55,798 matches
-
ontologic și metodologic: disputa agent-structură (Wendt 1987, Dessler 1989, Carlsnaes 1992). Au existat cîteva neînțelegeri cu privire la miza acestei dispute. Așa cum a avertizat Wendt (1991, 1992b), ea a fost adesea redusă la o discuție despre nivelurile de analiză. Aspectul important al dezbaterii nu este că există cel puțin două niveluri de analiză, cel al agentului și cel al structurii, care trebuie combinate într-o analiză. Toate teoriile sociale sînt conștiente de aceste două niveluri și țin seama de ele în formulările lor
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
fie ele intenționate sau nu, sau legile aflate într-o evoluție lentă, ale structurii autoreproductive. Se poate reformula, dar nu se poate rezolva problema cu oul și găina, spunînd pur și simplu că ele sînt reciproc constitutive. Pentru a delimita dezbaterea agent-structură de disputa asupra nivelului de analiză, mă voi referi la cele două poziții din prima dezbatere sub numele de individualism, respectiv holism. Individualismul este acea perspectivă în care orice explicație trebuie să se refere, în ultimă instanță, la acțiunea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
reformula, dar nu se poate rezolva problema cu oul și găina, spunînd pur și simplu că ele sînt reciproc constitutive. Pentru a delimita dezbaterea agent-structură de disputa asupra nivelului de analiză, mă voi referi la cele două poziții din prima dezbatere sub numele de individualism, respectiv holism. Individualismul este acea perspectivă în care orice explicație trebuie să se refere, în ultimă instanță, la acțiunea individuală, deși consecințele pot să nu reflecte intențiile individuale. Holismul trebuie distins de simpla acțiune colectivă, și
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
și ca o încercare de a detrona vechea ortodoxie epistemologică a celor trei ideologii. Matricea are cel puțin două avantaje: ea ascute critica teoretică și ilustrează apropieri teoretice, în bună măsură imperceptibile din perspectiva disputei paradigmelor. Utilizarea argumentelor metateoretice în dezbaterea teoretică poate fi cel mai bine ilustrată de critica făcută de Kratochwil și Ruggie (1986) abordărilor axate pe regimuri. Această critică se concentrează, la prima privire, asupra individualismului metodologic ce stă la baza cercetărilor asupra regimurilor. Dar ea nu se
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
intersubiectivă. Într-un mod destul de ciudat, această critică, deși publicată în International Organization, a făcut doar de foarte puține ori obiectul unor răspunsuri, în cadrul literaturii regimurilor (pentru o excepție, vezi Kohler-Koch 1989). Pe lîngă faptul că ea contribuie la clarificarea dezbaterii teoretice, matricea metateoretică se poate folosi de chestiunea incomensurabilității într-un mod mult mai subtil, așa încît să cuprindă mai bine discuțiile teoretice din domeniul relațiilor internaționale. Al doilea avantaj al acestei matrici este că ea pune în evidență apropieri
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de a le înțelege. Faptul că celulele nu sînt în mod necesar reciproc exclusive se datorează, totuși, chiar obiectului cercetării: înțelesul categoriilor este el însuși contestat. În al doilea rînd, concentrarea asupra chestiunilor metateoretice contribuie la eclipsarea aspectelor etice ale dezbaterii teoretice. De aceea, tipologia nu cuprinde toate asumpțiile teoretice. Într-adevăr, realismul, în măsura în care este principala atitudine sceptică (Gilpin 1986 [1984]), a ieșit complet din schemă. Granițele controversate ale matricei Dificultatea integrării anumitor categorii în cadrul matricei poate fi ilustrată cu ajutorul a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
schemă. Granițele controversate ale matricei Dificultatea integrării anumitor categorii în cadrul matricei poate fi ilustrată cu ajutorul a două exemple, care par a traversa matricea în direcții încrucișate. Primul exemplu a fost deja menționat în capitolul 9, atunci cînd s-a introdus dezbaterea din jurul lui Kenneth Waltz cu privire la întrebarea dacă neorealismul său este structuralist (holist) sau individualist. Răspunsul era că acesta trebuie considerat ca o abordare economică. Iar perspectiva economică este cu siguranță individualistă din punct de vedere metodologic: ea se bazează pe
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
luate ca un dat. Teoria economică poate avea o componentă structurală independentă, o necesitate, dar nu o dinamică structurală. Cele două categorii ale individualismului și holismului se lovesc de unele dificultăți cînd e vorba să surprindă această distincție, așa cum arată dezbaterea Wendt contra Hollis și Smith. Al doilea exemplu se referă la dificultatea distincției dintre naturalism și interpretivism atunci cînd avem în vedere teoriile acțiunii raționale. Matricea propusă deosebește între o versiune mai interpretivistă și una naturalistă, prima fiind subsumată unei
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
