KorAP: Find »[drukola/base=porni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...215 216 217 ...2406 >

60,135 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

microfon, umplînd cu vocea sa difuzoarele mașinii, acoperind ritmul chitarelor de parcă l-ar fi zdrobit. Mulțumesc, stau aici murmură Dorin. Cum doriți conchide șoferul. Valuri de fulgi se lovesc de parbriz, acoperindu-l cu o pînză subțire de apă. Șoferul pornește ștergătoarele, continuînd să privească cu calm și indiferență șoseaua umedă, așternută domol înainte, despicînd în două podișul întins. Chitarele au tăcut, iar în locul lor, acum, unul vorbește cu spor de șeptelul în plină dezvoltare, invocînd mereu tonele de carne livrate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu curaj, simțindu-și cățelușa la picioare. Am s-o fac! hotărăște șoferul. Cîinele este aici, a intrat sub bancă arată femeia cu guler alb spre locul bătrînei printr-un gest autoritar, cu o voce sonoră, dominînd rumoarea stîrnită. Șoferul pornește hotărît, oprindu-se lîngă umărul profesorului: Ridicați-vă puțin! Și dacă nu vreau? surîde calm profesorul. Cum adică?! se miră șoferul. Adică nu vreau ridică profesorul privirea, surîzînd. Ce ai cu cățelul doamnei? Am dispoziție... Ce e aia dispoziție?! subliniază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și guler pufos, strînsă pe mijloc de cordon, care-i pune de minune în evidență subțirimea mijlocului. Merită timpul irosit! clătină Mihai din cap. Înainte de-a ieși din lift, femeia aruncă o privire scurtă în stînga, spre recepție, apoi pornește în dreapta, oprindu-se la standul presei. Scoate din poșetă banii și cumpără o revistă, întorcîndu-se spre ieșire, preocupată de cumpărătura făcută. Asta-i poamă de-aici, din oraș bombăne secretarul literar, netezindu-și mustața, parcă vrînd s-o preseze mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
la teatru rîde secretarul literar. Mulțumesc de vodcă! Vezi că Doina voia neapărat să te întîlnească, probabil să-i dai o invitație. Hai pe la teatru să-ți iei invitațiile pentru premieră; directorul tocmai le semna. Ies amîndoi din hotel și pornesc spre teatru, întorcîndu-se mereu cu spatele înainte, să se ferească de fulgii tot mai deși, învăluiți de vînt. Nu vrei să citești? arată secretarul literar cu vîrful pantofului o revistă "Actualités roumaines" aruncată pe marginea aleii, sub un arbust, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fasole și lada cu pateuri, spre care caută mereu ochii ei în ultimele clipe, cu teamă că și ochii tînărului s-ar putea întoarce într-acolo. Dacă n-aveți, mergeți și vă-ntoarceți cu bani pînă la închidere spune fata pornind spre casă cu sentimentul celui care părăsește "locul crimei". Și dacă nu mă întorc? o necăjește Mihai, pus pe glumă, că dacă tot plătește atîta coniac, măcar să se amuze. Speriată de ideea că Mihai pregătește, cu cinism, terenul pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
șoptește Mihnai, ieșind dintre rafturi odată cu șefa magazinului, apropiindu-se de casă. Opriți o sută patruzeci spune el casieriței întinzîndu-i două sute. Păcat de cioburi surîde șefei, aflată lîngă umărul lui, strîmtorată, mototolind în mîini revista. Mihai ia restul, mulțumește, și pornește spre ieșire, băgînd din mers banii în portmoneu. Abia prin dreptul raionului de mezeluri, chiar lîngă ușă, întoarce privirea spre casa de la autoservire. Acolo, lîngă casieriță, șefa magazinului își face de lucru cu niște sticle goale, preocuptă să le așeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o mișcare lentă spre dreapta cu roțile din spate blocate, oprindu-se la marginea șoselei. Toți pasagerii au făcut ochii mari. Șoferul înghite nodul urcat în gît, scapă o înjurătură printre dinții încleștați, schimbă furios viteza și calcă accelerația. Cursa pornește cuminte, supusă. Ninge abundent, așa cum a mai nins cîndva, demult, doar în amintirea părinților sau bunicilor. În dreapta, începe un șir lung de copaci înalți, stufoși, cei mai mulți dintre ei fiind stejari. Apoi, locul stejarilor e luat de sălcii mari, pletoase, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o parcare auto, iar la capătul celălalt al luminișului, străjuită în părți de o salcie și un stejar, se zărește prin calmul de-o clipă al ninsorii o clădire impunătoare, semirotundă, cu geamuri mari, din sticlă pe tot semirotundul ce pornește dinspre șosea pînă în partea opusă, unde ninsoarea cade ca într-o prăpastie. Prin acoperișul din șindrilă albă răzbate un frumos horn lucrat în cărămidă roșie, asemeni porțiunilor de zid dintre