54,793 matches
-
metamorfoză: pastelurile sale, deși mai păstrează urme ale vechii atitudini, aduc în lumină un lirism de tip confesiv, ale cărui note dominante sunt melancolia și visarea: „Frunze metalice cad,/ Oglinda apei e spartă -/ Frunze metalice cad,/ Le-nvăluie apa, le poartă./ Dragostea ta m-a strigat?/ Vântul îmi bate în poartă.” Cu Fluxul memoriei (1957), Imn către zorii de zi (1962) și Fiul risipitor (1964), poezia baconskyană se situează definitiv în zona lirismului autentic, purtător al principalelor calități care l-au impus
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
gradație ascendentă a sentimentului, de la emoția banală ce însoțește imaginea „copiilor care cresc” (Vântul) până la viziunea cu accente tragice, amintind de lirismul blagian, din Divagație nocturnă: „Se apropie de mine tristețea-ncet/ Cum vine-n codri ploaia de noiembrie;/ Nici dragostea, nici noaptea nu-mi alină/ Această umbră tragică a timpului/ Și simt că undeva e-o rană,/ E-n mine-o rană care nu se-nchide./ E poate-altoiul nevăzut al morții/ Ce-mi crește undeva în trup și-n suflet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
Târziu sună pașii celui din urmă./ Turnul și steaua e tot ce-a rămas./ Printre statui întunericul/ naște călugări cu glugi./ Luna coboară, luna duce-n exil/ spre apus, amintirea poetului;/ și pe lespezi bătrâne cad/ nevăzute ghirlande.” Poezia de dragoste, adunată în ciclul Seară erotică, dezvăluie un poet senzual, însă fără stridențe, ale cărui „nuduri” se integrează atât de bine în cadrul natural, încât sfârșesc prin a nu mai putea fi deosebite de acesta, vântul trecându-le prin plete „ca prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
selecționarea valorilor". Ei cereau, de asemenea, "să dispară sistemul teroarei și al exploatării. [...] Deciziunea să aparție majorității". Pe de altă parte, această opțiune permitea unora dintre conducătorii organizațiilor liberale din țară și din Capitală să-și exprime "cuvântul lor de dragoste și devotament față de M.S. Regele Carol al II-lea"87. Spre deosebire de Gheorghe Brătianu, liderii vechiului PNL au făcut declarații dure la adresa Restaurației, pe care o considerau "o primejdioasă aventură". În ședința Comitetului executiv, pentru a fi în asentimentul președintelui partidului
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
ideea liberală (I. Al. Vasilescu-Valjean) Întrunirea de la Frascati și proclamarea d-lui Gh. Brătianu ca șef al PNL au însemnat prin marele curent produs în masele populare, începutul regenerării acestui vechi partid istoric care, din pricina conducătorilor ce-i avea pierduse dragostea țării. Dar atitudinea de la 7 și 9 iunie n-a fost o eroare de tactică, ea a fost o continuare de metodă. Totodată, autoritatea vechilor șefi deriva din transpunerea în domeniul gândirii politice a principiilor disciplinei militare, folosită în "serviciul
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
care urma să dureze așa de mult, depășea puterea mea copilărească de înțelegere. Știam deja că oamenii care mor (ca vecina aceea bătrână a cărei dispariție, iarna, îmi fusese așa de bine explicată) adorm pentru totdeauna. Ca îndrăgostiții din cântec? Dragostea și moartea alcătuiau un amestec ciudat în mintea mea crudă. Iar frumusețea melancolică a melodiei nu făcea decât să-mi sporească tulburarea. Dragostea, moartea, frumusețea... Și cerul acela de seară, vântul, mireasma aceea de stepă, pe care, datorită cântecului, o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a cărei dispariție, iarna, îmi fusese așa de bine explicată) adorm pentru totdeauna. Ca îndrăgostiții din cântec? Dragostea și moartea alcătuiau un amestec ciudat în mintea mea crudă. Iar frumusețea melancolică a melodiei nu făcea decât să-mi sporească tulburarea. Dragostea, moartea, frumusețea... Și cerul acela de seară, vântul, mireasma aceea de stepă, pe care, datorită cântecului, o simțeam de parcă viața mea începuse în clipa aceea. A doua amintire nu putea fi datată, atât era de îndepărtată. Nici măcar nu era un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
întâmpla să pătrundem în lăcașul acela întunecos, întotdeauna mă îneca mirosul înțepător, greu, dar nu întru totul neplăcut, care plutea pe coridoarele ticsite. Era mirosul vieții de altădată, întunecate și foarte primitive în felul ei de a primi moartea, nașterea, dragostea, durerea. Un fel de atmosferă apăsătoare, dar plină de o stranie vitalitate, oricum, singura care se putea potrivi cu locuitorii acelei izbe uriașe. Suflul rusesc... Înăuntru, eram mirați de numărul și de asimetria ușilor care se deschideau spre încăperi cufundate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
