11,066 matches
-
din mâna stângă era plină cu un lichid de un albastru deschis. Culoarea țâșnea frenetic de pretutindeni, cu excepția pielii mele. Am simțit cum prin dreptul soarelui trece un nor. Licărirea de emoție de pe fața Prepelicarului în momentul când s-a aplecat serioasă peste comorile sale a alungat înnorarea de-o clipă. — Am fost în vale, ca să văd dacă Demonii învolburați sunt liniștiți astăzi, a spus ea. Sunt liniștiți. E în regulă. Dar vocea îi era absentă, iar ochii îi fixau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
întrebat pe om ce făcea îcum tot a trecut pe-acolo). Omul i-a răspuns - și fiecare vorbă de-a lui era vorba unei făpturi diferite: — Caut o voce potrivită cu care să vorbesc. în timp ce striga astfel, omul s-a aplecat în față, și-a pierdut echilibrul și a căzut. Strigătul său a fost pe o singură voce. Dar stâncile de pe țărm au spart-o și-au destrămat-o iar în fâșii în locul lui. Un cerșetor ce tremura de foame pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de-a dreptul în miezul afecțiunii și, zdrang!, ești vindecat. — Rochia, zise Vultur-în-Zbor, ridicându-se în capul oaselor până ajunse ca un briceag, cu picioarele odihnindu-i-se de-a lungul rogojinei de papură, iar bustul și capul ridicate și aplecate în față, întrebător,spre mijlocul camerei și sprijinite cu un braț amorțit. — Haide, haide! sări Virgil Jones. Dacă aș fi în locul dumitale, n-aș încerca încă să stau la verticală. Orizontala este o poziție mult mai potrivită pentru recuperare. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
însănătoșim repede... Cuvintele răsunară ca un ecou, apoi se pierdură. Febra Dimensiunii: ce mai era și asta? Vultur-în-Zbor se înfurie fiindcă nu i se spusese nimic despre asta, iar ochii părură să i se limpezească. Văzu un Virgil Jones îndatoritor, aplecat deasupra lui. — în întuneric e mai rău! striga Virgil. O să te scot într-un luminiș. încearcă să te concentrezi asupra vocii mele. O să vorbesc tot drumul până acolo. Lumina zilei ajută. Alungă monștrii. — Monștrii... spuse pierdut Vultur-în-Zbor. — Vin dinăuntrul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
agitat. Voi doi trebuie să aveți o discuție lungă. Eu în schimb, o să mă-nvârt prin jur, în caz că o să aveți nevoie de mine. își sărută soțul pe creștetul capului chel îsau mai degrabă încremenit pentru totdeauna în stadiul de năpârlire), aplecându-se asupra lui când făcu acest gest, apoi plecă. Deci acesta era locul în care începea o viață nouă, se gândi Vultur-în-Zbor în timp ce se îmbăia. O noapte în cearșafuri scumpe, pe o saltea din puf. Trebuia să facă treaba să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
îndurat, în schimbul ospitalității lui fără margini. Domnul Gribb tocmai se pornise iar, așa că atunci Vultur-în-Zbor îl întrebă, - Cărei școli filozofice îi aparțineți, domnule?, lui Gribb nu-i mai trebuiră alte îndemnuri. — Cu mulți ani în urmă, povesti el, m-am aplecat asupra noțiunii de memorie a rasei: sedimentul de cunoaștere foarte concentrată care se transmite peste generații și se mărește sau se diminuează permanent. Mi-am dat seama că materia-sursă a acestui corp de cunoștințe trebuie să fie însăși materia primă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
că sunt vanitoasă. Domnule Vultur, spuse Irina Cerkasova, întinzându-i o mână lungă. Am auzit deja atât de multe despre dumneata. Ce norocos ești că ai devenit prietenul Elfridei! E o sfântă. — Dacă poți să judeci după aparențe, zise Vultur-în-Zbor, aplecându-se deasupra brațului întins, în seara aceasta sunt de două ori norocos. Irina Cerkasova râse binedispusă, dar ochii săi, pe măsură ce prindeau și susțineau privirea lui Vultur-în-Zbor, îl și examinau, misterioși și gri, purtând probabil în ei pâlpâirea unei promisiuni. Elfridei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
reflex. Exista o curioasă dihotomie între cuvintele respectuoase și gesturile condescendente ale lui Cerkasov, ca și când Gribb ar fi fost o personalitate și ar fi trebuit ținut pe un soclu - dar, totodată, la distanță. Uită de gândul lui atunci când Irina se aplecă înspre el, cu ochii ei gri mai luminoși ca niciodată. Ceva de băut, domnule Vultur, i se adresă ea și îi înmână un pahar cu vin, dar abia după ce-l ținu un moment în căușul palmelor. Poftim, îi spuse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
