5,630 matches
-
pămÎnt. Cel din spate se aruncă și el. Se tîrÎ spre primul bărbat. Apoi Îl apucă pe după umăr și Începu să se tîrască spre tranșee trăgÎndu-l după el. După care nu se mai mișcă și ne dădurăm seama că zăcea cu fața-n pămÎnt. Acum zăceau amîndoi acolo. Nu mai bombardau casa și se făcuse liniște. Ferma mare și zidul care Împrejmuia curtea se Înălțau galbene pe fondul verde al dealului care purta urme albe de praf ca niște cicatrici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și el. Se tîrÎ spre primul bărbat. Apoi Îl apucă pe după umăr și Începu să se tîrască spre tranșee trăgÎndu-l după el. După care nu se mai mișcă și ne dădurăm seama că zăcea cu fața-n pămÎnt. Acum zăceau amîndoi acolo. Nu mai bombardau casa și se făcuse liniște. Ferma mare și zidul care Împrejmuia curtea se Înălțau galbene pe fondul verde al dealului care purta urme albe de praf ca niște cicatrici În locurile unde se săpaseră șanțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
dealului care purta urme albe de praf ca niște cicatrici În locurile unde se săpaseră șanțuri și fuseseră Întărite avanposturile. Fumul de la focurile unde Începuseră să pregătească mîncarea se Înălța deasupra dealului. Pe toată lungimea pantei care ducea spre fermă zăceau pierderile ca niște boccele Împrăștiate. Tancul ardea printre copaci, scoțînd un fum negru și uleios. — E oribil, spuse fata. E pentru prima dată cînd văd așa ceva. E Îngrozitor. — Așa a fost mereu. — Și ție nu ți se pare groaznic? — Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pămÎntul nu mai avea nici urmă de umezeală și praful era purtat de vînt. A bătut fărĂ oprire timp de cinci zile, iar cînd s-a oprit, jumătate din crengile palmierilor atîrnau moarte pe lîngă trunchiuri, florile verzi de mango zăceau Întinse la pămÎnt sau printre crengile copacilor cu mugurii uscați și petalele uscate. Recolta de mango era distrusă, ca și restul recoltelor ce trebuiau culese În anul acela. Legătura prin telefon cu continentul fu reușită, centralistul Îi spuse: Da, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pieptul albe, cu picioarele delicate și cu copite În formă de inimă Întinse, cu capul cu coarne frumoase, miniaturale, Întors către indian. Opriseră mașina și Încercaseră să vorbească cu indianul, dar nu știa engleză și rînjea Întruna, și micul țap zăcea Întins acolo, mort, cu privirea ațintită către indian. Atunci, și Încă cinci ani după aia, fusese posibil. Însă ce mai era posibil acum? Acum nimic nu mai era posibil, decît dacă el Însuși ar fi fost, și trebuia să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
alege și nu iartă, într-o bună zi s-o nimerit că unul l-o pălit taman în coșul pieptului...Nenea Jănel o căzut cum cade un copac falnic doborât de furtună...După un timp, brancardierii au dat de el. Zăcea într-o baltă de sânge. Parcă nici nu mai sufla...Când l-au văzut alb ca varul, li s-o părut că nu mai este viu și dădeau să plece...Norocul lui o fost că unul din brancardieri era Ilie
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
atârnau vreo trei icoane...In timp ce scotea plăcintele, nu știu cum o dat peste cociorvă și aceasta o început să alunece pe perete, până când...Trosc!!! Au sărit de pe laiță privind îngroziți spre locul de unde a venit pocnitura. Acolo, cele trei icoane zăceau făcute țăndări! ...„Asta îi sămn rău! Ii sămn rău!” a spus pețitoarea. „Nu! Asta adeverește că îi sâmbătă, Zoițo!” o răspuns Catrina, soacra mică... Unii dintre ascultători, cu ochii dilatați de groază, își făceau cruce. Si cum s-o terminat
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
tot nu s-au aprins...Lupchii se tot foiau în jurul nostru, de parcă nu-și găseau locul. Uite-așa umblau blestemații! Uite-așa! O nouă trosnitură cu scâncet de corzi m-o trezit parcă dintr-un somn. Jos, la picioarele mele, zăcea țambalul, făcut surcele... „Incearcă și cu astea, bade Costâne, că nu mai avem mult de trăit...Ori ne mănâncă jivinele, ori înghețăm bocnă” - a vorbit vioristul. Am reușit să aprind așchiile din țambal și până la urmă și vreascurile ude. Ardea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
