8,805 matches
-
deschisă. Șovăi, simți lipită de trup forma liniștitoare a armei strecurate În holster sub haină, și intră. Ușa se trînti singură În urma ei, Marie tresări. Glasul lui Ryan coborî atunci spre ea, răsunînd În imensa scară. - Te așteptam. În mod straniu, senzația de teamă dispăruse. Urcă treptele gîndindu-se că destinul ei, pe care-l crezuse mereu banal și pașnic, se revela ciudat de crud: În aceeași zi, descoperea cine era tatăl ei, apoi trebuia să-l anihileze. Treaptă după treaptă, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
scăunel și porni Înspre nord. În dreptul orașului Valence, coti spre Masivul Central. Se lăsa noaptea. Din timp În timp, Între două viraje, arunca o privire la fiul său care moțăia pe bancheta din spate; se simțea inundat de o emoție stranie. Din ziua aceea, Michel fu crescut de bunică-sa, care ieșise la pensie În Yonne, ținutul ei de baștină. Puțin mai târziu, Janine plecă În California, ca să trăiască În comunitatea lui di Meola. Michel avea s-o revadă abia la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
avu loc o scenă ciudată. Tatăl său și mama sa, pe care Îi vedea pentru Întâia oară, au discutat ce să facă cu el. Erau În apartamentul din Marsilia, În camera principală; Bruno Îi asculta stând pe pat. Întotdeauna e straniu să-i asculți pe alții vorbind despre tine, mai ales când nu par conștienți de prezența ta. Poți să uiți singur de tine, e destul de plăcut. Pe scurt, Bruno nu avea sentimentul că ceea ce se Întâmpla Îl privea direct. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
după-amiază de octombrie, Bruno vorbi cu Patricia Hohweiller; era orfană și nu pleca din internat decât În vacanțe, când se ducea la un unchi din Alsacia. Era blondă și subțire, vorbea repede, chipul ei mobil Încremenea uneori Într-un surâs straniu. Săptămâna următoare, Bruno avu un șoc cumplit văzând-o așezată pe genunchii lui Brasseur, cu picioarele desfăcute; el o ținea pe după mijloc și o săruta apăsat. Cu toate astea, Bruno se abținu să tragă concluzii generale. Dacă brutele care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pentru Bruno era evident că se aflaseră Într-o situație dezechilibrată, anormală, fără viitor; examinând trecutul, avem Întotdeauna impresia - probabil falsă - că funcționează un anume determinism. 12 REGIM STANDARD „În epocile revoluționare, cei care Își atribuie, cu un atât de straniu orgoliu, meritul facil de a fi trezit porniri anarhice la contemporanii lor nu observă că jalnicul lor triumf aparent se datorează mai ales unei dispoziții spontane, determinate de ansamblul situației sociale respective.” (Auguste Comte - Curs de filozofie pozitivă, Lecția 48
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
că, după Aristotel, o femeie de statură mică aparține unei specii diferite de restul omenirii. „Un bărbat mic Încă Îmi pare om, scrie filozoful, dar o femeie mică Îmi pare a aparține unei noi specii.” Cum să explici această afirmație stranie, contrastând atât de puternic cu obișnuitul bun-simț al Stagiritului? Cumpără whisky, conserve de ravioli și biscuiți cu ghimbir. Când porni spre camping, era noapte. Trecând prin dreptul bazinului cu jacuzzi, auzi șușoteli, un râs Înăbușit. Se opri cu punga Leclerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Vaporașul turistic dispăruse, cheiul era pustiu. Timpul era la fel de plăcut. În fața clădirii În care locuia Annick se strânsese o mică mulțime, doi polițiști Încercau s-o stăpânească. Bruno se apropie. Trupul fetei era zdrobit de pavaj, dislocat Într-un mod straniu. Brațele frânte formau un fel de apendice pe lângă craniu, o baltă de sânge Înconjura ceea ce rămânea din față; probabil că Înaintea impactului, cu un ultim reflex de apărare, Își dusese mâinile la cap. „A sărit de la etajul șapte. A murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
