7,890 matches
-
Proust și Gide reprezintă doar două nume remarcabile care au revoluționat proza veacului. În 1923, autorul romanului Ion, mărturisea pasiunea sa pentru Proust și sesiza în romanul lui Gide, Falsificatorii de bani (Les faux monnayeurs) că l-a uimit prin profunzimea analizei psihologice și a creației literare, văzând în autor un spirit subtil. Recunoaște în opera proustiană un „izvor prețios de învățăminte” pentru orice scriitor, dezvăluindu-și preferințele pentru Thomas Mann și Doblin și discerne marea deosebire dintre lumea creației franceze
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
ci o realitate crudă a existenței sale percepută din fragedă copilărie. Polivalent prin marea diversitate a formulelor de roman pe care le-a abordat, dar inegal, departe de nivelul capodoperelor sale, Rebreanu este un scriitor de o uimitoare creativitate prin profunzimea concepției. Sa consacrat în proza românească, în primele decenii ale secolului al XX-lea, prin Ion (1920), impunătoare frescă rurală a vieții românești din Transilvania. Salutat cu entuziasm unanim de Eugen Lovinescu până la alți exegenți remarcabili ca Vianu și Călinescu
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
enunțul judecăților de valoare; c) Deși prin natura lor au o dimensiune practic-aplicativă, investigațiile în domeniul științelor sociale trebuie să aibă ca finalitate scopul teoretic și nu pe cel practic; d) Investigația tinde spre formularea unor legi, a relațiilor de profunzime dintre variabile; e) În cercetarea științifică a vieții sociale, măsurarea și controlul variabilelor sunt esențiale. f) Stilul de prezentare a rezultatelor anchetelor sociologice, a sondajelor de opinie, a experimentelor psihologice sunt trăsături specifice domeniului științelor sociale. CARACTERISTICILE CUNOAȘTERII ȘTIINȚIFICE De-
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
datorează și una din primele perspective științifice din secolul XX asupra puterii − concept preluat apoi de sociologie, pe lângă științele politice −, Le Goff subliniază o diferență esențială între aceasta din urmă și politică: în timp ce "puterea sugerează noțiunea de centru și de profunzime" (445), politica trimite la "suprafață" și la superficial (probabil, la exercițiul politic și la ideologie, declasate în general de autor în cadrul instrumentarului teoretic pe care îl folosește). În descendența lui Marc Bloch, a lui Ernst H. Kantorowicz - amintesc și suportul
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Cum limbajul este cel care preia în principal sarcina "traducerii" reprezentării și face inteligibilă proiecția imaginativă, cum el este substanța în care se formează interpretarea, am proiectat sistemul imaginarului (dacă îl asimilăm cu o rețea deschisă, în plan și în profunzime) în paralel cu sistemul gramatical al limbii. Căutăm să ordonăm noțiunile pe care le descoperim funcționale pentru și în cadrul structurilor imaginative, astfel încât să le putem citi și înțelege ierarhia, relațiile de determinare, "legile" și profilul. Ele sunt relevate fie de
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
XVI înregistrează triumful definitiv al imaginii, consacrat prin Conciliul din Trento. Rezistența iconodulă se va opune ascezei reformaților cu un program agresiv și mai puțin nuanțat, provocând excesele artei și ale spiritualității baroce. Numit fie epoca "banchetului îngerilor", fie jocul "profunzimii aparențelor", barocul este înainte de toate o explozie inegalabilă a imaginarului, într-o aventură a imaginii care, de multe ori, chiar în spațiul sacru, șochează prin sfidarea tuturor canoanelor, chiar și a celor consacrate în renaștere. Accesul la profunzimea sensului religios
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fie jocul "profunzimii aparențelor", barocul este înainte de toate o explozie inegalabilă a imaginarului, într-o aventură a imaginii care, de multe ori, chiar în spațiul sacru, șochează prin sfidarea tuturor canoanelor, chiar și a celor consacrate în renaștere. Accesul la profunzimea sensului religios se face tocmai prin jocul periculos și înșelător al aparențelor. Opus imaginarului protestant, Contra-Reforma amplifică retoric efectele, distorsionând rolul figurativului religios și pe cel al cultului sfinților. Arhitectura epocii, sub semnul celebrei mezzaluna barroca din Italia și din
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pentru modelul pe care mi-l oferă constant în parcursul profesional. Pentru legătura dintre perioada preuniversitară și prezent, îi sunt foarte recunoscătoare doamnei profesoare Petruța Pașcanu, pentru influența extrem de mare pe care a avut-o în evoluția mea, pentru subtilitate, profunzime și valoare. Le mulțumesc prietenilor mei de la Institutul de Lingvistică pentru entuziasmul științific constant și pentru generozitatea de a împărți cu mine lucrurile bune care li se întâmplă și, deseori, mult mai mult de-atât. Le mulțumesc, de asemenea, vechilor
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
