8,235 matches
-
obiect mai scump ca 15 bani - să... miroși puțin ciocul lui Grummer...". Cotadi și Dragomir alcătuiesc un cuplu antinomic, construit în oglindă față de cuplul Algazy & Grummer sau Ismaïl și Turnavitu, și au rolul de a se dizolva reciproc. Cu toate asemănările structurale dintre cele trei perechi (relația de asociere ascunde, în realitate, o relație dintre stăpân și sclav, torționar și victimă, bazată pe un sado-masochism elementar), fundamentul relației dintre Cotadi și Dragomir este unul firesc și uman, pe când între Algazy și
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
care unii lingviști le încadrează la pseudopartitive, cf. Tănase-Dogaru, 2007). Sintagmele binominale cu sens calificativ sunt cele superlative și cele calificative. În general, se discută doar despre relația dintre partitive și pseudopartitive (Nedelcu, 2008); unii lingviști au urmărit însă și asemănările dintre sintagmele cantitative și cele calificative (Doetjes și Rooryck, 2003). 1. Sintagmele partitive 1.1. Introducere Există două tipuri distincte de sintagme partitive: (i) cele în care pe poziția N1 se află un cuantificator partitiv, de tip majoritate, sfert, jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
structura N1 de N2, în care N1 este un substantiv sens cantitativ, iar N2 este un substantiv la singular (dacă este masiv) sau la plural (dacă este numărabil). Substantivul din poziția N2 nu poate avea determinanți, dar poate avea modificatori. Asemănările cu sintagmele partitive sunt destul de superficiale: în ambele sintagme, N1 este un termen cu sens cantitativ, N2 are un sens lexical plin, iar cele două nominale sunt conectate prin prepoziție. Aparent, sintagma pseudopartitivă exprimă tot o partiție, ca și sintagma
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
vorbitori folosesc tot din și în aceste contexte. Prepoziția de s-a gramaticalizat în multe structuri, devenind o marcă a limitei dintre domeniul lexical și cel semilexical sau funcțional în interiorul grupului nominal (cf. Tănase-Dogaru, 2007: 84). Din cauza acestor diferențe și asemănări dintre cele două tipuri de sintagme menționate la (88), se folosește, în general, termenul pseudopartitiv pentru sintagmele de tip un kilogram de mere (vezi Alexiadou, Haegeman și Stavrou, 2007; Nedelcu, 2009). Distincția partitiv - pseudopartitiv a fost introdusă de Selkirk (1977
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
semilexicalitate, interpretarea lui Tănase-Dogaru se bazează pe propunerile lui H. C. van Riemsdijk - cf. 2006, printre altele). Doetjes și Rooryck (2003) consideră că sintagmele pseudopartitive ("cantitative", în terminologia lor) și cele calitative (tipul o bijuterie de automobil) prezintă foarte multe asemănări de structură. Cele două posibilități de acord al verbului predicat (cu N1 sau cu N2) depind de tipul de relație dintre cele două nominale și de semantica lui N1. Când N1 are o interpretare de tip superlativ sau de "gradul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cu cliticele pronominale). Vom urmări acordul sintagmelor în care trăsăturile de gen ale celor două nominale sunt diferite și al celor care implică un pronume personal (în poziția N2). Sintagmele calificative sunt incluse de unii lingviști în clasa pseudopartitivelor, datorită asemănării de structură "de suprafață": nominal + de + nominal, unde al doilea nominal este referențial (cf. Tănase-Dogaru, 2007: 75, unde sunt citați pentru această analiză Bennis et al. 1998, Corver, 1998, Den Dikken, 2006a). Dincolo de această asemănare superficială, există diferențe sintactice între
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
lingviști în clasa pseudopartitivelor, datorită asemănării de structură "de suprafață": nominal + de + nominal, unde al doilea nominal este referențial (cf. Tănase-Dogaru, 2007: 75, unde sunt citați pentru această analiză Bennis et al. 1998, Corver, 1998, Den Dikken, 2006a). Dincolo de această asemănare superficială, există diferențe sintactice între sintagmele calificative și cele pseudopartitive cantitative, diferențe care impun includerea lor în subclase diferite de sintagme nominale (vezi și Tănase-Dogaru, 2007: 75 și urm.). În general, se disting două tipuri majore de sintagme calificative, distincție
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
la posibilitatea de a stabili corespondențe exacte. Problemele tratate în acest capitol − abordările de tip sintactic ale distincției tipologice ergativ/acuzativ, reconsiderarea teoriei Cazului, posibilitatea de a descrie limbile ergative folosind concepte sintactice fundamentale pentru limbile acuzative (subiect, obiect, tranzitivitate), asemănările dintre structurile pasive și cele nominalizate din limbile acuzative și sintaxa limbilor ergative − urmăresc să demonstreze că, în pofida diferențelor tipologice semnificative dintre limbile de tip acuzativ și cele de tip ergativ, între aceste sisteme lingvistice există asemănări importante, iar instrumentele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