înțelepciune lumească în ochi și mai multă în trup. — Și să mor fată bătrână! a râs Irina. Mă port așa cum sunt. — Da, a cugetat Patașin. încă o mai ținea de bărbie. Și-a deplasat mâna către obraz. Irina s-a aplecat înspre ea. Mâna era rece. — N-or să-ți simtă lipsa, i-a șoptit. Nu pentru atât de puțin timp. Patașin a râs tare. — Nici o șansă să te seduc, Irina Natalievna, i-a zis el. Dacă vrei un bărbat, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Gribb în acea seară. Elfridei îi face foarte bine. Mi-e teamă că e foarte retrasă în timpul zilei. Trebuie să-i fie foarte greu să-și umple timpul, nu, iubito? Elfrida s-a forțat să zâmbească. Ignatius Gribb s-a aplecat aproape confidențial înspre Vultur-în-Zbor: — Până să apari tu, prietene, n-ar fi știut ce să se facă fără mine. — Ei, haide, Ignatius... a început Elfrida, dar Gribb și-a fluturat bucuros mâna înspre ea. — Ceea ce mi se pare normal, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
deja acolo, cu cămașa lui de noapte ridicolă și scufia la fel de caraghioasă, ca un spiriduș mare și furios, și evalua dezastrul. Trandafirul zăcea pe podea, cu tulpina ieșind din sicriu, care acum era răsturnat peste conținutul lui prețios! Și, amenințător aplecat deasupra lui, acolo stătea Deggle. Simțeam de o vreme că nu e totul în regulă cu Deggle și mă întrebam cât anume din antipatia crescândă a orașului față de Grimus și de mine se datora uneltirilor sale. Treceam prin vremuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o legătură între noi. Vârsta lui veșnică și, numele meu. E un om care-și încalcă legămintele. Știam ce gândește, știam ce simte. îl cunoșteam. Era o legătură mai presus de rupturi și ea a fost ruptă. în timp ce vorbea, se apleca spre câteva lumânări de pe podea și le aprindea cu un amnar. Apoi s-a înălțat încă o dată, dreaptă, cu razele galbene de pe podea luminând-o ei de jos în sus și proiectând umbre mari pe perete. Vultur-în-Zbor își aduse aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de Piatră. Pe lângă asta, era și curios. Podoaba de pene de pe cap îi atârna cu mândrie peste spătarul scaunului, iar toiagul ju-ju i se odihnea în poală. Grimus îi da ocol, mergând într-un fel ciudat, ca pe picioroange, se apleca de mijloc în față lungea gâtul la fiecare pas, cu mâinile întinse la nivelul umerilor, iar degetele i se mișcau, i se mișcau necontenit. Avea în mișcări un ritm unghiular care-ți obosea ochii. — Acesta este Dansul înțelepciunii și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
am sprijinit de tăblia patului, preventiv; dar el se limită la o înjurătură puternică și trecu pe partea cealaltă a patului, spre scara ce ducea jos, în atelierul principal. Am sărit ca arsă din pat și am zbierat la el aplecată peste balustradă: —Tu ai fost ăla care a venit pe aici, îți aduci aminte? Nici măcar nu te-am invitat. Nu m-aș întoarce la tine nici dacă m-ai ruga în genunchi! — Sigur, sigur. Deci la aceeași oră săptămâna viitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
albaștri arătând că știa că ne trăsese o sperietură zdravănă. Suki, care înghețase, își reveni brusc, de parcă cineva apăsase întrerupătorul ca să o pornească. —Bells! Iar ai leșinat? Vocea îi era plină de îngrijorare, fără tonul de fluturaș de societate. Se aplecă spre ea repede, împiedicându-mă să o mai văd pe fată. —Biata de tine! Poți să te ridici? O ajută să stea în picioare, sprijinind-o protector cu o mână în jurul taliei, și o scoase din toaletă. Poate dacă ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pe ambii obraji și apoi s-a așezat lângă el, mult mai aproape decât i-ar fi permis maniera ei obișnuită de a saluta. — Am păzit-o pe Sam de piromanul din clădire. —De cine? am întrebat. Sebastian s-a aplecat puțin ca să poată vorbi mai încet; era cu vreo 20 de centimetri mai înalt decât mine, deși purtam tocuri. Asta mă făcu să îi simt din nou parfumul. Trecuse ceva vreme de când cunoscusem un bărbat al cărui parfum să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cineva a suferit un atac de cord. Abia îi simțeam pulsul. —Bill, am spus stăruitor. Bill, mă auzi? Pleoapele i se zbătură. Brusc, se uită fix la mine. —Sammy... Vocea îi