6,312 matches
-
căsătorit cu trei luni Înainte de-a mă Întoarce eu... Eu nu m-am supărat. Nașul a spus: „Vrei să te Împaci cu el?”. Și-am spus: „Lasă-l să fie fericit. Dacă m-ar fi așteptat, m-aș fi Împăcat pentru fetiță... Dar din moment ce el s-a recăsătorit cu-o persoană frumoasă, tânără”... Eu eram ca o floare de mucegai... „Lasă-l să fie fericit!” Când ați ieșit din Închisoare? În ’60, În septembrie. Cum a fost drumul Înapoi spre
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
n-am făcut altceva decât am ajutat un om: l-am găzduit, l-am hrănit, nu? Dar În suflet..., dacă comuniștii ar fi știut cât Îi urăsc, cred că nu numai șapte ani Îmi dădeau. N-am putut să mă Împac cu ideea... Da. Îi urăsc pe comuniști... Cum să spun? Mă străduiesc să... Bărbatu-meu a suferit mai mult decât mine, dar a spus că i-a iertat. Și de multe ori, când aveam discuții, spuneam: „Ionică, tu din gură
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la Gherla În ’960, speram că ne vor elibera... Nu vă mai spun că atunci a fost și Conferința de la Paris, când Hrușciov a dat cu pantofu-n masă. Și io tot le spuneam la colegi: „Noi stăm aicea până se-mpacă rușii cu americanii... Dacă se Împacă ăștia apăi, că am cinci ani de făcut, că am 20 de ani, plec acasă”... Și-așa a și fost... Dar În ’60, Înainte de conferință, ne-a adunat, ne-a pus pe toți În
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ne vor elibera... Nu vă mai spun că atunci a fost și Conferința de la Paris, când Hrușciov a dat cu pantofu-n masă. Și io tot le spuneam la colegi: „Noi stăm aicea până se-mpacă rușii cu americanii... Dacă se Împacă ăștia apăi, că am cinci ani de făcut, că am 20 de ani, plec acasă”... Și-așa a și fost... Dar În ’60, Înainte de conferință, ne-a adunat, ne-a pus pe toți În careu așa, ne-a permis să
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
orișice discuție, au fost care au vorbit și așa... Eu n-am apucat să vorbesc, că nu eram așa important... Dar a fost și un caz când un deținut s-a spânzurat, pe motiv că el nu poate să se Împace cu comuniștii... Vă mai aduceți aminte cum Îl chema? Nu mai știu... Au fost acolo și doi frați, Marinescu..., unu’ a fost arhitect, altu’ violonist..., care a fost condamnat pe timpul lu’ Antonescu și i-au reactivat condamnarea. S-o trezit
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
veri o parte din lumea „bună“ s-a supărat pe Capșa și s-a transportat la Giovanni. Giovanni era atunci în fața Palatului unde este azi Hotelul Metropole. Toată vara aristocrația bucureșteană a luat înghețată la Giovanni. După aceea s-a împăcat, s-a întors la adevărata cofetărie high-life. Mai erau câteva cofetării cunoscute, dar de clasa [a] 2-a și a 3-a. În strada Carol cofetăriile Iorgu Constantinescu și Pascu. În Zlătari, cofetăria Baltador 214. În Episcopie, cofetăriile Tănăsescu 215
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
pace de la Paris, din 18/30 martie 1856, care a pus capăt Războiului Crimeii, Moldovei i s-au retrocedat trei județe situate în sudul Basarabiei (Bolgrad, Cahul și Ismail) care fuseseră atașate în 1812 Rusiei țariste. Aceasta nu s-a împăcat însă niciodată cu clauzele tratatului de la Paris. 7. Prințul Carol și guvernul liberal al lui I.C. Brătianu au crezut cu prudență în angajamentele solemne ale Rusiei țariste, cuprinse în Convenția ruso-română de la București, din 4/16 aprilie 1877, în care
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
o suferință pe care ei n-au cum s-o înțeleagă. Cu poezie și cu proză poți fi găzduit oriunde. Poezia, mai ales, se simte bine sub orice acoperiș. Altcumva stau lucrurile cînd e vorba de critică: aceasta nu se împacă defel cu domiciliile provizorii și nu se manifestă plenar decît în spații sigure și familiare. *Aseară, citind secțiunea însemnărilor făcute de Octav șuluțiu în 1935, în Jurnalul său (recent apărut), și crezînd că autorul e născut în 1900, m-am
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
