6,106 matches
-
lor sunt presărate margarete galbene și garoafe roz. Întrerupătoarele de lumină sunt mascate cu bandă adezivă, ca să nu poată fi folosite. Mona are, în schimb, pe podea niște pietre plate, pe care a așezat lumânări, lumânări mov și albe, unele aprinse, altele nu. Lumânări aprinse mai sunt și în șemineu. Din conurile de tămâie brună de pe pietrele cu lumânări se ridică fuioare de fum alb. Singura lumină adevărată se vede atunci când Mona deschide frigiderul sau cuptorul cu microunde. De dincolo de pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
galbene și garoafe roz. Întrerupătoarele de lumină sunt mascate cu bandă adezivă, ca să nu poată fi folosite. Mona are, în schimb, pe podea niște pietre plate, pe care a așezat lumânări, lumânări mov și albe, unele aprinse, altele nu. Lumânări aprinse mai sunt și în șemineu. Din conurile de tămâie brună de pe pietrele cu lumânări se ridică fuioare de fum alb. Singura lumină adevărată se vede atunci când Mona deschide frigiderul sau cuptorul cu microunde. De dincolo de pereți se aud cai nechezând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și să trăiesc în armonie cu toată această splendoare a naturii. Ca să înțeleg ce simte Mona, îmi lipesc fruntea de geam. Aerul condiționat merge, dar sticla frige ca focul. Ciudată coincidență: în atlas, toată California apare în aceeași culoare galben aprins. Și Stridie pufnește pe nas, cu o mișcare rapidă care-i dă capul pe spate. Se uită lung la Mona și zice: — Nici un indian n-a avut vreodată parte de așa ceva. Pe vremea cowboy-lor nu existau ciulini călători, zice. Semințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
jos. Cu pagina aprinsă în mână, Helen împinge cu piciorul familiile în flăcări în rigolă. Focul din mâna ei se întețește, învolburându-se și fumegând în bătaia vântului. Și, nu știu de ce, mă gândesc la Nash și la torța lui aprinsă. Helen zice: — Eu nu mă distrez! Cu mâna cealaltă zăngăne spre mine cheile mașinii. Apoi, cât ai clipi, Stridie și-a încolăcit brațul în jurul gâtului lui Helen, pe la spate. Dintr-o mișcare, o doboară la pământ și, în timp ce ea smucește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Poesis Modaviae... </biography> Iubire din dor Iubirea și dorul se-nalță din lacrimi, cu flăcări de lună și aripi de vis, năframă de cântec își prind peste coapse-n cascade de vise pe gândul ucis. Tresaltă și joacă, în inimi aprinse, se-aud cum se-adună și cum se despart, se macină-n jarul de pietre de moară, se sting sub cenușă, când sufletu-împart. Dar focul răsare din vatra încinsă și curmă tăcerea, zvâcnind înspre nor, din crengile-n raze, săgeți
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
decembrie 2012 </biography> Peregrinaj în alb departe de tine zăpezi alpine mi-au nins sufletul sărman peregrin fulgi albi și blajini precum mâinile bunicii (înălțate cândva în văzduhul rezemat de Retezat într-o zi de joia mare) mai dezmiardă obrajii aprinși ai copilăriei împletesc în busuiocul sfințit sub icoane râsetele nestăvilite și năzbâtiile cu mătănii și cântece vechi pe care le știu și acum în orașul umil și sărac dar cu suflet adânc cât un abataj de huilă cu șapte limbi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
au dat iama ca avarii În pământul vechii Dacii de-au făcut-o corcitură - Ei sunt cei ce ne-au supt seva și-astăzi ne propun cultură! Au venit întâi romanii, ne-au „civilizat” cu forța, Ca și cum „latinizarea” ar păstra aprinsă torța, Iar apoi, cu vieți pierdute, cu tezaurul furat S-a întors Traian la Roma să se facă împărat! Calul Decebal pierise în păduri, vândut de lupi, Astfel dacii deveniră fiii unui neam de vulpi! Ne-a plăcut mai mult
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de mult timp și că nu mai știa nimic despre soarta lui. Ofițerul, un tip încruntat și nervos, îl amenință cu pușcăria, dar până la urmă îl lăsă să se întoarcă teafăr și nevătămat acasă, unde Mariana îl așteptase cu lampa aprinsă toată noaptea, temându-se că va fi arestat, iar ea va rămâne singură cu copiii. În schimb, la începutul anului următor, Jarpalea se pomeni ridicat pentru a doua oară de acasă și nu reveni în sat decât în primăvară. Întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pe-aici viața e... viață și... Hotărât lucru. Mai am de învățat. Pictor Departe, într-un loc târziu, două năluci pictau lumea în mii de nuanțe. Un desen ce le-nlănțuia fericite în armura culorilor. Cu mare talent, când mai aprins, când mai agale, își încercau forțele, naturale și supranaturale, pe o pânză numai bună de înfățișat măreția universului. Din neatenție, însă, ori din prea mare grabă de a-și vedea lucrarea împlinită, o mișcare greșită aruncă pânza în prăpastie. Ce