adesea, un Martini alb. Bruno privea mișcarea soarelui pe tencuiala zidului - alb În interior, puțin roz În exterior. Îi plăcea s-o privească pe Christiane umblând goală prin apartament, mergând să caute cuburi de gheață și măsline. Ceea ce simțea era straniu, foarte straniu: respira mai ușor, uneori rămânea minute Întregi fără să gândească, nu-i mai era atât de frică. Într-o după-amiază, la opt zile după sosirea lor, Îi spuse Christianei: — Cred că sunt fericit. Ea se opri brusc, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Martini alb. Bruno privea mișcarea soarelui pe tencuiala zidului - alb În interior, puțin roz În exterior. Îi plăcea s-o privească pe Christiane umblând goală prin apartament, mergând să caute cuburi de gheață și măsline. Ceea ce simțea era straniu, foarte straniu: respira mai ușor, uneori rămânea minute Întregi fără să gândească, nu-i mai era atât de frică. Într-o după-amiază, la opt zile după sosirea lor, Îi spuse Christianei: — Cred că sunt fericit. Ea se opri brusc, cu mâna Încleștată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Ieși În oraș, o luă pe bulevardul Émile-Zola, se plimbă pe sub tei. Era singur, dar nu-l deranja. Magazinul Zolacolor se deschidea, casierele asiatice Își ocupau locurile; să fi fost ora nouă. Printre blocurile-turn din Beaugrenelle, se vedea un cer straniu de limpede; nu exista nici o soluție. Poate ar fi trebuit să vorbească cu vecina de vizavi, fata de la 20 Ans. Lucrând la o revistă cu de toate, fiind la curent cu faptele societății, cunoștea probabil mecanismele aderării la lume; nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Într-un local pentru cupluri: 2+2, Chris și Manu, Les Chandelles. Prima lor seară la Chris și Manu avea să-i lase lui Bruno o amintire extrem de vie. Lângă ringul de dans erau mai multe săli, scăldate Într-o stranie lumină mov, cu paturi așezate unul lângă celălalt. Peste tot În jurul lor, perechile făceau sex, se mângâiau ori se lingeau. Cele mai multe femei erau goale; unele păstraseră o bluză sau un tricou, sau se mărginiseră să-și suflece rochia. În sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ea stăpânindu-și tremurul vocii. Fiul ei se ridică și el, urmând-o ca un automat, cu brațele atârnânde. Cu un gest al capului, Michel refuză să-i Însoțească. Nu simțea nici o oboseală. În minutele ce urmară, simți mai ales strania prezență a lumii observabile. Stătea singur, pe coridorul Însorit, pe un scaun din plastic Împletit. Erau Într-o aripă a spitalului extrem de liniștită. Din când În când, o ușă se deschidea la distanță, o infirmieră ieșea, se Îndrepta spre alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
n-a organizat nici o experiență, n-a programat nici un calcul, trebuie considerate o perioadă-cheie În care-au apărut principalele elemente ale tezelor sale ulterioare. În orice caz, ultimele luni ale lui 1999 au fost pentru ansamblul umanității occidentale o perioadă stranie, marcată de o așteptare specială, de un soi de ruminație surdă. 31 decembrie 1999 cădea Într-o vineri. La clinica din Verrières-le-Buisson, unde Bruno avea să-și petreacă restul zilelor, avu loc o mică petrecere - pentru bolnavi și personalul medical
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu cerul alături. Șerpuind printre dealuri, drumul spre vest urma o pantă când abruptă, când lină. Oceanul scânteia, reverbera o lumină schimbătoare pe ultimele insulițe stâncoase. Rostogolindu-se rapid la orizont, norii formau o masă luminoasă și confuză, cu o stranie prezență materială. El mergea Îndelung, fără efort, cu chipul Învăluit Într-o ceață acvatică vaporoasă. Știa că Își Încheiase lucrările. În camera cu vedere spre capul Errislannan, pe care-o transformase În birou, Își pusese În ordine notele - mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
școala de la Copenhaga, este, În ciuda titlului, construit ca o lungă meditație pe marginea frazei lui Parmenide: „Actul gândirii și obiectul gândirii sunt una.” În următoarea lucrare, Tratat despre limitația concretă, precum și În aceea intitulată mai sobru Realitatea, Hubczejak Încearcă o stranie sinteză Între pozitivismul logic al cercului de la Viena și pozitivismul religios al lui Comte, fără să-și reprime pe alocuri elanurile lirice, cum dovedește acest pasaj citat adesea: „Tăcerea eternă a spațiilor infinite nu există, căci În realitate nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
auzit nimic. Guy nu zice nimic. În cele din urmă, ridic capul. Se află chiar în fața biroului meu și se uită în jos spre mine, cu cea mai ciudată expresie pe care i-am văzut-o vreodată. E un amestec straniu de afecțiune, mândrie și maximă încântare, care freamătă în spatele expresiei foarte serioase a chipului său. — N-ar trebui să fac asta, murmură. Se apleacă spre mine. Ai reușit, Samantha. Ești partener. Ți se va spune oficial peste o oră. Simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