țin promisiunea făcută copiilor. Dar nu despre film vreau să notez, ci despre faptul că, în ciuda refuzului teoretic al unor atari producții, mă emoționez la scenele melodramatice și am - constat - puncte sufletești sensibile la leșinurile și extazurile orientale. Cum se împacă asta cu credința mea că sînt „roman” și cu preferința pentru Tacit și Horațiu? * „Nu sînt istoric, dar am trăsături de istoric” (Sainte-Beuve, Otrăvurile mele). *Prizez mai bine, cu o satisfacție nu doar intelectuală, lucrările științifice cu stil fulgurant, cu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ale personajului, aceste excese sînt, desigur, o altă ironie. Bineînțeles, nu la adresa lui, ci la a noastră. * M-a oprit pe stradă fostul meu student Virgil Popa, care acum e preot. Mi-a povestit patimile sale legate de divorț. Nu se împacă deloc cu gîndul că treaba asta e definitiv încheiată. Faptul că, încă dinainte de începerea procesului, soția sa, care și ea mi-a fost studentă, trăiește în concubinaj cu un maistru dintr-o școală de țară îl înnebunește. În inima lui
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vocație de satelit, nu știu să fac „partizanat”. Apoi am schimbat vorba. „Ce s ar întîmpla - l-am întrebat - dacă m-aș plasa de partea ta, sau a lui, iar peste cîtva timp - s-au mai văzut cazuri! - v-ați împăca? Evident - am răspuns tot eu -, n-aș mai merita amiciția nici unuia, m-aș exclude dintre voi”. Nu cred că l-am convins cu reticențele mele. În situații ca aceasta e aproape sigur că ignoră nuanțele: ori-ori! N-am mai adăugat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vorba, trecînd la o critică acerbă (la care s-a asociat și Aurica) a noră-si, femeie frumoasă și sănătoasă, care stă gard în gard cu ea. La plecare, afară, în aerul rece al nopții, am sfătuit-o să se împace. Scîrțîind, mi-a zis: „Eu încerc, dar ea tari ră mai e!” Sub Oadeci, aria soacrei, nesfîrșită... *„Nici nu știți ce zi importantă e azi (1 august), dom’ Călin!”, îmi spune, intempestiv, Măndica. Recunosc că, într-adevăr, nu știu. „în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
măsuțele din holurile dispensarelor și policlinicilor. Deși utile, cu informații minime și sfaturi lesne de înțeles despre igienă și medicație, ele nu mi-ar satisface cîtuși de puțin veleitatea de „autor”. Mai mult, cred chiar că firea mea nu se împacă deloc cu scrisul publicitar. Am, prin urmare, un motiv serios să mă felicit pentru ceea ce consideram a fi prima și cea mai dureroasă ratare din viața mea. *Zvonul despre o iminentă reducere de personal scoate la iveală nebănuite lașități și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
acestor vorbe. Am declinat complimentul și l-am întrebat ce-ar trebui să admir în ele: constatarea „curajoasă” că anterior (perioadă vag determinată) era o îndestulare pe care n-am știut s-o prețuim, sau morala că trebuie să ne împăcăm cu starea precară de acum, nu cumva să o pierdem și pe asta? Cît despre bancuri, ignorînd că el e un fel de campion în domeniu, i-am spus că nu le consider nicidecum mărci exemplare ale „creativității”, nici în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
există, că e „omul lui G.” în primul rînd, mie și lui Sp., căci va lucra cu noi în același birou. Mi-a promis să fie loială și m-a asigurat că e „un bun camarad”, că, de regulă, se împacă mai bine cu bărbații decît cu femeile, cu care ar fi obligată să discute „futilități” (cuvîntul ei), să schimbe rețete gastronomice și să bîrfească. „Aferim! Așa să fii!”, i-am urat. *Azi, la prima ședință a Consiliului de redacție, după
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
articole patriotice” într-un stil vag, amestecînd voit discursul religios cu cel politic și, nu în ultimul rînd, fapt care m-a determinat să scriu aceste rînduri caustice, îi îngînă pe cei ce mă persecută, ignorînd că așa ceva nu se împacă defel cu „amiciția noastră”! *„El (Strindberg) nu ierta unui amic să aibă relații cu cineva pe care avea pică, și deci îl considera «dușman»”. Deși nu sînt Strindberg, trebuie să procedez la fel. Nu știu (și nici nu m-am
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
La trecerile mele pe-acolo, am sperat, nu o dată, s-o zăresc pe peron, singură sau alături de soț. Poate că a fost, dar n-am mai recunoscut-o. Care îi era totuși numele de familie?... *La observația mea că pare împăcat cu situația în care am fost aduși, mi-a replicat în stil popular: „Fie vremea cît de rea, eu îmi văd de treaba mea!” De fapt, ce face? „Roade”, cum ar fi zis Sadoveanu, zilnic, cîteva ore din program pentru
