atât de simplu să fii singură-n iarnă cu gustul din umbrele trecerii unde numele
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
În care Eu te aștept ca pe-o icoană, Să te sărut în trupul legendelor feline, Și-n amorțeala calmă a ploilor de toamnă Să fii tu ÎNȚELEPTUL din seri ce te combină. În amintiri trăite prin depărtate vieți, Când nostalgia tinereții dansa în trup de soare, Din verde crud te-amestecai prin CEȚI, Și-n doruri plânse, retrăiai iubirea de izvoare. 23-10-2007, 2300h PLEOAPA UNUI NOR Domnului prof. Nicolae Furdui Iancu Mi-e dor să fiu lumină prin Cerul neatins
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
un univers special, un univers aflat, când pe tărâmul basmului, în plin onirism, când în imediata apropiere a realității. Drumul dintre carte și computer, la cititorul copil, trece prin Lumea copilăriei, cea fragedă și de care toți ne amintim cu nostalgie, amintindu-ne și nouă de Vacanța de Crăciun sau de emoțiile nemăsurate când eram în situația Să ne alegem meseria. Au trecut anii dar amintirile au rămas. Cartea lui Marian Malciu ne aduce în suflet acele momente, nouă cititorilor trecuți
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
se vedeau munții, acum nu se mai văd, a crăpat terasa, iar În al doilea rînd, acesta este cartierul scriitorilor: Matei Călinescu (chiar dacă a plecat de mult În America, au rămas totuși urme, mai există oameni care-și amintesc cu nostalgie că n-avea un deget), Cezar Baltag, George Almosnino, Alexandru George, Nora Iuga, Mircea Daneliuc stă pe Armenească, Tudorel Urian, Radu Aldulescu, Iosif Bordea, Daniel Cristea-Enache, Emil Mladin, unii au murit și alții se nasc acum, Îi disting dînd din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Smitkina pe birou ori să umble după mine pe coridoare cînd monologhez, chiar dacă n-am avut niciodată nicăieri coridoare mai lungi de trei metri, trăsături rafinate contrazise de un rîs neașteptat de puternic, plus ceva indefinit și Încărcat de-o nostalgie de noapte albă, echilibrată În dezechilibru, cu o fortifiantă absență a sentimentului renunțării, o splendidă luptătoare care iubește animalele și copiii, nu seamănă cu majoritatea femeilor pe care le-am cunoscut și printre care se deplasează cu ajutorul unor picioare lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]