57,520 matches
-
eficiente a forțelor de producție. Ei - noile structuri ale producției industriale. Prin această nouă constelație relațională evoluția colectivităților locale a fost definitiv scoasă din fluxul spontanului, această emancipare concretizându-se structural prin susrse proprii, endogene de dezvoltare, așa cum rezultă din figura nr.2. Pe un alt plan, trecerea de la economia de autosubzistență la economia de schimb, fie el și în natură prin troc, a însemnat trecerea la constituirea unei noi colectivități. Raza celei locale s-a mărit întâlnind alte structuri mai
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
aceste momente ale constituirii lui, considerăm absolut necesar să insistăm puțin asupra efectelor revoluției stiințifico-tehnice în spațiile teoretice și practica aferentă satului nostru. Nu inainte însă de a rezuma dimensiunile extensive și intensive ale dezvoltării ruralității noastre conform schiței din figura următoare: Satul, ca formă originară de comunitate umană și-a dovedit un imens potențial de continuitate și progres uman. Istoricii și sociologii au remarcat faptul că apariția și ridicarea civilizațiilor antice își au explicația în mutațiile intervenite în structurarea satului
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
în , (n. 4 octombrie 1570, Oradea - d. 19 martie 1637, Pojon, azi Bratislava) a fost un călugăr iezuit, scriitor latin și maghiar, arhiepiscop de Esztergom (cu sediul la Nagyszombat, Esztergomul aflându-se sub ocupație otomană), cardinal. A fost una din figurile cele mai reprezentative ale Contrareformei. s-a născut într-o familie nobiliară reformată (calvină) la Oradea. Tatăl său a ocupat demnități importante în cetate, între care și pe aceea de viceșpan. Mama sa a murit când el avea doar vârsta
Petrus Pázmány () [Corola-website/Science/300032_a_301361]
-
placă memorială din marmură. Lucrările efectuate au vizat acoperirea pivniței cu o placă din beton, consolidarea arcadelor interioare, restaurarea podului de acces în cetate etc. Începând din anul 2005, în cetate sunt găzduite expoziții temporare de pictură sau expoziții cu figuri de ceară pe teme diverse. Cetatea de Scaun a Sucevei este formată din mai multe elemente componente. Între cetate și restul platoului se află un șanț de apărare, ale cărui pereți dinspre platou de pe latura de est au fost consolidate
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
De asemenea, între cele mai populare jocuri din această categorie se afla așa-numitul ""Tangram"" ce constă în șapte piese (cinci triunghiuri dreptunghice isoscele, un pătrat și un paralelogram) ce trebuiesc compuse pentru a forma un pătrat sau o altă figură dată. Scopul este eliminarea unui element din cadrul jocului, prin desfacerea altora. Jocurile din această categorie sunt de obicei foarte complicate. În majoritatea cazurilor, piesele au elemente interne care nu se pot vedea și care blochează jocul (obiectul) din a fi
Joc problemă () [Corola-website/Science/300086_a_301415]
-
Enea / (în greaca veche: "Αἰνείας", iar în latină: "Aenēăs, -ae") este una dintre figurile mitologiilor grece și romane, fiu al muritorului Anchise (văr al regelui Priam al Troiei) și al Afroditei / zeiței Venus, divinitate a frumuseții. Se trăgea din neamul lui Dardanus. A fost unul dintre eroii Războiului Troiei. A fost cântat de Vergilius
Aeneas () [Corola-website/Science/300141_a_301470]
-
() este un actor român de teatru și film. A jucat dramă, comedie, tragedie, figuri istorice, haiduci. Născut din părinți bucovineni (mama originară din Valea Seacă, tatăl, medic veterinar, originar din Corlata), și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți și, ulterior, la Cluj, unde a urmat Liceul de băieți nr.