ferestre. Partea din spate se completează cu o clădire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Eu sînt spune șoferul, așezîndu-se la volan. Dar nu despre asta e vorba. Fiecare clipă în plus înseamnă alți centimetri de zăpadă și nu cred că o să ne mai putem întoarce. Fără să mai asculte pe vreunul dintre călători, șoferul pornește motorul și dă înapoi. În valul de zăpadă dintre malurile șoselei, la lumina farurilor, se vede urma lăsată de botul mașinii, ca o grotă albă. Viscolul joacă nebun prin cele două fascicole de lumină. Cursa face manevre scurte, nervoase, pînă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o mănînce, bucuroasă că a rămas singură în compartiment. Își descalță pantofii și-și întinde picioarele pe canapea, strîns lipite, aproape încordate, așa cum stă pe pat seara cînd citește și-l simte pe Radu apropiindu-se, știind că mîna lui, pornită într-un gest de atingere, se va plimba în sus, dezgolind totul, cu calm, aproape cu migală, trădînd în permanență dorința. Surîde fericită gîndului că peste cîteva ore, ajungînd acasă, va fi întîmpinată cu vaza împodobită de flori, masa pregătită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să sune înfundat, semn că a fost uitat pe minim, așa cum îl închide mereu Radu cînd intră în cameră. Ei, ai și ajuns la autogară? tresare Paula, apropiindu-și receptorul de gură, să poată vorbi în șoaptă, amețită de coniacul pornit din stomac prin tot corpul. Da... Sărut mîinile! Sper că nu deranjez... De unde știți că am mers la autogară? Alo! ridică glasul Paula, derutată, săltîndu-se din fotoliu. Cine-i la telefon? Radu? se bîlbîie, încurcată de-a binelea, clipind mărunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
am spus să nu lase sudorul să plece încă vreo cîteva zile, pînă terminăm, da' el... Hai să vedem de cursă. În capătul peronului, la ușa șefului autogării, muncitorii veniți de pe șantier au făcut cerc, așteptînd un răspuns. Acuși, imediat!, pornește o mașină în cursă și vă duce le răspunde șeful. Cursa rapidă a venit? întreabă Radu, sosind în grabă, făcîndu-și loc printre muncitori. Din clipă în clipă răspunde șeful autogării. Vîntul suflă cu așa putere, încît șoferul are momente cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și vă duce le răspunde șeful. Cursa rapidă a venit? întreabă Radu, sosind în grabă, făcîndu-și loc printre muncitori. Din clipă în clipă răspunde șeful autogării. Vîntul suflă cu așa putere, încît șoferul are momente cînd abia poate redresa mașina pornită în derivă. După alți cîțiva kilometri, un nou val mare, alb, blochează drumul. Țăranul se ridică de pe scaunul ghidului, coboară și croiește o pîrtie, apoi urcă din mers. Zăpada adusă de el, ca și rafalele viscolului, pătrunse prin ușa deschisă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
explozie de schije albe, ce lunecă pe botul cursei și se preling pe lîngă geamuri, adunîndu-se la spate, precum liniile de forță pe lîngă modelul unui avion, într-un tunel aerodinamic. Să rămînem aici spune arhitectul cînd vede că șoferul pornește motorul. Măcar ne sprijinim de capătul podului. Așteptăm pînă se mai potolește vîntul. Și dacă se rupe capătul podului? întreabă Lazăr. Taci! îi șoptește studenta. Cum să se rupă?! E din beton armat. Armat cu idei și întărit cu rapoarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
seama că el era puterea în această cursă atît timp cît o conducea bine, supunînd-o voinței sale, necesităților pasagerilor. Și dacă n-am? găsește resurse șoferul să-l înfrunte pe Lazăr. Fratele meu omul, te dai jos și-mpingi. Cum pornești, dom'le, în cursă fără să ai ce-ți trebuie?! se aude un glas. La ce-ar folosi lanțurile?! Spune dacă ai! strigă profesorul. Da. Cred că da. Probabil sînt în trusa permanentă a mașinii. Nu le-am folosit niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de teamă să nu-l arunce vîntul într-o parte. Se așază pe scaunul ghidului, în bătaia aerului cald de la radiator, să se mai încălzească, în timp ce șoferul, cu motorul ambalat, așteaptă clipa cînd viscolul va lovi mai încet, să poată porni. Lazăr își aprinde o țigară, dar cînd vrea s-o stingă, dîndu-și seama că se află în cursă, șoferul întinde mîna și-i cere. Nu spune el încet, zdrobindu-și țigara -, e multă lume, femei, bătrîne... Hai că se potolește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că se află în cursă, șoferul întinde mîna și-i cere. Nu spune el încet, zdrobindu-și țigara -, e multă lume, femei, bătrîne... Hai că se potolește arată spre parbrizul în care mai lovesc doar cînd și cînd fulgii. Șoferul pornește. Roțile din spate mușcă nemilos din valurile de zăpadă depuse deja în jurul lor, ajungînd la asfalt, înfig zalele lanțului, urnind cursa printr-o zvîcnitură, aruncînd-o înainte. Șoferul trage de volan, aduce cursa de-a lungul șoselei, dar, în clipa următoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
