7,856 matches
-
a petrecut un alt episod de acest gen (având În plus o coloratură etnică). țărani români veniți din satele din jur s-au Încăierat cu manifestanții unguri; au fost morți și răniți. Putea să fie — din fericire nu a fost — scânteia care să aprindă un conflict româno- maghiar de proporții. În aprilie 1990, manifestanții au ocupat Piața Universității din București. Timp de aproape două luni, s-a desfășurat aici o demonstrație-maraton, cu discursuri și cântece, Îndreptată Împotriva regimului Iliescu. Era lume
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
nu lipsită de farmec. Orașul comunist Comunismul a schimbat radical Bucureștiul, așa cum a schimbat și țara. În prima fază, țesătura orașului a fost mai puțin afectată, fiindcă lipseau banii și mijloacele. S-au construit repede câteva edificii-simbol, vedeta fiind Casa Scânteii (la capătul șoselei Kiseleff și lângă Parcul Herăstrău), cetate stalinistă cu un turn central și turnulețe laterale, În genul Universității „Lomonosov“, un colț din Moscova transferat la București (terminată În 1956); aici s-au adunat, În noul spirit totalitar, editurile
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
lucru În locul lor. Ceaușescu le-a avut pe toate, nu Însă și statuie. Au fost, În schimb, un Stalin uriaș, la intrarea În Parcul Herăstrău, dat jos odată cu denunțarea „cultului personalității“, și un Lenin nu mai puțin impresionant În fața Casei Scânteii. Lenin a trebuit să coboare și el de pe soclu În 1990, iar soclul rămas gol parcă așteaptă un alt simbol. Cât despre intrarea În Parcul Herăstrău, aici a apărut În 2006 o statuie a generalului de Gaulle, inaugurată cu ocazia
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
ignorate, mai ales după ce am înapoiat unele scenarii fără să fi produs modificările cerute, doar câteva note mâzgălite pe margini aiurea: „Nu prea bine“ și „Asta cred că e excelent“ și „Mai trebuie“ și ermeticul „L-am urât pe tata“. Scânteia care mă animase altădată se risipise în mare parte. Ce-aveam de gând asociindu-mă cu gangsteri și contrabandiști de diamante? Oare de ce cumpăram kilograme întregi? Apartamentul meu duhnea a marijuana și a vapori din drogurile gătite. Într-o după-amiază
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
erau patru) pe băieți, am luat loc pe o bancă împreună cu Sarah și le-am urmărit interacțiunea. A urmat o discuție despre interdicția școlii privitoare la organizarea unui meci periculos și au schimbat impresii despre seara de Halloween. Băieții aveau scântei în priviri, însă tot ce spuneau era lipsit de entuziasm, chiar și atunci când vorbeau din vanitate sau se amenințau unii pe alții. Toți aveau căști atârnând în jurul gâtului și pantaloni stil salopetă de la Banana Republic și ochelari de soare cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
asta, ca întotdeauna, nimeni nu era afară. Ce puteam să le spun lui Jayne sau Robby și Sarah ca să mă creadă? Orice aș fi vrut să le spun despre ceea ce mi se întâmplase n-ar fi servit decât ca o scânteie potențială pentru decizia de a mă da afară din casă. Tot ceea ce mi se întâmplase nu va fi niciodată crezut de vreunul dintre ei. Și acum, în noaptea aceasta, știam că trebuia să rămân în casa aceea. Trebuia să fiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pregătește să moară - care nu știu prin ce Împrejurare se găsește la el (aceasta fiindcă este vorba numai de o parte din manuscris și nu de tot manuscrisul). În privința fotocopiilor de la D-na Ileana Vrancea, vă puteți adresa Combinatului Casa Scânteii - Secția fotografică. Am vorbit cu D-na Vrancea și mi-a spus că de curând a căpătat lucruri noi În legătură cu Eugen Lovinescu, pe care mi le pune la dispoziție (În afară de lucrările menționate În lista pe care ți-am dat-o
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
glamour occidental și, pe de altă parte, impunătorul Palat al Culturii și Științei - o clădire „turnată” după model sovietic. Nu știu dacă au lucrat chiar aceiași arhitecți, dar schema uriașului bloc reproduce sediul central al Universității din Moscova și... Casa Scânteii din București, doar că turnul este mai înalt și mai ascuțit - are 30 de niveluri. Mă uit la uriașul turn de inspirație stalinistă și mă gândesc la grevele muncitorilor de la Gdansk, blamate odinioară la televiziunea sovietică. Greve în lagărul socialist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mal que bien, cum zice franțuzul, adică destul de stângace, „pulsiunile mele” ideologice. Mugur era un „comunist onest” ca și colegii lui de generație citați mai sus, făceau „corp comun” cu regimul, se răsfățau, cum spuneam, în paginile revistelor și la Scânteia tineretului și chiar în Scânteia „mare”. Se purta și ei credeau în „noul romantism”, de altfel, așa s-a și chemat al doilea volum de versuri al lui Mugur, Romantism, de primul avea eleganța să se dezică, „fusese o comandă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
