65,481 matches
-
vedea așa prins fără veste de noi, se-nroșea la față și oarecum se rușina. Iracu - de mine! M-ați găsit și dumneavoastră așa ca pe un prost, ne răspundea el începând a râde, că tot prost îs eu de-acasă de la mama din Humulești. Nu puteam să mă îmbrac și eu, vai de mine? Da ian mă rog poftiți în casă colea. Să vă aducă niște apușoară rece. Ruxandăăăăi! Ruxandăăăăi! ian dă fugulița și adă apă rece. Poftiți mă rog
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
mentorului dumitale, Titu Maiorescu - e drept că și aveai de ce - dar, când boala te încerca din ce în ce mai tare și doreai să obții o pensie, același Maiorescu a refuzat să te primească trei zile în șir, motivând prin valet că nu este acasă, deși din prima zi l-ai zărit la geamul casei... Cu toate acestea, i-ai purtat respect și prețuire neșterse. Singurele momente când erai fericit și te simțeai în largul dumitale erau cele petrecute împreună cu Eminescu cât a stat la
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
Profesorul Ștefan Drăghici, prietenul matale, povestește că, după ce ați colindat împreună târgul prin prăvălii și crâșme, pe un ger și un viscol cumplit, v-ați despărțit în capătul de sus al străzii Muzelor /Nicolae Bălcescu de astăzi/. El a plecat acasă, pe strada Kogălniceanu din apropiere, iar dumneata... dumneata încotro ai pornit? Spre Bojdeucă, să primești urătorii, cum îți era tare drag, ori spre debitul de tutun, unde acum stăpân era Zahei? Unde s-a sfârșit drumul dumitale? Spre ce stea
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
Martori au fost: d.Vasile Ciohodaru, d.N.I. Gheorghiu de 30 de ani funcționar din despărțirea a IV-a. Medic Dr.Gh. Iuliano.” Să-l ascultăm mai departe pe C. Săteanu: „Mortul neputând rămânea acolo în mica dugheniță, a fost transportat dis-de-dimineață acasă. Acolo, a doua zi după Anul Nou, adică la 2 ianuarie 1890 i s-a oficiat prohodul și de acolo a pornit cortegiul funerar.” Apoi eu, drept să spun, când e vorba de lege, mă închin, pentru că nu cred ca
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
habitatul” său, între birourile sale de la Biblioteca Națională (unde s-ar părea că are și un birou secret, fără numele lui pe ușă - trădez un secret al lui Polichinelle), Institutul Shalom Hartman de Studii Avansate, de la Universitatea Ebraică și de acasă. Între altele: biblioteca românească a lui Moshe de la Institutul Hartman, achiziționată în general pe banii săi și cărată în spinare de proprietar (Moshe nu are nici încredere, nici răbdare să-și trimită cărțile prin poștă, indiferent de unde), ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
studieze ebraica erau între 25 și 30. Studiul ebraicii nu este ceva foarte plăcut la vârsta de trei-patru ani... Dar funcționa acolo un principiu foarte important: când ai învățat lecția de azi, ești liber. Mi-aduc aminte că mă duceam acasă după o oră-o oră și jumătate, liber, cu un sentiment de necrezut: toți ceilalți copii rămân acolo în întuneric, dar eu mi-am făcut treaba; nimeni nu poate să-mi spună nimic - nici părinții, nici profesorii. Eu sunt liber
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
un sentiment de necrezut: toți ceilalți copii rămân acolo în întuneric, dar eu mi-am făcut treaba; nimeni nu poate să-mi spună nimic - nici părinții, nici profesorii. Eu sunt liber, liber de tot! Nu aveam mult de mers până acasă, cred că erau vreo sută de metri, dar pentru copiii mici era o adevărată plimbare. Sentimentul acesta de libertate totală, că nimeni în lume nu poate să-mi spună ceva, mi-a rămas foarte bine întipărit. Se repeta în fiecare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
S.A.: Adică ai descoperit o regulă a jocului: „Dacă stau aici, iau premiu; dacă nu stau, nu iau”. M.I.: Cam așa ceva. Țin minte că, în momentul când mi s-a spus ce mi s-a spus, nu m-am întors acasă cu vreo indignare, că uite ce se întâmplă, și oare de ce se întâmplă așa ceva etc. Nu mi se părea normal, dar nici un rău colosal. Dar episodul a început să creeze un fel de distanță între viața mea de când eram mic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
