6,617 matches
-
științifică, definind adevărul prin corespondența dintre noțiuni și realitate"133. Pretenția fundamentală a discursului pozitivist, atunci când se raportează la tema ideologiei, include nu numai ideea existenței unui loc neideologic din care realitatea socială poate fi judecată în conformitate cu adevărul, ci și prezumția că "acest loc este cel al unei științe, comparabile cu cea a lui Euclid pentru geometrie și cu cea a lui Galilei și Newton pentru fizică și cosmologie"134. Desigur, fiind indelebil legată de analiza realității sociale, ideologia rămâne prezentă
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
principiilor morale, sociale, politice sau juridice instituite într-o societate civilizată, ci, dimpotrivă, le legitimează, a rejecta statutul ideologiei ca instrument al cunoașterii sociale și politice numai pe baza unei presupuneri de mistificare a realității seamănă mai curând cu o "prezumție de vinovăție", decât cu o atitudine rațional-argumentativă. În plus, dacă este să fie deplânsă pierderea, de către ideologie, a "simțului critic" referitor la fenomenul dominației, aceasta e foarte probabil să fie efectul faptului că însuși conceptul a evoluat astfel încât să fie
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
principiilor morale, sociale, politice sau juridice instituite într-o societate civilizată, ci, dimpotrivă, le legitimează, a rejecta statutul ideologiei ca instrument al cunoașterii sociale și politice numai pe baza unei presupuneri de mistificare a realității seamănă mai curând cu o "prezumție de vinovăție" decât cu o atitudine rațional-argumentativă. Ideea susținută a fost că, preocupându-se de modul în care realitatea este construită social, ideologia vizează prin excelență maniera în care cunoașterea pe care o avem asupra lumii se află într-o
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
trecut. Cum spune Boris Tomașevski: „dacă un erou al lui Cehov bate un cui în perete, este pentru că la sfîrșit se va spînzura de el”. Cum spune Jonathan Culler: „Este limpede că mare parte din forța piesei depinde de o prezumție naratologică, anume că vinovăția sau nevinovăția lui Oedip este deja determinată de un eveniment trecut, încă nedezvăluit. Dar logica contrară, prin care Oedip își asumă actul ca răspuns la necesitățile semnificației, este esențială pentru forța tragică a sfîrșitului. Aceste două
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
evaluează performanța în rapoartele anuale, la fel ca și cele ale prietenilor, cunoștințelor, dușmanilor, părinților, fraților sau surorilor, ale copiilor - pe scurt, cei care au putere, autoritate sau influență asupra noastră. Oricărui narator, așadar, i se acordă îndeobște, ca o prezumție condiționată, un nivel de încredere și autoritate care este o putere acordată și transpusă în act. Dar această încredere, putere și autoritate poate fi exploatată sau, dimpotrivă, subminată, cum reiese din discuțiile critice privind ,,narația necreditabilă”. Reprezentarea narativă inadecvată este
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
cu descrierile - implicite sau explicite - ale acțiunilor și reacțiilor acelui individ, sînt suficiente pentru a-i face pe cei mai mulți cititori să-și imagineze o persoană pentru care aceste referințe și analize sînt simple fulgurații. Funcționează aici principiul aisbergului: pornim de la prezumția că probele care ni se administrează constituie o selecție, prin forța lucrurilor limitată - și că mult mai multe se ascund sub suprafața romanului, în partea nevăzută a vieții acelei "persoane”. Dar, în spiritul textualist-structuralist menționat mai sus, mulți au căutat
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
neașteptate. Analiza "puristă” a caracterului, din contră, afirmă dimensiunea non-referențială și nonmimetică în arta narativă. În cuvintele memorabile ale lui Weinsheimer (1979:187): Emma Woodhouse nu-i femeie și nici nu trebuie descrisă ca fiind femeie. Există diferențe reale de prezumții esențiale care separă psihologul caracterului de analistul structuralist al actantului. Dar, o dată ce am recunoscut aceste puncte de vedere contradictorii, e adesea suficient de spus că ele adoptă criterii cu totul diferite pentru lectura narațiunii și pentru identificarea marii narațiuni. O
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
goi spre niciunde, sfidând destinul sau absolutul; câteodată, spune Magris într-un interviu, acesta înseamnă și a dibui, a nu vedea și a nu voi să vezi, a înainta orbește, orbit poate de prea multă lumină, a iubi orbește. Este prezumția de a vedea absolutul în această lume relativă. La voia întâmplării este un roman-Argus cu o sută de voci ("alte voci, aceeași voce, un ecou fără de sfârșit" vorbind despre sfârșit), în locul celor o sută de ochi, care ocrotesc pe cine
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
