6,994 matches
-
urmă însă când albia pârâului a secat de tot, rădăcinile s-au îndreptat spre un alt loc, unde încă mai era umezeală. — E aici, dedesubt, spuse cu convingere Suleiman, dar nu știm la ce distanță. — Și ce putem face? — Să săpăm un tunel orizontal, urmând drumul pe care ni-l indică rădăcina. — Cât? — N-am nici cea mai vagă idee. — Să ne ajute Cel de Sus! — Ar cam fi vremea. Nu vorbi cu păcat. Nu vorbesc cu păcat, mamă, spuse Suleiman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
naștere. Suleiman Sayah ajunse la concluzia că era inutil să discute în contradictoriu cu mândra soție a celui mai mândru dintre inmoucharii Poporul Vălului, de aceea se mulțumi să ridice din umeri și să spună: — În noaptea asta începem să săpăm o galerie, și facă-se voia Domnului. Voia Domnului a fost ca, două săptămâni mai târziu, pământul să înceapă să se umezească sub ochii lor, și un fir subțire de apă își făcu apariția dintr-odată. Se produsese o minune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o săptămână, o lună, un an? Trecură și mulți ani. Puțul Ajamuk era într-adevăr zgârcit. Niciodată, de-a lungul atâtor ani, nu s-a arătat prea darnic, dar e adevărat că niciodată nu le-a refuzat celor ce îl săpaseră apa necesară pentru a supraviețui. Laila începu să îmbătrânească. Suleiman se făcu mai voinic. Aisha deveni o femeie superbă. Iar Gacel Sayah, cu fiecare zi ce trecea, semăna tot mai mult cu răposatul său tată, atât la înfățișare, cât, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de gând s-o puneți la mașină, ar trebui să căutați alt puț. — Cine a spus asta? — Eu. — Și pe mine ce mă interesează ce spui tu? Puțul ăsta este public. — Vă înșelați. Puțul ăsta este proprietate particulară. L-am săpat noi și de aceea este al nostru. Cel public este departe de aici. — Dar ăsta este Sidi-Kaufa. Nu. Ăsta nu e Sidi-Kaufa. Nu e posibil! — Ba e. Cealaltă mașină a făcut aceeași greșeală. Se pare că hărțile pe care vi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de lumină se ivi spre răsărit, Gacel se ridică cu greu în picioare, se îndreptă spre un tufiș de pe marginea vechii albii a râului și dispăru dintr-odată, ca și cum l-ar fi înghițit pământul. De fapt, așa și era. Acolo săpase împreună cu frații săi un adăpost sigur pentru vreo douăsprezece persoane, unde, în caz de pericol, se puteau ascunde femeile și copiii. Acesta era un vechi obicei beduin apărut din nevoia de a-i proteja pe cei mai slabi, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Pare mai cheală decât un cur de maimuță. — Văd că e cheală, dar ține cont că, până și de la înălțimea asta, se disting chei înguste și adânci, pentru că probabil pe aici a curs un râu cu apă multă care a săpat în piatră... Și de fiecare dată când va trebui să urcăm și să coborâm într-un asemenea defileu vom risca să fim împușcați, fiindcă puii ăștia de curvă nu greșesc niciodată ținta și obișnuiesc să se ascundă în cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
după dispariția bălții, s-a format în amonte cu 500 metri, în mod natural, un nou loc de baie, datorită căderii de-a curmezișul apei a unui copac în timpul unui puhoi. Apa învolburată, oprită în parte de copacul răsturnat, a săpat în malul grădinii lui Șutu, rezultând o scăldătoare în formă circulară pe care noi am botezat-o „La ciubăraș”. Adâncimea nu era prea mare, vreo doi metri, iar noi toți săream, cu mult elan, de pe malul înalt al Șutului, căci
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
rege” oriunde, jucam multe jocuri reprezentative pentru anii de după război: burda, copcica, poarca, ultimul chiar foarte îndrăgit, căci loveam o minge confecționată din cârpe cu un soi de bâte originale îcrose) care, în final, trebuia să ajungă intr-o gaură săpată în pământ, joc similar cu hocheiul pe iarbă de astăzi sau poate cu sportul național, oina. De două ori pe săptămână, marțea și joia după amiaza, de la ora 16, se desfășurau antrenamentele echipei de fotbal seniori „Bradul” Vama, iar noi
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
capului, în special cele de la poligonul de trageri de la Cincu, vestit pentru tragicele accidente cu soldați, „căzuți la datorie”. Aplicațiile din decembrie 1971, în Munții Apuseni, au implicat participarea întregii Armate a Treia, durând o săptămână, în care s-au săpat sute de metri de tranșee și adăposturi de comandă, s-au executat fortificații, în ciuda unei zăpezi de jumătate de metru grosime. Cu o zi înainte de atacul iminent, am primit ordin să plec însoțit de caporalul Caba, într-o misiune de