subiect, obiect, tranzitivitate), asemănările dintre structurile pasive și cele nominalizate din limbile acuzative și sintaxa limbilor ergative − urmăresc să demonstreze că, în pofida diferențelor tipologice semnificative dintre limbile de tip acuzativ și cele de tip ergativ, între aceste sisteme lingvistice există asemănări importante, iar instrumentele descriptive folosite pentru limbile acuzative pot fi aplicate, cu rezervă însă și având în vedere specificul fiecărei limbi, la descrierea limbilor ergative. În al treilea capitol, cel mai amplu, Semantica și sintaxa verbelor ergative/ inacuzative din limba
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și un So (subiect al unor verbe intranzitive ca die 'a muri', break 'a se rupe', incapabil de control asupra acțiunii). Faptul că S are trăsături asemănătoare atât cu A, cât și cu O explică existența limbilor ergative (în care asemănarea dintre S și O este decisivă), a limbilor acuzative (în care asemănarea dintre S și A este decisivă) și a limbilor care marchează diferit cele trei argumente (în care decisivă este diferența dintre S, A și O). Nominalul aflat în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
break 'a se rupe', incapabil de control asupra acțiunii). Faptul că S are trăsături asemănătoare atât cu A, cât și cu O explică existența limbilor ergative (în care asemănarea dintre S și O este decisivă), a limbilor acuzative (în care asemănarea dintre S și A este decisivă) și a limbilor care marchează diferit cele trei argumente (în care decisivă este diferența dintre S, A și O). Nominalul aflat în poziția O este definit ca fiind "celălalt rol" (dacă într-o structură
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de subsumare a tuturor sistemelor lingvistice modelului occidental: "Voir un passif dans une construction ergative, ce n'est rien d'autre que de se rendre coupable d'ethnocentrisme" (Tchekhoff 1978: 105). Tot Tchekhoff (1978: 47) reține însă ca fiind o asemănare importantă între pasiv și ergativ faptul că ambele construcții au un agent marcat. Această asemănare i-a făcut pe primii cercetători ai construcției ergative să o analizeze ca pe un pasiv. În această secțiune, voi avea în vedere numai asemănările
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ce n'est rien d'autre que de se rendre coupable d'ethnocentrisme" (Tchekhoff 1978: 105). Tot Tchekhoff (1978: 47) reține însă ca fiind o asemănare importantă între pasiv și ergativ faptul că ambele construcții au un agent marcat. Această asemănare i-a făcut pe primii cercetători ai construcției ergative să o analizeze ca pe un pasiv. În această secțiune, voi avea în vedere numai asemănările și relația diacronică dintre cele două structuri, iar în Capitolul 2 (6.) mă voi ocupa
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
asemănare importantă între pasiv și ergativ faptul că ambele construcții au un agent marcat. Această asemănare i-a făcut pe primii cercetători ai construcției ergative să o analizeze ca pe un pasiv. În această secțiune, voi avea în vedere numai asemănările și relația diacronică dintre cele două structuri, iar în Capitolul 2 (6.) mă voi ocupa în detaliu de relația sintactică dintre ergativ și pasiv. 5.1. Definiția pasivului Dixon (1994: 146) arată că termenii pasiv și antipasiv sunt folosiți în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativ și pasiv din punct de vedere atât sincronic, cât și diacronic. Autorul arată că există date istorice care demonstrează că ergativul din limbile indo-iraniene moderne este rezultatul unei transformări pasive originare. Comrie (1973: 250) înregistrează, cu destule rezerve, și asemănările dintre pasiv și ergativ, asemănări care au condus la numeroase confuzii între cele două concepte: ● în construcțiile ergative, ca și în cazul pasivului, obiectul (de adâncime) al unui verb tranzitiv este tratat morfologic la fel ca subiectul unui verb intranzitiv
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de vedere atât sincronic, cât și diacronic. Autorul arată că există date istorice care demonstrează că ergativul din limbile indo-iraniene moderne este rezultatul unei transformări pasive originare. Comrie (1973: 250) înregistrează, cu destule rezerve, și asemănările dintre pasiv și ergativ, asemănări care au condus la numeroase confuzii între cele două concepte: ● în construcțiile ergative, ca și în cazul pasivului, obiectul (de adâncime) al unui verb tranzitiv este tratat morfologic la fel ca subiectul unui verb intranzitiv, dar diferit de subiectul unui