general, a stărilor de agregare indecise. Este un excelent portretist (p. 287, p. 308), în stare să contureze dinamica psihologică a trăsăturilor. Performant aproape la fiecare pagină, ca să nu mai vorbim de climatul hipersenzitiv în care personajele se bucură de prezumția noastră de credibilitate (coborâre în abisal sau în bolgiile vampirizării sau acuplării prin grila concupiscenței voyeuriste), Petru Cimpoeșu aduce în arena romanului post-proustian insolitul concept de prezent etern, prin deposedarea violentă de improvizațiile trecutului și de impostura viitorului. Un prezent
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
pentru demnitatea umană și pentru beneficiul și exercitarea drepturilor omului; În domeniul educației, aceasta se reflectă În oferirea unor șanse cu adevărat egale pentru copiii cu cerințe speciale, prin metode de predare de pe urma cărora pot beneficia toți. Se pornește de la prezumția că diferențele umane sunt normale și că Învățarea este aceea care trebuie adaptată la nevoile copilului, și nu invers. Principiul fundamental al școlii incluzive este acela că, pe cât posibil, toți copiii trebuie să Învețe Împreună, iar școlile obișnuite trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
absurde în căutarea inspirației: " Dacă aș agita - inexplicabil - foaia,/ fâșâitul hârtiei ar indica o prezență,/ întunericul ar putea să devie alb și sonor.../ (Dar numai gândul ăsta e un semn de demență!)". Ieșirea din nemișcare nu se realizează decât ca prezumție, ca ipoteză. Finalul indică o ușoară zeflemea la adresa marilor texte care tratează neliniștea creatoare, " -Prietenă muscă, bine-ai venit!..." E surprinzătoare la un poet ca Geo Dumitrescu apariția speciei clasice a odei, textul Odă, închinat "colegilor de școală căzuți în
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a lungul timpului au produs confuzii diagnostice. Un mare profesor al școlii ieșene de obstetrică și ginecologie, Îmi povestea că, la Începutul anilor '60, tânăr intern fiind, a fost internat În urgență la clinica chirurgicală a domunului profesor CHIPAIL, cu prezumția diagnostică de ocluzie intestinală. Din fericire, diagnosticul a fost "corectat" În timpul internării, ceea ce l-a făcut pe profesorul CHIPAIL să exclame: "Monșer, află că marele profesor QUENNU a fost operat de două ori pentru ocluzie intestinală, care până la urmă s-
LITIAZA RENALĂ GHIDUL PACIENTULUI ŞI AL MEDICULUI by CĂTĂLIN PRICOP () [Corola-publishinghouse/Science/91500_a_93180]
-
99 I. Modele nonliniare 100 II. Modele cauzale multivariate 103 III. Controlul multivariat 105 IV. Modele path multivariate 109 V. Modelarea deductivă formală 115 VI. Concluzii 120 Cursul 6. Modelarea alegerilor sociale (I): teoria jocurilor de două persoane 123 I. Prezumția de raționalitate în modelele de alegere 124 II. Structura jocurilor de două persoane 130 III. Echilibrul în jocurile de două persoane 134 IV. Un exemplu practic: corupția electorală 142 Cursul 7. Modelarea alegerilor sociale (II): teoria jocurilor de n persoane
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
de exemplu, că foametea este cauza migrării înspre alte ținuturi, sau că o mai mare interacțiune socială într-un stat este cauza unor tensiuni etnice reduse. Totuși, covariația direcționată nu este suficientă spre a se putea stabili cauzalitatea. A treia prezumție a modelării cauzale este raportarea non-aparentă. Întotdeauna există posibilitatea ca alte variabile din mediul respectiv să producă schimbări sistematice în Y în mod simultan cu producerea de schimbări sistematice în X. Enunțul cauzal bivariat trebuie să afirme că asocierea direcțională
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
actorii vieții politice acționează în mod rațional, pentru că acest lucru introduce un grad de predictibilitate în jocul strategic. Vom discuta modelele de alegeri raționale în mod detaliat în următoarele trei cursuri. Dar un model formal nu trebuie neapărat să încorporeze prezumția de raționalitate. Pot exista modele semi-raționale - de utilitate așteptată (expected utility) - sau modele ne-raționale. Un model este întotdeauna o abstractizare a complexității lumii reale, o reprezentare care se concentrează asupra elementelor esențiale. Este problema testării dacă abstractizarea se dovedește
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
riguroase. Scopul acestei etape este acela de a vă ajuta în elaborarea de modele pentru propriile programe de cercetare. Domeniul sintetic al testării, în care se pot evalua ipotezele ca adevărate sau false, va fi abordat în cursurile următoare... I. Prezumția de raționalitate în modelele de alegeretc "I. Prezumția de raționalitate în modelele de alegere" Modelele de alegere socială presupun că oamenii se comportă în mod rațional. Această presupunere este necesară pentru a se putea face afirmația că indivizi diferiți, care
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
vă ajuta în elaborarea de modele pentru propriile programe de cercetare. Domeniul sintetic al testării, în care se pot evalua ipotezele ca adevărate sau false, va fi abordat în cursurile următoare... I. Prezumția de raționalitate în modelele de alegeretc "I. Prezumția de raționalitate în modelele de alegere" Modelele de alegere socială presupun că oamenii se comportă în mod rațional. Această presupunere este necesară pentru a se putea face afirmația că indivizi diferiți, care se confruntă cu situații similare și care au
