5,483 matches
-
care dau mărturie despre existența unui cult, oricare ar fi fost el. Nu lipsesc din această epocă imagini divine certe: mai importante sunt cele din Koptos În care zeul local Minxe "Min" e reprezentat În dimensiuni uriașe, folosindu-se deja tipologia epocii clasice; acestea sunt datate prin intermediul gravurilor care Îi acoperă corpul și care, cu puțin timp În urmă, au fost identificate ca fiind numele ultimilor regi predinastici (cei din „Dinastia O”). Odată cu formarea statului unitar, comprehensibilitatea documentării noastre crește. Tăblița
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nume. Și poemul Erraxe "Erra" Îi amintește pe elamiți ca dușmani ai Babilonului. Ar fi fost imposibil ca astfel de contacte să nu lase urme și asupra religiei mesopotamiene. b) Mențiuni despre religia elamiților Din cauza atestării relativ precare și a tipologiei particulare a acesteia, se poate spune destul de puțin despre mitologia elamită. În schimb, avem câteva informații mai exacte, dar destul de puține, despre panteon. Un document din timpul lui Nar³m-Sinxe "Sin" din Akkad (2254-2218 Î.Hr.), legat de un contract, conține
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Au fost descoperite aici câteva mii de tăblițe, cele mai multe fragmentate, scrise cu grafie cuneiformă, care pot fi legate de o variantă paleobabiloniană a acestei scrieri răspândite În mediul sirian, diferită de cuneiforma de tip paleoasirian folosită de textele din Kaniș. Tipologia acestor tăblițe este destul de variată: sunt conservate texte cu caracter politic, administrativ, economic, legislativ etc., dar cea mai mare parte dintre documente privesc chiar sfera religioasă. Dintre acestea, cele mai numeroase sunt descrierile sărbătorilor și ale ritualurilor; urmează răspunsurile la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
menționează doar marile tipuri de divinități, fără zeii locali (inclusiv zeița Soarexe "Soare" din Arinnaxe "Arinna"), acum scribii și preoții, În cadrul unui proces important de sinteză teologică Între marii zei „naționali” și zeii locali, creează „grupuri” de divinități asemănătoare prin tipologie și funcție și fixează o ierarhie după un model scalar. Structura listelor pune pe primul loc grupul zeităților solare, urmat de zeii furtunii, de zeii protectori, apoi de un grup compozit de divinități hitite, hatice și hurrite; urmează grupul de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
desemnare colectivă a așa-numiților „zei antici”; 9. divinități ale sorții, ca DGulșeșxe "DGulșeș", DINGIR.MA¾MEȘ, care fixează limitele destinului uman, asemănătoare cu Parcele; 10. divinități protectoare, ca DLAMMAxe "DLAMMA", nume tutelare de persoane și locuri. Divinitățile care aparțin acestor tipologii se regăsesc, desemnate cu numele lor personal, la diferitele populații anatoliene, ale căror culturi au contribuit la formarea patrimoniului religios al statului hitit: hatiții, palaicii, luvienii, huriții. Analiza lingvistică a numelor divine (atunci când este posibilă) și constatarea inserării, de către scribii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeul furtunii" armatei”, „zeul furtunii altarului”, „Iștarxe "Iștar" a câmpului”, „Iștar a bătăliei”, „zeul-Soarexe "Soare" al bolii”, „zeul-Soare la sângelui” etc. Într-un mod analog se indică localitatea, fie pentru a diferenția, În funcție de locul de cult, divinități care aparțin aceleiași tipologii („zeul furtuniixe "zeul furtunii" de la ¾atti”, „de la Arinnaxe "Arinna"”, „de la Kummannixe "Kummanni"” etc.; „Iștarxe "Iștar" de la Ninive”, „de la Șamu¿a” etc.), fie pentru a caracteriza o divinitate anume (¾antitașșu din ¾urma; ¾uwașșannaxe "H~uwașșanna" din ¾upeșna etc.). xe "zeul furtunii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