din spate mușcă nemilos din valurile de zăpadă depuse deja în jurul lor, ajungînd la asfalt, înfig zalele lanțului, urnind cursa printr-o zvîcnitură, aruncînd-o înainte. Șoferul trage de volan, aduce cursa de-a lungul șoselei, dar, în clipa următoare, vîntul, pornit mai cu putere, lovește în coasta stîngă iar roțile din față lunecă vreun metru spre șanț. Șoferul înjură călcînd frîna. Rău! sare în sus Lazăr. Ia dă la mine, că nu de-aia am pus lanțuri. O clipă, șoferul ezită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
schimbat viteza, închide și deschide pumnul de mai multe ori, privește atent la picioare să vadă comenzile, apoi trage cu ochiul spre poziția vitezelor. Prinde un moment cînd vîntul se aude mai slab, calcă ambreiajul și bagă în viteză. Mașina pornește în derivă. Apoi, în încremenirea din interior, cînd orice respirație s-a tăiat, se aude un scîrțîit prelung de pinioane angrenate prost, Lazăr murmură o înjurătură, roțile din dreapta mușcă asfaltul cu dinții de zale, ca în sfîrșit, colosul de tablă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
la lumina farurilor, s-ar ghici că este mijlocul șoselei. Colega, ia-ți locul zice Lazăr frînînd. Rămîi face semn șoferul. Nu, că n-am experiență la drum. Eu, cu pilotatul, da... Știi care-i partea frumoasă? întreabă cînd șoferul pornește intrăm în cîmp deschis acuși. Batem un cui în mijlocul mașinii, pînă în asfalt, și-o lăsăm pe post de cocoș de tablă, să facă ceva în voia vîntului. Șoferul tace, cu privirea țintă înainte, încordat, atent la vîntul ce-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Lazăr, mergînd spre telefon. Vino și-ai să afli. Dă-mi și mie un vin arată profesorul o sticlă, iar chelnerul o și desface bucuros. Dacă le-ați ține conferința prin telefon, vorbele dumneavoastră i-ar pătrunde și, pătrunși, vor porni mai repede la drum. Mă iertați strînge Lazăr din umeri, înțelegînd din privirile celor adunați în jur că gluma lui e deplasată, așa că se îndreaptă spre capătul celălalt al barului, unde e chelnerul. Mă duc să rad o vodcă. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
e vorba de niște filmări, sus în munte, face un gest larg: Da-da, iată un lucru util; cinematograful, televiziunea... pătrund adînc în conștiința maselor. Despre ce-i filmul? Un tip, care-și făcuse o pasiune din a escalada munții, pornește, ca și noi, pe o vreme bună, rămîne izolat, se află, vin în ajutor echipe de salvamont, elicoptere... Excelent! Asta-i! bate profesorul cu degetul în bar. Dacă nu răzbat frezele, vor veni elicopterele. Iar dacă elicopterele nu vor putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
îndreptă spre ușa bucătăriei, dar, în dreptul sobei, face un pas în stînga, lîngă fata care continuă să se îmbete de plăcerea focului. Domnișoara dorește ceva? Mulțumesc, nu întoarce fata privirea. Avem și cafea naturală, să știți o asigură chelnerul, înclinîndu-se, pornind spre bucătărie, unde Mihaela, bucătăreasa, pe cît de scurtă și de grasă, pe atît de ageră, se învîrte pe lîngă plită, întreținîndu-se cu șoferul, care soarbe dintr-o cană plină cu cafea aburindă. Încă trei jumătăți de pui spune Ovidiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
peron, Vlad umblă de ici-colo, să se încălzească la picioare. Cînd simte că nu mai rezistă, intră din nou în biroul șefului autogării. Și ce vrei de la mine, Andrei, ce să fac eu?! strigă în telefon șeful. Au încercat să pornească autofreza, dar... Dumneavoastră? întreabă expeditiv, observîndu-l pe Vlad în ușă, dar, recunoscîndu-l, exclamă furios: Cursa rapidă! Vine! Dar vine mai încet! Matale nu vezi ce-i afară?! S-a oprit la Sălcii. Vine mîine. Alo, Andrei, strigă în telefon am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ușă, dar, recunoscîndu-l, exclamă furios: Cursa rapidă! Vine! Dar vine mai încet! Matale nu vezi ce-i afară?! S-a oprit la Sălcii. Vine mîine. Alo, Andrei, strigă în telefon am trimis după un mecanic de la garajul central, sper să pornească el autofreza. Încercați s-o păcăliți cu un făraș de jăratec murmură Vlad ieșind, croindu-și anevoie drum prin zăpada înaltă. *** Știi că m-a sunat, cît erai tu la autogară, individul cu motoreta și i-am zis vreo două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]