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
se va limita la analiza formală a jocurilor de două persoane. În cursul acesta, vom discuta însă și despre cele trei elemente de bază care se află în mod implicit în toate modelele de alegere socială - natura jucătorilor, în special prezumția de raționalitate care se presupune că îi motivează, cadrul acestor alegeri și recompensele, descrise atât în forme extensive, cât și strategice, precum și rezultatele prezise ale jocului rațional, derivate din calcularea echilibrului jocului. Nu fiecare joc însă are o soluție de
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
Nu fiecare joc însă are o soluție de echilibru unică, iar acest lucru produce un oarecare grad de complicații pentru cercetătorul care caută o ipoteză comportamentală distinctă pentru testarea finală. Vom începe discuția noastră cu subiecții din joc și cu prezumția de raționalitate. Folosim termenul de raționalitate aici într-un sens foarte limitat. Acesta presupune că: 1) oamenii au preferințe în ceea ce privește obiectivele diverse pe care doresc să le înfăptuiască; 2) oamenii au libertate de alegere în ce privește obiectivele, iar aceste obiective au
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
un individ nu are nici un motiv să își asume riscuri mari, utilitatea așteptată ne prezice că acesta va alege întotdeauna facultatea A, atunci când comportamentul îi este ghidat de raționalitate. În toate aceste exemple se află în mod implicit o anumită prezumție critică pentru conceptul nostru de alegere rațională, și anume aceea că actorii își fac alegerile cu o oarecare prevedere. Să ne imaginăm, de exemplu, că există în apropiere un cinematograf unde rulează un film pe care vreau foarte mult (utilitate
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
țara B ocupă colțul de sus din dreapta. Cele două curbe de indiferență sunt notate ICA și ICB și indică setul de opțiuni de utilitate maximizante pentru fiecare țară, în funcție de stocurile de resurse disponibile ale acestora. Modelul de negociere presupune două prezumții suplimentare. În primul rând, cele două țări trebuie să facă alegeri diferite în privința opțiunilor lor de tranșare. În exemplul nostru, țara A a selectat o combinație de cheltuieli cu „nivel ridicat pentru apărare/nivel scăzut pentru infrastructură”, iar țara B
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
de cheltuieli cu „un nivel scăzut pentru apărare/nivel ridicat pentru infrastructură”. Acest fapt se reprezintă imagistic ca punct de acordare inițial (E), care demonstrează alegeri de politici de tranșare unilaterale la nivelul celor două țări. Cea de-a doua prezumție este aceea că cele două țări ar putea realiza o tranșare mai bună între opțiunile lor prin cooperare. Acestea ar putea, de exemplu, să-și împartă investițiile în tehnica militară de ultimă oră și să-și coordoneze desfășurările de trupe
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
care y este comparat cu z, iar câștigătorul să fie comparat cu x. Nu există nici un argument în favoarea acestei ordonări, cu excepția faptului că aceasta este impusă de un actor din exterior. Rețineți însă faptul că această condiție ar viola principiul prezumției de neutralitate între jucători, principiu postulat mai sus. Totuși, aceasta constituie o strategie adoptată de multe instituții care se confruntă cu paradoxuri democratice potențiale. În Statele Unite, fiecare fracțiune a Congresului are un conducător de sesiune care răspunde de ordinea în
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
preferințele indivizilor autonomi care iau decizii și care sunt implicați în situația respectivă de acțiune colectivă. Mulți dintre teoreticienii care se ocupă de jocurile legate de problema acțiunii colective s-au întrebat dacă rezultatul dezastruos prezis nu depinde cumva de prezumțiile conținute de însăși structura logică a jocului. Dacă da, atunci revizuirea structurii de joc ar putea duce la o concluzie diferită și probabil mai satisfăcătoare. Cea mai renumită dintre astfel de încercări se ocupă de „super-jocuri”. Un super-joc este un
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
celalalt jucător nu cooperează (z, y), în runda următoare se impune o pedeapsă potențiala prin necooperare. Dar de îndată ce celălalt jucător își acceptă pedeapsa, cooperând în ciuda faptului că este conștient de necooperarea ta (y, z), îl ierți și te întorci la prezumția de cooperare mutuală. În caracterizarea lui Axelrod, tit-for-tat este plăcut, iertător, agresiv doar ca răspuns la provocare și clar. În general, jocurile care au aceste trăsături de bază se pretează la concursuri. Trebuie amintit că tit-for-tat nu constituie nici o soluție
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]