KorAP: Find »[drukola/base=dobândi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...2162 2163 2164 ...2216 >

55,379 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

orice preț, tipic Occidentului, ci, dimpotrivă, unul care În mod obișnuit tinde să conserve patrimoniul mitic și teologic al originilor), faptul că, În orice situație, identitatea, chiar și cea a tradițiilor religioase, este un factor care nu numai că se dobândește, dar se și modifică? Oricum s-ar răspunde la aceste Întrebări - și cititorul va găsi, În contribuția care urmează, răspunsuri diverse, uneori contrastante, la aceste interogări -, ceea ce acum trebuie subliniat este faptul că problema identității unei tradiții religioase este o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de cea non-umană. Chiar și maimuțele antropomorfe Își abandonează morții acolo unde se găsesc, fără ceremonie. Opinia curentă este că noua atitudine presupune credința Într-o altă viață și dorința de a face În așa fel Încât mortul să o dobândească. Tulburat, omul ar fi putut Începe să Îngroape cadavrele doar pentru a nu le mai vedea În descompunere și atacate de carnivore, deci În scop protector, dar, la un moment dat, gestul a căpătat nuanțe ulterioare, fie mentale, fie sociale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
aveau grijă de mame, dar nu și de tați”. Mărturiile religioase devin clare odată cu apariția culturii Longshan, În mileniul IV-V, perioadă În care, Într-o societate ierarhizată, cultul strămoșilor și al genealogiei devine instituțional, apar specialiști ai ceremoniilor, mormintele dobândesc o relevanță simbolică evidentă, fie din motive religioase, fie pentru marcarea statutului social, și, mai ales, ia naștere practica divinatorie a scapulomanției (practică ce consta În răspunderea la Întrebări prin citirea În crăpăturile cauzate de foc În craniile animalelor). În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nostru. Cele mai vechi urme religioase se găsesc, de fapt, și la neanderthalieni, și la oamenii asemănători cu noi; de exemplu, capacitatea gândirii religioase, precum și alte capacități latente, existente cu mult Înainte de găsirea unui context sociocultural În care să-și dobândească propria funcție și dezvoltare. O altă concluzie care se poate desprinde este că religia urmează dezvoltarea umană doar În linii mari. Comportamentul religios pare să fi dobândit o complexitate din ce În ce mai mare, ca, de altfel, și cultura, dar manifestările sale În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
latente, existente cu mult Înainte de găsirea unui context sociocultural În care să-și dobândească propria funcție și dezvoltare. O altă concluzie care se poate desprinde este că religia urmează dezvoltarea umană doar În linii mari. Comportamentul religios pare să fi dobândit o complexitate din ce În ce mai mare, ca, de altfel, și cultura, dar manifestările sale În sânul unor societăți umane, religiile, nu indică nici o evoluție unilineară, nici una cumulativă. Spre deosebire de economie și tehnologie, religiile nu evoluează prin selecție naturală sau culturală, ba chiar sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Începe să se distingă se celelalte aspecte ale vieții. În unele locuri, În paleoliticul târziu, cunoașterea religioasă devine tot mai ezoterică și se separă de experiența cotidiană. Nu este Întâmplător momentul În care starea de conștiință alterată, esențială pentru „șaman”, dobândește un rol important, iar omul cucerește - printre alte medii intacte ale planetei - „viscerele pământului”, peșterile adânci. În consecință, schimbându-și modul de viață, omul reinventează non-umanul sau supraumanul, pentru a orândui creșterea animalelor, legătura cu pământul, viața sedentară tot mai

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
manifestările religioase servesc la ordonarea și Înțelegerea lumii și a societății (datorită fondatorilor etc.) și la asigurarea protecției acolo unde puterea umană nu este suficientă (prin ființe protectoare sau prin proprii morți). Aceste lucruri oferă certitudine și siguranță: sacrul intuitiv dobândește valoare de adevăr, sacralizarea cuvintelor este un mod de a le face să devină adevărate (Rappaport, 1917b). Sacralizarea valorilor, persoanelor, instituțiilor și locurilor este modul În care sistemele religioase asigură acceptarea convențiilor sociale. Nu mai este cazul să subliniem cât

