6,798 matches
-
după pizza și bere. Cele trei femei se deciseră să rezerve trei rafturi numai pentru hainele de bebeluș guatemaleze. Răspândiră pe rafturi multe worry dolls, Îngerași din mărgele, moși crăciuni și sculpturi mititele cu nașterea lui Iisus. La sfârșit, Ruby agăță pe perete niște fotografii alb-negru cu copii ai străzii din Guatemala — Pentru a aduce aminte tuturor de ce are loc evenimentul ăsta, spuse ea. Erau pe picior de plecare când Craig observă că niște luminițe Începuseră să pâlpâie. Cât timp se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
unui vârtej, înghite sertar, haine, fotografii, tampoane, creioane, compact-discuri, mirosuri, zi de naștere, doici, colaci de salvare, scutece. Totul dispare. Va trebui să facă o curățenie importantă în aeroportul acela. Va rămâne piața goală a vieții ei, o sacoșă goală agățată de umăr. Va alerga poate către fereastra uriașă prin care se văd avioanele care pleacă, se va izbi de peretele acela de cer, ca un animal dus la vale de o aluviune. Secretara mea a vorbit cu un șef din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
umorului, dar prea retras. Ai cu mama ta o legătură puternică, conflictuală uneori, dar vie. Eu am fost un costum de haine bărbătesc, atârnat alături de relația voastră. Mai mult decât persoana mea, despre mine au povestit absențele mele, cărțile, impermeabilul agățat la intrare. E o poveste pe care eu nu o știu, scrisă de voi cu semnele pe care vi le-am lăsat. Asemeni mamei tale, ai preferat să-mi simți absența, pentru ar fi fost poate greu să mă ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Lumina îmi explodă în față atât de violent, încât a trebuit să-mi feresc ochii cu mâna, soarele părea foarte aproape. — Veniți, spuse, și am văzut-o dispărând. E nebună, m-am luat după o bolnavă la minte, m-a agățat în barul acela numai ca să mă facă să asist la sinuciderea ei. M-am apropiat de o scară de incendiu, externă, o spirală rapidă de fier. Ea cobora fără frică, de sus îi vedeam cărarea neagră din părul blond. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
îi vedeam cărarea neagră din părul blond. Acum părea incredibil de zveltă pe tocuri, ca un copil, ca o pisică. M-am aventurat pe scara aceea nesigură ținându-mă strâns de bara făcută din tuburi și buloane ruginite. Mi-am agățat haina, am tras de ea și stofa s-a rupt. Dintr-o dată am auzit un huruit neașteptat. În fața mea, foarte aproape, se afla un viaduct. Dincolo de parapet mașinile treceau ca vântul. Nu mai reușeam să înțeleg unde ne aflam, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
telefon. L-am căutat fără să-l găsesc, pe măsuța joasă cu o scrumieră în formă de scoică, pe șifonierul lăcuit pe care se aflau o mulțime de bibelouri, pe divanul vechi înviorat de o pânză înflorită. Pe perete era agățat un poster înfățișând o maimuță cu bonețică de nou-născut pe cap și un biberon între labe, fotografiată în lumina falsă a flash-urilor și a umbreluțelor de polietilenă ale unui atelier fotografic. Se întoarse imediat. Telefonul este dincolo, în cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
culoarea cobaltului pești mai mari decât mine. O femeie între două vârste conducea mașina în fața mea, mă țineam după ea de o bună bucată de vreme. Aș fi putut să semnalizez, să claxonez și, accelerând, s-o depășesc. Dar stăteam agățat de volan, trăgând de timp. Părul scurt descoperea ceafa gânditoare a unei femei oprite pe coama unui deal. Una care rezistă cu spinarea ei de femeie tânără, dar care și-a pierdut simțul orientării. Gata, acum apăs pe claxon, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
iar eu nu existam în gândurile ei. Poate că era o prostituată, de altfel îmi accepta banii fără să se supere. În clipa asta picioarele ei scheletice băteau un trotuar întunecat, cine știe unde, pe o stradă uitată a orașului. Cu brațul agățat de fereastra unei mașini negocia prețul, cu fața aceea chinuită și ochii înfundați, murdari de machiaj. Poate în mașina aceea se afla Manlio. El, din când în când, se distra să agațe câte o creatură nocturnă. De ce nu ea? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pe o stradă uitată a orașului. Cu brațul agățat de fereastra unei mașini negocia prețul, cu fața aceea chinuită și ochii înfundați, murdari de machiaj. Poate în mașina aceea se afla Manlio. El, din când în când, se distra să agațe câte o creatură nocturnă. De ce nu ea? Nu, ea nu. Încetasem să mai bat, brațul extenuat îmi tremura. Ea nu era frumoasă, era spălăcită, deprimantă. Micimea ei mi se părea o protecție, nimeni nu putea să și-o imagineze când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