degrabă mingea. Așa cum stă, culcat, Împăratul o prinde și zâmbește cu lacrimi în ochi: ─ Bine-ai venit, Ana, dragă! Ana dă din cap. „Cornițele de melc”, cozile ei, se clatină stânga-dreapta, stângadreapta: ─ N-am prea venit bine, dacă Măria Ta zaci bolnav, în pat, păzit de Mama Zmeilor, dacă ploaia duce munții la vale pentru că arborii nu-i mai țin în rădăcinile lor, dacă ierburile și florile, păsările și oamenii își pierd culorile, își pierd sănătatea și viața... Nu-i
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Prințul e surprins plăcut: ─ Ai dreptate, Ana, de la întrebarea asta trebuie pornit. Răspunsul corect este: Antoniu și Cleopatra erau doi peștișori din bolul care zace spart pe podea. Ana: ─ Aha, Deci, ei locuiseră în borcanul care se spărsese și acum zăcea pe podea. Nu știm cum a ajuns bolul pe podea, cine sau ce l-a doborât, intenționat sau din greșeală, dar ne putem imagina ce s-a întâmplat în continuare: apa s-a scurs din bolul spart și bieții peștișori
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Au venit dis-dedimineață, înaintea ei. Stai și aștepți. Dar dintr-odată răsună strigătul disperat al vedetei: „Nu, John, nu trage!” Apoi se aude o împușcătură și zgomotul unei prăbușiri. Secretara sună la Poliție. Intri în încăpere împreună cu polițiștii, vezi vedeta zăcând nemișcată, la pământ și spui: „Arestați poștașul! El e criminalul.” Ai dreptate, dar de unde știai că... el e John? Doar nu-i cunoșteai pe cei trei. Așa e, nu-i cunoșteam și nici n-am fost de față. Dacă eram
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
rău ce ești. Cu cît munceai mai din greu, cu cît Încercai mai tare să-i faci plăcere, cu atît mai urît se purta cu tine000000000000000000000000000000000 Televizorul se stinge. Nu știu dacă e zi sau noapte. Niște cutii mov goale zac În fața mea. Focul Încă pîlpîie. O femeie de la asistența socială a sunat la un moment dat. Nu-mi pot aminti ce-a spus. Trebuie să fac ceva. Îmi trag pe mine niște haine și mă duc afară, luînd-o spre Colinton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
pe alta, la distanță de câțiva metri. Umbla de colo-colo, venea cu câte o jucărie, și tot așa până la ultima, mă acoperea de tot. Apoi mă mutam pe canapeaua golită și o lua de la capăt. Cât dura transbordarea, mă odihneam. Zăceam în propriul meu corp întins ca într-un pat. Asta înseamnă odihnă (cuvântul ăsta înalt, fără început). Odată m-am lungit pe o bancă în parc - aerul proaspăt mă zăpăcea, vântul, lumina albă, mișcarea frunzelor îmi aduceau pur și simplu
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
Prut. Apropiindu-se de pod, vedea abandonate sau pierdute în urma cine știe căror situații de luptă, sau din nepăsare, sau din rea credință: arme, saci cu făină, lăzi cu muniție de tot felul. Pe o pășune, la marginea unui sat, zăcea o grămadă de puști din dotarea armatei române, peste care trecuseră șenile de tancuri. Localnicii mai curajoși îndrăzneau să culeagă de pe drum ce puteau, cum puteau. O femeie, târâia o ladă care-i păruse frumoasă, convinsă că dăduse peste o
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
-i scrie, cu o tristețe sfâșietoare, rupând orice legătură cu ea: Aflând că Ladima este foarte rău bolnav, "merge spre moarte...", Emilia nu se putuse duce le el, deoarece însoțea, ca să-l distreze, un alt bărbat, dar Valeria îl găsise zăcând într-o mizerie cruntă, neras și foarte slăbit. Vestea căsătoriei Emiliei cu Arghiropol îl aruncă pe Ladima într-o disperarea fără margini, dar, când, logodna se anulează, el îi trimite o scrisoare tulburătoare, în care descrie chinurile îngrozitoare care-l
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
Eu... Eu, domnule profesor, i-am spus să nu intre, că nu-i voie, da’ el m-a izbit de perete și a intrat ca o furtună... Cu un calm olimpian, profesorul și-a Întors capul, privind spre securistul care zăcea ca un leș pe mozaicul sălii de operație. În cele din urmă, și-a ridicat privirea spre sora rămasă În ușă, timorată, cu mâinile la gură... ― Fii liniștită. Nu ai nici o vină. Te rog cheamă-l pe doctorul Cuc, să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
trecut imediat la acțiune... Rusul privea la noi ca la unii veniți din altă lume... Scâncea ceva În surdină... „Malcite!” - s-a stropșit Undiță la el. A tresărit... Când cei de la divizie și-au terminat treaba În ambele magazii, rusul zăcea deja lungit pe jos. Cu mare grabă, am sărit În tranșeu. Petrică s-a oprit din nou. Cu o privire Îngerească a cătat către Elena. Apoi a Îngăimat ostenit: ― Fata tatii. Mai ai o gură de vin? Roagă-l pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