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să/și să mă nuanțez.) Scriu aceste rînduri avînd în față cele două ziare franțuzești pe care le cumpăr mereu: „L’Humanité” și „Le Monde”. Primul e ziarul PCF: informează selectiv și interpretează restrictiv, rigid. Al doilea, cu care mă împac cel mai bine din presa străină, e un ziar (de după-amiază) independent, impecabil prin echilibrul atitudinii. Este consecvent de stînga, dar nu încrîncenat. În el, dezbaterile de idei, chiar și „campaniile”, par firești, impuse de logica normalității. „Le Monde” nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
1968), are acuitate în observații, priceperea de a șarja pînă la limitele verosimilului. „Curajul” său, la care s-a referit și V.Sp. În prezentare, e aptitudinea de a problematiza anumite chestiuni etice cu ecou în actualitate. Știind că mă împac cu Genoiu ca mîța cu cîinele, Baltă mi-a sugerat să mă interesez de perioada lui gălățeană. Am dat astfel de începuturile sale literare: trei „microportrete”, publicate în Pagini dunărene (Casa Regională a Creației Populare, Galați, 1964). Primul e al
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să sugereze „montajul”. Dacă tot am pomenit de lăudători, să notez aci următoarea frază dintr-un text cules cu 16 verzale: „Trăim deplin, muncim deplin, / omagiind conducătorul, venerînd / bărbatul păcii, solul nostru fără egal în lume”. Mă întreb cum se împacă verbul a venera (în șăineanu, „venerațiune” = respect religios”) cu pretențiile (și îndemnurile) de a fi revoluționari? Nu sesizează nimeni incompatibilitatea? Dar degeaba întreb, misticismul celor mai multe dintre poemele aniversare e deja o rutină! *La 29 ianuarie (1986) a murit Grigore V.
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a aruncat-o acum în cea mai grea dilemă morală: adineaori plîngea că „i-a adus moartea cu mîna”, acum plînge că nu i-a dat morfină mai de mult și a lăsat-o să se chinuie. Încerc s-o împac cu sine, s-o conving că de fapt nu are nimic să-și reproșeze. Un moment e de acord cu mine, apoi o ia de la capăt cu învinovățirea! *Privesc balansul plopilor și ascult rumoarea înaltă a frunzelor lor. O clipă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
exigențele dogmelor, dar nu simt profund ceea ce spun. Mirările, indignările, învinuirile, consolările lor sînt formale. „Iată - le ripostează victima - toți știți că deșarte întru deșarte spuneț” (XXVI 12). Știu, totuși își continuă, cu răceală, „execuția”. Dogmatismul lor nu se poate împăca nicicum cu sinceritatea lui Iov, un gen de experiență care le lipsește. *A-l acuza pe „Tovarășul” că e „analfabet” nu-i lucru care să mă determine cel mai mult să fiu împotriva lui. Unii, cu o instrucție și mai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Aceleași clișee au fost folosite și în caracterizarea lui Petre Filioreanu, redactorul-șef al ziarului. De pildă, Ion Enache (care, în momentele de emoție, vorbește într un fel haplologic, sufocat) a spus: „Tovarășul e un adept al noului, nu se împacă niciodată cu ceea ce face”. Altul i-a remarcat „atașamentul”, altul „calitățile de propagandist”, altul „competitivitatea” (în loc de competența) etc. E drept, nu s-a repetat că „are roade”, formula părînd literară, pretențioasă. *Zi memorabilă: azi, 9 mai 1988, am procedat la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pe Cs. „diversionist” și a subliniat că asemenea texte trădează ceva din caracterul lui. „Diversionistul” și-a negat „opera”. Curat masochism! Conflictul lor a durat numai două zile. Azi, în perspectiva unui chef, părțile (era să scriu „caracterele”) s-au împăcat. O pildă care ar trebui cunoscută de toți cei ce vor să se salveze dintr-o situație aparent fără de ieșire, cum e a noastră, azi. Căzut prizonier la germani, Fernand Braudel, viitorul mare istoric francez, descoperă că problema căreia el
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la punct muzeul. Intrigile, calomniile, criticile neîntemeiate sunt inerente cuiburilor 590 Rudă cu socrul meu Ion Todicescu, profesorul de la Gimnaziul „Alecu Donici” (ulterior „N. Gane”) preda l. română. Ulterior s-a mutat la un liceu din Brașov. Nu s-a Împăcat cu elevul Mircea V. Pienescu, deși Îi era nepot, pentru care motiv elevul a plecat la alt liceu. 591 Nimicirea noastră, a celor de la „Galerie”, Începuse a fi bine organizată de „colegii” Muzeului, care-l cooptaseră și pe Vasile Toporan
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]