8,125 matches
-
idee. Închise ochii, Își lipi tălpile, Își Împreună mâinile pe piept. Încet, cu hotărâre, Începu să numere, Într-o stare de concentrare totală. După ce șaisprezecele magic fu pronunțat, deschise ochii, se Înfipse ferm pe picioare. Vaporașul turistic dispăruse, cheiul era pustiu. Timpul era la fel de plăcut. În fața clădirii În care locuia Annick se strânsese o mică mulțime, doi polițiști Încercau s-o stăpânească. Bruno se apropie. Trupul fetei era zdrobit de pavaj, dislocat Într-un mod straniu. Brațele frânte formau un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pantă lină pe coasta muntelui, În direcția Italiei. După un deal Înalt, ajunseră la o vale foarte largă, cu coaste Împădurite; frontiera era la cel mult zece de kilometri. Spre est, se zăreau câteva culmi acoperite cu zăpadă. Peisajul, complet pustiu, lăsa o impresie de spațiu și pace. Doctorul a trecut din nou, explică Hipiotul-Negru. Nu e transportabilă și, oricum, nu mai e nimic de făcut. Legea naturii..., zise el cu gravitate. — Ian auzi! ironiză Bruno. L-ai auzit pe măscăriciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de curente de conștiință, existența lui avea totuși anumite trăsături individuale. Există ființe, există gânduri. Gândurile nu ocupă spațiu. Ființele ocupă o porțiune de spațiu; le vedem. Imaginea lor se formează pe cristalin, traversează coroida, impresionează retina. Singur În casa pustie, Michel asistă la o modestă defilare de amintiri. O singură certitudine, de-a lungul serii, Îi umplea mintea puțin câte puțin: curând va putea să reînceapă lucrul. Pretutindeni pe suprafața planetei, umanitatea vlăguită, secătuită, Îndoindu-se de ea Însăși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
stejar de la intrare. E o casă destul de impozantă, din piatră de culoarea mierii, cu frontoane ascuțite și două Porsche pe alee. Ridic o mână și trag de mâner. Nu se aude nimic. Rămân acolo câteva clipe, dar întreaga casă pare pustie. Tocmai vreau să renunț și îmi croiesc drum cu greu pe alee, când, brusc, ușa se deschide larg. În fața mea se află o femeie cu păr blond lăcuit până la umeri și cercei lungi, care i se bălăngăne. E foarte fardată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mă aflu la etajul ăsta pentru a-i pune domnului Saville această sticlă de șampanie în birou, ca o surpriză. Haide. Nu mai e timp de pierdut. Deschid încet ușa, pășesc pe holul cu mochetă albastră și răsuflu ușurată. E pustiu. Tot etajul pare destul de mort. Probabil că s-au dus cu toții la petrecere. Undeva la câțiva metri de mine aud pe cineva vorbind la telefon - dar, în timp ce pornesc stresată către biroul lui Arnold, toate birourile pe lângă care trec sunt goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
continuă. Așa că eu lucrez pentru Harvard Help. Motto-ul nostru este: „Pentru că asta e menirea educației Ivy League.” Nu-i așa, Samantha ? — Taci, îi șoptesc. Servește și taci. În cele din urmă, invitatele sunt servite și ne retragem în bucătăria pustie. Foarte amuzant, zic, trântând tava cu zgomot. Măi, măi, ce spiritual ești ! — Haide, măi, Samantha, ce Dumnezeu. Chiar te aștepți să iau toate astea serios ? Iisuse. Își scoate șorțul și-l aruncă pe masă. Să servești niște tipe cu creier de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Înainte de a merge la altă petrecere cu vedete. — A, da. Se luminează la față. Cool. Hai să mergem ! Ne ia cam un sfert de oră să ajungem cu autobuzul din Islington pînă În Clerkenwell. Lissy mă conduce pe un drum pustiu, din apropierea pieții Smithfield, plin de depozite și clădiri de birouri, vacante. După care dăm colțul, apoi Încă unul, pînă cînd ajungem Într-o mică alee. — Așa, spune Lissy, stînd sub un felinar stradal și consultînd o bucățică de hîrtie. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
vadă pe Jack la televizor, În afară de mine. Toată lumea În afară de mine. Las telefonul jos și mă duc să-mi iau o cafea de la automat, care adevărul e că face o café au lait extraordinar de bună. Mă Întorc și privesc biroul pustiu, după care mă duc și torn niște suc de portocale la olandezul zburător al lui Artemis. Și, ca să știu o treabă, și puțin toner de la imprimantă. După care simt că am fost puțin cam rea. La urma urmei, ce vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mă uit la nimeni, mă ridic și ies cu pași mari din sală. Pornesc pe coridor, incapabilă să mă gîndesc la altceva decît la un singur lucru. Să-mi iau geanta și să plec. Acum. Intru În departamentul de marketing pustiu, În care telefoanele sună Într-o veselie. Obiceiul Îmi e prea Înrădăcinat ca să le pot ignora. — Alo ? zic, ridicînd un telefon la Întîmplare. — Așa deci ! aud glasul furios al Jemimei. Împrumută pantofi de firmă de la colega ei de apartament, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ce sînt. — Emma ! Jemima ridică ochii veselă. Excelent ! Tocmai mă uitam după tine. Uite, el e Mick, și vrea să-ți pună niște Întrebări. Ne-am gîndit să mergem În cămăruța aia de acolo. Pornește spre un birou mic și pustiu, aflat la ieșirea din foaier. — Nu ! spun, apucînd-o de braț. Jemima, trebuie să pleci. Acum. Pleacă ! — Ba nu plec nicăieri ! Jemima Își trage enervată brațul și dă ochii peste cap În direcția lui Mick, care tocmai Închide ușa biroului În urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
șocată. — Și că uneori Îmi torn Pepsi În cutia de Panther... — Nu pot să cred ! pufnesc Într-un rîs nebun. — E adevărat. Ți-am spus că nu-i prea frumos ce am de spus. Pornim agale, Împreună, plimbîndu-ne În jurul curții pustii, cufundate În Întuneric. Singurele zgomote care se aud sînt pîrÎitul pietrișului sub pașii noștri, adierea vîntului și vocea seacă a lui Jack, vorbind. Și spunîndu-mi totul. DOUĂZECI ȘI ȘAPTE E incredibil cît m-am putut schimba În doar cîteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
sine, dar dureroasa conștiință a mutilării e permanentă. Oricum, ne‑am ridicat de la festin după miezul nopții. Pe drum am dat peste o strălucitoare etalare de orhidee. Ne‑am lăsat atrași de luminile și culorile florăriei și am traversat strada pustie. În vitrina florăriei era o deschizătură verticală - mărginită de două fâșii subțiri de alamă - pentru ca miresmele florilor să se reverse peste monoxidul de carbon din Place de la Madeleine. O nouă seducție franceză. Curvele se adunau În fața marii catedrale, În locul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ființei vii și a necesităților ei. Revistele lucioase și alunecoase din New York imitau acest lucru, dar nu o făceau cum trebuieă Da, și apoi era viața de stradă din Franța. - Cartierele rezidențiale americane sunt În proporție de nouăzeci la sută pustii, goale de oameni. Aici, omenirea trepidează Încă, spunea Ravelstein. Ravelstein, păcătosul, gusta pățaniile sexuale. Se desfăta cu tot ce era louche, dubios și echivoc. Pentru un anumit gen de conduită, sau mai curând de lipsă de conduită, Parisul era Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
un gest de extaz, vrea să se ridice, să plece, dar renunță și rămâne să asculte; BRUNO ascultă iluminat; bucata muzicală trebuie astfel aleasă încât să provoace iluminare; pe sunetele muzicii din groapă se aprind luminile în sală; scena e pustie, personajele au fost înghițite de sală.) ACTUL II Începutul actului doi reface atmosfera inițială; BRUNO și GRUBI stau pe marginea gropii și lucrează ceva în groapă; sunt încordați și atenți; au însă pe chip, spre deosebire de primul act, o lumină triumfătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ia stai și tu! Ia vedeți-vă de treabă! Întâi ascultați ce s-a-ntâmplat în actu-ntâi și dup-aia plecați unde vreți! E-te-te! O lume întreagă are răbdare s-asculte și voi nu... Da’ ce! Vorbim în pustii? BRUNO (S-a ridicat și el, amenințător.): Sigur! Ascultați până la capăt! Ce, vi s-a făcut de plimbare? Asta e piesa, asta facem. MAJORDOMUL (Și el alături de ceilalți în a-i opri pe fugari.) Așa! Așa! Stați frumos! Noi cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mai adânc... în miezul unor lucruri... Oricum, important e că Bruno a înțeles... a ales această cale... Că s-a făcut... ceea ce s-a făcut... înțelegeți? Să poți să fii casier, într-o gară ca a noastră, într-o gară pustie... nu e puțin lucru... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și Grubi? Grubi ce e? ȘEFUL GĂRII: Grubi e hamal. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Aha! Gara n-avea hamal. ȘEFUL GĂRII (Înfierbântat.): Exact! Exact! Duceam o mare lipsă de hamali... Nu se mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
da, nebun... Spunându-mi că numai nebunii sunt cei care... Încearcă să obțină... așa ceva, că numai nebunii aspiră... la așa ceva... la acest lucru... atât de frumos... atât de înălțător... Vedeți, de aceea, mai târziu, m-am ascuns în această gară pustie... rușinat și dezgustat, am fugit aici, departe de hohot... (Frământat.) Ah, dacă aș fi fost călător prin ploaie! Dacă aș fi fost măcar o zi... măcar pentru o zi... călător prin ploaie! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Timid.): Și totuși... n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ca toți ceilalți. Ai să te amăgești câteva zile și ai să crezi că ai reușit. Și într-o bună zi ai să-ți dai seama că ploaia nu-ți spune nimic și ai să te ascunzi într-o gară pustie. IOANA: Ba nu, ba nu. Am să merg cu tine. Am să merg cu tine pentru că te iubesc foarte mult și am să merg cu tine, da. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce spui tu? Ce spui? IOANA: Da, te așteptam de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ia un viraj abrupt pe lângă fotoliu, dărâmând aproape lămâiul din hârdău, trage ușa din țâțâni și iese pe coridor unde, așezat alb pe măsuța lui cu milieu vernil, telefonul încă mai sună. Câtă lume nu atârnă astfel, pe toată întinderea pustie, de câte un firav alo! Câte nu sunt legate prin asemenea fire, văzute sau nevăzute, îngropate sub pământ și pe sub oceane, răsucite prin văzduh sau zdrăngănind prin ionosferă unde dau ture uriașele ceaune gata să amplifice șoapta cea mai perfidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
plin pe zidul de sud-vest al incintei și mitropolia părea o cetate străveche, ieșită din imaginația poetului. Pascal se simțea ca sărmanul Dionis pe cale să dea nas în nas cu avatarul faraonului Tla. Pașii îl purtau ca vrăjit prin curtea pustie, pe lângă zidul gol al lumilor apuse. Dintr-o dată huhurezul zbură dintr-o crăpătură a zidului. Zbura molcom, purtat de aripi cafenii. Hu hu! Hu hu! Fără temere, se așeză pe o piatră. În sfârșit veni și ziua când aripatele vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Nelu zis Biștar cu gașca lui Bureață din Pipera? Nu mă interesează, mortăciune. Dar nu moartea e rea, ne-moartea e de groază! Îmi reproșează că vânez noaptea ca spărgătorii, că văd prea bine, că-mi fac cuib prin locuri pustii, că am ghiare, că trăiesc prea mult, că iubesc singurătatea, că aduc nenorociri, eu! În fiecare primăvară, nu scot și eu puișori ca toată lumea? Și în loc ca oamenii să se bucure când mă așez în ogradă la ei și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
modelat și inimii ce le-a nutrit: Iar pe soclu apar aceste vorbe: „Numele meu e Ozymandias, rege al regilor, Priviți lucrările mele, voi puternicilor, și desperați!” Nimic n-a mai rămas pe lângă. În jurul decăderii Acelei epave colosale, nemărginite și pustii Nisipurile singuratice și netede se-ntind până departe. Traducerea nu e literară, dar e exactă. Vă rog să vă închipuiți cele două picioare imense de granit, niște coloane ca la Karnak, apoi chipul îngrozitor, prăvălit în nisip, apoi vorbele gravate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
una, două, trei, cinci stații de călători buimaci, înghețați tun, învălmășiți prin fum, cel negru de ulei și motorină, cel alb de apă, din pieptul autobuzului și al lor. Cei din stația Emisferei îl zăresc de departe: strada e largă, pustie, dreaptă, dar farurile rotunde par că se apropie cu mare greutate, de parcă fiecare atom s-ar împotrivi. Și de ce să nu se împotrivească? Cine are chef să fie aici? În această dimineață crâncenă cu treizeci de grade sub zero, cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
îi pot spune lucruri oribile. O să-ți spun ceva absolut îngrozitor. Locul unde ne cinsteam și discutam era o cazemată mică de beton lângă căminul unde dormeam amândoi. Fusese construită foarte recent pentru apărarea Berlinului, fusese construită de prizonieri. Era pustie, fără arme, fără soldați. Rușii nu erau încă așa de aproape. Heinz și cu mine stăteam acolo cu o sticlă și o lumânare între noi și Heinz s-a apucat să-mi spună lucrul acela oribil. Era beat. — Howard, începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Bine. Atunci New York-ul, m-am hotărât eu. — Haide să-ți faci poza pentru pașaport. Peste cel mult trei ore o să te afli într-un avion, în afara granițelor acestei țări, mă asigură el. Am traversat împreună locul pentru paradă, acum pustiu, cu vârtejuri de praf ridicându-se ici și colo la suflarea vântului. Mi-am imaginat așa într-o doară că vârtejurile de praf sunt spiriduși, fantome ale foștilor cadeți ai școlii căzuți în război și întorși acum la locul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]