12,690 matches
-
Tisei, culturile agricole au valorificat axul afluenților Timiș, respectiv Mureș și Criș, pentru a se extinde spre Transilvania și Banat (iar, indirect, în Oltenia, prin culoarul Timiș Cerna). Pe aceste drumuri, candida Zeiță Mamă a Lumii avea să pășească în ținuturile noastre. Sub privirea ei, fertilitatea și fecunditatea și-au înfipt adânc rădăcinile. Din bogatul sol românesc, au încolțit culturi care, timp de milenii, au hrănit trupul și sufletul strămoșilor noștri. Urmând firele vastei rețele hidrografice, aceste culturi s-au extins
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
cailor, lutul ars și încondeiat al ceramicii din străvechime pe care au spart-o într-un infinit de cioburi. Fluxul migrator de la începutul Antichității, provenind din zona stepelor nord pontice, a perturbat serios dezvoltarea socio economică a Balcanilor, inclusiv a ținuturilor noastre. Deși conectată, din vremea neoliticului, la binefacerile agriculturii, peninsulei i-a fost grav tulburată liniștea de forfota indo europeană. A fost momentul din care civilizația Cucuteni Tripolie, continuată în timp pe meleagurile noastre și extinsă în împrejurimi 19, a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Așa a putut să crească nestânjenit măslinul apărut în epoca bronzului din care a rodit mai târziu poporul grec în varianta sa clasică. Încă de pe vremea când dădeau în pârg, fructele acestei civilizații au fost aduse de eleni și în ținuturile noastre, fiind gustate de geto daci. d. În universul greco roman În Antichitate, cu tălpile pe fundul mării și cu creștetul mângâiat de soare, trupul Balcanilor se înălța din Mediterana, strângând în brațele muntoase teritorii dens populate și civilizate. Realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
și iberică) s-au așezat civilizații făuritoare de lumi. Sub scurgerea vremurilor, din aceste pământuri a răsărit splendida civilizație greco romană care s-a răspândit spre toate zările. Greco romanii au transformat Mediterana în farul care a luminat departe spre ținuturile întunecate. S-a propagat cu viteză spre interiorul continentelor ale căror țărmuri le uda. Așa și-a dobândit Mediterana numele, pe care îl merită din plin, respectiv marea din mijlocul pământurilor 20. Sămânța civilizației greco romane a încolțit și pe
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
mijlocul pământurilor 20. Sămânța civilizației greco romane a încolțit și pe meleagurile noastre. Totuși, deși, geografic, se afla în Balcani, teritoriul geto dacilor avea să se situeze, istoric, la periferia acestei lumi. Nu a însemnat că, pe fondul acestei solitudini, ținuturile noastre au devenit un spațiu ermetic, perfect închis de Dunăre, fără a cunoaște influențele sociale, culturale și economice ale acelor vremii. Și nici nu putea să se întâmple astfel, atât timp cât, la fel ca în neolitic, izolarea naturală nu a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
a acestui popor. A fost nevoit să-și valorifice șansa accesului la Mediterana, în absența unor soluri fertile. De aceea, raportat la spațiul nostru, interesul grecilor s-a limitat doar la zona litoralului. Așa devine explicabil faptul că, pentru greci, ținuturile din colțurile îndepărtate ale Mediteranei erau mai aproape decât nordul peninsulei pe care o locuiau. Preferau să înfrunte primejdia apelor decât să se avânte pe uscat spre tărâmurile noastre. Să se strecoare pe sub perdeaua de fulgere a cumplitelor furtuni. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
să scufunde vasele și să înece marinarii. În tunetele asurzitoare, să-l invoce pe Zeus ca să-i cruțe de mânia lui Poseidon. Atât de departe se aflau tracii învecinații încât grecii doar își imaginau despre locurile aflate la miazănoapte de ținuturile acestor triburi. Se gândeau la Boreas pentru a privi spre interiorul continentului unde nu se aventuraseră pentru a-l explora 22. Legăturile terestre mai consistente ale grecilor cu geto dacii au avut un caracter excepțional, stabilindu-se în contextul unor
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
geto dacii au avut un caracter excepțional, stabilindu-se în contextul unor confruntări militare. Însuși Alexandru Macedon ne-a călcat pământurile într-o incursiune îndrăzneață în nordul Istrului. Întâlnise un trib numeros care-l impresionase prin bogățiile sale și belșugul ținuturilor stăpânite. Dar atunci când a bătut ceasul elenismului, grecii s-au aventurat spre zări îndepărtate de la răsărit (Asia) sau miazăzi (Africa), și nu în nordul apropiat (Europa). Curgerea torentului macedonean spre Asia se datora, fără îndoială, chemării unei datorii. De a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