M-am surprins în oglinda pe care o aveam în față: ochii atinși de lumina unui fulger malign. Mă aflam într-o criptă cu faianță veche. Am deschis robinetul. În timp ce îmi aplecam fața deasupra chiuvetei, am văzut într-un pahar agățat de un suport de fier o periuță prea mult folosită. Împreună cu scârba pentru firele acelea crăcănate m-a cuprins scârba de mine însumi. Pe marginea vanei mici de tot era așezat un covoraș de gumă. Perdeaua din plastific mucegăită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
domesticit în ghivece. A sunat telefonul și am intrat. — Elsa, tu ești? Nici un răspuns. — Elsa... Apoi, în adâncul receptorului o răsuflare gri pe care o recunosc. Imediat cum am intrat, am strâns-o, am ferecat-o în îmbrățișarea mea. Respira agățată de mine. Am rămas așa nu știu câtă vreme, nemișcați și strânși unul într-altul. — Mi-a fost frică. — De ce? Că n-o să mai vii... Tremura lângă gâtul meu. Mi-am vârât nasul în cărarea întunecată a părului ei albinos, trebuia neapărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
la un congres de chirurgie oncologică, nu am nici un chef să merg. Italia îmi mângâie încet brațul, măsoară singurătatea cu care va rămâne. Îmi imaginez sala de conferințe, ochelarii, chipul meu din spatele numelui tipărit, colegii cu fotografia modelată în plastic agățată de haină, halatul hotelului, frigiderul din cameră noaptea... — Vino cu mine. Își întoarce capul pe pernă, are ochii larg deschiși, neîncrezători. — Vino. Dă din cap. Nu, nu. — De ce? Nu știu cu ce să mă îmbrac. — Îmbracă-te în chiloți, arăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
afară pe terasă. — Este o pacientă pe care am operat-o acum doi ani la sân, riscă prea mult, trebuie să facă o întrerupere. — Este în timp. — Da. — Atunci, de ce nu se duce la spital? Jos, camionul de la salubritate a agățat un bidon. Manlio și-a ridicat gulerul hainei, poate a înțeles, pentru că acum fluieră. Petrecerea se termină pe divane, apoi divanele se golesc, rămân numai urmele corpurilor care le-au apăsat, pernele deranjate, pahare peste tot, scrumiere pline de mucuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pierd, dar poate că fac totul să fiu părăsit. Da, mi-ar plăcea să te văd făcându-ți geamantanul și dispărând în toiul nopții. Aș alerga la Italia și poate acolo aș descoperi că-mi lipsești. Dar tu rămâi aici, agățată de mine, de patul nostru, nu, nu vei pleca în toiul nopții, n-o vei face, nu vei risca, pentru că s-ar putea să nu-mi fie dor de tine, iar tu ești o femeie prudentă. Ștergătorul de parbriz este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
al pielii de pe scaune care în dimineața asta este mai întinsă și foșnește la fiecare mișcare, și acela îndepărtat al unui vechi arbre magique decolorat de soare, se mai simte puțin din parfumul meu, cel de aftershave, din impermeabilul rămas agățat în hol toată vara și care acum este din nou cu mine, adunat pe bancheta din spate ca o pisică bătrână. Și mai ales există în toate mirosul Italiei, al urechilor, părului, hainelor pe care le îmbracă. Astăzi și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ceea ce părea etern acum nu mai este. S-a făcut scrum scaunul w.c.-ului, scrum farfuriile, scrum paturile. Nu mai există nici o urmă a trecerii noastre, parfumul familiei mele a dispărut pentru totdeauna. Ce caut eu aici? mă gândesc. Mă agăț de închizătoare, singurul lucru rămas, micul mâner de alamă... mă urcam pe scaun să ajung la el. Mă uit afară. Și perspectiva privirii este diferită. Noi construcții au micșorat orizontul, curtea este identică, dar plină de mașini. — Mulțumesc. — Pentru puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Aspiratorul a scos sângele din capul tău, canula s-a umplut de roșu. Te clătesc cu ser fiziologic. Manlio stă așezat în fața mea. A sosit de câtăva vreme. M-a îmbrățișat, a încercat să plângă, fără să reușească, s-a agățat de celular. S-a înfuriat pe cineva de la aeroport. Avionul mamei tale are o ușoară întârziere și el a insistat să afle ora exactă de aterizare, a început să discute, a ridicat vocea. Să se înfurie pe un funcționar pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