franțuzul, adică destul de stângace, „pulsiunile mele” ideologice. Mugur era un „comunist onest” ca și colegii lui de generație citați mai sus, făceau „corp comun” cu regimul, se răsfățau, cum spuneam, în paginile revistelor și la Scânteia tineretului și chiar în Scânteia „mare”. Se purta și ei credeau în „noul romantism”, de altfel, așa s-a și chemat al doilea volum de versuri al lui Mugur, Romantism, de primul avea eleganța să se dezică, „fusese o comandă socială”, îmi spunea mândru. Crezând
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Candrea”, la U.S., pe Ștefan Bănulescu, redactor la Gazetei..., cu Tita Chiper, sosită de curând de la hidrocentrala Bicaz unde fusese, se pare, activistă cultural, viitoarea soție a lui Alexandru Ivasciuc, și Ilie Purcariu, parcă redactor sau colaborator, „reporter literar” la Scânteia tineretului. Peste un an sau doi urma să iau cunoștință de alte asemenea grupuri, erau însă formate din scriitori „ce publicau” și aveau chiar volume - a avea volum era un prim galon de aur în vremea în care exista o
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
apărut” Ivasiuc, care m-a anunțat, în două rânduri, că Valeriu Râpeanu, ce conducea el însuși o editură, M. Eminescu, vrea să publice romanul. Nu-mi venea să cred, Râpeanu, în acei ani și până la sfârșitul dictaturii, ca șef al Scânteii, membru c.c. etc., făcea figură de „vigilent” apărător al comandamentelor de partid, ins aspru și adesea inamic al comunității scriitoricești. Pentru că Ivasiuc insista totuși, simțindu-mi disperarea și singurătatea din ce în ce mai profundă, mai radicală, am acceptat și m-am prezentat
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nenumăratele șicane și mizerii pe care mi le făceau „partidul”, dar și unii colegi - mă rog, mai mult sau mai puțin! -, în speranța de a „mă aduce pe calea cea bună”, să scriu adică „cel puțin” vreo două-trei rânduri în Scânteia, cum o făceau unii distinși scriitori ce, efectiv, nu aveau nevoie de aceasta, să citez numele dictatorului sau să apar alături de ei în antologiile elogioase de ziua „lui”. Sau... să dispar definitiv în spațiul occidental, iar vizele care mi se
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
decât se crede! Oricum, ciudată „coincidență” il faut l’avouer. Sigur, la Europa liberă, L’Annonciation a fost „demontat” și „respins” doar estetic, în timp ce în țară, cu câțiva ani înainte, Titus Popovici, într-un lung discurs publicat in extenso în Scânteia și în multe ziare și reviste din țară, făcea din „Breban și Goma” vârful de atac al „anti-ceaușismului”, pledând pentru o mai severă „supraveghere” și ripostă la „cei ce nu ascultă de indicațiile prețioase ale partidului”, regretând apariția romanului și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
literar, din păcate pentru calitățile sale native, ca și pentru „aerul vremii literare”, a servit cu un entuziasm care nu putea veni decât din afunde convingeri marxiste și pro-sovietice foile vremii, politice și literare. Ani de zile cronicar en-titre la Scânteia -, când, acolo, câteva rânduri puteau nu numai să spulbere un nume și să-l ofere interdicției de semnătură, dar, uneori, chiar să deștepte asupra acestuia „vigilența organelor de resort”! Apoi, la începutul anilor ’60, după fuga lui P. Dumitriu, redactor
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Petre Stoica, că fragmentul meu de roman nu putea să apară deoarece... se opusese categoric D.R. Popescu, sub motiv că era... un text slab! Cred că mai ales acest „reproș” m-a scos din sărite și, impulsiv, am fugit la Scânteia, organ al partidului, dar care în acei ani încerca să-și „spele păcatele staliniste” cedând spații largi literaturii și artei (bune!Ă reușind să public acolo fragmentul respins de Steaua. Și - regret acum! - nu am uitat afrontul pe care mi
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
adică, așa cum ar face un comandant de divizie de tancuri a capitalei care ar înconjura comitetul central!”, (metaforă ce i-a făcut pe tovarășii de la prezidiu să înțepenească, probabil, dar n-a scos unul un cuvânt!Ă, Mihai Ungheanu flutura Scânteia cu discursul „șefului” de la Cluj, iar eu, aproape de final, cu o garoafă în mână pe care am scos-o dintr-o vază din apropiere, mi-am exprimat compătimirea față de colegii mei care „mai aveau încredere în partid în ceea ce privește legitimele lor
