7,270 matches
-
printr-un proces de pronominalizare, un substantiv exprimat anterior: „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe-al meu știe.” (M. Eminescu, I, p. 200) Ca și pronumele posesiv, pronumele personal este marcat semantic de raportarea la protagoniști; el exprimă un raport de identitate între obiectul comunicării și protagoniștii actului lingvistic. Distincția semantică dintre pronumele personale și pronumele posesive s-ar situa în opoziția identitate neutră - identitate + posesiune: pronumele personale doar identifică obiectul cu unul din protagoniștii comunicării
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe-al meu știe.” (M. Eminescu, I, p. 200) Ca și pronumele posesiv, pronumele personal este marcat semantic de raportarea la protagoniști; el exprimă un raport de identitate între obiectul comunicării și protagoniștii actului lingvistic. Distincția semantică dintre pronumele personale și pronumele posesive s-ar situa în opoziția identitate neutră - identitate + posesiune: pronumele personale doar identifică obiectul cu unul din protagoniștii comunicării: eu = obiect = vorbitor; pronumele posesive introduc în același timp obiectul într-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la protagoniști; el exprimă un raport de identitate între obiectul comunicării și protagoniștii actului lingvistic. Distincția semantică dintre pronumele personale și pronumele posesive s-ar situa în opoziția identitate neutră - identitate + posesiune: pronumele personale doar identifică obiectul cu unul din protagoniștii comunicării: eu = obiect = vorbitor; pronumele posesive introduc în același timp obiectul într-un raport de posesie (apartenență etc.) cu protagoniștii: caietul meu = caietul care aparține, care este posedat de locutor (eu). De vreme ce și genitivul exprimă sensul de posesiune, s-ar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și pronumele posesive s-ar situa în opoziția identitate neutră - identitate + posesiune: pronumele personale doar identifică obiectul cu unul din protagoniștii comunicării: eu = obiect = vorbitor; pronumele posesive introduc în același timp obiectul într-un raport de posesie (apartenență etc.) cu protagoniștii: caietul meu = caietul care aparține, care este posedat de locutor (eu). De vreme ce și genitivul exprimă sensul de posesiune, s-ar putea accepta ideea lui B.B.Berceanu că meu din sintagme precum caietul meu este genitivul pronumelui personal. Numai că se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
opoziției de număr: acesta - aceștia sau în interiorul opoziției de caz: acesta - acestuia, inclusiv în sintagme cu prepoziții: cu acesta (Ac.), datorită acestuia (D.), împotriva acestuia (G.). În sintagmă cu prepozițiile genitivului, meu, tău prezintă ca trăsătură semantică lexico-gramaticală - identitatea cu protagoniștii comunicării, din acest punct de vedere, general, al poziției în actul lingvistic - locutor sau interlocutor. Dacă ar aparține paradigmei pronumelui posesiv, termenii meu, tău ar trebui să-și păstreze sensul de posesie. Cum în aceste sintagme meu, mea etc. se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
politețe este dată de reflectarea atitudinii reverențioase a subiectului vorbitor, determinată de specificul relațiilor sociale cu interlocutorul sau cu „obiectul” comunicării marcat prin trăsătura + uman. Identitatea specifică a fiecărui pronume își are originea, ca și la pronumele personal (neutru), în protagoniștii și în obiectul comunicării. Pronumele de persoana a II-a este expresia lingvistică a interlocutorului considerat din perspectiva atitudinii de reverență a subiectului vorbitor; dumneata= ‘tu’ + ‘atitudine de politețe’. Pronumele de persoana a III-a este expresia lingvistică a obiectului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin unghere/S-a țesut păinjeniș.” (M. Eminescu, I, p. 105) PRONUMELE POSESIVTC "PRONUMELE POSESIV" Sub aspect semantic, pronumele posesiv înlocuiește substantive caracterizate printr-un raport de posesiune (apartenență, dependență) implicând doi termeni, posesorul și obiectul posedat, considerat din perspectiva protagoniștilor actului lingvistic. În versul lui G.Coșbuc „Ai mei pierduți sunt pașă, toți.” (Poezii, I, p. 180), pronumele posesiv ai mei substituie substantivul familia, caracterizat printr-un raport de apartenență în care este implicat locutorul: familia mea. Spre deosebire de pronumele personal
