18,899 matches
-
pensionare a mai funcționat și la alte școli din București, Ploiești, Focșani. „Unchiul”, cum i se spunea afectuos, elaborează împreună cu M. Nicolescu-Ploiești o Carte de cetire (1926), în 1930 îi apare un manual de limba română, iar în anul următor tipărește cu V. V. Haneș o Antologie a scriitorilor români. A mai fost inspector la Casa Școalelor și inspector general al învățământului primar. În 1918 ajunge prefect de Prahova, iar în 1926 ocupă, în Parlament, un fotoliu de senator. În 1909 se
BASSARABESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
din Bitolia, „Lumina”, unde îi apar multe încercări literare, schițe sau anecdote versificate. Mai scrie la „Sămănătorul” sub pseudonimul N. Macedoneanul, ales de N. Iorga (din 1902), la „Șezătoarea” din Fălticeni și la săptămânalul „Românul de la Pind”, pe care îl tipărea la București (1903-1904). „Deșteptarea” (Salonic, 1908) este ultimul periodic editat de B. în afara României. Împreună cu Marcu Beza mai tipărise în 1906-1907, la București, „Graiu bun”, al cărui director era, folosind tot pseudonimul N. Macedoneanul. Sunt cele din urmă publicații redactate
BATZARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285673_a_287002]
-
N. Macedoneanul, ales de N. Iorga (din 1902), la „Șezătoarea” din Fălticeni și la săptămânalul „Românul de la Pind”, pe care îl tipărea la București (1903-1904). „Deșteptarea” (Salonic, 1908) este ultimul periodic editat de B. în afara României. Împreună cu Marcu Beza mai tipărise în 1906-1907, la București, „Graiu bun”, al cărui director era, folosind tot pseudonimul N. Macedoneanul. Sunt cele din urmă publicații redactate în aromână și conduse de el. De acum, colaborează doar sporadic la alte gazete dialectale și se consacră ziaristicii
BATZARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285673_a_287002]
-
construite din gesturi, atitudini, fapte caracterizante, selectate cu abilitate, dezvăluind personalități complexe. Devenind redactor, apoi director la „Dimineața copiilor”, B. părăsește cu timpul alte preocupări. De altfel, din 1922, când la Craiova îi apare culegerea de povestiri Bucuria copiilor, va tipări aproximativ șaptezeci de cărți adresate vârstelor copilăriei și adolescenței, la care se adaugă și câteva „cărți de cetire” pentru cursul primar. A scris însă mult, enorm chiar, presat de datoria de a furniza material publicațiilor pe care le avea în
BATZARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285673_a_287002]
-
colaborarea lui Al. Macedonski și Bonifaciu Florescu. Săptămânală mai întâi, în ultima parte a anului 1891 revista a apărut de două ori pe săptămână, în anul următor, bilunar, iar în 1895, de trei ori pe lună. În B. s-au tipărit numeroase traduceri, unele nesemnate, altele realizate de V. Alecsandrescu (care semna Vasal), de Cincinat Pavelescu, B. Florescu și Lucia I. Livescu. S-a tradus din Jules Verne (romanele Tragediile oceanului și Cesar Cascabel), din Catulle Mendès, J. Richepin, Ed. Gondinet
BIBLIOTECA FAMILIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285728_a_287057]
-
lui Bertold, rămase în manuscris (cel mai vechi, anterior anului 1775), iar după ediția germană prescurtată, adusă de sașii din Transilvania, s-a tradus Viața lui Bertoldo și a lui Bertoldino, feciorului lui, dimpreună și a lui Cacasino, nepotului lui, tipărită la Sibiu, în 1799. Bertoldo, un țăran urât, dar înțelept, precum Esop, câștigă prețuirea regelui Alboni din Verona, ieșind învingător din conflictele cu femeile, inclusiv cu regina, și cu sfetnicii Curții, în special cu rivalul său, bufonul Fagotti (sau Glomez
BERTOLDO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285710_a_287039]
-
BIBLIOTECĂ ROMÂNEASCĂ, revistă care a apărut la Buda în ianuarie 1821, în 1829, 1830 și 1834. Zaharia Carcalechi, „ferlegher” la Tipografia Universității din Buda, a editat și redactat această publicație, tipărind în 1821 prima parte, în 1829 și 1830, câte două părți, iar în 1834, ultimele patru. În mai multe rânduri el anunță că va scoate revista de douăsprezece ori pe an. Împrejurările îl obligă, însă, de fiecare dată, să renunțe
BIBLIOTECA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285731_a_287060]
-
, publicație destinată traducerilor din literatura universală, apărută la București, săptămânal, între 24 decembrie 1905 și 26 ianuarie 1906, sub direcția lui Al. Polihroniade. În cele patru numere ale publicației, sunt tipărite în versiune românească proze erotico-sentimentale și de aventuri din autori la modă: Ponson du Terrail (Victimă), Jules Mary (Răzbunarea părăsitei), Conan Doyle (Isprăvile colonelului de Gérard) ș.a. I.M.