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
romanul au fost critici de primă mână!..” Valeriu Râpeanu, fost critic, la începuturi la Gazeta literară, lui Paul Georgescu, apoi, hotărându-se probabil să facă carieră politică, se’nțelege, a intrat în „trustul ziarelor centrale de partid”, ajungând adjunct la Scînteia și, în ultima perioadă a dictaturii, membru în comitetul central, a desființat literalmente romanul, artistic și mai ales politic, subliniind ne-atașamentul autorului la „regimul nostru”, ca și accentele sale vădit dușmănoase. Cum avea s-o facă, câțiva ani mai
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
său, în amplul și luxosul lui imobil din Bdul Ana Ipătescu (pe care, în absența mea de la revistă, dar și din conducerea Uniunii, scriitorii l-au pierdut, iar revistele, mândrele reviste literare au fost îngrămădite în câteva cămăruțe din Casa Scânteii, fără un gest de protest - o, decadența Uniunii a fost precedată de multe asemenea acte abuzive ale partidului!Ă, Geo, vrând să apese tonul sau să-și facă remarcată „autoritatea”, a aruncat, total stângaci, cuvântul „muncă”. Îmi reproșa că „nu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
De altfel, în același fel a înțeles-o și Geo și, într-un moment de real cutremur al aparatului redacțional bucureștean, edituri și reviste la un loc, momentul în care Dumitru Popescu avansat abrupt din postul de redactor-șef al Scînteii, ca secretar al c.c., iute, brutal și spectaculos, a „eliberat” „din funcții” trei șefi ai unor importante redacții: pe Ion Bănuță, ilegalist, directorul monstrului editorial numit ESPLA, pe Nicolae Dragoș, șeful celei de a doua publicații a partidului, Scânteia tineretului
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
al Scînteii, ca secretar al c.c., iute, brutal și spectaculos, a „eliberat” „din funcții” trei șefi ai unor importante redacții: pe Ion Bănuță, ilegalist, directorul monstrului editorial numit ESPLA, pe Nicolae Dragoș, șeful celei de a doua publicații a partidului, Scânteia tineretului, și pe Ion Băieșu, redactorul-șef al inimoasei și extrem de vii reviste a studenților și a tinerilor scriitori Amfiteatru, convocând apoi în biroul său uriaș de la etajul II al c.c. pe redactorii-șefi ai publicațiilor literare și unde, din prudență
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
o scurtă știre într-un cotidian francez că „M. Ceaușescu lance sa petite révolution culturelle”, știre ce mi s-a părut o alegație umflată jurnalistică și am alergat la Ambasada Română unde „colegul meu politic”, ambasadorul Flitan, mi-a dat Scânteia din acele zile în care, pe câteva pagini, se lăfăia discursul șefului statului ce nu semăna în nici un fel cu vorbele și nici cu gândurile, directivele pe care le dădu-se în ultimii ani. Și m-am speriat într-adevăr
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vânătoare, va pierde rapid puterea pe care tot Ceaușescu, cu doar câțiva ani înainte, o oferise „sfaturilor populare” (administrației, deci!Ă, îngrădind privilegiile partidului și poliției. (Eram la München, într-o bibliotecă, în acea toamnă, unde, într-o colecție din Scînteia, am găsit explicația falsei promovări a lui Mizil din postul puternic de secretar c.c. în cel decorativ de vice al primului ministru: o „mărturisire” că nu „înțelese destul de bine”, cu câteva luni mai devreme, „importanța Tezelor din Iulie”!Ă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dragostea de glorie, ci pentru a asculta un instinct puternic... Geniul creiază nu pentrucă voește ci pentrucă trebue. Mulți oameni de geniu descriu inspirațiile lor ca o stare de friguri, în care gândul rodește involuntar și subit, și isbucnește ca scântei dintr-un tăciune pe care îl scuturi. La Goethe și la Ariosto creațiunea era instantanee. Unii din oamenii de geniu sunt inconștienți, alții somnambuli. Balzac scria noaptea și ziua nu-și amintea ce a scris. Geniul în inspirație seamănă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și această amintire. Când, într-o primăvară am ieșit la soare, și m-am așezat cu spatele într-o fierărie de scânduri, ascultând cântecul ciocanelor. Soare strălucit, adăpost de vânt, cer curat de primăvară. Aveam doi ani jumătate probabil. O scânteie, răzbătând prin crăpăturile șandramalei, m-a mușcat de după ceafă. M-am spăriat tresărind, am strigat; otavă!6 nu puteam pronunța pe r; noțiunea otrăvii nu era încă precizată; locul unde ieșisem era lângă casa pe care părinții mei au locuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]