geste impérial en maintient l’équilibre, Ton bras doublement fort n’en est point fatigué, Car Alexandre, avec l’Empire, t’a légué L’honneur d’avoir conquis l’amour d’un peuple libre.1 „Onoarea de a fi cucerit dragostea unui popor liber”, replica aceea, care mai întâi era gata să treacă neobservată în curgerea melodioasă a versurilor, ne-a frapat. Francezii, un popor liber... Acum înțelegeam de ce îndrăznise poetul să-i dea sfaturi stăpânului celui mai puternic imperiu din
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
al lucrurilor. Acestea călătoreau, strângeau sub învelișul lor banal perioadele vieții noastre, legând între ele clipe foarte îndepărtate. Cât despre căsătoria bunicii cu judecătorul poporului, eu nu remarcam probabil tot pitorescul istoric pe care adulții puteau să-l deslușească aici. Dragostea Charlottei, curtea pe care i-o făcea bunicul, perechea aceea atât de ieșită din comun în ținutul siberian - din toate acestea eu nu am păstrat decât un crâmpei: Fiodor, cu rubașca bine călcată, cu cizmele lustruite, se îndrepta spre locul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
școlii, după un antrenament de halterofilie, singura materie în care excela el. Trecând pe lângă portretul lui Lenin, colegul meu a fluierat foarte nerespectuos și a afirmat: - Ha-ha, ce Lenin! El nu avea copii. Pur și simplu nu știa să facă dragoste... Folosise un verb foarte vulgar ca să desemneze activitatea sexuală, deficientă, după el, a lui Lenin. Un verb pe care nu aș fi îndrăznit niciodată să-l rostesc și care, aplicat la Vladmimir Ilici, devenea de o obscenitate monstruoasă. Năucit, auzeam
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
au demonstrat ceea ce știam deja: ea nu semăna cu celelalte bunici. Nu, nici o bunică rusoaică nu s-ar fi hazardat într-o astfel de discuție cu nepotul ei. Presimțeam în libertatea aceea de expresie o concepție insolită despre trup, despre dragoste, despre relațiile dintre un bărbat și o femeie - o misterioasă „privire franțuzească”. Dimineața, am plecat în stepă ca să visez singur la nemaipomenita schimbare adusă în viața mea de moartea Președintelui. Spre marea mea surpriză, revăzută în rusește, scena aceea nu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu spaima și cu febra unui vis, în sfârșit împlinit. Da, înainte existase un trio bizar, descoperit într-un roman de Maupassant, pe care-l citisem în primăvară. Un dandy parizian, de la un capăt la altul al cărții, râvnea la dragostea inaccesibilă a unei făpturi alcătuite din rafinamente decadente, căuta să ajungă la inima acelei curtezane cerebrale, indolente, semănând cu o orhidee fragilă și care îl lăsa să spere mereu zadarnic. Și alături de ei - servitoarea, tânăra ce se îmbăia, cu trupul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
altădată îmi amintea de o floare uscată între paginile unei cărți, mi-a dezvăluit o senzualitate secretă, opacă. Trupul ei ascundea o căldură parfumată, o tulburătoare mireasmă alcătuită din zvâcnetul sângelui, din luciul pielii, din încetineala ispititoare a vorbelor sale. Dragostea fatală care făcuse să cedeze inima Președintelui a remodelat Franța pe care o purtam în mine. Aceasta era mai cu seamă romanțioasă. Personajele literare care se întâlneau pe drumurile ei păreau, în seara aceea de neuitat, să se trezească după
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai cu seamă romanțioasă. Personajele literare care se întâlneau pe drumurile ei păreau, în seara aceea de neuitat, să se trezească după un somn îndelungat. Altădată, degeaba își agitau săbiile, se cățărau pe scări de frânghie, înghițeau arsenic, își declarau dragostea, călătoreau într-o caleașcă ținând pe genunchi capul tăiat al iubitului - ele tot nu-și părăseau lumea lor fictivă. Exotice, strălucitoare, poate chiar ciudate, ele nu mă mișcau. Ca și parohul lui Flaubert, preotul de provincie căruia Emma își mărturisea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
d’Antin. Prințesa Caraman-Chimay se lăsase răpită acolo, într-o seară, de lăutarul țigan Rigo... Fără să îndrăznesc încă să cred asta, mă întrebam în tăcere: chintesența spiritului francez atât de multă căutată n-o fi având oare drept izvor dragostea? Căci toate drumurile Atlantidei noastre păreau să se încrucișeze în ținutul Tandreței. Saranza se cufunda în noaptea îmbălsămată a stepei. Aromele ei se contopeau cu parfumul ce înmiresma un trup de femeie acoperit cu pietre prețioase și hermină. Charlotte povestea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
știau să dea dovadă de o eleganță demnă de ciorchinele de struguri al lui Proust: unul dintre nefericiții amanți se omorâse chiar în locul unde îi apăruse în cale pentru prima oară Caroline Otero! De altfel, în țara aceea exotică, cultul dragostei nu cunoștea bariere sociale și, departe de budoarele pline de lux, în cartierele populare, vedeam două bande rivale din Belleville luptând pe viață și pe moarte din pricina unei femei. Singura diferență: părul frumoasei Otero lucea ca pana corbului, pe când părul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