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Și-a pierdut averea.”), dar numai la genitiv, fiind conținutul semantic specific al acestui caz în flexiunea oricărei unități lexico-gramaticale: averea Irinucăi, averea lui, averea fiecăruia etc. Pronumele posesiv se înscrie între pronumele personale prin circumscrierea raportului de posesiune la protagoniștii comunicării. Raportul este explicit, când pronumele posesiv trimite numai spre posesor: cartea mea sau implicit, când pronumele cuprinde în planul său semantic și posesorul și obiectul posedat: a mea. La amândouă variantele pronumelui posesiv sensul de persoană rămâne o trăsătură
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
persoană: • un nivel general, al sintagmei pronumelui posesiv, reprezentat de persoana a III-a, constantă: „Ai noștri/Ai voștri au sosit ieri.” • un nivel specific, al pronumelui reprezentând posesorul, când sensul de persoană variază în funcție de raportul semantic dintre posesor și protagoniștii actului lingvistic. La acest al doilea nivel, pronumele posesiv prezintă aceiași termeni corelativi: Persoana I: (al) meu; se caracterizează prin identitatea locutor (eu) - posesor (meu) ® al meu Persoana a II-a: (al) tău; se caracterizează prin identitatea interlocutor (tu) - posesor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al vostru.” (M. Sadoveanu, p. 514) În afara acestui număr relativ restrâns de pronume posesive autonome, pronumele posesiv are natură sintactică și întrebuințare anaforică; rezultă din pronominalizarea unor substantive sau sintagme introduse într-un raport de posesiune în care sunt implicați protagoniștii actului lingvistic: „Și nații călătoare, împinse de a mea/Umplut-au sperioase pustiul pân’la poluri.” (M. Eminescu, I, p. 91), șnații călătoare ® nația mea ® a meaț, „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe-al meu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al meu știe.” (Ibidem, p. 220) ș(a) celui suflet ® sufletul meu ® al meuț Pronumele își poate avea originea într-un pronume adjectival reluat prin substituirea substantivului regent cu articolul posesiv, concomitent cu modificarea sensului de persoană, determinată de schimbarea protagonistului implicat în raportul de posesiune (apartenență etc.): „Las’ să leg a mea viață de a ta.” (Ibidem, p. 142) Pronumele posesive intră în orice tip de relații sintactice. În interiorul relației de interdependență, realizează funcția sintactică de subiect: Ai mei și-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
încă o dată.” (L. Blaga p. 128) PRONUMELE NEPERSONALETC "PRONUMELE NEPERSONALE" Pronumele nepersonale sunt pronume care nu cunosc persoana, nici ca trăsătură semantic-lexicală, nici ca trăsătură semantic-gramaticală. Între ele, unele pronume prezintă în planul lor semantic trăsături rezultând din raportarea la protagoniștii actului comunicării, pentru altele, însă, această raportare este nepertinentă. Din prima subclasă fac parte pronumele demonstrative, din cea de a doua, pronumele nehotărâte, negative, interogative, relative, de cuantificare și ordinale. PRONUMELE DEMONSTRATIVTC "PRONUMELE DEMONSTRATIV" Pronumele demonstrativ este un pronume nepersona