Florin Piersic () [Corola-website/Science/300147_a_301476]
-
o variantă similară, o decapitează pe mama lui Pegasus, Gorgona Medusa; în aceeași manieră, Marduk, erou babilonean, ucide monstrul feminin Tiamat, zeița Sigiliului. Numele lui Perseu ar trebui să exprime "distrugerea"; cu toate că profesorul Kerenyi sugerase că Perseu ar fi o figură arhetipala a Morții, acesta ar fi reprezentat elenii care invadaseră Grecia și Asia Mică la începutul mileniului ÎI înainte de Hr, provocând astfel puterea zeitei-treimii. Pegasus a fost considerat sacru datorită urmelor de copite lăsate în urmă ceremoniilor de invocare a
Medusa () [Corola-website/Science/300151_a_301480]
-
în anii 1950, 1960 și 1970. Stilul brutalist a fost în mare parte inspirat de operele arhitectului elvețian Le Corbusier, și în particular de către clădirea Unité d'Habitation din Marseille, respectiv de operele lui Ludwig Mies van der Rohe, importantă figură în mișcarea Bauhaus. Termenul „brutalism” a originat din expresia franceză béton brut adică "beton brut", adică beton nefinisat. Clădirile brutaliste sunt de obicei realizate în forme ce sunt șocant de geometrice, repetitive, amintind de blocuri de beton armat nefinisat, relevând
Brutalism () [Corola-website/Science/300188_a_301517]
-
sa de a fermeca prin muzica sa toate creaturile vii, dar și pietrele, încercările sale de a-și învia soția, Euridice, coborând după ea în infern, și moartea sa. Arhetip al cântărețului inspirat, Orfeu este una din cele mai semnificative figuri ale mitologiei clasice din cultura occidentală, fiind portretizat în mai multe forme de artă precum poezie, film, operă, muzică și pictură. Pentru greci, Orfeu a fost fondatorul și profetul așa numitelor mistere orfice. El este considerat autorul „Imnurilor Orfice”, o
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
frigiană (inițial o căciulă din blană de vulpe, împrumutată chiar din portul bacantelor înveșmântate cu piei de animale). Scenele tipice sunt ulterior cea a cântului și cea a morții eroului. Moartea sa violentă este înfățișată de pildă în imaginea din stânga (Fig. 4), dar și pe o amforă în „British Museum”, Londra SA 709 sau pe hidria 90156 aflată în Boston Museum of Fine Arts. În pictura greacă, tracele din această scenă sunt caracterizate foarte des prin tatuajele de pe brațe, care după
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
c"), în timp ce îndrăgostiții își iau rămas bun ("d") sau în momentul despărțirii ("e"), ceea ce denotă interesul deosebit pentru lirismul temei. O formulare frumoasă a tipului "d" se întâlnește într-o copie romană a unui relief attic (vezi ilustrația capitolului „Legenda”, fig. 2 ). Gestica duioasă a perechii este opusă acolo într-o armonie formală desăvârșită fermității cu care Hermes își îndeplinește rolul de călăuzitor în lumea umbrelor. O categorie aparte o formează scenele reprezentate pe vasele găsite în sudul Italiei, mai ales
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
sălbatice țintuite de vraja melodiilor sale, de exemplu în pictura murală din Casa d'Orfeo, Pompei. Și mozaicurile romane preferă această temă, după cum se poate observa în fragmentele din Rottweil, Germania (online și ), din Tarsos (azi Turcia) sau din Palermo (Fig. 3). Postura de stăpânitor al naturii este dictată de caracterul reprezentativ al mozaicurilor din vilele romane. Motivul coborârii în infern este citat în sens moralizator de iconografia creștină, începând cu renașterea devine interesantă tematica iubirii și cea a condiției artistului
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
romane. Motivul coborârii în infern este citat în sens moralizator de iconografia creștină, începând cu renașterea devine interesantă tematica iubirii și cea a condiției artistului. În pictura catacombelor, Iisus este înfățișat uneori ca Orfeu, cu lira și înconjurat de animale (Fig. 5). Motivul principal al acestor împrumuturi din pictura murală romană este susținerea monoteismului de către erou, evidentă pentru Clemens Alexandrinul și Eusebiu în atașamentul pentru Apollo și în refuzul venerării lui Dionysos, dar sunt invocate în afară de aceasta puterea sa de a
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
lucrării istorice „Liber pontificalis”, Ms. 672 a Bibliotecii Municipale din Reims. În acest manuscris din Reims, Orfeu este văzut ca un bărbat înaintat în vârstă, conform rolului său de precursor al tuturor muzicienilor. Ca instrument al elocinței lui Orfeu poate figura uneori și flautul, care fermeca natura bucolică din Eclogele" lui Calpurnius . În reprezentările gotice se găsesc și interpretări curioase ale mitului, datorate poate tematicii neobișnuite la acea vreme. Jean Miélot înscenează astfel un fel de „Happy End” în miniatura unui
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
apoi, probabil mai liber, într-o compoziție care n-a dăinuit decât într-o copie a unui gravor italian. Acea alegorie a conflictului dintre sexe și a pierzaniei datorată poftelor carnale i-a servit probabil ca inspirație lui Albrecht Dürer (Fig. 6). Istoricul artei Aby Warburg a consacrat în studiul său despre „Dürer și antichitatea italiană” termenul de „formulă a patosului” („Pathosformel”) pentru poziția acestui Orfeu, care corespunde poziției rezervate în antichitate celor care mor în luptă, ridicându-se pentru ultima
