6,447 matches
-
aici aflăm că, în 1715 în Prodănești sunt consemnate patru familii de iobagi (3 de unguri și una de români) iar cinci ani mai târziu, în 1720, aici trăiau 5 familii de iobagi și 4 de zilieri (8 familii de unguri și două de români). În 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein ale cărei date au fost publicate în 1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"” la pagina 372, satul Predenești apare ca fiind
Prodănești, Sălaj () [Corola-website/Science/301825_a_303154]
-
și 54 vaci. 1857: 37 case, 37 locuințe, 177 locuitori români; 82 bărbați (47 necăsătoriți, 30 căsătoriți, 5 văduvi), 95 femei (49 necăsătorite, 34 căsătorite, 12 văduve). 1869: 225 locuitori, români greco-catolici 1880: 41 case, 186 locuitori (181 români, 3 unguri, 2 de alte naționalități); erau 176 greco-catolici, 3 ortodocși, 1 romano-catolic, 2 reformați, 4 izraeliți; 1890: 236 locuitori (224 români, 10 unguri, 2 de altă naționalitate); dintre locuitori 216 erau greco-catolici, 7 romano-catolici, 13 izraeliți 1894: 220 locuitori La recensământul
Prodănești, Sălaj () [Corola-website/Science/301825_a_303154]
-
necăsătorite, 34 căsătorite, 12 văduve). 1869: 225 locuitori, români greco-catolici 1880: 41 case, 186 locuitori (181 români, 3 unguri, 2 de alte naționalități); erau 176 greco-catolici, 3 ortodocși, 1 romano-catolic, 2 reformați, 4 izraeliți; 1890: 236 locuitori (224 români, 10 unguri, 2 de altă naționalitate); dintre locuitori 216 erau greco-catolici, 7 romano-catolici, 13 izraeliți 1894: 220 locuitori La recensământul agricol din anul 1895, Prodăneștiul era consemnat cu următoarele date privind avuția satului: erau 72 de gospodării care dețineau 239 iugăre de
Prodănești, Sălaj () [Corola-website/Science/301825_a_303154]
-
cultură de căpșuni. De asemenea, în sat erau 63 de vaci și viței, 44 juncani și boi, 20 bivoli, 58 porci, 47 capre, 134 oi, 274 păsări și 13 coșnițe de albine. 1900: 58 case, 274 locuitori (261 români, 11 unguri și 2 germani); 261 din aceștia aveau religia greco-catolică, 8 romano-catolică, 3 reformată și 2 erau izraeliți. Hotarul satului în 1900 cuprindea următoarele terenuri: "Coastea Mihuț, Clejia Popii, Balta Pescilor, Cânepiște, Lunca, Vârful Șanț și Valea Vacii." 1906: 326 locuitori
Prodănești, Sălaj () [Corola-website/Science/301825_a_303154]
-
greco-catolică, 8 romano-catolică, 3 reformată și 2 erau izraeliți. Hotarul satului în 1900 cuprindea următoarele terenuri: "Coastea Mihuț, Clejia Popii, Balta Pescilor, Cânepiște, Lunca, Vârful Șanț și Valea Vacii." 1906: 326 locuitori 1910: 71 case, 350 locuitori (308 români, 35 unguri și 7 de altă naționalitate); statistica arată că 316 erau greco-catolici, 22 romano-catolici, 7 reformați și 8 izraeliți. 1914: 366 locuitori 1920: 336 locuitori (323 români, 13 unguri), 71 de case 1930: 334 locuitori (330 români și 4 evrei); existau
Prodănești, Sălaj () [Corola-website/Science/301825_a_303154]
-
Vacii." 1906: 326 locuitori 1910: 71 case, 350 locuitori (308 români, 35 unguri și 7 de altă naționalitate); statistica arată că 316 erau greco-catolici, 22 romano-catolici, 7 reformați și 8 izraeliți. 1914: 366 locuitori 1920: 336 locuitori (323 români, 13 unguri), 71 de case 1930: 334 locuitori (330 români și 4 evrei); existau 322 greco-catolici, 7 ortodocși, 4 izraeliți și 1 baptist 1941: 348 locuitori (346 români,1 ungur și 1 de altă naționalitate); 342 erau greco-catolici, 5 ortodocși, 1 reformat
Prodănești, Sălaj () [Corola-website/Science/301825_a_303154]
-