festive, este foarte variat și complex; la formarea sa au contribuit elemente culturale de diferite origini, anatoliene sau extra-anatoliene, așa cum reiese din unele mituri bilingve (hatico-hitite și hurrito-hitite), asimilate și reelaborate În mod autonom de scribii și preoții din Hattușaș. Tipologia textelor mitologice nu conduce la un singur model, ci variază În funcție de originea și funcția motivelor mitice; Înșiși hitiții disting trei tipuri principale de texte: invocațiile/evocările, povestirile și cântecele (Pecchioli Daddi-Polvani, 1990). Există totuși numeroase fragmente care, atât În hitită
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
posibilitatea de a impune discursuri istorico-religioase de respirație mai mult sau mai puțin amplă este legată Întru totul de stadiul documentării. Cunoștințele actuale sunt fragmentare pentru că sunt limitate la câteva formulări religioase locale‚ destul de discontinue spațial și cronologic. Natura arhivelor, tipologia textelor, serioasele dificultăți filologice care Împiedică adesea Înțelegerea documentelor fac imposibilă propunerea unor sinteze care să aspire la sistematizare. De exemplu, a vorbi despre „religia siriană” pare iluzoriu și nefondat metodologic, după cum Înșelătoare este și Încercarea de a izola culturile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care s-a Întâlnit și s-a confruntat civilizația iudaică. Panteonul din Ugarit este bine ilustrat de texte rituale, În care sunt notate și descrise sacrificiile săvârșite În onoarea diferiților zei În cadrul unui complex calendar liturgic. Riturile, articulate Într-o tipologie uneori dificil de Înțeles, constau În jertfirea de animale (bovine, ovine și păsări), În ofrande de alimente, solide și lichide (vin, ulei, miere), de metale prețioase, de țesături și de alte obiecte, precum vase sau statuete. Gama ceremoniilor cuprindea arderi-de-tot
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oameni și zei, dar În legătură constantă cu aceștia din urmă, se plasează eroii, o categorie de ființe câteodată semidivine, câteodată umane, categorie ce se bucura de un statut propriu În politeismul grec. În multe privințe ei pot intra În tipologia „eroilor culturali”, figuri mitice cărora tradițiile culturale ale altor popoare le atribuie misiunea fondării unor institute și forme de viață materială și culturală. Totuși nu este posibil să reducem doar la această categorie istorico-religioasă Întreaga și complexa morfologie a eroilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
2.3b), iar pe de altă parte, avem la Îndemână doar speculații foarte sărace și superficiale În ceea ce privește originea și semnificația lor (Cancik-Lindemaier, 1987; 1990a). În mod analog sunt modificate și clasificările religiei romane pe care le cunoaștem, folosite În rubricile tipologiei religioase. Dacă această religie este definită ca „religie naturală”, atunci trebuie să precizăm că, lăsând la o parte triada capitolină și cea palatină, Ceresxe "Ceres", Liberxe "Liber", Venusxe "Venus", Dianaxe "Diana", Lucinaxe "Lucina", Mater Matutaxe "Mater Matuta" nu desemnează numai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Faptul că Încă din secolele al VII-lea și al VI-lea În Latium se folosea scrierea În sfera cultului morților (Osteria dell’Osa, Lazio) sau pentru formularea unor inscripții votive și legi cultuale este de o importanță fundamentală pentru tipologia religiei romane și istoria tradiției sale. Roma prerepublicană nu reprezintă o civilizație „orală”, lipsită de scriere. Tratatul cu Cartagina (508/507 Î.Hr.) și Legea Celor Douăsprezece Table (jumătatea secolului al V-lea) arată limpede că exista capacitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din urmă, le reproșează celor dintâi acel orgoliu care Îi Împingea să se Înfățișeze ca autorii principalelor cuceriri culturale, filozofice și, totodată, religioase ale istoriei umane, deși Împrumutaseră abundent din patrimoniul cultural al „barbarilor”. 4. Religii etnico-naționale și cosmopolite: o tipologie istorico-religioasătc "4. Religii etnico‑naționale și cosmopolite \: o tipologie istorico‑religioasă" Dimensiunea specific religioasă a celor două linii conducătoare fundamentale ale elenismului, cosmopolitismul și individualismul, se exprimă În mișcarea de răspândire a numeroase culte În afara respectivelor lor ținuturi de origine