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fac parte pronumele demonstrative, din cea de a doua, pronumele nehotărâte, negative, interogative, relative, de cuantificare și ordinale. PRONUMELE DEMONSTRATIVTC "PRONUMELE DEMONSTRATIV" Pronumele demonstrativ este un pronume nepersona,l dar conținutul său semantic specific este orientat de raportarea spațială la protagoniștii actului lingvistic sau de raportarea la temporalitatea actului de comunicare. Această trăsătură semantică se înscrie în corelația apropiere-depărtare. Pronumele demonstrativ poate funcționa indicial, prin absolutizarea trăsăturilor semantice de apropiere sau depărtare, când „obiectul” situat între cei doi poli, apropiere-depărtare, rămâne
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acesta mă așez eu.” • atribut:„Strângând cu multă amiciție (...) mâna acestuia, gândi că are multă cauză de-a se depărta.”( M. Eminescu, Proză literară, p. 83) ADJECTIVUL DEMONSTRATIVTC "ADJECTIVUL DEMONSTRATIV" Sub aspect semantic, adjectivul demonstrativ caracterizează „obiectele” extralingvistice din perspectiva protagoniștilor sau a temporalității actului lingvistic; indică apropierea sau depărtarea, identitatea sau diferențierea acestor obiecte, dar fără a substitui substantivele care le denumesc, ci subordonându-se lor:„Atâtea stele cad în noaptea asta.”(L. Blaga, p. 11) Adjectivul demonstrativ se deosebește
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
erau putrede și negre - p-ici, pe colo lipsea câte una.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 29) Sub aspect deictic, pronumele de cuantificare este mai aproape de clasa numelui; se circumscrie obiectelor comunicării. Unele pronume de cuantificare, însă, se pot circumscrie protagoniștilor comunicării. În versurile eminesciene „Căci amândoi vom fi cuminți,/ Vom fi voioși și teferi.” (M. Eminescu, I, p. 176), pronumele de cuantificare colectivă amândoi este un pronume inclusiv, expresie a celor doi protagoniști ai actului comunicării (locutorul-interlocutorul: Cătălin, Cătălina). MORFOLOGIA
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronume de cuantificare, însă, se pot circumscrie protagoniștilor comunicării. În versurile eminesciene „Căci amândoi vom fi cuminți,/ Vom fi voioși și teferi.” (M. Eminescu, I, p. 176), pronumele de cuantificare colectivă amândoi este un pronume inclusiv, expresie a celor doi protagoniști ai actului comunicării (locutorul-interlocutorul: Cătălin, Cătălina). MORFOLOGIA PRONUMELOR DE CUANTIFICARETC "MORFOLOGIA PRONUMELOR DE CUANTIFICARE" Sub aspect structural, pronumele de cuantificare sunt: • simple: unu, doi, mulți, toți etc. • compuse: douăzeci și unu, tustrei, câteșitrei, câțiva, câte cinci, câte șase etc. Flexiunea pronumelor de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mintea cărui muritor treceau aceste idei?” (Ibidem, p. 26) PRONUMELE NEHOTĂRÎT (NEDEFINIT)TC "PRONUMELE NEHOT|R~T (NEDEFINIT)" Pronumele nehotărât este un pronume în mod absolut nepersonal, în sensul că, în planul lui semantic, nu este implicată nici o referire la protagoniștii activi ai comunicării lingvistice. Este expresia lingvistică a „obiectului” pasiv (sau absent) al comunicării fără o identitate precisă sau precizată. Este o clasă de pronume foarte eterogenă, și semantic, și structural, și funcțional. La un prim nivel semantic, pronumele nehotărâte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexical concret al verbului; verbul impune/generează structuri sintagmatice în măsură să dezvolte componente semantice - expresie sintactică a acestor limite: a vedea Ț cineva Ț cineva + a vedea + ceva ceva • înscrierea între coordonatele principale ale procesului de comunicare: timpul și protagoniștii (reprezentând originea și destinația actelor lingvistice). Coordonatele temporale ale actului lingvistic se exprimă prin conținutul lexical, concret sau relațional (variabil), al unor substantive (duminică, primăvară, noapte etc.) și adverbe (azi, ieri, a doua zi etc.) sau prin conținutul gramatical, abstract