era atât de stinsă încât a trebuit să mă aplec exact deasupra lui ca să îl aud. Respirația îi mirosea puternic a whisky, ceea ce m-a surprins; dar încercam să mă concentrez la ce spunea și am alungat gândul. — Nu mai pot continua să fac asta... chiar dacă le spune... nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Are nevoie de CPR? Probabil, am spus peste umăr. Așteaptă puțin... —Sammy, spunea Bill stăruitor, pe un ton ceva mai ridicat. Sammy, vreau să îți spun... să îți spun despre... Dar ei mă împingeau la o parte. Cineva s-a aplecat deasupra lui, făcându-i respirație gură la gură și apăsându-i pieptul, cu mișcări ciudat de regulate și controlate, în contrast cu panica din jurul nostru. —Bill, am spus grăbit, sunt încă aici, mă auzi? Bill și-a ridicat capul pe jumătate. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
spun, iar în spatele lui, Charles de Groot și James Rattray-Potter. Mai multă lume se îmbrâncea în spatele lor, dar astea erau fețele pe care le-am văzut, cele pe care credeam că le-ar fi văzut Bill. Ghemuit lângă mine, încă aplecat peste pieptul lui Bill, era celălalt om din grupul lui Fine. Apoi, trupurile începură să se retragă, lipindu-se de pereți, iar cineva strigă de afară: — A sosit ambulanța, dați-vă la o parte... Cu toate că locul era strâmt, paramedicii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
fac. Acum îl anunț pe Duggie. Nu mi-a spus că e ocupat la prânz, nebunaticul. Acum, că era mai aproape de mine, am observat că fața lui Adrian era neomenesc de netedă. M-am întrebat dacă se epilează pe față. Aplecându-se elegant peste birou, apăsă pe un buton pentru interfon și, când Duggie a răspuns, a zis: — Domnișoara Jones a venit, programarea pentru prânz. Să sun la restaurant înainte? Ridică receptorul. —Noroc că e luni, îmi spuse încrezător, au ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
adică vrei să mă mai vezi? M-am uitat la el cum mă privea cu o expresie a feței aproape vulnerabilă care contrazicea detașarea din vocea sa. Ochii îi erau foarte mari și gri. Am avut pornirea bruscă să mă aplec peste masă, să îl apuc de cravată, să îl trag înspre mine și să-l sărut îndelung; și poate chiar aș fi făcut asta dacă nu s-ar fi întors chelnerul cu cardul lui Sebastian, stricând momentul. Seara era atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
și gata. Șoferul se întoarse și mă privi nerăbdător: —V-ați hotărât odată, mi-a spus, sau îl lăsați pe bietul fraier să stea acolo toată noaptea? Sebastian stătea încă pe trotuar. Am lăsat geamul în jos și m-am aplecat în afară. — Poți să mă conduci dacă vrei, am spus și m-am simțit ca o idioată. —Ești sigură? Taximetristul scoase un sunet care semăna cu un ceainic care fierbe. Nu știu de ce se agita atât - oricum contorul mergea. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Nu am fost un fan al bucătarilor celebri, dar îmi place când văd un bărbat bine preparând o mâncare delicioasă pentru propria mea delectare, degetele lui delicate desfăcând cu pricepere ceapa verde și tăind-o fin, concentrându-se cu capul aplecat într-o parte, cu cascada de păr ca bronzul alunecându-i pe frunte... —Pot să îți aranjez șuvița? am întrebat. Cred că ai mâinile murdare de ceapă. A, mi s-a părut că îl văd roșind ușor, da. Adică, hm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
moale, ca și când abia ar fi fost spălat. S-a uitat la mine cu buzele puțin întredeschise, la fel de chipeș ca un personaj din reclamele pentru șampon și mai deschis ca de obicei. —E mai bine? Își drese vocea. — Da, mulțumesc. Își aplecă din nou capul deasupra blatului de tocat. — Ce ai zice să mai faci încă un gin tonic? M-am îndreptat abătută să umplu paharele. Trebuia să fac ceva, altfel am fi mâncat crostini, bucăți mari de ton și Dumenzeu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
care le-am frecat mai apoi de gingie. El a făcut la fel. Mi-a amorțit limba, mi-a spus uitându-se la mine. —Complet? am întrebat ridicând din sprâncene. —Trebuie să o testez, dacă nu te superi... S-a aplecat peste mine și m-a sărutat foarte încet, atingându-mă doar cu gura și cu vârful limbii. Apoi s-a retras puțin. De data asta, eu am fost cea care și-a dres vocea. Cum a fost? am întrebat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]