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Hale 1997 [1993]) câine-Erg. pers.3sg-D-ANTIPAS om-Dat. mușca-NPST ' Câinele mușcă la om'. În eschimosă, antipasivul este încorporat în baza verbului, iar în warlpiri, elementul care reprezintă antipasivul este afixat la auxiliar și omonim cu marca de dativ, persoana 3 singular. Asemănarea dintre cele două limbi constă în faptul că subiectul de adâncime este plasat în cazul oblic: instrumental în eschimosă, dativ în warlpiri. Cele două limbi sunt identice în relația structurii dominate de VP. În D-Structură, morfologia antipasivă proiectează un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acuzative. Ipoteză: marcarea specială este expresia unei relații de localitate (tematică sau configurațională între un argument și un centru funcțional) între verb și NP marcat, iar diferența dintre limbile ergative și limbile acuzative este mai puțin netă − există grade de asemănări între cele două tipuri de limbi, în funcție de nivelul la care se stabilește relația de localitate dintre verb și elementul marcat. Și Müller (2004)6 susține, urmând același tip de analiză, că diferența dintre sistemul ergativ și cel acuzativ este alegerea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este proiectat în exteriorul proiecției VP, în specificatorul unei proiecții funcționale, în limbile de tip acuzativ, dar este proiectat în specificatorul proiecției VP în limbile ergative. Ipoteza subiectului ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele ergative, presupune o mare asemănare între agent și celelalte argumente. Ipoteza subiectului extern este valabilă pentru limbile acuzative, în care există o diferență fundamentală între subiect (legitimat structural) și celelalte argumente (legitimate lexical/tematic). FP VP 3 3 Agent F' Agent V' 3 3 F
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
VEDERE SINTACTIC Studiul lui Hale (1970), apud Van de Visser (2006: 203), reprezintă prima abordare generativă a ideii că, la origine, construcțiile ergative sunt pasive. Această relație diacronică dintre pasiv și ergativ, precum și anumite confuzii (mai ales terminologice), determinate de asemănarea dintre pasiv și ergativ au fost prezentate în Capitolul 1, 5, 7. În această secțiune voi prezenta câteva dintre teoriile privind relația dintre ergativ (cu referire la verbe, nu la tipul de limbă) și pasiv formulate în cadru generativ, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cu instrumente de lucru rafinate, la ideea că cele două tipuri de sisteme lingvistice pot fi descrise unitar. Dacă studiile tipologice pun accentul pe diferențele lingvistice, studiile generative, începând mai ales cu cele de tip GB, se bazează atât pe asemănări, cât și pe deosebiri, comparația între limbi având ca scop testarea principiilor și a parametrilor. Astfel, multe dintre faptele prezentate în acest capitol redau efortul generativiștilor (din diferite etape ale teoriei) de a pune accentul pe asemănările între cele două
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
bazează atât pe asemănări, cât și pe deosebiri, comparația între limbi având ca scop testarea principiilor și a parametrilor. Astfel, multe dintre faptele prezentate în acest capitol redau efortul generativiștilor (din diferite etape ale teoriei) de a pune accentul pe asemănările între cele două tipuri de limbi, în spiritul GU: analiza "inacuzativă" a limbilor ergative, formularea unor teorii sintactice aplicabile la ambele tipuri de sisteme lingvistice (teoria transparenței proiecției verbale, Ipoteza ergativității, OCP și altele) (prezentate în secțiunea 2.); ajustarea teoriei
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un statut intermediar între tranzitive și intranzitive. Ergativele se aseamănă cu intranzitivele prin prezența comună a actantului Pacient/Temă − în cazul ergativelor, acesta este unicul actant al verbului, așezat obligatoriu în poziția de subiect, fără ca verbul să fie pasiv. Pe lângă asemănarea actanțial-semantică dintre tranzitive și ergative, există și similitudini de comportament gramatical: ergativele, ca și tranzitivele, au, de cele mai multe ori, participii adjectivizabile, trăsătură absentă la intranzitivele neergative. Asemănarea dintre intranzitive și ergative privește mai ales incapacitatea lor de a satisface construcția
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbului, așezat obligatoriu în poziția de subiect, fără ca verbul să fie pasiv. Pe lângă asemănarea actanțial-semantică dintre tranzitive și ergative, există și similitudini de comportament gramatical: ergativele, ca și tranzitivele, au, de cele mai multe ori, participii adjectivizabile, trăsătură absentă la intranzitivele neergative. Asemănarea dintre intranzitive și ergative privește mai ales incapacitatea lor de a satisface construcția pasivă (Pană Dindelegan 2008d [2005d]: 142/140, în GALR II). Deși incapabile să apară în construcții pasive 8, ergativele realizează construcții aparent pasive, construcții cu Pacientul așezat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pesare, valere). În utilizările nonagentive, subiectul de suprafață este Temă. Acest lucru trebuie corelat cu poziția de obiect intern din D-Structură. Grupul de măsură primește Cazul acuzativ inerent în interiorul VP și nu are rol tematic (în poziția [NP,IP]). Asemănările dintre aceste verbe și cele inacuzative ar fi participarea la alternanța cauzativă și imposibilitatea pasivizării. Acceptarea analizei inacuzative presupune însă numeroase compromisuri: adoptarea fără rezerve a analizei propuse de Belletti și Rizzi pentru verbele psihologice și pentru cele de mișcare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]