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
oglindea privirea Spre țelul vieții - nemurirea. Trecutul etern Se lasă noaptea, un negru abis. Întunericul cade, pătrundem în vis, Somnul etern ne-nvăluie în ceață, Un loc rătăcit în imperii de gheață. Stelele dau lumină, una câte una, Lumânări nestinse țin aprinsă luna, În obscur zăresc pietre funerare, Mister și farmec ritual, pe cărare. O umbră urcă rar treptele cetății, Se-aud și pașii apăsați ai nedreptății Celor căzuți demult aici în patimi, În războaie purtate, în sânge și lacrimi. Locul unde
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cunoșteam, că îl doream, că îl iubeam. Nu, nu, nu! mi-am spus furioasă. Pentru acel prefăcut: nici un sentiment! Însă, în timp ce alerg, iar vântul îmi sufla în față și-mi face ca firele de păr să danseze în lumina felinarului aprins, plâng. Lacrimi reci și pure se coboară ușor de pe obraz și ating pământul acoperit cu un strat subțire de zăpadă. „Din cauza vântului, sigur, da, sigur”, mi-am spus, încercând să cred într-adevăr în ceea ce spuneam. M-am oprit. Era
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Am să încerc să te ridic spre culmi și cu prețul nefericirii mele, să-ți dăruiesc toată fericirea din lume. Ceea ce simt, nici măcar nu poate fi exprimat în cuvinte. E ceva ce parcă îți arde în suflet ca un foc aprins. Acel foc arzând e iubirea. Poate e puțin ce îți spun acum, sau poate sunt cuvintele prea sărace. Dar, am să încerc să mă rezum la două cuvinte, care sper să-ți rămână în inimă ca o pecete: Te iubesc
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
somnul mă toropise. Ajung, prin urmare, la râu. O fată frumoasă ca o nimfă făcea baie goală în apele tulburi. La vederea mea, se oprește ca fermecată și mă contemplă îndelung cu ochii ei ca niște ațe, de un verde aprins. Apoi iese din apă, se îmbracă lent în fața mea, fără să se rușineze, și se așază pe un trunchi de copac, chiar pe malul râului. Îmi face semn discret cu mâna. Atras de frumusețea fetei, dar mai ales lovit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
prins în această searbădă realitate, încât oglinzile îi rețineau tot mai rar chipul, uitarea de sine se instala tot mai mult, pe zi ce trece. Nu mai era timp pentru asta, numai era timp pentru nimic. Dorințelor lui cele mai aprinse și mai ascunse a încetat să le mai dea curs, cel mult dacă-i erau foarte la îndemână sau nu-i consumau prea mult timp. Acum, de când s-a instalat perfid și iremediabil boala, s-a întors treptat din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
vadă ochii omenești, galbeni cu reflexe de chihlimbar... Nu semăna cu niciun animal cunoscut de ea din cărți sau din puținele ei vizite cu nepoțelele la grădina zoologică. Era de mărimea unui șobolan, îmbrăcat în zale teutonice de un violet aprins ce se terminau într-o coada ascuțită și cornoasă, asemănătoare cu coada de Armadillo. De altfel, toată înfățișarea lui ar fi putut aduce cu acest specimen, cu excepția culorii deosebit de stridente și a feței teșite, aplatizate, cu nasul redus la două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
vindecarea nici nu mai știe de unde să înceapă, încotro s-o ia. Atunci, știi deja, simți că ai devenit un cadavru viu și îți dorești moartea, resemnat sau nu. A dormit și a visat un trandafir superb, de un roșu aprins, ce creștea în interiorul ei, ca într-o seră fără aer și lumină. Și trandafirul se hrănea din venele ei și devenea tot mai roșu și mai mare și ghimpii lui creșteau și se apropiau tot mai amenințător de organele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