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
unește diferitele momente ale istoriei egiptene, Înainte de a discuta despre ceea ce le caracterizează pe fiecare În parte. Este deci oportun și chiar necesar să identificăm unele elemente de „limbaj” al religiei, Înainte de a ilustra valorile schimbătoare pe care le-au dobândit acestea În contextul larg al momentelor ulterioare din istoria egipteană. 1. ZEII EGIPTULUITC "1. ZEII EGIPTULUI" Pentru egipteni, zeul - În măsura În care e zeu - este prezent neîncetat În lume și În ceea ce se Întâmplă În ea: natura, societatea, istoria se prezintă impregnate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este considerată sacră o piele de animal agățată Într-un par, și așa mai departe. Aceste obiecte au devenit ele Însele ipostaze ale anumitor zei, de la care și-au luat uneori numele. Și, viceversa, statuile care Îi reprezintă pe zei dobândesc o natură divină concretă, devin suportul fizic al personalității lor spirituale. Unele plante sunt divinități feminine, În special la marginile deșertului, unde funcția lor este de a garanta o anumită siguranță. Dar forma cea mai tipică pentru Egipt, În ceea ce privește religiozitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lor cu o serie de implicații din alte câmpuri ale culturii egiptene. Acești ultimi patru zei ai Eneadei au o istorie umană. Osiris, soțul lui Isis, este ucis de fratele său Seth; din narațiunile ulterioare aflăm că acesta dorește să dobândească puterea regală și că după ce Îl ucide pe Osiris, Îi taie trupul În bucăți și Îl Împrăștie În tot Egiptul. Soția sa, Isis, Îi recuperează cadavrul, Îl reconstituie și obține un fiu postum, pe Horusxe "Horus", care va moști legitim

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ci se va regenera În lumea de dincolo. Horus este nepotul care trebuie să-l alunge de pe tron pe unchiul uzurpator pentru a-și „răzbuna” (este termenul folosit de greci, verbul egiptean fiind doar „a vindeca”) tatăl, pentru ca astfel să dobândească funcțiile care Îi revin unui fiu după moartea tatălui. Dar Horus și Seth apar și ei ca frați, care, la rândul lor, se mutilează: lui Horus Îi este scos un ochi, iar lui Seth i se smulg testiculele. Sunt prezentați

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de care este privat Horus În lupta cu fratele său devine ofranda specifică adusă tatălui, după recuperarea sa ca „ochi sănătos” ( uaÊat). „Ochiul lui Horus” se umple de semnificații simbolice, devine o amuletă, ba chiar cea mai răspândită dintre amulete, dobândește o personalitate proprie, specifică și autonomă În această lume mișcătoare a valorilor religioase, și plasează aceste texte funerare Într-un orizont mai puțin specific. Ofranda datorată de fiu și adusă de Horusxe "Horus" are, de cele mai multe ori, o denumire generică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
adesea structura acelei mastaba - atât de adaptate unei organizări urbane amplasate În jurul piramidelor -, pentru a săpa mormintele subterane ale funcționarilor mai ales În pereții stâncoși care separă valea de planul deșertic mai Înalt. Prin Îndepărtarea de ierarhia centralizată, templele locale dobândesc o sarcină specială, devenind punct de sprijin al autorității civile care, după cum am mai spus, preia În mod oficial controlul asupra funcției sacerdotale. Ca semn al pietății lor, regii acordă templelor terenuri al căror venit acoperă cheltuielile cultului și ale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
text lung cu o complexă structură retorică ce Înșiruie tot ce a făcut zeul pentru fiul său și mulțumește pentru ce a făcut fiul său pentru el. Cea mai vizibilă consecință a unei asemenea atitudini este importanța pe care o dobândește Amonxe "Amon" În stat: victoriile pe care el le dăruiește fiului său Îi aduc o parte Însemnată din prăzile și tributurile care derivă din acestea, iar templul lui Amon din Teba devine o putere economică paralelă cu cea a administrației

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Însă aici, această temă este Împărțită În douăsprezece secțiuni, la fel ca orele nopții, și se povestește despre Întâlnirile și Întâmplările care au loc În călătoria nocturnă a soarelui, până În ceasul al doisprezecelea, când lumina triumfă din nou1. Mormântul regal dobândește astfel o valoare cosmică, iar destinul osiric se unește cu cel solar Într-o nouă concepție teologică. Decorarea mormântului presupune texte prezentate grafic, ca și cum acestea ar fi fost scrise pe un imens papirus, Într-un soi de autosuficiență a ritualului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sa În centrul unui aparat administrativ care Își are regulile sale și nu depinde doar de intervenția punctuală sau continuă a regelui; un rol important Îl au și obstacolele puse În calea puterii sale imediate de puterea economică și politică dobândită de templu, beneficiar al tributului provenit din orice campanie militară, deși, În cele din urmă, templul depinde totuși de rege, deoarece acesta Îi numește pe marii preoți și rămâne teoretic titularul practicării cultului. Încercările regelui de a obține o autonomie

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
restaurări formale, deja depășite, așa Încât epoca ramsidă Își poate manifesta liber și din plin concepțiile sale religioase și nu numai. Unul dintre punctele În care se rupe cel mai tare legătura cu epoca amarniană este figura pe care o va dobândi faraonul. Tipic În această privință este Ramses al II-lea, un personaj care devine rapid fabulos fiind printre cei care ajung În „Sesostris” din legenda greacă. Divinitatea sa nu mai este una subînțeleasă din formule oarecum ermetice, ci este zgomotos