BIBLIOTECA ROMANELOR CELEBRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285732_a_287061]
-
acestei instituții, a colecțiilor de folclor și a unor serii de lucrări de diferite profiluri. Secretar al comisiei ortografice, contribuie substanțial la stabilirea unor reguli unitare, fiind un tenace susținător al sistemului fonetic, propus de T. Maiorescu. În 1899, el tipărește rezultatele a aproape două decenii de dificile dezbateri în Ortografia limbei române. Numele său este legat și de elaborarea Dicționarului limbii române, ca secretar, vreme de o jumătate de secol, al comisiei răspunzătoare de această operă. Între 1902 și 1934
BIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285718_a_287047]
-
se facă mai bine cunoscuți. Astfel, în ce privește poezia, pe lângă cele câteva texte ale lui Arghezi însuși (Voci, Creion, Potcovarii, Sonet pentru cocoși, Sonet de izbândă, Însemnări pentru poveste) sau colaborările ocazionale ale lui Adrian Maniu și George Topîrceanu, aici se tipăresc din abundență versuri ale unor foarte tineri autori, dintre care unii vor dobândi ulterior notorietate: viitorul dramaturg Eugen Ionescu, căruia i se publică în 1928 câteva Elegii pentru ființe mici, Emil Botta, care debutează aici în 1929, Virgil Gheorghiu, Eugen
BILETE DE PAPAGAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285739_a_287068]
-
, versiune românească a Bibliei tipărită în 1795 la Blaj. În Principate, unde scrierile, atât laice, cât și religioase, au fost, după 1711-1716, tot mai copleșite de grecismul susținut de domnitorii fanarioți, nu s-a mai putut realiza, pe parcursul secolului al XVIII-lea, ceva comparabil cu
BIBLIA DE LA BLAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285723_a_287052]
-
Viena pentru dobândirea autorizației de tipărire la Blaj a acestei Biblii, alta decât cea de la București. Lui Samuil Micu i se datorează însă, în proporție covârșitoare, împlinirea acestui grandios efort de erudiție și de talent: la Blaj, în 1795, se tipărește Biblia adecă Dumnezeiasca scriptură a legii vechi și a ceii noao. Învățatul ardelean răspundea, prin truda lui aproape monahală, unei nevoi de ordin religios în primul rând, dar îndeplinea și un serviciu de obște pentru toți românii, de oricare confesiune
BIBLIA DE LA BLAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285723_a_287052]
-
de ordin religios în primul rând, dar îndeplinea și un serviciu de obște pentru toți românii, de oricare confesiune. Fiindcă, așa cum el însuși scria în Înștiințare cătră cetitor: „Scriptura Sfântă [...] românește tălmăcită la anul 1688 în București s-au fost tipărit, dar cu foarte întunecată și încurcată așezare și întocmire a graiului românesc și mult osibit de limba cea de acum obicinuită, și mai ales de graiul și stilul cel din cărțile besericești, care în toate besearicile românești se cetesc [...] Afară de
BIBLIA DE LA BLAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285723_a_287052]
-
înțeles, fiindcă au tradus-o bărbați cu înaltă cultură literară, pe lângă cea teologică.” Textul ei a fost reprodus la Sankt Petersburg în 1819, pentru a servi românilor din Basarabia. Apoi, la Buzău, o ediție inițiată de episcopul Filotei s-a tipărit între 1854 și 1856. Și tot textul ei a stat la baza ediției de la Sibiu, din 1856-1858, oblăduită de episcopul Andrei Șaguna. Prin aceste ediții, realizate în aria credinței ortodoxe, Biblia blăjeană de la 1795 a dominat limbajul creștin românesc până în
BIBLIA DE LA BLAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285723_a_287052]
-
baza ediției de la Sibiu, din 1856-1858, oblăduită de episcopul Andrei Șaguna. Prin aceste ediții, realizate în aria credinței ortodoxe, Biblia blăjeană de la 1795 a dominat limbajul creștin românesc până în pragul anului 1900, când încep să apară ediții de mare tiraj, tipărite de societăți care își au sediul mai ales în Marea Britanie, consacrate răspândirii Bibliei în toată lumea. Ediții: Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a legii vechi și a ceii noao, tr. Samuil Micu, Blaj, 1795; ed. (Biblia sau Testamentul Vechi și Nou), t
BIBLIA DE LA BLAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285723_a_287052]
-
BIBLIA DE LA BUCUREȘTI, prima ediție românească integrală a Bibliei. S-a tipărit la București în numai zece luni, din noiembrie 1687 până în septembrie 1688, reprezentând în epocă o importantă realizare filologică. Apariția cărții s-a impus la un moment dat ca un deziderat al politicii culturale promovate de domnitorul Șerban Cantacuzino. Biblia
BIBLIA DE LA BUCURESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285724_a_287053]
-
XVII-lea. În traducerea Vechiului Testament, datând din perioada șederii sale la Constantinopol, între anii 1661 și 1664, ca reprezentant diplomatic al domnitorului Grigore Ghica al Țării Românești, Milescu s-a folosit de o ediție protestantă, prestigioasă în epocă, Septuaginta tipărită la Frankfurt pe Main în 1597. Lipsa de prejudecată în alegerea ediției, ca și strădania de a transpune în limba română un cuprinzător aparat critic, atestă preocupări de ordin filologic și cultural ce pot justifica interesul, manifestat încă în tinerețe
