5,533 matches
-
Veneția, Anvers, Paris, Haga, Amsterdam, Barcelona. Într-o serie de portrete ("Pârvan", "Eminescu", "Iorga", "Sofocle", "Dante"), se arată preocupat de transpunerea plastică a unor valori ale portretului fizic și moral al personalității respective. Când abordează compoziția monumentală, miza cade pe retorica gestului și, în egală măsură, pe masivitatea volumelor, pe concretizarea imperioasă a materialului figurativ ("Victorie", 1932; "Constantin Brâncoveanu", 1936; "Anghel Saligny", 1958, etc.). La 1 ianuarie 1927, a fost numit profesor suplinitor la catedra de sculptură a Școlii de Arte
Oscar Han () [Corola-website/Science/297690_a_299019]
-
tot ce este exterior individului. Postmodernismul, chiar dacă este diversificat și polimorfic, începe invariabil din chestiunea cunoașterii, care este deopotrivă larg diseminată în forma sa, dar nu este limitată în interpretare. Postmodernismul care și-a dezvoltat rapid un vocabular cu o retorică anti-iluministă, a argumentat ca raționalitatea nu a fost niciodată atât de sigură pe cât susțineau raționaliștii și că însăși cunoașterea era legată de loc, timp, poziție socială sau alți factori cu ajutorul cărora un individ își construiește punctele de vedere necesare cunoașterii
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
pe măsura acestei evoluții, Iorga și Cuza au început să fie judecați „jidoviți” de către cercurile cele mai naționaliste. Așa cum susținea cercetătorul George Voicu, discursul antisemit se întorcea acum împotriva lor. Mai târziu totuși, Iorga s-a mai întors ocazional la retorica antisemită europeană: în 1937-1938, a susținut că evreii determinau românii să plece din țară, și considera necesară „despăducherea” României prin colonizarea evreilor într-o țară proprie. Iorga oscila între sentimentele date de extremele: francofilie și francofobie. Istoricul a explicat în
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
Homer: "Iliada" și "Odiseea". Deși există diferite datări istorice, ele apăruseră deja pe la 800 î.e.n. sau puțin după. În perioada clasică au apărut multe dintre speciile literare occidentale: poezia lirică, oda, pastorala, elegia, epigrama; teatrul de comedie și tragedie; istoriografia, retorica, dialectica filosofică, și tratatul filosofic au apărut toate în această perioadă. Cei mai mari poeți lirici au fost Sappho și Pindar. Dintre sutele de tragedii scrise și jucate în perioada clasică, s-au păstrat doar nu număr restrâns de piese
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
în poemele sale. Un mare merit l-a avut în acest sens profesorul său, părintele Leonardo Garibaldi. Când în 1824 Collegio Romano a fost redat iezuiților, Gioacchino și fratele său Giuseppe au început aici studiile de științe umane și de retorică. Era încă nesigur asupra chemării sale, deși mama lui dorea ca el să îmbrățișeze starea clericală. Asemenea altor tineri romani din acea vreme care ținteau spre o carieră publică, el a studiat, pe lângă teologie, dreptul canonic civil. În 1832 obține
Papa Leon al XIII-lea () [Corola-website/Science/298244_a_299573]
-
decembrie 1546 în Knudstrup (astăzi în Suedia). La 20 de ani pierde într-un duel o parte a nasului, din care cauza tot restul vieții poartă o proteză nazala dintr-un aliaj de aur și argint. În 1560 începe studiul retoricii și filosofiei la Universitatea din Copenhaga. În 1562 se mută la Universitatea din Leipzig, unde studiază dreptul, iar din 1566 alchimia, medicina și astronomia. În timpul liber se ocupă cu observarea stelelor și fenomenelor cerești. În 1571 se întoarce în Danemarca
Tycho Brahe () [Corola-website/Science/298345_a_299674]
-
plural." (în aceeași notă, un alt contemporan al sfântului Damiani, anume Manegoldus din Lautenbach, care a fost unul dintre primii profesori de teologie creștină, respingea și el dialectica citându-l în sprijin pe Cicero, care alegea în cursurile lui de retorică drept exemplu de propoziție irecuzabilă afirmația "dacă a născut, înseamnă că s-a culcat cu un bărbat" - "si peperit, cum viro concubuit" ), fapt care contravenea dogmei creștine a nașterii lui Hristos din fecioară. Dihotomia între latina cultă, a clasicilor, și
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
mânăstirile sunt unul dintre puținele locuri protejate. Sistemul de drept din societatea modernă își are originea în dreptul civil și canonic din secolele al XII-lea și al XIII-lea. Gânditorii Renașterii s-au ocupat mai departe cu studiul gramaticii și retoricii medievale. În domeniul teologiei au continuat tradițiile filozofiei scolastice, iar interpretarea filosofiei platoniciene și aristoteliene și-a păstrat mai departe un rol decisiv. Școlile din Salerno (Italia) și Montpellier (Franța) reprezentau centre vestite pentru studiul medicinei. Curente înnoitoare în viața
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