și Kierkegaard face saltul. El se întoarce către chipul cel mai aspru al acelui creștinism care-i înspăimântase atât de mult copilăria. Și pentru el antinomia și paradoxul devin criterii ale religiei. Astfel, tocmai ceea ce răpise vieții acesteia sensul și profunzimea o învestește acum cu adevăr și claritate. Creștinismul este scandalul, iar Kierkegaard ne pretinde fără înconjur cel de al treilea sacrificiu cerut de Ignațiu de Loyola, acela de care Dumnezeu se bucură cel mai mult: "sacrificiul intelectului". Acest efect al
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
chiar legitim, dar nu interesează întru nimic raționamentul pe care-l dezvoltăm aici. Scopul său este de a lumina acel demers al spiritului care, pornind de la o filosofie a nonsemnificației lumii, sfârșește prin a-i găsi un sens și o profunzime. Cel mai patetic din aceste demersuri este de esență religioasă; el se ilustrează prin tema iraționalului. Dar cel mai paradoxal și mai semnificativ este acela care atribuie rațiunile sale unei lumi pe care și-o imagina la început fără nici un
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
trezi o lume somnolentă și de a o învia pentru spirit. Dar, dacă vrem să extindem și să fundamentăm rațional această noțiune de adevăr, dacă pretindem să descoperim astfel "esența" fiecărui obiect al cunoașterii, înseamnă să restituim experienței întreaga ei profunzime. Pentru un spirit absurd, lucrul e de neînțeles. Or, în atitudinea intențională se vădește tocmai această pendulare între modestie și certitudine și sclipirile schimbătoare ale gândirii fenomenologice vor ilustra cum nu se poate mai bine raționamentul absurd. Căci Husserl vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
În această lume ideală fără ierarhie, armata formală este alcătuită numai din generali. Fără îndoială, transcendența a fost eliminată. Dar, printr-o cotitură bruscă de gândire, se reintroduce în lume un fel de imanență fragmentară care restituie universului întreaga sa profunzime. Să mă tem oare că am dus prea departe o temă manevrată cu mai multă prudență de către creatorii săi? Mă mulțumesc să citez aceste afirmații ale lui Husserl, aparent paradoxale, dar riguros logice, dacă admitem cele arătate mai sus: "Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
valorilor devine inutilă. Să fim și mai simpliști încă. Să spunem că singurul obstacol, singurul eșec constă în moartea prematură. Universul sugerat aici nu trăiește decât prin opoziție cu această constantă excepție pe care o reprezintă moartea. De aceea nici o profunzime, nici o emoție, nici o pasiune și nici un sacrificiu n-ar putea face ca în ochii omului absurd (chiar dacă el ar dori asta) o viață conștientă de patruzeci de ani și o luciditate manifestată timp de șaizeci de ani să fie deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Ceea ce îl înlănțuia era iluzia unei alte lumi. Soarta gândirii sale nu mai e să se abandoneze pe sine, ci să izbucnească în imagini. Ea se pune în joc în mituri, fără îndoială, dar în mituri ce nu au altă profunzime decât aceea a durerii omenești și care sunt inepuizabile ca și ea. Nu fabula divină ce înșală și orbește, ci chipul, gestul și drama pământească, în care se rezumă o înțelepciune dificilă și o pasiune fără viitor. MITUL LUI SISIF
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
sau reprezentare, natura sa transcedentă aduce noi interpretări în funcție de ideea de artă obținută prin diverse tehnici de analiză. În acest sens, Goethe 13 spune că arta are o altfel de natură, o caracteristică obținută prin intermediul teoriei stilului intuiției și a profunzimii lucrurilor. Dat fiind faptul că scopul general al artei este acela de a oferi și de a crea emoții, idealiștii secolului al XX-lea definesc arta ca o existență dependentă de conștiință, în timp ce ea există sub forma unei expresii. În
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Arta poate fi adevărată sau neadevărată, prin urmare "ea poate să se transforme în arbitrar și să nu nimerească astfel unitatea și totalitatea formei, atinsă deja în natură"26. Eroarea artistică poate fi cauzată și de artist din lipsa de profunzime în procesul de creație, din idealism sau din temeiuri etice. Arta ca formă ludică se impune ca joc ascuns al adevărului, unde minciuna devine o nouă cale de exprimare a adevărului. Însă, orice formă de eroare în cadrul artei vine din
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Pictura se prezintă ca o realitate diferită și construită în mod ideal, aflându-se în permanență într-un raport de independență cu obiect real copiat. Anumite caracteristici ale picturii sunt definite prin intermediul relației în care se află cu obiectul real. Profunzimea și ideea picturii, însă, nu aparțin obiectului real, ci viziunii în perspectivă. "Profunzimea [...] nu poate fi nici extrasă și nici pusă în această perspectivă de conștiință. Anunță o anumită legătură indisolubilă între lucruri (obiecte) și subiect prin care suntem plasați