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
se observă la Niccolo dell' Abbate („Orfeu și Euridice”, 188 x 237 cm, National Gallery, Londra ), unde peisajul joacă deja rolul important pe care îl va avea în Franța secolului XVII, mai ales în viziunea idealizantă a lui Nicolas Poussin (Fig. 7). Jean-Baptiste Camille Corot acordă și el, din vocație și fiind ancorat stilistic în clasicism, peisajului nebulos din „Orfeu o salvează pe Euridice din infern” multă atenție (Fig. 9). Atât tema neobișnuită a salvării prin voința artistului cât și gestica
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
Franța secolului XVII, mai ales în viziunea idealizantă a lui Nicolas Poussin (Fig. 7). Jean-Baptiste Camille Corot acordă și el, din vocație și fiind ancorat stilistic în clasicism, peisajului nebulos din „Orfeu o salvează pe Euridice din infern” multă atenție (Fig. 9). Atât tema neobișnuită a salvării prin voința artistului cât și gestica simbolică, atmosfera însăși lasă încă să se simtă fiorul romanticii. Deja compatriotul său Pierre Lacour reprezentase în 1802 „Pierderea Euridicei” printr-o compoziție dominată de contrastele formale și
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
Deja compatriotul său Pierre Lacour reprezentase în 1802 „Pierderea Euridicei” printr-o compoziție dominată de contrastele formale și coloristice puternice tipice romantismului francez. Romantic interpretează și Gustave Moreau tema, dar într-o versiune simbolică, calmă din punct de vedere formal (Fig. 10). Acea „Schauer- und Nachtromantik”, care era la Lacourt sau Johann Heinrich Füssli conștientă de partea întunecată a realității, supraviețuiește în simbolismul francez tocmai prin Orfeu, arhetipul artistului nefericit și neînțeles. Condiția lui Orfeu ca artist rămâne un subiect și
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
un subiect și în arta de „Fin de siècle”, neducând lipsă de formulări patetice. Stranie este interpretarea dată de Lord Frederic Leighton temei, potrivit căreia Orfeu acceptă implacabilitatea destinului său și se desprinde aproape violent din ultima îmbrățișare a Euridicei (Fig. 8). Tragedia pierderii Euridicei îl preocupă și pe Auguste Rodin. Grupul „Orfeu și Euridice părăsind infernul” (versiunea în marmură din 1893 în Metropolitan Museum of Art New York) este inclus ulterior, precum multe alte compoziții ale sculptorului, în „Poarta Infernului”. Orfeu
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
mijloacele cubismului analitic îl interpretează Ossip Zadkine pe cântăreț în 1956, adăugând torsiunilor cubiste goluri și sfârtecări în corpul plastic, care denotă atât tragicul personajului cât și convingerea de a nu-i putea da temei decât o formulare provizorie, proteică (Fig. 1 ). În accepția actului de creație ca proces reluat mereu de la zero, spulberându-și chiar în momentul realizării roadele, constă compatibilitatea mitului străvechi cu conștiința artistului modern.
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
din 11 mai 1396, cu ocazia delimitării domeniilor Episcopiei Transilvaniei, iar la 16 august 1370 o parte a domeniului Crăciunelu este luată în stăpânire de nobilul Ladislau de Galda și de soția sa Elisabeta. În statistică din anul 1553 satul figură printre localitățile cu populație predominant românească din comitatul Albă. Mai tarziu, în anul 1836 sătenii, cu sprijinul episcopului unit Ioan Lemeni și al baronului Ioan Banffi de Lasontz, au ridicat biserică din zidărie „Sfanțul Ierarh Nicolae” situată în partea centrală
Crăciunelu de Jos, Alba () [Corola-website/Science/300236_a_301565]
-
parohia a fost administrată de preoți din Sâmbăteni, satul vecin. În acești doi ani au oficiat doi preoți: Valeriu Felnecan și Traian Rugilă. La data de 1 martie 1931 și-a început misiunea ca preot în parohia Cicir, Mihail Morgovan, figură legendară în mica istorie a satului, caracter puternic, dârz care a impus o conduită morală în comunitatea de atunci... BIBLIOGRAFIE: [1] Marky, S., Arad varmegye és Arad (Monografia județului Arad), 1895; [2] Mihulin, Constantin, Autobiografie (manuscript), Cicir, 1930. Mulțumesc preotului
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
Preoții bisericii din Valea Largă din ultima sută de ani Biserica din Valea Largă (Lătureni) a avutu patre de câțiva preoți vrednici, cărora obștea le păstrează o vie amintire și recunoștință. Din memoria ultimului veac și mai bine, se desprinde figura luminoasă a preotului localnic Eftimie Frăsilă, născut în anul 1846 și decedat în 1909, înmormantat cu cruce frumoasă în dreptul altarului bisericii vechi. Râvna cu care a îndrumat timp de 40 de ani poporenii în credința în Dumnezeu și a slujit
Valea Largă, Alba () [Corola-website/Science/300279_a_301608]
-
de obicei în evul mediu sau în evul mediu întunecat. Autenticitatea istorică a regelui Arthur este de mult timp obiectul unei dispute între specialiști. O tabără, bazându-se pe referințe din "Historia Brittonum" și "Annales Cambriae", îl vede ca o figură istorică obscură, un conducător romano-briton luptând cu anglo-saxonii invadatori undeva pe la sfârșitul secolului al V-lea sau începutul secolului al VI-lea. "Historia Brittonum" ("Istoria britonilor"), o compilație istorică în limba latină din secolul al IX-lea atribuită clericului galez
Regele Arthur () [Corola-website/Science/301522_a_302851]