A doua zi - curios - m-am dus să-i vad cușca, dar... omul ședea pe laiță și plângea. „Ce-i cu tine?” - l-am Întrebat. „Uite aici” - a ridicat el sita. Sub sită, ghemuit, cu o gheară Înfiptă În gât... zăcea pițigoiul, fără suflare... Nu se atinsese nici de o firimitură sau poate nici de o picătură de apă... „Și acum, prin mișcarea lui greu de urmărit, el Îmi dă lecții de supraviețuire În fața glonțului inamicului” - gândeam eu... ― Biata vietate - a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Întinzând mâinile peste masă, care s-au Împreunat - ca Într-un ritual - cu ale lui Petrică... Și-au plecat privirile clipind des... Era semnul că o lacrimă - cea de nesperată bucurie a revederii - a ieșit din locul ei, unde a zăcut zăvorâtă o viață... După un timp, limpezindu-și privirile, au răsuflat adânc. Părea un oftat, ca un ecou al durerilor și necazurilor suferite acolo... În Infern... ― Sper să nu supăr pe nici unul dintre dragii noștri musafiri, dar din toți cei
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de vinovăție. Propria mea mamă murise în 1963, când eu eram departe, în Vietnam. Avocatul familiei fusese cel care se ocupase de înmormântare. Mi se întâmplase adesea, în nopțile fierbinți din junglă, să-mi imaginez casa pustie în care ea zăcuse. Mi se părea, atunci, că asta era tot ceea ce puteam face spre a mă apropia de realitate. Asemănarea dintre cele două situații mă deprima. Am încuiat ușa, am tras ceasul, reașezând greutatea în dreptul anului 1966, și m-am reîntors în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
Sighet și la Canal, despre conducătorii armatei române, împușcați ca niște cîini. Adaugă și informația asta: însuși capul diviziei "Tudor Vladimirescu" a fost condamnat după model Stalin. Stalin l-a condamnat pe Tuhaciov, Ana Pauker pe Cambrea. Pe prichiciul închisorilor zăceau de-a valma și legionari, și antonescieni, și liberali, și social-democrați. Și tot de-a valma au ieșit (care-au mai ieșit) distrofici, schilozi, bolnavi de nervi. N. Carandino a reapărut fără dinți de la Zuchaus, după 9 ani (7 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
doi, Pauker și Laslo Luca, au cerut moartea a 30.000 de "reacționari-bandiți". Într-un Consiliu de Miniștri, prezidat de doctor Petru Groza. Unii dintre acuzați fuseseră "tovarăși de drum". Ca Titel Petrescu, romanticul socialist cu lavalieră. Patru ani a zăcut în beciul Internelor; a luat 25 de ani de muncă silnică; la Sighet a stat fără lumina soarelui 6 ani. De ce? Pentru că, într-un articol de fond din ziarul "Socialistul", l-a numit pe Stalin, idolul Anei Pauker, "măcelarul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
viu, nu vedenie. Terapia cititului nu-mi mai ajungea. Cine, dacă nu Montesquieu declara că n-a avut vreo durere de nealinat printr-o oră de lectură? Boala era prea gravă. Nevroză? Cred că eram aproape de-o psihoză urîtă. Zăceam pe Bahlui, ca afluent al Styxului și ascultam Sonata de noiembrie a lui Iordan. Îmi spuneam că o să-l păstrez în viață, printr-un efort de voință. Mi-l imaginam în spital: pasăre intrată din greșeală pe fereastra deschisă. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Tai felii subțiri din mărul zemos încă și aromat al vieții amintite: Speak, Memory. Avusese concert la Iași. Era obosit, epuizat nervos ("M-am întins mai mult decît plapoma"), moleșit. Viața de condamnat la glorie nu-i fără suferință. A zăcut zile-n șir. "Nu-mi place să mă culc în patul altuia, dar are un anume farmec să dorm în patul tău, Dințișor". Își pierduse proverbialul autocontrol (febra continuă îl toropea), de vreme ce s-a mărturisit: "Norocul sau nenorocul face ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
expoziția ultimă a lui Rusalin? S-a sufocat, a tușit. "Hai de-aici. Ăia vor să omoare o vacă. Nu te uita". O rafală de vînt m-a făcut să mă întorc și să văd ce nu era de văzut. Zăcea trăsnită de lovitura în greabăn. O doborîseră. Cu pămîntul rotindu-se în globii căscați. Mi s-a părut că eu și Rusalin, adolescenți puri și stîngaci, ne reflectam în centrul globilor, în umezeala lor caldă încă. Și vocea bunicii: "Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]