fi trecută cu vederea la Roma... Era vorba, mai ales, de aurul Apusenilor de care romanii aveau nevoie pentru a-și finanța campanile militare. Astfel, în luptă, sub protecția lui Marte, acvila romană a răpus lupul dacic. Deși înglobate imperiului, ținuturile smulse de la Decebal au continuat să se afle înăuntrul lumii civilizate, dar la marginea ei. Traian a transformat Dacia într-o provincie obișnuită aflată la unul din hotarele îndepărtate ale imperiului, dar conectată, totuși, la Roma prin vestita rețea de
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
precădere, acest puhoi. Ferecarea sudului porții ponto baltice, de către Carpați, a fost întărită de umiditatea caracteristică zonei de vărsare a Dunării în Marea Neagră. Un obstacol imens a fost așezat de natură la Gurile Dunării, prin scufundarea pământurilor din regiune în ținutul apelor. Umiditatea înstăpânită pe teritoriile situate de-a lungul nordului Mării Negre (până la est de Marea Azov), a generat un complex de lagune, limanuri și mlaștini (cu aproximație, ceea ce era denumit de greci ca fiind mlaștinile Meotidei). Acest sistem și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Bizanț populat la fel ca în Antichitate. Însă nu atât evoluțiile socio demografice explică penetrarea barajului uman din Balcani, cât faptul că natura însăși nu i-a putut oferi o protecție absolută. A lăsat să se furișeze grave primejdii în ținuturile noastre. Zona umedă specifică rutei pontice nu a putut crea o barieră naturală impenetrabilă. A fost doar un filtru prin care s-au strecurat cu greu pe glia noastră năvălitorii stepelor. Am putea spune că a fost chiar o sită
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
stepelor. Am putea spune că a fost chiar o sită deasă care a cernut mărunt. Popoarele migratoare care s-au încumetat a se aventura pe această rută nu au făcut-o decât pentru a-și continua drumul, de regulă, spre ținuturile mai uscate din miazăzi. Traversau fluviul, în galopul cailor, îndreptându-se spre Balcanii scăldați la capătul lor de apele calde ale Mării Mediterane. Nu întâmplător, nu doar din cauza stepei, care prezenta riscul expunerii în fața unor raiduri, ci și a umidității
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Noi file de istorie glorioasă au fost scrise sub domniile lui Mihai Viteazul și Ferdinand I. Totuși, să nu trecem cu vederea puterea muntelui care, deși nu a fost un obstacol de netrecut, s-a așezat ca o barieră între ținuturile ce le mărginesc. Astfel, Carpații au avut forța de a genera particularități socio politice și culturale de o parte și de alta a versanților săi. Să nu uităm că, în Antichitate, deși vorbim de una și aceeași populație geto dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
suficient de personalizată. Putem spune că s-a resimțit influența mai puternică a unor elemente iraniene în sud și est, respectiv celtice în vest și nord. De aceea, poate că exista și o percepție nuanțată diferită a anticilor cu privire la stăpânitorii ținuturilor noastre, reflectată inclusiv în numirea acestor triburi. În triunghiul carpatic, trăiau dacii, pe latura lui meridională geții, iar pe cea orientală carpii. În Evul Mediu, munții au influențat într-o manieră similară destinul limbii române, din al cărei trunchi unitar
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
doar drumuri secundare care se conectau la magistrale, asigurând o conexiune între ele pe mai multe direcții de mers. Astfel, pământurile noastre au fost evitate de rutele prin venele cărora curgeau mărfurile și ideile între apusul și răsăritul Eurasiei. Destinul ținuturilor românești a continuat să fie marcat și după Evul Mediu de paradoxul geografic care îi influențase evoluția încă din Antichitate. Atât de aproape, din punct de vedere al distanței, de polii civilizaționali, dar atât de departe de ei, din punct
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
și Iași, în plan economic, a pornit din danele Londrei pentru a sosi în magaziile din Galați și Brăila. După unirea Dobrogei cu România, rolul a fost preluat de porturile Sulina și Constanța care au contribuit decisiv la accelerarea dezvoltării ținuturilor noastre. Prin Dunărea de Jos și, mai târziu, Marea Neagră, țările române au putut să se conecteze la ritmul economic alert al continentului. S-a petrecut o integrare perfectă în această mașinărie, încât România s-a apucat să dea ora exactă
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
ungher de lume. Sub acoperirea ei, întunericul solitudinii a sporit din cauza particularităților geografice ale plaiului mioritic. Oglindirea în istorie a acestui spațiu a însemnat, într-o măsură importantă, imaginea izolării noastre în raport cu lumea din afară și chiar în înăuntrul propriilor ținuturi. În interiorul spațiului românesc, relieful a ridicat multiple bariere naturale. Cădeau la fiecare pas în fața străinului care se încumeta să treacă prin teritoriile noastre. Bătătorind drumurile întortocheate de pe aceste meleaguri, călătorului îi era încercată răbdarea atunci când privirea îi înfrunta ascuțișul unghiului