consultă. Îi vâră o mână înăuntru, adânc. Elsa ridică puțin capul, strigă. Colul uterin este deschis, dilatarea este de zece centimetri. Suntem aproape, zice Bianca, în timp ce își scoate mănușa de gumă și o aruncă în coșul metalic. Elsa s-a agățat cu toată forța de brațele negre ale moașei, puternice ca niște trunchiuri de copac. — Veniți să vedeți. Mă apropii și privesc. Sexul mamei tale a crescut, este larg și întins. Umflat de capul tău. Se vede ceva în mijloc. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
scăzut și uscat: — Ce-i cu dumneavoastră, don Augusto, vă e rău? — Nu, nu-i nimic; ce știu eu... — Vreți ceva? Aveți nevoie de ceva? Un pahar cu apă. Eugenia, de parcă ar fi găsit un pai de care să se agațe, ieși din încăpere și se duse chiar ea după paharul cu apă, aducându-i-l numaidecât. Apa tremura în pahar, dar și mai tare tremură în mâinile lui Augusto, care-o dădu de dușcă, în mare grabă, apa scurgându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Furtuna din sufletul lui Augusto luă sfârșit, ca într-o acalmie înspăimântătoare, prin hotărârea de a se sinucide. Voia să termine cu el însuși, izvorul propriilor nefericiri. Dar înainte de a-și duce proiectul la bun sfârșit, asemeni naufragiatului care se agață de o scândură fragilă, îi veni ideea de a se consulta cu mine, cu autorul acestei narațiuni. În acea perioadă, Augusto citise un eseu de-al meu în care, deși doar în treacăt, vorbeam despre sinucidere, și se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
spirituale. Și iată de ce voința de a reface gata făcutul, desfăcutul, este o tortură tragică. Și aici își află locul și întreprinderea de a te retraduce pe tine însuți. Și totuși... Da, e nevoie, ca să trăiesc, ca să retrăiesc, ca să mă agăț de acel trecut care-mi este întreaga realitate viitoare, e nevoie să mă retraduc. Și-o să mă retraduc. Cum însă, făcând-o, va trebui să-mi trăiesc istoria de azi, istoria mea începând din ziua când i-am încredințat lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acelea, dar erau cât pe ce să mă omoare. E peste puterile mele. Și când, ca să mă-ntorc aici, am trecut podul Alma - podul sufletului! -, m-am simțit îndemnat să mă arunc în Sena, în oglindă. A trebuit să mă agăț de parapet. Și mi-am amintit alte ispite similare, vechi acum, și fantezia aceea cu sinucigașul din născare pe care mi l-am imaginat că trăise aproape optzeci de ani cu dorința permanentă de se sinucide și luându-și viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o vede rostogolindu-se pe jumătate goală pe canapeaua lui, și o dorește în agonia sa, în agonia care este însăși dorința lui, printre sunetele strangulate ale horcăitului său agonic, și-o mușcă pe Pauline de sân și ea moare agățându-se de el, acelui cititor aș vrea să-i dau în chip asemănător sfârșitul agoniei protagonistului meu, dar dacă n-a simțit acea agonie în el însuși, de ce să mă întind mai mult? Sunt apoi necesități cărora nu vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mulțumesc dlui Grigore Al. Dima) se găsește în Miguel de Unamuno, Ensayos, ed. Bernardo G. de Candamo, 2 vol., Madrid, Aguilar, 1966, vol I, pp. 607-621. Don Quijote, II, 3 și 71. „Da, e nevoie, ca să trăiesc, ca să retrăiesc, ca să mă agăț de acel trecut care-mi este întreaga realitate viitoare, e nevoie să mă retraduc“, notează Unamuno Armando Zubizarreta, Unamuno en su „nivola“, Taurus, Madrid, 1960, apud Manuel García Blanco, prefața la vol. X, p. 49, al ediției Miguel de Unamuno
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
credeam că jocul s-a terminat înainte de a începe? —Amsterdam, a spus bărbatul de pe chei când a văzut eticheta de pe valiza mea. Poate îl știi pe tatăl meu. Eram rezidenți americani acum, liberi să mergem unde voiam, dar tot ne agățam unul de altul din teamă, din obișnuință sau suspiciune. Sau cel puțin așa făceau ceilalți. Eu mă grăbeam să scap de acolo. Dar se așezase în fața mea, acest vestigiu al trecutului meu, deși atunci nu eram conștient de asta. Auzisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]