medicamente, se apropie de el și mai mult. — Care este natura răului care te mistuie? Îl Întrebă, ca și când ar fi Încercat să pătrundă, prin poarta ochilor, În suferința lui. — Bila neagră, revărsată În vene. Îmi arde fruntea ca o lavă aprinsă, răspunse Dante anevoie. O străfulgerarea luci În ochii lui Teofilo. — Poate că dispun de ceva... de un leac nou, zise el. Părea fericit că avea ocazia să-i fie de folos unui bărbat atât de prețuit și, În același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gestul unui scelerat. Uiți, se vede treaba, că nu ești În lanțuri numai prin benigna răbdare a Bisericii, care Încă nu și-a Încheiat socotelile cu domnia ta. Își Împinse către el inelul, lovindu-l peste gură, În timp ce, cu ochii săi aprinși, Îi impunea să i-l sărute. Dante sărise și el În picioare, cu mâinile Întinse spre grumazul celuilalt, care Își retrăsese instinctiv capul Între umerii masivi, ca o broască țestoasă care se apără de un corb. Degetele priorului nu izbuteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
citise. Da, chiar el. Ai ascultat vreodată o predică de-a lui, În biserica celor Patruzeci de Mucenici? Te asigur că sunt emoționante. Meșterul Ambrogio era și dânsul fascinat de ele. I-am văzut deseori Împreună, adânciți Într-o conversație aprinsă. Căpitanul zâmbi. — Poate că omul nostru din Como era un credincios. Cetatea voastră pare să atragă sufletele cuvioase, precum Angiolieri. Rostise ultimele cuvinte cu un sarcasm evident. — Mda, messer Cecco, zise Încet priorul. Un poet bizar și un om deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
credincioși se mărginiseră să Îi arunce câte o privire bănuitoare, de Îndată potolită de tonul confidențial al predicatorului. După acel scurt salut, părea că și Bruno uitase de dânsul. Își desprinsese privirea, Întorcându-se cu fervoare la predică, cu ochii aprinși Îndreptați către cer. Trebuia să fie spre sfârșit, judecând după tonul său concluziv. Dar, chiar și așa, poetul nu avu nici o dificultate În a-i recunoaște imediat sursa. În acel moment, spunea ceva În legătură cu etapele succesive ale vieții omului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rumeguș epuiza cu repeziciune obiectul atenției lor. — Vezi cum ispitesc trupul cele șapte Păcate capitale? Numai că cele șapte Virtuți nu le lasă să-l ia pe bietul om! mai exclamă mojicul, care părea să nu piardă nici o replică din aprinsa dispută. — De ce trebuie salvată de la iad păpușa aceea? Întrebă priorul, devenit curios ca urmare a certitudinilor granitice ale interlocutorului său. — Nu pricepi? Și-a mărturisit păcatele, s-a căit! — Și e de ajuns ca să se salveze? O lăcrimioară? — Desigur, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ridică din adăpost și o luă la goană către pod. Încotro pleci, priorule? Îl Întrebă din urmă glasul alarmat al lui Bargello. Acolo sunt Negrii! Ai Înnebunit? Dante o luase pe scurtătură spre Ponte Vecchio. În jur auzea strigătele din ce În ce mai aprinse ale rebelilor. — De ce alergi spre ei? Fugi? Fugi și domnia ta? Poetul continuă să alerge. Bargello avea să plătească și insultele acelea. Dar acum nu era vreme. Îi revenise În minte o amintire din copilărie, când mergea pe pod cu ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
picta în locul lui!" Îl privea pe Rateau cu ochi nefericiți. "Nu pot trăi fără el", spuse ea. Avea din nou chipul ei de fată, care-l uimi pe Rateau. Acesta își dădu dintr-o dată seama că Louise roșise. Lampa rămase aprinsă toată noaptea și toată dimineața următoare. Când Rateau sau Louise veneau să-l întrebe ce face, le răspundea doar atât: "Lăsați-mă, lucrez". La prânz mai ceru niște gaz. Lampa, care începuse să fumege, străluci din nou cu o flacără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
La miezul nopții își luă rămas bun de la Jonas. Așteptă o clipă sub ungherul în care lampa mai ardea încă, apoi plecă fără să spună nimic. În dimineața celei de a doua zi, când Louise se trezi, lampa era tot aprinsă. Începea o zi frumoasă dar Jonas nu-și dădea seama de asta. Întorsese pânza cu fața la perete. Frânt de oboseală, aștepta, așezat pe scaun, cu mâinile odihnindu-i-se pe genunchi cu palmele în sus. Își spunea că de acum înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
împinse o ușă de bambus cu țâțânile din liane. Apoi se trase la o parte, fără un cuvânt, uitându-se la inginer cu aceeași privire neclintită. În colibă, d'Arrast nu văzu în prima clipă decât un foc abia mocnit, aprins chiar în mijloc, de-a dreptul pe pământ. Apoi desluși, într-un ungher, în fund de tot, un pat de aramă, fără așternut și cu o somieră stricată, iar în ungherul opus, o masă, pe care se înșiruiau vase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]