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
să fie un dușman al vechiului regim mai dihai decât toți dizidenții, decât toate rugăciunile și speranțele pe care semenii mei și le-au pus în mântuire, în transcendent, în rai sau în nirvana. Visele astea de doi bani au săpat mai tare și mai greu decât toate filosofiile lui Hannah Arendt, sau Rorty, ori Popper la bazele marxismului utopic, trecut prin ciurul și dîrmonul leninismului revoluționar-pragmatic. Dorința de îmbogățire e de când lumea. Dorința de a fi prin a avea. Sunt
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
adăposturi și să scoatem de-acolo cadavrele. Și-am ajuns să văd numeroase tipuri de morți de toate vârstele așa cum îi surprinsese moartea, de obicei ținând în poală obiecte de valoare. Uneori veneau rudele celor morți să se uite cum săpăm. Și ele se arătau interesate. Cam atâta despre naziști și despre mine. Dacă m-aș fi născut în Germania, bănuiesc că aș fi fost și eu nazist, că i-aș fi cotonogit pe evrei, țigani și polonezi, că i-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
șarpele pe jeratic. Mereu îmi aruncam privirea spre locul unde știam că trebuie să se afle călugărul. Îl vedeam cum își căuta de lucru, în silă parcă. E toamnă și nu mai are ce face în grădină, decât s-o sape și asta - știu sigur - o va face după plecarea mea... De nenumărate ori l-am surprins privind - ferit cumva - către hamacul meu. Când geana de cer de la asfințit a devenit aurie, bătrânul a închis ușa magaziei și a venit la
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
prinzi sufletul? Bordeiul meu era pe Valea lui Stan, într-o margine de prăpastie.” Din disperare, ultimul haiduc cioplea cruci din lemn de prun. Raze roșcate pâlpâie mat în crucifixul sfințit prin suferință. Lemnul dă glas de departe, în litere săpate cu dalta. “Pomenește-mă, Doamne, în împărăția Ta!” - Aici, am pus Soarele, chiar în centru, pe cruce, unde stă de obicei capul Sfântului. Blajinul, caprele de târlă, vânzarea Într-o duminică, au venit niște capre de târlă până la bordei. Copiii
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
răspântie. Se crucea. “Închină-te, țață Floare, că m-ai văzut, da’ să nu vorbești!” Venea toamna și intrase frica în mine.” Calul cel alb Ciobanul convertit la vânătoare de oameni voia să-l captureze cu orice preț. Haiducul își săpase o groapă de patru metri sub grajdul lui Vasile Ștefan din Albești. Era cald în pământ, dar i se stingea felinarul: n-avea aer. A venit Ungureanu cu un IMS la moș Vasile Rădulescu, rudă cu haiducul. “Moșule, unde-i
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
publică de la noi este ipocrită. Oamenii nu sunt interesați nici de unirea cu Basarabia, nu este o problemă de interes. Cine a trădat? Țăranul plecat din Argeș la București renunță ușor la casa bătrânească, nu mai merge acolo să-și sape via, să-și îngrijească mormintele fiindcă, altfel, nu-și poate plăti întreținerea la garsoniera din Balta Albă. Avem societate civilă când bolnavii mor fără medicamente de strictă necesitate și familiile lor nu ies totuși în stradă? De ce i-ar interesa
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
am dus. Botnar mi-a dat doar bani de drum. Cununată de șase ori Cezar a muncit pe la stâni. Îi plac oile, da’ el n-are nici una. S-a dus în Insula Mare a Brăilei și s-a întors. Eu săpam în grădină. «Mamă, să nu mă alungi, că tare-s amărât...» L-au bătut. Am început să plâng. «Trebuie să-l dovedesc pe escrocul care chinuie oamenii!...» A plecat cu dreptatea lui prin țară. Un om din satul Vitoriei Lipan
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
doamnă. Cam corpolentă, dar încă trădează farmece de fugărit capre pe coclauri. Se răcorește cu un evantai deasupra decolteului în acest august care nu se mai sfârșește odată... «Dicetu venea tot așa, singur, la țară, în fiecare primăvară. Tăia via, săpa ca prostu’, punea legume în straturi, semăna, prășea, alții lua... Stătea cu lampă de gaz, că nici curent nu mai avea. Într-o primăvară, pisenică (sic!) se pripășise o mâță în bucătăria lui și el nu știa. Când a intrat