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sau, mai bine zis cu zeii atât de legate de faptele personale ale indivizilor, este firesc ca practicile magice, unul dintre cele mai vechi moduri În care s-a manifestat posibilitatea de a cere intervenții specifice și favoruri precise, să dobândească acum o nouă vigoare. Culegerile magice 3 ne arată modele diferite și formulări posibile. Există adevărate imnuri adresate divinității (pe unele le regăsim ca atare În contexte rituale oficiale) care se recitau cu anumite corecturi; există povestiri mitice care prefigurează

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
viață, cunosc o limbă și o scriere de neînțeles pentru ceilalți (scrierea hieroglifică, hieratică - nu degeaba i se spunea acestei scrieri hierai - diferită de cea populară). În lumea greacă se naște mitul „preotului egiptean”, maestru al Înțelepciunii, În timp ce religia populară dobândește aspecte cât se poate de elementare În importanța dată cultului animalelor sacre (sacre prin ele Însele, ca specie, și nu ca indivizi În care se Întrupa o anumită divinitate), În folosirea din ce În mai frecventă a amuletelor și În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
două civilizații, care Începuse În timpul dinastiei a XXVI-a, menținându-se totodată și experiența culturală saitică. În această epocă, În care pentru prima oară Egiptul este supus (deși adesea rebel) de o putere străină care nu i se adaptează, religia dobândește din nou un rol de caracterizare națională: străinul este asociat cu zeul care-l reprezintă pe cel „diferit”, adică Sethxe "Seth" - dușmanul lui Horusxe "Horus" și al lui Osirisxe "Osiris" -, care Își pierde acum funcția de element necesar pentru echilibrul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Î.Hr.)" Perioada calcolitică mesopotamiană (cca 5 500-3 000 Î.Hr.), caracterizată, după cum o arată termenul, nu doar de folosirea pietrei, ci și a bronzului, trăiește o consolidare progresivă a civilizației neolitice și a vieții asociate ei. Aceasta din urmă dobândește forme tot mai clare și consistente, astfel Încât, așa cum s-a mai semnalat, se poate vorbi pe bună dreptate despre o adevărată „revoluție urbană”. La sfârșitul perioadei apare pentru prima dată scrierea, ducând civilizația umană În pragul „epocii istorice”. Perioada calcolitică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
se resemneze În fața imposibilității de a evita moartea prin propriile forțe. Dezamăgit, se Întoarce la Uruk, glorioasa sa cetate, hotărât să se mulțumească cu faima care Îl va face nemuritor În memoria urmașilor. 2) Adapaxe "Adapa" - Imposibilitatea omului de a dobândi nemurirea este exprimată Într-un mod nu mai puțin tragic În mitul Adapa, pentru că eroul omonim pierde ocazia de a o obține, evident În mod excepțional, chiar din cauza tatălui său, Ea (Enkixe "Enki"), zeul Înțelepciunii. Mitul lui Adapaxe "Adapa", ale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cele mai puțin fericite 2 , Întâi de toate În mediul familial. În acest sens, sunt foarte grăitoare Îndemnurile, aparent utilitariste, dar pline de un pesimism tragic, adresate lui Ghilgameșxe "Ghilgameș" de hangița Sidurixe "Siduri", privind tema inutilității Încercării de a dobândi nemurirea (tab. X, col. III, 6-14; cf. subcapitolul 3.5b): Ghilgameșxe "Ghilgameș", umple-ți pântecele șcu mâncare din belșugț! Bucură-te zi și noapte și sărbătorește În fiecare zi, zi și noapte cântă și dansează! Veșmântul tău să fie curat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
numite astfel pentru că, În mod normal, nu se căsătoreau și nu aveau fii. Acestea trăiau, de obicei, Într-un fel de mănăstiri, numite gagûm. Cu timpul, au devenit o categorie socială Însemnată, datorită numeroaselor bunuri imobiliare pe care le-au dobândit; acest fapt i-a determinat de multe ori pe suverani să intervină În privința lor cu măsuri restrictive. Cadrul sacerdotal mesopotamian este completat de ceea ce se cunoaște despre hierogamie (căsătoria sacră) și despre prostituția sacră, care era cu siguranță practicată ca

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ales a regelui și, prin urmare, și a statului, precum și a Întregii umanități depindeau de divinitate. Din acest motiv, cultul și sărbătorile erau considerate indispensabile pentru desfășurarea În ordine a vieții oamenilor” (A. Haldar).1 După cum se poate observa, sărbătorile dobândesc aspectul unei „Întâlniri” a omului cu divinitatea. Locul Întâlnirii trebuia să fie sacru, adică destinat acesteia prin consacrare. Templele foarte vechi aveau și „case de cult”. Sărbătorile aveau În general un ritm anual, fiind legate, În societatea agricolă mesopotamiană, de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]