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în structura și funcționarea limbilor indoeuropene, o categorie verbală prin excelență. Lingvistica (și limba) germană reflectă acest raport strâns, definitoriu pentru identitatea specifică a verbului, și prin termenul care denumește această parte de vorbire: Zeitwort (’cuvânt temporal’). Expresia lingvistică a protagoniștilor (locutorul: originea și interlocutorul: destinația mesajului) este reprezentată de conținutul, lexical și gramatical deopotrivă, concret al pronumelui personal (eu, tu) și de conținutul gramatical, abstract, al categoriei gramaticale persoană. Categoria gramaticală a persoanei, prezentă și la pronume, dar ca sens
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu un alt subiect, exterior predicatului), iar pronumele în dativ, mi, ca un complement indirect. Fără îndoială că interpretarea ca subiect a substantivului foame este doar demonstrativă, pentru că, de fapt, situația lui sintactică este diferită de a altor substantive-subiect, agent, protagonist (activ sau pasiv) al acțiunii verbale. De aceea, substantivul nu primește articol. Diferită este însăși situația verbului care nu se constituie singur în predicat al unei propoziții ci doar prin intermediul întregii expresii. Verbul este, în asemenea construcții, un tip particular
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin trăsătura semantică + uman: a cânta, a merge, a studia, a se îndoi, a vorbi etc.; numai ființa umană se poate situa, sub aspect gramatical, și la persoanele I și a II-a, expresie (în interiorul categoriei gramaticale a persoanei) a protagoniștilor actului de comunicare. Verbele unipersonale se realizează, în comunicarea curentă, numai prin persoana a III-a, întrucât planul lor semantic este incompatibil cu intrarea în relație sintactică de interdependență cu un nume (pronume) caracterizat semantic prin trăsătura + uman: Dunărea izvorăște
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fiziologice”, sunt în permanență însoțite de un pronume personal în dativ. Incapabile să realizeze opoziția de persoană la nivelul structurii lor morfologice, dar având nevoie, dacă nu chiar de manifestarea acestei opoziții, de realizarea referirii la persoană - ca expresie a protagoniștilor comunicării lingvistice -, verbele din sintagmă impun dezvoltarea unei relații sintactice care să însoțească „relația” subiect-predicat dintre verbul a fi și termenul nominal, inclusă în structura însăși a expresiei: mi-e dor/ți-e dor, mi-e frică, mi-e teamă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
luni, e zăpușeală etc. mi-e rușine, mi-e teamă, mi-e bine, mi-e rău etc. • locuțiunile verbale antonime a-i părea bine, a-i părea rău, care nu admit relația cu un nominativ, dar care implică orientarea spre protagoniștii actului lingvistic: îmi pare bine/rău, îți pare bine/rău etc. • verbe pronominale (cu pronume în dativ) întrebuințate impersonal: a (nu)-i arde, a (nu)-i păsa etc. • alte expresii, cu conținut modal: e nevoie, e păcat etc. - impersonale relative
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
III-a, sau o propoziție-subiect: a se cuveni, a se întâmpla, a-i plăcea, a-l durea etc. Posibilitățile de selectare sunt foarte reduse, limitate, în general, de semantica verbului. Subiectul, pe de altă parte, nu este, de fapt, un protagonist activ, ci doar o limită a acțiunii verbale, a stării exprimate de verb. Este o specie de subiect-obiect: Se întâmplă multe etc. Subiectul nu poate fi realizat prin pronume personal ci numai prin pronume demonstrativ sau nehotărât: Mi se cuvine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânt-ă/să cânt-e. PERSOANA ȘI NUMĂRULTC "PERSOANA {I NUM|RUL" Categoriile gramaticale de persoană și număr introduc în planul semantic al verbului, trecut din sistemul lexical al limbii în structura sintactică a textului, o altă componentă cu originea în raportarea protagoniștilor acțiunii verbale la protagoniștii actului lingvistic. Descrise în gramatica tradițională ca două categorii autonome, persoana și numărul sunt, în limba română - ca și în celelate limbi flexionare - solidare; sensurile de ‘persoană’ și ‘număr’ sunt „amalgamate”, fiecare dintre protagoniștii actului lingvistic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]