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îi Împingea să se Înfățișeze ca autorii principalelor cuceriri culturale, filozofice și, totodată, religioase ale istoriei umane, deși Împrumutaseră abundent din patrimoniul cultural al „barbarilor”. 4. Religii etnico-naționale și cosmopolite: o tipologie istorico-religioasătc "4. Religii etnico‑naționale și cosmopolite \: o tipologie istorico‑religioasă" Dimensiunea specific religioasă a celor două linii conducătoare fundamentale ale elenismului, cosmopolitismul și individualismul, se exprimă În mișcarea de răspândire a numeroase culte În afara respectivelor lor ținuturi de origine și de adeziune la ele a unor indivizi ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este necesară mai Întâi o analiză a consistenței specifice a contextelor religioase aflate În cauză. Grecii și cvasi-totalitatea popoarelor din Orientul Apropiat și din Occident, cu excepția Iranului zoroastrian și a iudaismului, ce pot fi amândouă situate, cu titlu diferit, În tipologia religiilor „Întemeiate” cu conținut monoteist și măcar de tendință universalistă, sunt purtătoare ale unor tradiții religioase de tip etnic. Sunt, Într-adevăr, tradiții ale căror origini și a căror dezvoltare apar ca fiind simultane cu originile și dezvoltarea comunităților mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeiței Isisxe "Isis". Acest fapt pune o problemă de o considerabilă importanță istorico-religioasă, Întrucât este vorba despre identificarea circumstanțelor și motivațiilor fenomenului, odată ce În respectivele lor țări de origine aceste culte nu cunosc acea componentă ezoterică și inițiatică ce definește tipologia misteriilor În relație cu riturile de la Eleusis, numite tocmai mystèria Încă din veacul al V-lea Î.Hr. și cele din Samotrace. Este vorba despre culte ce le impun participanților o abilitare rituală (tocmai „inițierea”) ca să fie admiși la celebrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a fost identificată adecvat În transpunerea tematicii eroice În figura omului Înțelept, Înzestrat cu virtuți mai ales etice și civile, care În Pitagora Își găsește modelul cel mai complet și hotărâtor pentru următoarele dezvoltări a ceea ce se va defini ca tipologia „bărbatului divin” (thèios anèr). Cu toate acestea, În timp ce adjectivul thèios exprimă o asemănare, dar, cu siguranță, nu o identitate de natură cu theos („zeu”), ambii parametri, eroic și sapiențial, se dovedesc În mare măsură departe de realitatea acoperită de cultul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca un Epimenides din Creta și, În unele privințe, chiar Empedocle din Agrigent sau acei orfeotelestai, Înfierați de sentința platonică (Republica, II, 363e-366b) - vede ivindu-se numeroase personalități de profeți rostitori de oracole și taumaturgi care integrează sub diferite forme tipologia „omului divin” (Bieler, 1967). Este vorba despre figura „Înțeleptului” În stare să stabilească un contact intens și personal cu nivelul divin și să facă să se reverse asupra omului obișnuit efectele binefăcătoare ale unui astfel de raport, așezându-se ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o „soluție” densă În care este „aruncată” Într-un amalgam Încurcat Întreaga serie de componente ale atmosferei religioase a timpului: divinație, În forma instituționalizată a oracolului cu sediu stabil și cu personal specializat, alături de dimensiunea „naturală” a inspirației profetice directe; tipologia „omului divin”, ce are această calitate prin ascendența genealogică și totodată prin Încărcătura taumaturgică și carismatică, fără să fie lipsit de interese speculative și etice, după modelul pitagoreic; finalități