urmărească procesul, în loc să asume pur și simplu raționalitatea alegerii pe baza comportamentului. În fine, unele cercetări ale sistemelor de convingeri (Little și Smith 1988) recreează întreaga viziune asupra lumii și se situează prin aceasta dincolo de teoria behavioralistă a acțiunii. Expulzarea dezbaterii normative La mijlocul anilor '80, Holsti (1985) deplîngea lipsa unui nucleu normativ în economia politică internațională. Deși propria lui încercare de a îmbina criteriile explicative cu cele normative pentru a diferenția orientările din disciplina relațiilor internaționale nu este foarte coerentă (vezi
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
8), el a sesizat foarte corect că teoretizarea din acest domeniu se îndepărtează de rădăcinile ei normative. Disputa paradigmelor a greșit, poate, grupînd laolaltă diferite criterii metateoretice, dar a avut dreptate cînd a susținut că preocupările normative sînt vitale pentru dezbaterile teoretice din științele sociale. Mișcarea metateoretică a anilor '80 a determinat o consecință majoră pentru realism: dînd la o parte preocupările normative, ea a făcut apoi ca realismul normativ și orientat către practică să nu mai constituie principala tendință a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
cele din urmă nu din posibila plauzibilitate a realismului său, care ar permite o mai bună înțelegere a naturii politicii internaționale, ci din mijloacele neopozitiviste folosite pentru atingerea acestui scop. În cadrul acestui curent, neorealismul a fost din ce în ce mai mult prins în dezbateri care nu reflectau decît o palidă umbră a fostei sale identități. În versiunea sa cea mai restrînsă, principala contribuție neorealistă la dezbatere era acum rezervată pentru susținerea ideii că, în condiții de anarhie, statele nu urmăresc cîștiguri absolute, ci relative
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
din mijloacele neopozitiviste folosite pentru atingerea acestui scop. În cadrul acestui curent, neorealismul a fost din ce în ce mai mult prins în dezbateri care nu reflectau decît o palidă umbră a fostei sale identități. În versiunea sa cea mai restrînsă, principala contribuție neorealistă la dezbatere era acum rezervată pentru susținerea ideii că, în condiții de anarhie, statele nu urmăresc cîștiguri absolute, ci relative, ca de exemplu îmbunătățirea poziției lor relațive de putere în comparație cu ceilalți actori (Grieco 1988, 1993). Keohane (1993), oponentul neoinstituțio-nalist, ține cu cea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
cu cea mai bogată tradiție realistă (vezi capitolele 3 și 8), ca și în lucrarea la care este coautor, Power and Interdependence (1977), atunci cînd arată că lucrurile se petrec uneori în acest fel, dar totuși nu întotdeauna (pentru întreaga dezbatere, vezi Baldwin 1993a). Odată cu prăbușirea acestei ultime fortărețe, dezbaterea teoretică s-a dezvoltat fără prea multă legătură cu realismul și cu tradiția sa a cunoașterii practice. Cerințele academice au exilat în cele din urmă autorii inspirați de realismul clasic în
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
și 8), ca și în lucrarea la care este coautor, Power and Interdependence (1977), atunci cînd arată că lucrurile se petrec uneori în acest fel, dar totuși nu întotdeauna (pentru întreaga dezbatere, vezi Baldwin 1993a). Odată cu prăbușirea acestei ultime fortărețe, dezbaterea teoretică s-a dezvoltat fără prea multă legătură cu realismul și cu tradiția sa a cunoașterii practice. Cerințele academice au exilat în cele din urmă autorii inspirați de realismul clasic în discipline aparent mai puțin importante. Neorealismul, ca abordare științifică
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
expus-o. Keohane, adresîndu-se Asociației Americane de Studii Internaționale în 1988, ca președinte al ei, a încercat să ofere o descriere comprehensivă, corectă și inovatoare a disciplinei. El s-a referit la două arii principale. Prima este cea raționalistă a dezbaterii neorealiste și neoinstituțio-naliste; pe cealaltă o numește reflectivism. Și există două mari neajunsuri în această împărțire. Prima problemă cu această distincție este natura reziduală a categoriei de reflectivism. Nu pare de prea mare folos să pui în aceeași categorie o
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
comunității academice cine sînt persoanele potrivite pentru a fi ascultate. De aceea, dihotomia larg răspîndită a lui Keohane a mobilizat de fapt o tendință de îngrădire, deși - și aceasta trebuie subliniat - ea a fost concepută cu siguranță pentru a deschide dezbaterea. Cînd Stephen Walt (1991), un autor a cărui lucrare Origins of Alliances (1987) a fost destul de apreciată de către cealaltă tabără, a lansat de asemenea un avertisment împotriva sirenelor poststructuralismului, această tendință către îngrădirea dezbaterii a devenit mai vizibilă. A doua
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