fiind pentru calitatea de orator și pentru atitudinea neînduplecată în procesele împotriva foștilor guvernatori deferiți justiției pentru înșelăciune și corupție. Marele orator Cicero comenta: „Există cineva care are calitatea de a vorbi mai bună decât Cezar?“ Țintind către perfecțiune în retorică, Cezar a plecat în 75 î.Hr. pentru studii de filosofie și oratorie în Rodos, unde l-a avut dascăl pe celebrul Apollonius Molo. În drumul spre insulă, Cezar a fost răpit în Marea Mediterană de pirați cilicieni. Când aceștia au cerut
Iulius Cezar () [Corola-website/Science/298363_a_299692]
-
divus Iulius" (Iuliu divinul), iar Cezar August a devenit astfel "divi filius" ("fiul divinului"). "Vezi Opera literară a lui Iulius Cezar." Cezar era considerat unul dintre cei mai mari oratori și prozatori din Roma al epocii sale. Însuși Cicero elogia retorica și stilul lui Cezar. Printre cele mai cunoscute opere se numără discursul funerar pentru mătușa sa pe linie paternă, Iulia (văduva lui Marius), și "Anticato", un document menit să distrugă reputația lui Cato din Utica și să fie replică la
Iulius Cezar () [Corola-website/Science/298363_a_299692]
-
plasat pe locul 2 în primul tur al alegerilor prezidențiale. A fost învins în al doilea tur de Ion Iliescu. A fost discipolul scriitorului Eugen Barbu. Este cunoscut prin izbucnirile sale temperamentale cu caracter necivilizat, naționalist și xenofob, combinate cu retorica sa de politică dură și atacuri la persoană (atât în publicații, cât și în aparițiile sale pe scena publică). A urmat cursurile Colegiului Național „Sfântul Sava” din București, pe care le-a absolvit în 1967. În 1971 a obținut licența
Corneliu Vadim Tudor () [Corola-website/Science/297233_a_298562]
-
fie conducătorul — țarul aspirant al atâtor milioane de oameni?” Biograful Tompson îl descria astfel pe liderul sovietic: Putea fi fermecător sau vulgar, exuberant sau ursuz, era predispus la accese publice de furie (adesea premeditate) și la exces de hiperbole în retorica sa. Dar oricum ar fi fost și oricum ar fi părut, era mai uman decât predecesorul său sau chiar mai mult decât majoritatea omologilor să străini, și pentru mare parte din lume, aceasta era suficient pentru a face URSS mai
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
mai prețuit dintre acești "directori de conștiință" va fi stoicul Attalus. Arta cuvântului și talentul pedagogic ale lui Attalus vor fi recunoscute chiar și de severul conservator Seneca tatăl, care nu-i iubea pe filosofi și acorda atenție mai ales retoricii. Seneca-fiul se va atașa de gânditorii stoici care își îndreptau eforturile spre făurirea unei atitudini de demnitate, umanitate și curaj în fața greutăților și suferințelor vieții. Scopul stoicilor era libertatea interioară, sufletească - scut împotriva nedreptății și tiraniei. În vremea împăratului Tiberiu
Seneca () [Corola-website/Science/298163_a_299492]
-
detaliu comun în structură cu o poezie a poetului german Nikolaus Becker (1809-1845), "Cântecele Rinului", în care fiecare strofă începea cu cuvintele "Atât timp cât..." și care fusese tradusă în ebraică în 1845. Refrenul "Încă nu s-a pierdut speranța..." rezona din retorica imnului național polonez, pe care Imber, ca băștinaș al Galiției îl cunoștea: "Polonia încă nu e pierdută...". N.H.Imber a publicat poezia în 1886, la Ierusalim, după ce ajunsese în Palestina, într-un volum de poezii intitulat: ""Barkayi"" (=""Luceafărul de Dimineață
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
civilizații inclunzând India, China, Persia și Grecia. În Europa aceasta a fost răspândită ca disciplina lui Aristotel, care i-a acordat un loc esențial în filozofie. Studierea ei a fost inclusă în clasicul "trivium", care includea de asemenea gramatica și retorica. Logica a fost dezvoltată în continuare de către Al-Farabi care a despărțit-o în două grupuri: ideea și dovada. Mai târziu Avicenna a redeschis studierea logicii. Iar în Est aceasta a fost dezvoltată de către Budism și Jainism. Studiind forma gândirii, logica
Logică () [Corola-website/Science/297515_a_298844]
-
despre formele gândirii fiind primul gânditor care a scris o operă centrată special pe studiul gândirii omului. A considerat că formele centrale ale gândirii sunt noțiunea, judecata și raționamentul. Filozofii stoici au contribuit la dezvoltarea logicii prin apropierea ei de retorică și gramatică. Logica este o specie a cunoașterii exacte. Obiectul cunoașterii sale este forma abstractă a gândirii umane. În studiul formelor gândirii umane logica separă forma de conținutul informațional, afectiv și volitiv precum și de mijlocul exteriorizării formei gândului adică limba
Logică () [Corola-website/Science/297515_a_298844]
-
de Filosofie și Litere a Universității maghiare din Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limbă română. A continuat studiile clasice, frecventând cursurile de istoria grecilor vechi, traducere și interpretare de scrieri alese din Cicero, teoria și istoria retoricii la greci și romani, sintaxa greacă și istoria literaturii latine. A fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților români; își începe colaborarea la "Tribuna" din Sibiu (decembrie 1884). În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu
George Coșbuc () [Corola-website/Science/297547_a_298876]
-
și materialul adunat de alții, arabi și de alte neamuri, într-o manieră intertextuală sui- generis, specifică acelor cărți despre care se spune că aparțin unui gen aparte, numit adab. La fel ca și alte lucrări de acest tip "Bayan", retorica, elocvența, nu presupune o organizare strictă, ea trece de la un subiect la altul fără să avertizeze cititorul, apoi revine la el și-l abandonează din nou. De-a lungul lucrării, autorul lasă impresia că își dă seama că nu respectă
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
rol și în memorarea acestor poeme, îndelung păstrate sub formă orală în perioada preislamică, și notate începând cu secolul al VIII-lea. Dacă avem în vedere titlul cărții lui al-Ğahiz, „al-Bayan wa-l-Tabyin” , ea ar trebui să vorbească despre elocvență, despre retorică. De fapt cu aceasta începe autorul și la ea revine mereu. Autorul face o legătură între discursul despre limbă, despre exprimarea clară și corectă, despre elocvență și retorică și discursul de autolegitimare conținut în subtextul cărții. Din acest punct de
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
lui al-Ğahiz, „al-Bayan wa-l-Tabyin” , ea ar trebui să vorbească despre elocvență, despre retorică. De fapt cu aceasta începe autorul și la ea revine mereu. Autorul face o legătură între discursul despre limbă, despre exprimarea clară și corectă, despre elocvență și retorică și discursul de autolegitimare conținut în subtextul cărții. Din acest punct de vedere două probleme atrag atenția în mod special: cum se realizează comunicarea în general și cum se definesc străinii prin limbaj și cum apare elocvența arabilor, în raport cu elocvența
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
realizează comunicarea în general și cum se definesc străinii prin limbaj și cum apare elocvența arabilor, în raport cu elocvența altor neamuri. Darul vorbirii și al expresiei clare, spune autorul, este unul dintre cele mai importante pe care le are omul. ``Virtutea retoricii e urmarea științei, bâlbâiala - a ignoranțe.” De la început el citează un persan (!), regele Annushirwan, care spunea că incapacitatea de a vorbi clar poate fi compensată de o minte bună. Dacă nu o ai nici pe asta, ai nevoie de bani
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
regală și legi pentru bresle. Toate aceste texte ne dau o imagine a istorie sociale a epocii anglo-saxone, dar au și valoare literară. De exemplu, unele descrieri ale problemelor de la curtea regală sunt interesante prin mosul în care este folosită retorica. „Cronica anglo-saxonă” a fost probabil începută în timpul domniei regelui Alfred continuând timp de 300 de ani ca un almanah istoric anglo-saxon. S-a păstrat un singur exemplu de roman cavaleres clasic, el fiind povestirea despre Apollonius din Tyr, care nu
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
s-a pierdut. Un călugăr care a scris pe vremea lui Ælfric și Wulfstan a fost Byrhtferth de Ramsey. A scris cărțile intitulate "Enchiridion" și "Handboc", scrise atât în latină cât și în anglo-saxonă, ele fiind studii de matematică și retorică. Ælfric a scris și el două lucrări științifice, "Hexameron" și "Interrogationes Sigewulfi", care au ca temă „Facerea lumii”. A scis și o gramatică și un glosar anglo-saxon-latin, folosit ulterior de studenți la învâțarea francezei vechi, deoarece avea și o listă
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
Post-electorală Dupa formarea noului guvern, Andreas Papandreaou l-a liniștit pe președintele conservator al Republicii și fondatorul Noii Democrații, Constantin Karamanlis și l-a asigurat că el va urma o politică moderată atât timp cât afacerile externe sunt în cauză. Astfel, în ciuda retoricii radicale de dinaintea alegerilor, Papandreaou nu a eliminat Grecia NATO și UE. În același timp, prim-ministrul a găsit un anume mod de viață cu Karamanlis. În afacerile interne, guvernul lui Papandreaou a introdus câteva reforme interesante (legalizarea nunților civile, legea
Alegeri în Grecia () [Corola-website/Science/319587_a_320916]
-
americani Dwight Eisenhower, John Kennedy, Lyndon Johnson, Richard Nixon și Gerald Ford, eroul vietnamez Ho Și Min, vînătorul de comuniști Joseph McCarthy sau "șoimul" războiului Robert McNamara. Dar cu adevărat importanți sunt cei care reprezintă "contextul" războiului, mai degrabă decât retorica politicianistă. Printre ei, David Halberstam, Jean de Lattre de Tassigny, Harry S. Ashmore, Hubert Humphrey și chiar George S. Patton III înviorează oarecum atmosfera sordidă în care soldații americanii sunt trimiși în Vietnam. În 1969, anul realizării documentarului, părerile lor
În anul porcului () [Corola-website/Science/319322_a_320651]