al doilea dormitor... În timp ce mergem pe hol, deschide și închide uși și-mi arată paturi cu baldachin și draperii cusute manual, până când capul începe să-mi vâjâie de-a dreptul. Nu știu ce era în pastilele alea, dar mă simt tot mai straniu cu fiecare clipă care trece. — Dormitorul verde... După cum vezi, nu avem nici copii, nici animale... Fumezi ? mă întreabă brusc, trăgând fumul în piept. — Îhm... nu. Mulțumesc. — Nu ne deranjează, să știi. Coborâm niște scări micuțe și pun mâna pe perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
incredibil de generos din partea ta, Samantha. Având în vedere ce s-a întâmplat. — Ei, mă rog, zic stingheră, n-a fost vina lui, nu ? El a făcut tot ce-a putut. La celălalt capăt al firului se lasă o tăcere stranie. — Da, spune Lara după o pauză. Păi bine atunci. Îți fac legătura. Câteva clipe mai târziu, glasul familiar al lui Arnold îmi răsună în ureche. — Samantha, fată dragă ! Tu ești ? — Sunt chiar eu. Reușesc să schițez un surâs. Să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
se țin devreme, ca, dacă e cazul, lumea să se poată întoarce la lucru. Și în timp ce toată lumea îl va asculta, eu mă voi strecura în biroul lui Arnold. Ar trebui să meargă. Trebuie să meargă. Când mă uit la imaginea stranie pe care mi-o arată oglinda, simt că în suflet mi se întărește și mai tare hotărârea. N-o să-i dau voie s-o șteargă și să le lase tuturor impresia că e un ursuleț de pluș amuzant, uzat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
se încețoșază iar și clipesc furioasă, pentru a scăpa de lacrimi. Nu pot să plâng. Sunt partener acum. Iar partenerii nu plâng. Mă uit pe fereastră, încercând să-mi păstrez cumpătul. Trenul pare să meargă mai încet, ceea ce e destul de straniu. — Stimați pasageri... Se aude o voce pârâind în difuzoare. Acest tren circulă astăzi în regim de personal. Se va opri la Hitherton, Marston Bridge, Bridbury... — Ce ? Guy ridică privirea. E personal ? — Iisuse Hristoase. David Elldridge se schimonosește la față. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
putea decât să strige felurite sugestii. Ba chiar i‑au spus polițistului că‑i norocos că animalul se prăvălise pe Roy Street, care‑i mai ușor de notat În raport decât dac‑ar fi căzut pe Lagauchettierre. Mai văd o stranie și nesfârșită procesiune de eleve, mergând două câte două, În haine negre de uniformă. Cu fețe destul de albe pentru a fi ofticoase. Călugărițele care le supraveghează Își țin mâinile vârâte În mâneci ca să și le Încălzească. Bălțile de pe strada murdară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
chiar prietenului tău Grielescu. Speră să se prefacă În franțuji get‑beget. Dar cu nevastă‑ta e un caz și mai curios... L‑am oprit. Puteam fi acuzat de lipsă de loialitate dacă recunoșteam că Vela era Într‑adevăr fenomenul straniu pe care‑l descria el. Eu o vedeam cu ochii unui Îndrăgostit. Sau măcar parțial. O analizam și din perspectiva naturalistului. Era o femeie foarte frumoasă. Unele trăsături ale feței ei Îmi aminteau de Giorgione. În linii mici, puteai plasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
primul rând mie ca, pregătindu‑mă pentru sfârșitul lui Ravelstein, nu cumva să uit că eram cu câțiva ani mai bătrân decât el. La vârsta mea avansată, fiecare al treilea gând ar trebui să se Îndrepte către moarte. Dar lucrul straniu era că mă căsătorisem de puțină vreme cu Rosamund, una dintre studentele lui Ravelstein. Iar el era atât de paradoxal, Încât un efect al prieteniei noastre consta În faptul că devenisem inconștient de bizareria condiției mele - că la șaptezeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ce‑i spuneam acestei femei pe care ea să nu‑l Înțeleagă. - A sosit Herbst? Probabil că au atâtea să‑și spună. - Nu mă Îndoiesc, dar În primul rând au avut să‑și spună niște glume porcoase. E o situație stranie, din oricare unghi ai privi‑o. Herbst cu inima altui om În pieptul lui și Ravelstein gata să‑și ia rămas‑bun de la el. Într‑un fel, glumele porcoase sunt mult mai bine venite decât o discuție despre suflet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
avea pe tine ca rațiune de viață, Rosamund. Ce Încerc eu să spun e că, potrivit cu vederile lui Ravelstein, nu mai am nimic altceva de făcut În viața asta decât să‑l comemorez pe el. - E Într‑adevăr un gând straniu. - El avea certitudinea că mi‑a oferit un subiect mare - subiectul subiectelor. Ceea ce e ciudat. Dar eu n‑am pretins niciodată că aș fi o persoană rațională, modernă. O persoană rațională nu și‑ar da Întâlnire cu morții În zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]