concepută cu siguranță pentru a deschide dezbaterea. Cînd Stephen Walt (1991), un autor a cărui lucrare Origins of Alliances (1987) a fost destul de apreciată de către cealaltă tabără, a lansat de asemenea un avertisment împotriva sirenelor poststructuralismului, această tendință către îngrădirea dezbaterii a devenit mai vizibilă. A doua problemă a tipologiei ilustrează această închidere, în ciuda recunoașterii aparente a validității egale a perspectivelor teoretice: ea constă în definiția părtinitoare a principalelor concepte controversate din metateoria științelor sociale și este cel mai ușor de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Aberystwyth sau în jurul școlilor și publicațiilor în continuă extindere, cum ar fi Școala de Economie Politică Internațională de la Amsterdam (vezi de exemplu van der Pijl 1984), Școala de Studii asupra Securității de la Copenhaga (vezi, de pildă, Wæver ș.a. 1993) sau dezbaterile constructiviste din publicațiile lansate mai nou, European Journal of International Relations și Zeitschrift für Internationale Beziehungen. Totuși pare puțin prematur, ca să nu spun mai rău, să vorbești de stadiul post-pozitivist cu privire la disciplină în general. Din păcate, este adevărat că dezbaterea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
dezbaterile constructiviste din publicațiile lansate mai nou, European Journal of International Relations și Zeitschrift für Internationale Beziehungen. Totuși pare puțin prematur, ca să nu spun mai rău, să vorbești de stadiul post-pozitivist cu privire la disciplină în general. Din păcate, este adevărat că dezbaterea se împiedică adesea în imagini de tipul prieten-dușman, care uneori par să aibă mai mult de-a face cu identitatea academică contestată a cercetătorilor (și cu problema slujbelor și a funcțiilor), decît cu chestiunile metateoretice. Această dezbatere foarte personalizată, și
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
este adevărat că dezbaterea se împiedică adesea în imagini de tipul prieten-dușman, care uneori par să aibă mai mult de-a face cu identitatea academică contestată a cercetătorilor (și cu problema slujbelor și a funcțiilor), decît cu chestiunile metateoretice. Această dezbatere foarte personalizată, și adesea caustică, apare în ochii observatorilor germani ca un déjà vu (Meyers 1994). Într-adevăr, cele două tabere par să reia o formă reactualizată a Positivismusstreit (disputa pozitivismului), care a avut loc în sociologia germană la sfîrșitul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
normativ-ontologică, empiric-analitică (neopozitivistă) și metateoriile critice. Ele pot fi cu ușurință ilustrate cu exemple din domeniul relațiilor internaționale. În funcție de considerarea particulară a marilor dispute din cadrul disciplinei relațiilor internaționale - și sînt unele diferențe, fie că ne aflăm încă în a treia dezbatere sau deja în a patra (Wæver 1996) - apariția istorică a oponentelor metateoretice coincide cu a doua dezbatere și cu a treia dezbatere a lui Yosef Lapid (1989a). O abordare normativ-ontologică este normativă întrucît ea își plasează în mod explicit explicațiile
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
internaționale. În funcție de considerarea particulară a marilor dispute din cadrul disciplinei relațiilor internaționale - și sînt unele diferențe, fie că ne aflăm încă în a treia dezbatere sau deja în a patra (Wæver 1996) - apariția istorică a oponentelor metateoretice coincide cu a doua dezbatere și cu a treia dezbatere a lui Yosef Lapid (1989a). O abordare normativ-ontologică este normativă întrucît ea își plasează în mod explicit explicațiile într-un context etic. Orice altceva va apărea ca nefolositor și absurd. Este ontologic întrucît definește scopul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
marilor dispute din cadrul disciplinei relațiilor internaționale - și sînt unele diferențe, fie că ne aflăm încă în a treia dezbatere sau deja în a patra (Wæver 1996) - apariția istorică a oponentelor metateoretice coincide cu a doua dezbatere și cu a treia dezbatere a lui Yosef Lapid (1989a). O abordare normativ-ontologică este normativă întrucît ea își plasează în mod explicit explicațiile într-un context etic. Orice altceva va apărea ca nefolositor și absurd. Este ontologic întrucît definește scopul științei politice ca fiind crearea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
au referit de asemenea la fundamentele antropologice, religioase pentru Niebuhr (1941), înclinații psihologice pentru Morgenthau - pentru a contura o viziune opusă asupra a ceea ce e realizabil în politica mondială: anume o simplă ordine a conflictului limitat. De aceea, prima mare dezbatere a avut loc în acest cadru metateoretic. A doua orientare, cea neopozitivistă, provine din dublul refuz de a integra analiza empirică într-o dezbatere etică și de a o întemeia pe fundamente metafizice (deși behavioralismul în relațiile internaționale se bazează
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
e realizabil în politica mondială: anume o simplă ordine a conflictului limitat. De aceea, prima mare dezbatere a avut loc în acest cadru metateoretic. A doua orientare, cea neopozitivistă, provine din dublul refuz de a integra analiza empirică într-o dezbatere etică și de a o întemeia pe fundamente metafizice (deși behavioralismul în relațiile internaționale se bazează cel mai adesea pe unele fundamente utilitariste). Aici, cea de-a doua dezbatere din disciplina relațiilor internaționale pare a fi paradigmatică, unde naturalismului i
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]