și 8 izraeliți. 1914: 366 locuitori 1920: 336 locuitori (323 români, 13 unguri), 71 de case 1930: 334 locuitori (330 români și 4 evrei); existau 322 greco-catolici, 7 ortodocși, 4 izraeliți și 1 baptist 1941: 348 locuitori (346 români,1 ungur și 1 de altă naționalitate); 342 erau greco-catolici, 5 ortodocși, 1 reformat. 1956: 363 locuitori 1966: 352 locuitori (351 români și unul de altă naționalitate) 1977: 354 locuitori români 1992: 327 locuitori (321români, 2 unguri și 4 țigani) din care
Prodănești, Sălaj () [Corola-website/Science/301825_a_303154]
-
348 locuitori (346 români,1 ungur și 1 de altă naționalitate); 342 erau greco-catolici, 5 ortodocși, 1 reformat. 1956: 363 locuitori 1966: 352 locuitori (351 români și unul de altă naționalitate) 1977: 354 locuitori români 1992: 327 locuitori (321români, 2 unguri și 4 țigani) din care 281 erau ortodocși, 1 reformat și 42 baptiști 2002: 264 locuitori 2011: 244 locuitori 2016: 107 case, 263 locuitori Bibliografie: Traian Ience, Monografia școlilor din comuna Creaca, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2016, <nowiki>ISBN 978-606-914-017-8
Prodănești, Sălaj () [Corola-website/Science/301825_a_303154]
-
războaie mondiale, în vara anului 1976 a fost ridicat în centrul satului “Monumentul eroilor”. Dezvelirea monumentului a avut loc la data de 25 octombrie 1976, de Ziua Armatei. În anul 1930, Marinul totalizează 913 persoane, dintre care 902 români, un ungur și 10 evrei. Ultimul recensământ, din anul 2002, arată că în Marin sunt 412 clădiri de locuit; totalul populației este de 995 persoane, dintre care 507 de sex masculin, iar 488 de sex feminin Cel mai vechi locaș de cult
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
Viile Jacului, cel mai mic sat al comunei Creaca, este așezat în partea de vest a acesteia la poalele muntelui Meseș. După Revoluția de la 1848 în aceste locuri au fost strămutate (deportate) 15 familii, din care două erau familii de unguri. Aceștia au defrișat o parte din locul numit Pădurea Durului (Duruljo Erdö) și și-au construit bordeie în care să locuiască. În sat nu mai există unguri, prin căsătorie aceștia s-au contopit cu familiile de români. Până în 1953 Viile
Viile Jacului, Sălaj () [Corola-website/Science/301852_a_303181]
-
locuri au fost strămutate (deportate) 15 familii, din care două erau familii de unguri. Aceștia au defrișat o parte din locul numit Pădurea Durului (Duruljo Erdö) și și-au construit bordeie în care să locuiască. În sat nu mai există unguri, prin căsătorie aceștia s-au contopit cu familiile de români. Până în 1953 Viile Jacului au format un cătun numit ” Vii” ce aparținea de satul Jac. În același an a fost declarat sat și avea ”42 de fumuri” (case). Numele de
Viile Jacului, Sălaj () [Corola-website/Science/301852_a_303181]
-
spre Sud-Vest, despărțiti de Râul Olt, în ținutul istoric Muntenia. Această depresiune, cunoscută în geografia României - după Simion Mehedinți- sub denumirea de Bazinul Titeștilor, este străvechiul ținut “Țara Loviștei”, amintit sub numele de “Terra Loysta” în diploma dată de regele ungurilor Bella al IV-lea contelui Conrad de Tălmaci în prima jumătate a veacului al XIII-lea, prin care-i întărește stăpânirea acestui ținut. Primul document scris care atestă satele Boișoara și Găujani, este hrisovul dat de Io Vladislav Voievod în
Comuna Boișoara, Vâlcea () [Corola-website/Science/301989_a_303318]
-
