7,167 matches
-
mai zică ceva, dar atunci apăru în pragul casei un plutonier țanțoș, strigând cu importanță: ― Domnul locotenent Bologa!... Poftiți... Excelența-sa... Peste câteva clipe Apostol Bologa stătea înfipt reglementar înaintea generalului Karg, om scurt și gros, cu fața urâtă și aspră, mohorâtă de mustăți burzuluite, sfredelită de niște ochi rotunzi, ale căror priviri, țâșnind de sub sprâncene foarte late și veșnic încruntate, păreau două pumnale veninoase. Inima locotenentului se zvârcoli când îl văzu ridicîndu-se greoi de la masa încărcată cu dosare și hărți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
E fata gazdei, don' locotenent... Bologa se învioră, îi întinse mâna și zise pe ungurește: ― D-ta ai făcut așa frumos aici? ― Împreună cu soldatul d-tale, răspunse fata cu surâs ștrengăresc, privindu-l drept în ochi. Apostol îi simți mâna aspră și foarte caldă. ― Și cum te cheamă pe d-ta? ― Ilona... ― Ilona... Da... Și nu ți-e frică între atâția militari? ― De ce să-mi fie frică? zise fata simplu, adăugând repede, cu mîndrie: Mie numai de Dumnezeu mi-e frică
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
face slujba totdeauna, numai predica o spune pe ungurește, ca să pricepem mai bine... Apostol tocmai se mustra că i-a putut pune o întrebare atât de neroadă, răspunsul ei însă îl încurcă cu desăvârșire. Și nu vorbele, ci glasul ei aspru și totuși dulce și mângâietor ca o panglică de mătase, cu niște mlădieri de copil răsfățat. De-acum nu mai dorea decât să-i audă glasul și își chinuia mintea să înjghebe o întrebare potrivită prin care s-o facă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
grijă... Răspunsul ordonanței nu-l pricepu, dar în curând auzi scârțâitul ușii și un foșnet domol. Atunci se gîndi: "Te pomenești că sunt bolnav și..." Gândul i se curmă, neisprăvit, și pe frunte simți o mână ușoară, puțin rece și aspră. Sub atingerea aceasta, clocotul minții se mulcomi repede, ca sub puterea unui farmec, și somnul coborî ca o alinare dulce... Când se trezi, auzi un glas străin lângă dânsul. Simțământul de grea osteneală îi zăcea și acum în oase, încît
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ai glăsuit și când ai trimis în internare pe protopopul Groza? îl întrerupse Apostol, vorbind numai din buze, fără să miște dinții încleștați. ― Pedeapsa crimei n-are nevoie de justificare, căci crima poartă în pântecele ei pedeapsa, zise notarul mai aspru. De altfel, eu niciodată nu mă justific, pentru că înainte de a face un pas, judec... Eu niciodată, mai ales dacă aș fi ofițer în armată, n-aș rupe logodna cu o fată numai fiindcă a vorbit ungurește, Apostole! ― Nu? făcu iar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cum s-au bătut odată, în copilărie, ca orbeții, pe malul Someșului. Slujnica se zăpăci, râse, vru să umble mai sprintenă și scăpă jos farfuriile murdare, lângă doamna Bologa, făcîndu-le țăndări. Ca să nu strice cheful domnișorului, stăpâna își reținu dojenile aspre ce-i stăteau pe limbă pentru Rodovica, sperând în taină că Apostol îi va povesti din fir în păr ce-a pățit cu notarul. Apostol fu grăbit tot timpul, tăifăsui cu ea până târziu, dar numai despre întîmplări din trecut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
loc unde rămăsese, ca și cum vreme de patru săptămâni nici nu s-ar fi clintit de acolo, stătea Ilona, scormonind, cu priviri din ce un ce mai îngrijorate, prin toate vagoanele, pe rând, încît fața ei, în încordarea așteptării, părea mai aspră și slăbită. Apoi deodată, zărind pe Bologa, i se aprinse în ochi o flacără sălbatică, și buzele îi încremeniră într-un surâs speriat... Apostol Bologa sări jos, mișcat și zăpăcit, neștiind ce să facă. În inimă îi ardea pornirea de-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și noi niște pământuri, ca oamenii de treabă, și trebuie să muncim cum putem dacă vrem să trăim... Numai Dumnezeu știe... Apostol o privea și o asculta cu mare luare-aminte și totuși nu pricepea nimic. Glasul ei însă, cu undulările aspre ca un cântec sălbatic, i se prelingea în suflet prin toți porii, îi alina toți nervii. Și în aceeași vreme ochii lui se odihneau pe buzele ei, puțin cărnoase, roșii-închise și umede, care se mișcau convulsiv, îndîrjite și cu un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care otrăvește lumea! Apostol Bologa, uluit, aproape spăimântat de înflăcărarea locotenentului, îngînă: ― Bine, Gross, credeam că ești socialist și că... ― Că sub eticheta mea se pitește tot un fel de fățărnicie? zise Gross, luîndu-i vorba din gură, cu vocea iar aspră și neplăcută. Dar meritul cel mare al socialismului în istoria omenirii este tocmai îndrăzneala de a propovădui pe față ura, de-a împărți pe oameni în două tabere, care să se urască în veci! Pe când diversele forme ale creștinismului măcelăresc
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să te pleci intrând, de-abia se deosebea în întuneric dintre pomii bătrâni care-și întindeau ramurile, ca niște brațe ocrotitoare, până deasupra acoperișului... Dinlăuntru, ca dintr-o peșteră, se auzea un glas chinuit, mormăind când tărăgănat și dureros, când aspru și ascuțit. ― E prea devreme, șopti cineva lângă Bologa, căci părintele slujește așa fel încît tocmai când se crapă de ziuă să isprăvească liturghia! ― Mai bine prea devreme decât să n-ai loc nici măcar în curtea bicericii, răspunse altul cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
onoarea să facă parte din Curtea Marțială, cum s-a amestecat, din exces de zel, și cum a dat o mână de ajutor la pregătirea execuției, cum a apucat ștreangul încercîndu-l dacă e destul de rezistent... În amândouă palmele simțea atingerea aspră a funiei. Amintirea aceasta i se prefăcu în suflet într-un simțământ de rușine și părere de rău, atât de cumplit, de mustrător, parcă ar fi stat în fața lui Dumnezeu în ziua judecății de apoi. