6,018 matches
-
adâncă aduc consolare și speranță multora dintre cei ce sunt îndurerați în aceste vremuri dificile și corupte. „Există aici o atmosferă spirituală cum n-am mai întâlnit nicăieri în India“, i-a spus domnișoara Jyotsna, o funcționară de la oficiul poștal, reporterului. Ea însăși a devenit o vizitatoare regulată a acestui ermit, pe care discipolii îl numesc cu afecțiune „Baba al maimuțelor“ sau „Baba din copac“, datorită afecțiunii sale pentru animale și simplității locuinței sale. Deși îi primește pe toți cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
adjuncții și redactorii-șefi, acele persoane nu numai pregătite să adulmece de la distanță marile evenimente ale istoriei lumii, dar și antrenate În sensul de a le da o mai mare amploare ori de câte ori acest lucru e convenabil. În câteva minute zeci de reporteri se aflau În stradă luând la Întrebări pe fitecine care le apărea În cale, În timp ce În redacțiile În fierbere telefoanele se agitau și zbârnâiau cu aceeași frenezie iscoditoare. S-a sunat la spitale, la crucea roșie, la morgă, la pompele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
una din acele reviste de amenajări și decorațiuni, cum se cheamă? Căminul. E perfect pentru Căminul. El își trecu mâinile prin păr și luă o înghițitură din sticla de Budweiser. — Nu prea cred. — Nu, pe bune, cred că ar fi— — Reporteri și fotografi în casa mea? Niciodată. — Am înțeles, zise Leigh căreia îi veni în minte fotografia imensă cu apartamentul lui Russell pe care o văzuse în revista Elle Décor înainte să se cunoască. Era dintr-un articol despre cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
conversație pe care am avut-o cu un ziarist francez și care a fost publicată în Les Nouvelles Littéraires. Și cât am regretat apoi că am acceptat invitația la acel interviu! Căci, într-adevăr, ce-i puteam spune eu unui reporter care-și cunoaște publicul și cunoaște problemele generale și de actualitate - care, fiind cele mai puțin individuale, sunt totodată cele mai puțin universale și au cel mai mic grad de eternitate - cărora trebuie să le dai un răspuns, punctele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
călcâie să se uite la mine. Melissa a mijit ochii, cu maximă suspiciune. Îi văd pe soții Geiger schimbind priviri între ei. — Ea e Samantha, spune Trish, perplexă. Menajera. — Deci tu ești Samantha Sweeting, da ? Femeia își scoate carnetul de reporter. Pot să-ți pun câteva întrebări ? — Vreți să-i luați interviu menajerei ? spune Melissa, cu un râs sarcastic. Reporterița o ignoră. — Tu ești Samantha Sweeting, da ? insistă. — Păi... da, recunosc în cele din urmă, cu fața arzându-mi. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Geiger. Când mă aventurez să ies pe ușa de la intrare împreună cu Hilary și doi PR manageri, pe alee se află sute de persoane. Un șir de aparate de filmat se focalizează imediat asupra mea, în spatele lor e o mulțime de reporteri și fotografi, și locul e împânzit de asistenți de PR de la Carter Spink, care sunt cu ochii în patru și împart cafele de la un stand apărut ca din pământ. La poartă văd un grup de cunoscuți de la pub care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
putea decât s-o tulbure adânc pe Șirin. Simțeam că ar fi fost Înțelept să las timpul să-și săvârșească lucrarea tămăduitoare. Când ne-am apropiat de portul New York, târziu, În seara de 18 aprilie, ne aștepta o primire zgomotoasă: reporterii veniseră În Întâmpinarea noastră, la bordul bărcilor pe care le Închiriaseră, și, slujindu-se de megafoane, ne adresau În gura mare Întrebări la care unii pasageri se străduiau să răspundă, cu mâinile făcute pâlnie la gură. De Îndată ce Carpathia a acostat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
activitățile mele“, ne‑a spus ea. „Poate îmi voi închiria un birou.“ CHELTUITOAREA SECOLULUI Nesățioasa de 26 de ani, care stă la pretențiosul hotel Four Seasons, ne‑a mărturisit că habar nu are care este prețul pe noapte al camerei. Reporterul nostru a urmărit‑o spărgându‑se în figuri, cheltuind peste 100 de dolari numai pe felicitări, apoi dând iama prin magazine, cumpărând haine de lux și cadouri în valoare de peste 1000 de dolari, în doar câteva ore. ȘOC TOTAL Telespectatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cu un nod în gât. E atât de îngrozitor. Am stricat tot. Pur și simplu, n‑am știut... nu mi‑am dat seama... — Becky! îi aud vocea îndepărtată, familiară și liniștitoare. Scumpa mea! N‑ai de ce să‑ți pară rău! Reporterii ăia de doi lei trebuie să‑și ceară scuze și nu tu. Să inventeze așa porcării. Să pună în gura oamenilor cuvinte pe care nu le‑au spus niciodată. Ne‑a sunat biata Suzie, foarte supărată. I‑a dat fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
da’ nu știu încă la ce oră. — Păi, bine, atunci. Fii curajoasă. Fă o baie, pe urmă fă‑ți un ceai cu trei cuburile de zahăr. Și tata zice să bei și un coniac. Și, dacă te mai sună vreun reporter dintr‑ăla, spune‑i să se ducă în aia a mă‑sii. — V‑a sunat și pe voi vreun reporter? întreb alarmată. — Ne‑a dat târcoale un individ de dimineață, să ne întrebe nu știu ce, zice mama amuzată. Dar tata a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ceai cu trei cuburile de zahăr. Și tata zice să bei și un coniac. Și, dacă te mai sună vreun reporter dintr‑ăla, spune‑i să se ducă în aia a mă‑sii. — V‑a sunat și pe voi vreun reporter? întreb alarmată. — Ne‑a dat târcoale un individ de dimineață, să ne întrebe nu știu ce, zice mama amuzată. Dar tata a ieșit după el cu foarfecele de grădină. Nu îmi pot abține un chicotit firav. — Mai vorbim, mamă. Dar te sun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
o să mai apuce să fie francez pentru c-o să moară. Duminică, 13 mai. — Până atunci, mai e destul. Sună-mă pe 12, să-mi amintești. — Poți să pui un băiat de-ai tăi pe urmele lui? Punem și noi un reporter de investigații. S-ar putea să iasă un subiect de presă ca lumea. — O să mă ocup. Vezi cum prezinți lucrurile, să nu mă șifonezi. — Stai liniștit, doar mă cunoști. — Tocmai că te cunosc. Gérard râde ca de-o glumă bună
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
pătrat, a apărut un cubuleț cu latura de douăzeci de centimetri. Pe care statuia va trebui să stea, în echilibru, într-un picior. Lângă cei trei francezi este parcată o dubiță cu o antenă parabolică deasupra ei. Lângă dubiță, cunoscutul reporter frenetic Valentin Viorel Voicu, zis și Triplu Ve, transmite în direct pentru știrile de dimineață. A început fraza la ora 10.00 și acum, la 10.08, încă n-a terminat-o. Martinichezii - sau cum li s-o zice - îl
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
A început fraza la ora 10.00 și acum, la 10.08, încă n-a terminat-o. Martinichezii - sau cum li s-o zice - îl ignoră complet, fiind preocupați să mai detecteze un ultim strop pe fundul cutiilor de bere. Reporterul vorbește românește (perfect): — Dragi telespectatori, așa cum am transmis și ieri seară, când, din păcate, n-am putut să vă spun prea multe din cauza timpului infim alocat nouă, ne aflăm în orașul Angers, din centrul Franței, sau din nord-vestul Franței, după
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
vorba de indicatorul rutier Atenție, cad chinezi! Dar mai multe amănunte o să aflăm de la acești simpatici francezi. Se apropie cu microfonul de muncitori și-i întreabă, în engleză (fără greșeală): — La ce lucrați voi aici? Martinicanii îl privesc complet nedumeriți. Reporterul le repetă întrebarea prin semne. Un martinic îi răspunde (într-o franceză aproximativă): — Monument erou luptă Est. Serbia. Triplu Ve, care nu știe o boabă franceză - în afară de mersi și de expresia déjà vu, pe care o pronunță cu accent englezesc
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Mersi. După cum ați înțeles, aici se construiește un monument dedicat eroilor din Est care s-au transferat în Vest prin Serbia, în anii dictaturii comuniste. Să ne înclinăm cu respect în fața acelor înotători de excepție. Pe stradă se apropie de reporter un grup de manifestanți care se antrenează pentru marșul de a doua zi. Duc materiale propagandistice, cum ar fi portrete ale lui Lionel făcute după legitimația de la clubul pescarilor de crap sau pancarte pe care scrie: „Salvați-l pe Lionel
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
deschide televizorul. Pe ecran apare un generic îndoliat: „Oameni care l-au cunoscut pe Lionel“, pe muzica stenică a marșului funebru. Folosirea perfectului compus îi dă frisoane mai mari decât muzica. Emisiunea începe promițător, într-un azil de bătrâni, unde reporterul - experimentatul Lucien Racaille - a descoperit-o pe Florica Amântulesei, fostă femeie de serviciu la Casa de Copii numărul 4. Florica are 82 de ani, este complet senilă și molfăie o ciocolată cu alune dăruită de reporter. Lucien îi pune întrebările
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
azil de bătrâni, unde reporterul - experimentatul Lucien Racaille - a descoperit-o pe Florica Amântulesei, fostă femeie de serviciu la Casa de Copii numărul 4. Florica are 82 de ani, este complet senilă și molfăie o ciocolată cu alune dăruită de reporter. Lucien îi pune întrebările prin intermediul unei traducătoare recomandate de Centrul Cultural Francez de la București. Traducătoarea trebuie să repete fiecare întrebare de mai multe ori, prescurtând-o de fiecare dată, până o aude Florica. Din contră, fiecare răspuns este repetat de
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
România se orientează și bagă publicitate. Când îi revine vocea lui Triplu Ve, manifestanții sunt deja departe. În urma lor au rămas două borcane goale la picioarele statuii, în care s au strâns deja câteva monede aruncate de trecători miloși. Freneticul reporter se uită mai atent la statuie. Mutra imigrantului necunoscut i se pare cunoscută. Seamănă leit cu Sandu Mutălăul, mimul care făcea bani pe litoralul românesc reușind să stea nemișcat minute-n șir, ca o statuie. Cei mai mulți bani îi scotea pozând
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
în care Sandu nu scosese un cuvânt, nu clipise, nu respirase. Sau, cel puțin, nu se văzuse că respira. Se apropie de statuie și-i șoptește: — Sandule, tu ești? Hai, mă, că nu spun la nimeni. Statuia rămâne de bronz. Reporterului îi vine o idee. Se apleacă spre borcane. Are impresia că și statuia își apleacă ușor privirea. Triplu Ve se decide: ia cele două borcane cu bani și o rupe la fugă. Operatorul - după el. Sandu Mutălăul aruncă umbrela și
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
înverzit. Iar verdele o prinde groaznic. Mai ales acum, de când s-a smochinit. Părerea lui Gérard Nu știu de unde și până unde are autorul o părere atât de proastă despre oamenii de televiziune. Atât eu, cât și caraghiosul ăla de reporter român cu trei prenume am apărut ca niște corbi, avizi de cadavre. Nimic mai neadevărat. Publicul e avid de cadavre, noi doar i le servim pe tavă. El le consumă, noi doar adăugăm sosul, ca să le facem digerabile. Credeți că
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
I-am și cunoscut. Mulți cred că sinuciderea = act de curaj. Exceptînd cazul spionilor și al necesității dictate de codul onoarei, eu cred că-i lașitate... Într-un ziar central din toamna anului trecut, actorul și directorul Florin Călinescu răspunde reporterului la Întrebarea „de ce a eșuat un spectacol montat de dvs.?” : „E o piesă pentru oameni deștepți. Trebuie să fii puțin educat, să stăpînești niște mijloace teatrale...”. Just! Numai că trei rînduri mai jos, intervievatul declară :” Eu nu fac teatru pentru
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
Colecția INOROG 42 Mihai Toderică este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității "Al. I. Cuza" din Iași. Operator de sondaje și asistent social, autorul activează și în presa locală ca reporter. Pământean alambicat este volumul său de debut. Mihai Toderică, Pământean alambicat (c) 2010, Institutul European Iași INSTITUTUL EUROPEAN Iași, str. Grigore Ghica Vodă nr. 13, et.9, 707027, C.P. 161 euroedit@hotmail.com; www. euroinst.ro Descrierea CIP a Bibliotecii
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
îi făcea trei injecții din două fiole galbene și una roșie. Andromanda s-a întors în aceeași zi acasă. Au trimis-o cu personalul de 16.40. N-a spus niciodată cuiva dacă, într-adevăr, fusese la Elena Ceaușescu. Un reporter de la BBC, în 1992, reușise s-o contacteze. I-a luat chiar un interviu, în care Andromanda ar fi povestit ce se întâmplase în ziua aceea. Plătise englezul opt mii de lire pentru înregistrare, bani luați de Jambirică Brandaburlea, aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
că poate dă de vreun fir care să-l ajute să înțeleagă cum fusese chestia cu teroriștii aceia de la revoluție care se spunea că veniseră din Baltă. Jambirică l-a întrebat pe Goncea dacă e cazul să-l ducă pe reporterul curios și în Baltă: - De ce nu, a surâs generalul. Noi nu mai avem nimic de ascuns, știi foarte bine. Ce-a trebuit am ascuns demult. Acum trăim în adevăr și democrație. Pentru asta am făcut Revoluția de la Județeană, pentru libertate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]