BIBLIA DE LA BUCURESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285724_a_287053]
-
o asemenea lucrare. Paralel cu textul grecesc al Septuagintei, el a consultat mai multe ediții latinești (dintre care cel puțin două retipăreau versiunea latină oficială a Bibliei - Vulgata, iar o alta conținea o traducere mai nouă, independentă), precum și Biblia slavonă, tipărită în 1581, la Ostrog. Elaborată cu rigoare filologică, traducerea lui Nicolae Milescu ar fi fost revizuită de un grup de cărturari munteni, necunoscuți (cum atestă manuscrisul 45 de la Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, o copie ce a aparținut mitropolitului Țării
BIBLIA DE LA BUCURESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285724_a_287053]
-
acestuia, probabil între anii 1683 și 1686. Respectând metoda și exigențele filologice adaptate de Milescu însuși, autorii (sau autorul) manuscrisului 45 au urmărit colaționarea unui număr mai mare de izvoare (între care se număra și ediția R. Daniel a Septuagintei, tipărită la Oxford în 1653 sau la Cambridge în 1655) și au amplificat aparatul critic al versiunii inițiale. Potrivit unei ipoteze formulate mai de curând, una dintre principalele revizuiri ale versiunii elaborate de Milescu s-ar datora lui Dosoftei, viitorul mitropolit
BIBLIA DE LA BUCURESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285724_a_287053]
-
sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul (1698) al lui Dimitrie Cantemir. În același timp, actul însuși al editării Bibliei de la București, alăturând Vechiului Testament (tradus de Milescu și revăzut, cum s-a presupus, de Dosoftei) Noul Testament, tipărit în 1648 la Alba Iulia, apare îndoit motivat, la data respectivă, de temeiuri religioase, cât și de rațiuni politice. Înfăptuită sub patronajul lui Șerban Cantacuzino, ediția de la București, realizată cu vădită economie de timp și de mijloace, sugerând și o
BIBLIA DE LA BUCURESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285724_a_287053]
-
care își exprimă admirația pentru noua publicație. Se remarcă rubrica de interviuri, dedicată în general unor actori, dar din care nu lipsesc nici scriitorii (de exemplu, N. D. Cocea și Tudor Mușatescu). În schimb, revista, axată aproape exclusiv pe publicistică, tipărește foarte puține texte literare (G. M. Zamfirescu, Cântecul vieții, și Sanda Cocărăscu, O poveste de Crăciun, scenetă). I.M.
BIS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285746_a_287075]
-
și în special transilvănene; se publică documente ce evidențiază lupta seculară a românilor transilvăneni pentru drepturi sociale și politice, întru apărarea ființei naționale. Este înfățișată opera istorică și filologică a Școlii Ardelene, se dau informații prețioase despre evenimente istorice, se tipăresc documente referitoare la Avram Iancu. B. prezintă constant diverse reviste din țară și promovează legăturile cu alte societăți și reviste din Transilvania. În seria a doua, redacția îi invită pe cei interesați să colaboreze în paginile revistei, văzută ca „o
BLAJUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285757_a_287086]
-
BISERICA ȘI ȘCOALA, publicație apărută săptămânal (duminica) la Arad, în intervalul 11 februarie 1877-27 iunie 1948. Subtitlul inițial, „Foaie bisericească, scolastică, literară și economică”, s-a modificat de-a lungul timpului, fiind, în 1939, „Revistă oficială a Episcopiei Aradului”. Era tipărită în format revistă de opt pagini, în bune condiții grafice și tehnice, în special după 1879, când este lucrată la Tipografia Diecezană. Are și suplimente, atașate revistei sau autonome. În 1933, timp de aproape un an, editează suplimentul „Lumina tineretului
BISERICA SI SCOALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285748_a_287077]
-
mânecândă, două fabule - Flămândul motan, în care îi moralizează pe cei limbuți - și Cocoveica și vrabia, cu „parimiile” corespunzătoare. În calendarul pe 1844 îi apare traducerea unei ode a lui G. R. Derjavin, cu un conținut religios. În 1848, el tipărește, într-o foaie volantă, ca și Iraclie Porumbescu, o Odă la soborul clirosului Bucovinei. În calendarul pe 1854 figurează o imitație a lui B. după celebra odă a lui Derjavin, Dumnezeu. În același an, îi apar într-o broșură poeziile
BLAJEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285756_a_287085]
-
și Cernăuți, în 1844, manual care a cunoscut mai multe ediții. În anexa gramaticii, B. adaugă o Culegere de anecdote, fabule și „istoricele”, traduceri de proverbe, idiotisme și texte literare românești. Pentru necesitățile învățământului teologic, a redactat alte trei manuale, tipărite la Viena, în 1865. La deschiderea mormintelor domnești de la Putna, în 1856, el glorifică într-o scurtă descriere, în limba germană, viața lui Ștefan cel Mare. Ierarh cu merite culturale și înzestrare poetică, B. și-a ales, ca poet, pseudonimul
BLAJEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285756_a_287085]