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
în războiul de la Valea Albă, din 1476. N-a avut răgaz până atunci. Trecuseră 20 de ani de la încleștare până când Domnul a găsit puțină tihnă pentru această ctitorie unică în lume. Au adunat oasele albite de zăpezi prin pădure, au săpat două gropi în care le-au așezat. Nu mai știa nimeni dacă erau creștini sau musulmani. Deasupra craniilor, s-a înălțat altarul. Naosul stă acum pe umerii uriașilor Moldovei. Fie și numai pentru această mărturie de omenie, Ștefan poate fi
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
asta, i-am dat și onorarii și mi-a făgăduit marea cu sarea. Da nu mi-a adus nici un răspuns, mă tot poartă cu vorba. Un chelner de la mine mi-a spus că l-a văzut cu amicul care mă sapă pe mine. Știi, să nu te superi, dar domnul Stănică e un om, cum să zic... - Nu mă supăr, protestă Felix, zâmbind, însă ce trebuie să fac? Iorgu se înveseli. - Să-i vorbești domnului Giurgiuveanu, poate nu i-a spusnimic
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o afacere bună și nu vrea s-o destăinuiască altuia, ca să-i facă surpriză mai tărziu. - Le-am luat ieftine, de ocazie, lemnărie bună, cum sefăcea odată! Otilia rămase surprinsă, văzând că bătrânul aduse într-o zi doi oameni să sape o groapă largă ca un bazin, în grădina din fața chioșcului, stricând astfel gazonul. Bătrânul nu dădu nici o explicație, apărîndu-se cu satisfacția omului care își îngăduie să scandalizeze pentru puțin aproapele nedumerit, știind că mai pe urmă îl va încînta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
noi vorbim de familia normală, pecare se bizuie patria. G. Călinescu - Atunci, consimți Pascalopol, sunt de acord. - Văzuși, doamnă? se întoarse Stănică spre Olimpia. Trage consecințele! - Dar ce conflict aveți între dumneavoastră așa grav? întrebăzîmbind moșierul. - Un conflict fundamental, care sapă temelia însăși amatrimoniului. Olimpia nu mai vrea să procreeze! - Se poate, doamnă? vorbi Pascalopol Olimpiei, cu reproșglumeț. - Boicot în regulă! Sabotarea operei de înmulțire a nației.Înțeleg, foarte bine, l-a făcut pe Relu, am zis bravo, m-am bucurat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
până pe vârful dealurilor l-am făcut cu autocarul, iar la capăt am dat de o parcare enormă cu foarte multe autocare. Urcușul până la mânăstire a fost foarte interesant, pe o potecă tăiată în piatră și un tunel care a fost săpat ca să ușureze accesul călugărilor, ca și al vizitatorilor. M-a fascinat modul în care urcau călugării pe vremuri sus, într-o plasă legată de o funie, carte era trasă sus de un scripete. Acesta se mai poate vedea încă în
Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1050]
-
noastre. În vara anului 1941 terminasem clasa întâi când în curtea noastră ne-am pomenit cu ostași nemți care își pregăteau pozițiile de luptă pentru trecerea Nistrului, localitatea noastră fiind pe malul râului. Atunci când luptele au început, părinții mei au săpat o groapă mare în fundul grădinii unde au pus lucruri de valoare crezând că războiul nu va dura mult. Îmi amintesc că pe timpul bombardamentelor, comuna noastră fiind expusă, am stat cu familia într-un beci construit sub casă. Bunica ținea aprinsă
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Maria Petric () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1699]
-
lucrului despre care vorbești. Și s-ar putea, în cazuri fericite, ca această formulă exterioară bine găsită să te conducă, ea însăși, spre fondul de adevăr care n-a reușit să transpară în ea. Și atunci, formula expresiei, efectul vorbirii, sapă vorbind în propriul ei sol și ajunge, fără să bage de seamă, la un fond de seriozitate și adâncime pe care nu-l avea la început. Acesta este drumul invers, de la formă către fond, un drum pe care te conduce
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
păzești, așa cum cred eu, ca să te tulbure, cu tulburarea înțelepciunii. Un gând netulburat este ca un duh îngropat. Așa că nu te lăsa îngropat, de dragul trândăviei, să cauți, cu ochii pe sus, doar gânduri senine; lasă-le și pe celelalte să sape pământul cu ochii în jos. Zi atunci, ce vrei? Ce vrei de la mine? Ce piedici pui în calea rugăciunii mele? Nu-i pun ei piedici! Zic că ea însăși e piedică, și că piedica este în ea. Numele lui Isus
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]