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
o sumedenie de râuri puternice (Ialomița, Argeș, Olt, Jiu) și sfârșea în fundătura de la Cazane. Descumpănit, se trezea ferecat, în mod halucinant, la Porțile de Fier. Era închis între fluviu și munte la adăpostul cărora își făcuse curaj să cutreiere ținuturile noastre. Nimerise într-un teritoriu care, pe hartă, părea să ducă în orice direcție, dar, în realitate, dădea spre nicăieri. Un destin similar îi era hărăzit dacă alegea să traverseze Carpații Orientali... Niște munți ce-i păreau oarecum accesibili, având
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
sale erau însoțite de zăvoaie de nepătruns iar, în ariile mai umede (Oltenia și partea vestică a Munteniei), pădurile se lățeau nestingherite până în câmpie 29. Incertitudinea nu putea fi decât sentimentul ce punea stăpânire pe ființa străinului care călătorea prin ținuturile noastre. Era nevoit să pribegească printre dealuri și văi, ce se derulau cu repeziciune în fața ochilor, și să-și încerce șansa, dar mai ales curajul să traverseze succesiv râuri, mlaștini și păduri. Zărăstea pe drumuri pierdute în nori imenși de
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
praf, care adesea se înfundau. Rămânea cu trăsura împotmolită prin băltoace, la prima ploaie torențială, și prin troiene, la prima ninsoare mai zdravănă. Și, totuși, cumva, Carpații aveau să întoarcă roata norocului și în favoarea călătorului. Deși, într-o măsură însemnată, ținuturile noastre reprezintă un apendice al stepelor înfricoșătoare, munții au puterea de a mai tăia din asprimea climei. Peste arealul românesc s-a așternut, ca o plapumă, o climă temperat continentală. Era prielnică tranzitării în siguranță a meleagurilor noastre din acest
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
limitativ pentru spațiul nostru. Această restricție ne justifică de ce pământurile românești au fost un punct de interferență între diverse puteri aflate în expansiune. Dar mai ales, ne arată de ce au eșuat aceste imperii, care nu au putut să ne stăpânească ținuturile pe deplin și într-un mod trainic. Au fost nevoite să ne ocolească, deviindu-și cursul expansionist prin alte părți. Teritoriul nostru era prea greu de ocupat în integralitatea sa și prea dificil de organizat. Eșecul istoric era consecința dificultății
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Habsburg care, începând sub geniul lui Eugeniu de Savoia, a avansat spre sud, în Balcani, nu a anexat Oltenia decât vremelnic. Imperiul avea să-și dea obștescul sfârșit peste secole în vestul Balcanilor, încercând să stăpânească Bosnia, mult spre apusul ținuturilor noastre. Sub Maria Tereza, zgripțorul a privit îndrăzneț spre est, în Galiția, dar ajuns în vecinătatea Moldovei, nu s-a năpustit decât asupra nordului acestei provincii pe care l-a luat în gheare... Viena a râvnit la toată Moldova pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
planetar era oarecum la îndemână. Nu trebuia decât să acapareze principatele dunărene pentru a ajunge la popoarele slave din Balcani. Uitându-ne, însă, în adâncul situației, eșecul devine perfect explicabil. Rușii, similar altor invadatori din stepe, ajunși înaintea lor în ținuturile noastre (pecenegii, cumanii etc.), nu au înțeles niște realități geografice simple. Pentru imperiile expansioniste provenite din stepă, spațiul românesc nu era decât un fund de sac, legat la gură între Dunăre și Carpați. Izolarea a dictat ritmul evoluției societății românești
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Moldovei îl constituie domnia lui Ștefan cel Mare, care și-a impus autoritatea asupra Pocuției. Din păcate, Moldova a întâmpinat, din partea Poloniei, o opoziție mult prea puternică pentru a păstra regiunea. Pentru leși, Pocuția reprezenta o veritabilă marcă, adică un ținut de margine capital ca să poată controla un spațiu vecin, respectiv Moldova însăși. Mai trebuie adăugat și faptul că Polonia a fost de multe ori legată dinastic de Ungaria, iar unul dintre drumurile transcarpatice importante trecea prin Pocuția. Drept urmare, avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
cea mai săracă regiune a imperiului. Mai grav, prin încorporarea efectivă la Galiția, a fost deschisă calea rutenizării nord vestului Moldovei, modificându-se substanțial realitățile etnice. Mai târziu, invocând majoritatea ucraineană formată pe timpul stăpânirii habsburgice, sovieticii au pretins și ocupat Ținutul Cernăuților. Bucovina, scornită de austrieci, a fost folosită doar cap de pod pentru cucerirea unei părți cât mai mari din Moldova. După cotropirea nord vestului provinciei, Casa de Habsburg și-a încordat puterea ca să-și întindă stăpânirea în zona apuseană
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]