suntem la Balaurul. Oricum, chiar dacă ne-a fost și puțin frică, noi voiam să ne ducem la meci. Ce meci? Când am ajuns noi în Piatra era de-acum seară, meciul se terminase de mult. Și cum ne-am întors acasă? A venit în Târgu-Neamț un autobuz de la Piatra-Neamț, unii ne văzuseră pe-acolo, seara, departe de casă; fel și fel de oameni care fuseseră la piață le-au spus părinților că ne-au văzut mergând la Piatra. N-am crezut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
sigur, exista o cenzură, chestiunea antisemitismului era oricum tabu. Iar incidentul de la Bacău, cu olimpiada, cred că a fost un simplu accident. Unii dintre prietenii mei erau chiar filosemiți, deși veneau din familii foarte creștin ortodoxe; mă duceam la ei acasă, vorbeam și cu bunicile lor. Mi-aduc aminte că la plecarea în Israel m-am dus să-mi iau rămas bun de la bunica celui mai bun prieten creștin al meu, care mi-a spus: „să-mi trimiți apă sfințită”. În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
literatură ebraică și Biblie. A fost un coșmar! Fiecare moment era planificat. Pe drumul spre liceu învățam engleza, pe de rost, câte douăzeci de cuvinte, pe care le repetam până ajungeam în clasă; la liceu învățam încă douăzeci de cuvinte, acasă citeam, și așa procedam la toate obiectele. Am făcut și câteva greșeli mari, chiar colosale. Am întrebat ce carte din Biblie o să studiez în clasa a XII-a, pentru că Biblia era foarte dificilă pentru mine. Și mi s-a spus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
o să studiez în clasa a XII-a, pentru că Biblia era foarte dificilă pentru mine. Și mi s-a spus: Cartea lui Iov. M-am dus la bibliotecă, am împrumutat comentariul cel mai mare al Cărții lui Iov, l-am luat acasă și am început să studiez cu un dicționar român-ebraic. Și studiez, studiez, și e tare greu! Acum știu că ăsta e un comentariu care nici în universitate nu se studiază. Atunci n-am știut, așa că am învățat cam pe de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
asta și faptul că ei îmi dădeau o mulțime de bani, fără să mă întrebe ce fac, ce nu fac. Și ăia de la Haifa au început să-mi trimită bani. Eu n-am cerut bani, dar ei îmi trimiteau cecuri acasă. Noi - mă căsătorisem între timp - eram săraci, aveam datorii. Vin cecuri? Să fie primite! Puteam să termin până în ’74-’75, dar n-am vrut. Voiam să citesc, bani aveam... În ’75, mă cheamă șeful Institutului de Studii Ebraice: „Omule, ți-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
fi din nou în serviciul militar de rezervă. Am dat deci tuturor exemplarele din teză, o lucrare care nu mai avea nimic de-a face cu planul inițial. Și m-am dus la armată. De acolo, la sfârșitul lunii, telefonez acasă, iar soția îmi spune: „Ți-au aprobat doctoratul”. „Nu pot să cred!” „Ba da, și cu un rezultat excelent: magna cum laude.” „Ce tot spui tu acolo? E o prostie, au greșit.” Telefonez la universitate, mi se confirmă. Mă întorc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
schimbarea titlului. Cei din comisie nu știau nimic... S.A.: Sigur, birocrația lucrează adesea dosar cu dosar, iar birourile vecine nu comunică între ele. M.I.: Exact. Mie mi-a prins bine. În ’77, mă duc încă o dată la serviciul militar. Telefonez acasă, iar soția îmi spune că Pines XE "Pines, Schlomo" a telefonat să-mi propună ca anul următor să predau la Ierusalim cu normă întreagă. Eu și uitasem de asta, nici nu visam că s-ar fi putut întâmpla. Petreceam și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
noi - nu le știam în România. M.I.: Am început să-l citesc pe Eliade XE "Eliade, Mircea" în 1965. Și până în 1986 l-am citit exclusiv ca specialist în studiul religiei. În ’86, între două conferințe la New York, am venit acasă de Paște. Sosise în Israel Wendy XE "Doniger, Wendy" Doniger XE "Doniger, Wendy" O’Flaherty XE "O’Flaherty, Wendy Doniger" , care este și ea evreică. Așa că l-am rugat pe un coleg dacă poate să vină cu ea la mine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
lucrurile. Era la o lună după moartea lui Eliade XE "Eliade, Mircea" . Nu știam că fuseseră în bune relații și i-am spus sec: „Știi că Eliade XE "Eliade, Mircea" a avut un trecut de dreapta?” Ea a explodat - eram acasă la mine, la masă: „Cum vorbești așa? Nu știi că a murit în mâinile mele? Nu știi ce vorbești.” Era după ce terminasem cartea Cabala: noi perspective și eram obosit. Am spus că e foarte interesant că l-a cunoscut și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