mediu timpuriu în Viena a fost considerat Berghof, care s-a transformat într-un centru comercial pentru regiunea viticolă înconjurătoare. Cea dintâi atestare, medievală, este cea din 881 în Analele Salzburgului. Referirea a fost făcută în contextul unor lupte cu ungurii. Anul 955 a avut un rol hotărâtor asupra dezvoltării ulterioare a Vienei după ce în acest an regele francilor de est Otto I i-a învins pe unguri în bătălia de la Lechfeld (de lângă Augsburg). În 976 s-a organizat comitatul "Ostarrîchi
Viena () [Corola-website/Science/296758_a_298087]
-
881 în Analele Salzburgului. Referirea a fost făcută în contextul unor lupte cu ungurii. Anul 955 a avut un rol hotărâtor asupra dezvoltării ulterioare a Vienei după ce în acest an regele francilor de est Otto I i-a învins pe unguri în bătălia de la Lechfeld (de lângă Augsburg). În 976 s-a organizat comitatul "Ostarrîchi" (sau "Marchia orientalis", ulterior "Marcha Austriae" și "Osterland"), pe al cărui teritoriu, la granița cu Ungaria, se află Viena de astăzi. Începând cu secolul al XI-lea
Viena () [Corola-website/Science/296758_a_298087]
-
cu Lobodaș, iar la sud-vest cu Aiton. În partea de vest se învecinează cu satul Gheorgheni și Pată, iar la nord-est cu Cojocna și Căra. În anul 1346 satul Boju, alături de Pată și Rediu, erau parte integrantă a moșiei nobilului ungur Chech de Rediu. Conform unei statistici din 1720 satul se întindea pe o suprafață de circa 700 iugăre, din care circa 600 erau arabile, diferența reprezentând fânețe naturale. În anul 1900 statisticile consemnează extinderea satului, suprafața fiind de 3381 iugăre
Boju, Cluj () [Corola-website/Science/300320_a_301649]
-
unei așezări de tip "Monteoru". G. Popa Lisseanu a aratăt într-o lucrare că în zona Brețcului a existat un vechi ducat sau cnezat românesc. Atestarea este cuprinsă într-o diplomă a regelui Sigismund din anul 1426. "Ioan-Chinezul, numit și Ungurul și Radul, fiul lui Țacu, din comuna românească Brețcu se prezintă înaintea regelui Sigismund și-l roagă să confirme privilegiile și libertățile comunei lor. Regele Sigismund admite ca românii din comuna Brețcu să fie și de acum înainte supuși numai
Brețcu, Covasna () [Corola-website/Science/300373_a_301702]
-
construit, alături de biserică de lemn, o biserică nouă de cărămidă, biserica ortodoxă cu hramul "Sfântă Treime", data în folosință în 1894. Referitor la populația satului, documentul precizează că localitatea avea 1.261 de locuitori, din care 1.189 români, ceilalți unguri și evrei. Documentul se pare că a fost întocmit în favoarea regimului existent, deoarece, așa după cum reiese din mărturiile celor mai vârstnici locuitori ai satului, populația o formau numai românii cu exceptia a 2-3 familii de evrei stabiliți aici că negustori. Că
Bobohalma, Mureș () [Corola-website/Science/300364_a_301693]
-
Budieni este parte a comunei Scoarță, județ Gorj Cod SIRUTA : 81898 Populație Populația actuala nu poate fi foarte precis definită ca număr și structura. Ea este inclusă în totalul alcătuit din cei 4300 de români, 754 țigani rromi și 2 unguri anunțați de către primăria actualei structuri orhganizatorice Scoarță. Dacă ar fi să luăm în considerație comasările succesive după desființarea și ulterior reînființarea comunei Scoarță alipita cu Copacioasa și apoi cu Bobu și Budieni, atunci am putea deduce că aproape jumătate trăiesc
Budieni, Gorj () [Corola-website/Science/300456_a_301785]
-
beg (1342-1357), urmând 25 de ani de lupte interne în Hoarda de Aur. În 1362, lituanienii înving pe mongoli la Apele Albastre și ocupă cea mai mare parte la Ungariei. Lituanieni cuceresc mai mult de patru ori decât au cucerit ungurii și polonezii din teritoriile mongole. În 1351 începe revoltă Turbanelor Roșii în China, în 1368, mongolii fiind siliți să se retragă din China. Timur Lenk, originar din vestul ulusului lui Chagatai, a stabilit o baza de putere în Pakistanul vestic