practice și, În același timp, teologice ale fenomenului divinatoriu; implicarea În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la toți morții, fără deosebire (Cumont, 1949), capătă În această perioadă semnificații noi atunci când se referă la acele personaje excepționale nu prin virtuțile lor militare sau politice, ci prin Încărcătura lor carismatică de mijlocitori Între uman și divin, care integrează tipologia lui thèios anèr. În biografia scrisă de Filostrat, este dificil, dacă nu chiar imposibil, să discernem Între realitatea istorică și sedimentările imaginarului colectiv În jurul figurii taumaturgice a lui Apollonius din Tyana, fără să neglijăm, firește, ampla și hotărâtoarea parte a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai degrabă personificări ale forțelor malefice, care influențează negativ ordinea cosmică, conduita morală, practica liturgică și prescripțiile impuse de legea purității omului și a elementelor naturale. Între acestea din urmă, entitățile care urmează sunt caracterizate În mod special de o tipologie foarte variată: Apaoșaxe "Apaoșa", demon al secetei, rivalul lui Tștrya; Ast½.vidh³tu, demon al morții; B¿șyanst³xe "Bu>șyansta>", o diavoliță care corupe și descompune cadavrele; A¶șmaxe "Ae>șma", care apare deja În G³th³ (al cărei ecou se găsește
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aria sacră și cea militară, iar cea economică Își păstrează un aspect subordonat. Panteonul european, coerent pe deplin cu ideologia generală a acelor popoare (cf. Campanile, 1990b), avea o structură tripartită: sacru, aria militară și cea economică. Germanii păstrează această tipologie, dar, din motive pe care le vom vedea mai jos, unesc aria sacrului cu cea a militară, având drept rezultat, În locul unui panteon tripartit, unul bipartit, astfel Încât Aesir reprezintă aria militară și sacră, iar Vanir pe cea economică. Să-i
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Bibliografie 390 Religiile lumii eleniste (Giulia Sfameni Gasparro) 395 1. Coordonatele problemei: tradiție și inovații 395 1. Cadrul istoric 395 2. Elenismul: caractere generale și linii de orientare 396 3. Cosmopolitism și individualism 398 4. Religii etnico-naționale și cosmopolite: o tipologie istorico-religioasă 400 2. Grecii Între Orient și Occident: continuitate și noi experiențe religioase 403 1. Observații preliminare 403 2. Religia polisului și cultele străine 405 3. Misterii grecești și misterii orientale 413 4. Cultul suveranilor elenistici și cultul imperial: de la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sintetice, slujite de harul metaforei critice. Cea de-a doua orientare e ilustrată de Semnele lui Hermes (1993; Premiul „Vasile Pogor”, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași), prima sinteză amplă asupra memorialisticii noastre de călătorie de până la 1900. Cartea propune o tipologie guvernată de criterii diverse (impuse de diversitatea materiei): geografice (muntele, marea), topoi culturali (castelul, hanul, ruina), natura călătoriei („sacră” sau „profană”, formativă, științifică, de plăcere, alegorică, parodică etc.), perspectiva („naivă”, mirată, lucid-critică ș.a.). Notele comune ale genului sunt, după F.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
liric se descătușează deseori din chingile acțiunii propriu-zise, autorul preferând o relatare și o descripție statică a întâmplărilor narate. Demersul epic amintește de tipul de proză al începuturilor lui Eusebiu Camilar sau Mircea Streinul, cu aceeași stăruitoare preocupare pentru reînvierea tipologiilor specifice satului bucovinean, într-o succesiune de tablouri ce caută să ilustreze trecerea și petrecerea vieții în spațiul carpatic românesc. Timpul trecut, în care sunt proiectate faptele, caracterizarea personajelor prin pitorescul rostirii, excesiva folosire a anecdoticului și cantonarea în fragment
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]