lucru când am fost acolo. Cu două săptămâni înainte ca Ioan Petru Culianu XE "Culianu, Ioan Petru" să fie ucis, cum spuneam mai înainte, am fost la Chicago pentru o noapte. M-am dus la Culianu XE "Culianu, Ioan Petru" acasă, l-am sculat pe la 5-6 dimineața, pentru că nu știam unde am să dorm. El m-a condus la locul unde eram cazat. M-am culcat, iar el a venit să mă ia după-amiază, cu logodnica lui, Hillary Wiesner, și ne-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
precum și „afacerii” și altor motive. Am văzut că în România persistă o inflație a explicației pe baza complotului sau conspirației evreiești. Ceva bizar. S.A.: Bun, să admitem pentru o clipă teza ignoranței. Dacă vrea cineva să vadă ignoranța la ea acasă, America e un loc potrivit pentru a începe căutarea. Totuși omul din Oklahoma poate merge imediat să caute ceva despre simbol pe Google, unde ar trebui să dea imediat de Eliade XE "Eliade, Mircea" . Deci ignoranța e o ipoteză valabilă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
Devenisem rapid foarte apropiați, ca frații... Asta nu se poate explica. Cum spuneam, dacă ajungeam în Chicago la 5 dimineața, mă duceam să-l scol, nu mă gândeam că mi-ar putea reproșa că l-am sculat. Sau îi telefonam acasă, avea fax și-mi trimitea diverse texte la Ierusalim sau eu îi trimiteam lui. Erau uneori probleme de decalaj orar și știam că doarme, dar eu trebuia să plec. Îl sculam și gata! Nu era între noi nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
epocii Meiji, ori în fosta lume sovietică, nu e decât o iluzie. Schimbarea din interior trebuie să treacă printr-un serios examen autocritic, trebuie să depășească resentimentul, pentru a deveni o senină și decisă reamenajare a lumii proprii, începând de acasă. Dar nu prea văd asta în lumea islamică... M.I.: Nici eu nu văd că acesta ar fi vectorul. Desigur, e adevărat că există unele grupări, elite, grupuri de interese, chiar guverne, care merg într-o direcție mai pragmatică. Acești actori
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
de scurtă durată, nici un proces simplu. M.I.: Da, e o cale lungă. Dacă decalajele de care vorbeam rămân ori cresc, conflictul nu se va închide: nu poți să le spui irakienilor să fie bucuroși că sunt democrați și să plece acasă. Ei văd altceva la televizor: decalajele. Pentru ei, democrația este o vorbă goală, dacă nu cumva o minciună occidentală pentru a-i ține în frâu. S.A.: Așa este. E curios că Africa Neagră nu reacționează mai violent la decalajele acestea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
totuși, două întrebări: „Câți oameni și până când?” (revista Plumb, noiembrie, 2012) 79 „În genunchi pentru Ștefan cel Mare!” 1964. Popas de seară la grădina Măgura, la o bere, cu Alexandru Protopopescu și Richard Regvald. Suntem studenți și ne petrecem vacanța acasă, în urbea natală, Târgu Ocna. Toți trei batem la poarta „gloriei literare”, așa că dezvoltăm idei de strategie, povestim bârfe auzite în Iași sau București. Sandu (Proto!) ne arată, după ce se asigură că nu este nimeni pe aproape, o bancnotă de
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
și lapte de capră, au respirat aer de munte și, totuși, au murit de ftizie? Știu că badea Gh. Mitrofan s-a vindecat de cancer tratându-se cu rostopască, la indicațiile unei babe, după ce doctorii l-au timis ca să moară acasă în maxim trei luni. O adolescentă a hotărât, contrar rezultatelor de laborator, că 109 nu are cancer, și respectiva tumoră abdominală s-a resorbit în mai puțin de un an. O bunicuță de la țară a scăpat de un cancer de
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
prietenii” maghiari sau bulgari (motivați și de vechi impulsuri revendicative). Numai că în timp ce Gheorghiu-Dej sau Ceaușescu se dădeau mari „patrioți”, turistul român ajuns în Ungaria, în Germania comunistă și chiar în Bulgaria constata că acolo se trăiește mai bine decât acasă, încât amestecul sau neamestecul Sovietelor în „treburile interne” ale partidului comuniștilor din țările satelite erau pentru el o poveste oarecare. Pe de altă parte, „războiul clandestin” al blocului sovietic cu conducerea comunistă de la București are, uneori, repercusiuni nefaste în plan
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]