Imperiul Mongol () [Corola-website/Science/298572_a_299901]
-
ținuturile castelului nostru Mihald (Mehadia)”. Motivele care au determinat pe Dan să poarte acest război nu le cunoaștem; bănuim însă că voievodul muntean a vrut să reia posesiunile de odinioară ale lui Vladislav I, Amlașul, Făgărașul și partea ce rămăsese ungurilor din Banatul de Severin. De asemenea este necunoscut și rezultatul luptelor, căci trâmbițata victorie maghiară nu se confirmă în avantajele pe care, se pare că numai voievodul român le trage, reluând în stăpânire teritoriile revendicate. Moartea voievoului este iarăși subiect
Dan I () [Corola-website/Science/298643_a_299972]
-
locuitori ai orașului, 6.112 erau români (51.26%), 3.472 ruși (29.12%), 1.170 evrei (9.81%), 376 bulgari (3.15%), 231 găgăuzi (1.94%), 175 greci (1.47%), 110 ucraineni (0.92%), 53 germani, 50 polonezi, 36 unguri, 15 turci, 13 armeni, 6 sârbi și 3 cehi. În perioada interbelică au funcționat aici o pretură, o primărie, o judecătorie de ocol, o secție de poliție, o unitate de pompieri, un serviciu sanitar orășenesc, un serviciu veterinar, un serviciu
Reni () [Corola-website/Science/298606_a_299935]
-
locuitori ai orașului, dintre care 8.268 bulgari (57,90%), 2.722 români (19,06%), 1.444 ruși (10,11%), 1.215 evrei (8,51%), 181 germani (1,27%), 137 găgăuzi (0,96%), 68 polonezi, 58 greci, 27 sârbi, 21 unguri, 14 albanezi, 11 armeni, 11 ucraineni, 10 turci, 5 cehi și 1 tătar. La 1 ianuarie 1940, din cei 10.713 locuitori ai orașului, 7.429 erau bulgari (69,35%), 1.485 români (13,86%), 968 ruși (9,04%), 517
Bolgrad () [Corola-website/Science/298605_a_299934]
-
Feredeu la 45 de km de Alioș. Zona se pretează agriculturii și zootehniei. Colinele Alioșului fac începutul zonei viticole care se întinde de aici până dincolo de Cuvin. Împrejurimile satului sunt: Valea Irigului, Allodial, Uberland, Gyurok, Valea Fibișului, Valul Roman, Dealul Ungurului, Cetate. Se pare că așezări în zona Alioșului au fost atestate de vestigii încă din epoca bronzului. Numele anterioare celui contemporan pornesc de la "Helensfalva" la 1335 și alterându-se spre "Elleus"(monustra) în 1561. În 1774 satul este menționat ca
Alioș, Timiș () [Corola-website/Science/298650_a_299979]
-
cu ajutorul maghiar. Luptele se reiau în toamnă, în părțile Severinului, unde, la 28 octombrie, se constată și prezența regelui Sigismund al Ungariei care dă un hrisov, în calitate de suzeran, mănăstirilor Vodița și Tismana, întărindu-le posesiunile. Cu prilejul acestor noi lupte, ungurii ocupă cetatea Severinului. Luptele au continuat în 1420, când a avut loc o expediție turcească de amploare, fiind atacate atât Țara Românească cât și Banatul, Transilvania, și Moldova. În aceste împrejurări tragice, oastea Țării Românești a fost înfrântă, pe câmpul
Mihail I () [Corola-website/Science/298640_a_299969]
-
care plătește haraciul către Poarta Otomană. Se presupune că ar fi plătit și tribut în oameni însă acest lucru nu este dovedit de documentele existente. În stabilirea paternității lui Vlad I, P. P. Panaitescu pleacă de la o relatare a cronicarului ungur Thurocz, în care se vorbește despre o luptă pentru domnie dintre Dan - ajutat de turci - și Mircea - sprijinit de regele Sigismund de Luxemburg prin banul Ștefan de Lozoncz care piere în aceasă confruntare -, în urma căreia ultimul pretendent este învins. Tot
Vlad I Uzurpatorul () [Corola-website/Science/298642_a_299971]