da, m-a ajutat involuntar să mă desprind de colecția mea de anecdote, orientându-mi căutările într-o direcție cu totul nouă. Era chiulangiul care îmi spusese odată că dacă Lenin nu avea copii era pentru că nu știa să facă dragoste... Mini-societatea clasei noastre nutrea față de el același dispreț ca și pentru mine, dar din cu totul alte motive. Colegii îl detestau pentru că le oferea o imagine foarte neplăcută despre adulți. Cu doi ani mai mare decât noi, ajuns, deci, la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
teribil: „Oamenii vorbesc pentru că le e teamă de liniște. Vorbesc mașinal, cu voce tare, sau fiecare în sinea lui, se amețesc cu terciul verbal care năclăiește fiecare obiect și fiecare ființă. Vorbesc despre verzi și uscate, vorbesc despre bani, despre dragoste, despre nimic. Și folosesc, chiar și când este vorba de iubirile lor sublime, cuvinte spuse de o sută de ori, fraze tocite de tot. Vorbesc ca să vorbească. Vor să alunge liniștea...” Retorta de alchimist se sfărâmase. Conștienți de absurditatea vorbelor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
îndepărtată de Franța ca și franceza traducerilor tehnice ale mamei mele - s-a estompat de la sine. Mătușa era un personaj descins din epoca stalinistă. Stalin murise de douăzeci de ani, dar ea nu se schimbase. Nu era vorba de o dragoste nețărmurită pentru generalisim. Soțul ei dintâi fusese omorât în învălmășeala ucigașă din primele zile de război. Mătușa știa cine era vinovat de începutul acela catastrofal și o spunea cui voia s-o asculte. Tatăl celor doi copii ai ei, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
aceea în aspic, din care tocmai aveam o farfurie pe masa noastră, a devenit un cuvânt groaznic - gheață, carne și moarte înțepenite într-o sonoritate tăioasă. Ceea ce m-a făcut să sufăr cel mai mult în timpul spovedaniilor lor nocturne era dragostea de nedruncinat pentru Rusia, pe care confidențele lor o trezeau în mine. Rațiunea mea, care lupta împotriva arsurii votcii, se răzvrătea: „Țara asta e monstruoasă! Răul, tortura, suferința, automutilarea sunt distracțiile preferate ale locuitorilor ei. Și totuși, o iubesc? O
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
asta e monstruoasă! Răul, tortura, suferința, automutilarea sunt distracțiile preferate ale locuitorilor ei. Și totuși, o iubesc? O iubesc pentru absurditatea ei. Pentru monstruozitățile ei. Văd în ele un sens superior, pe care nici un raționament logic nu-l poate pătrunde...” Dragostea aceasta era o permanentă sfâșiere. Cu cât Rusia pe care o descopeream se adeverea mai sumbră, cu atât atașamentul acesta devenea mai violent. Ca și cum, pentru a o iubi, trebuia să-ți smulgi ochii, să-ți astupi urechile, să-ți interzici
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Vorbeam și simțeam că vindecarea mea era totală. Accesele de nebunie care mă cufundaseră altădată în senzația vertiginoasă a trecutului nu se mai repetau. Franța devenea o simplă materie de povestit. Amuzantă, exotică în ochii colegilor mei, palpitantă când descriam „dragostea à la française”, dar, de fapt, prea puțin diferită de poveștile vesele, adesea fără perdea, pe care ni le spuneam în timpul recreațiilor, trăgând din țigările noastre grăbite. Am remarcat destul de repede că trebuia să-mi dreg poveștile mele franțuzești după
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
talentul meu de povestitor, variam genurile, adaptam nivelurile de stil, alegeam cuvintele. Astfel, pentru a plăcea celor dintâi, zăboveam îndelung asupra îmbrățișărilor pătimașe ale Președintelui cu Marguerite. Un bărbat, pe deasupra și Președinte al Republicii, care murea pentru că făcuse prea mult dragoste - tabloul acesta le era de-ajuns ca să fie extaziați. „Tehnocrații” erau mai sensibili la peripețiile intrigii psihologice. Ei voiau să știe ce se întâmplase cu Marguerite după scandalul amoros. Vorbeam atunci despre misteriosul omor dublu din impasul Ronsin, despre îngrozitoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nimeni nu știa să-i informeze. Era un oraș fără nume! Un oraș populat cu străini. Un oftat de mulțumire a urcat dinspre grupurile esteților. Iar eu, printr-un abil flash-back, reveneam în compartiment pentru a vorbi din nou despre dragostea hoinară a călătorilor mei extravaganți... În momentul acela, peste mulțime, am văzut capul zburlit al lui Pașka. A ascultat câteva minute, apoi a bombănit, acoperindu-mi cu ușurință vocea cu glasul lui aspru de bas: - Prin urmare, așa, ești mulțumit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]