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
-se în permanență într-un raport de independență cu obiect real copiat. Anumite caracteristici ale picturii sunt definite prin intermediul relației în care se află cu obiectul real. Profunzimea și ideea picturii, însă, nu aparțin obiectului real, ci viziunii în perspectivă. "Profunzimea [...] nu poate fi nici extrasă și nici pusă în această perspectivă de conștiință. Anunță o anumită legătură indisolubilă între lucruri (obiecte) și subiect prin care suntem plasați în fața lor"4. Profunzimea face posibilă viziunea și nu definește obiectul real. Idealitatea
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
însă, nu aparțin obiectului real, ci viziunii în perspectivă. "Profunzimea [...] nu poate fi nici extrasă și nici pusă în această perspectivă de conștiință. Anunță o anumită legătură indisolubilă între lucruri (obiecte) și subiect prin care suntem plasați în fața lor"4. Profunzimea face posibilă viziunea și nu definește obiectul real. Idealitatea picturii nu este una statică deoarece este definită de anumiți tropi și principii ontologie, prin urmare este angajată într-o acțiune de reprezentare. Unitatea și identitatea picturii constau în determinarea și
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
caracterul său estetic, diferit de cel al picturii. Asemănarea poate fi atât științifică, cât și observațională. În acest sens, prin noțiunea de clarobscur se desemnează un procedeu grafic și pictural cu ajutorul căruia se obține o redare a volumelor, perspectivei și profunzimei unei imagini, fie prin redare gradată și clară a umbrelor și a luminii, fie prin folosirea contrastelor puternice între lumină și întuneric. Înțelegerea funcționării reprezentării prin procedeele chimice duce la identificarea obiectului de reprezentat cu obiectul real. Totodată, procesul de
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
lor, atunci dau șanse copiilor să-și dezvolte simțul responsabilității. A fi o familie presupune să te implici și vei fi surprins cât sens și câtă împlinire veți găsi în fiecare zi. Copiii probabil nu ne vor mulțumi, dar în profunzime se vor simți bine, se vor simți în siguranță, vor primi o sursă de sprijin, de afecțiune, de ajutor în rezolvarea problemelor și un loc în care domnește bună dispoziție. Ca părinți dorim ca pruncii noștri să fie niște copii
ARTA DE A FI PĂRINTE by Rita Burduja () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93087]
-
elevele, în totalitatea lor, au declarat că handbalul este un lucru benefic pe care l-au făcut. Unele au practicat acest sport pentru sănătate, altele pentru distracție, altele pentru plăcerea competiției, dar au fost și răspunsuri de o mai mare profunzime cum ar fi: m-a ajutat să mă cunosc și să mă accept așa cum sunt, încredere în forțele proprii. Într-adevăr, prin practicarea handbalului, copiii și-au descoperit anumite limite fizice și psihice la care pot face față. Consider că
TEHNICA ŞI TACTICA JOCULUI DE BASCHET by Cătălin Ciocan () [Corola-publishinghouse/Science/91611_a_92805]
-
vrednicia plugarilor bănățeni coborâți de pe Columna lui Traian. Acaparat de proză odată cu „povestirile cu tâlc” din Aria lui Botgros (1948), scriitorul a livrat în cursul „obsedantului deceniu” și al celui următor o producție inegală calitativ, alterată, parte superficial, parte în profunzime, de spiritul „comenzii sociale” specific timpului. Caracterul tezist, ostentativ angajat politic, facil propagandistic e afișat uneori chiar în titluri. Câteva narațiuni însă acoperă teza prin reprezentări obiective. În Salamandra (1949), pe fundalul descripției unui mediu de existență subomenească, acela al
VINTILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290580_a_291909]
-
de-al doilea -, V. scrie un roman al eului ce trimite la scrierile lui M. Blecher și în care se regăsește ceva din strania atmosferă mateină. Anunțând într-un fel rafinamentul poeziei expresive a târgoviștenilor, dar - s-a spus - și profunzimea poemului filosofic existențialist al lui Mircea Ivănescu sau aspectul controlat al proiecțiilor oniricilor din anii ’70, cartea, livrescă fără a pastișa, sugerează, aidoma lucrărilor contemporane ale lui Pavel Chihaia, Mihail Villara sau Dinu Pillat, cum ar fi putut arăta literatura
VONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290641_a_291970]
-
și în alte proze ale lui V., personajele din nuvele, singuratice și predispuse la visare, caută să-și recupereze trecutul cotidian în lumea iluzorie a bâlciului sau a circului. Autorul scrie mereu despre ceea ce se află dincolo de aparențele obișnuite, în profunzimea tăinuită a ființei și a lumii. SCRIERI: Versuri, București, 1936; Ferestrele zidite, București, 1993; ed. (Les Fenêtres murées), tr. Alain Paruit, Paris, 1995; Alexandru Vona, Ovidiu Constantinescu, Ferestre întredeschise, dosar îngrijit de Marta Petreu și Ion Vartic, Cluj-Napoca, 1997; Misterioasa
VONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290641_a_291970]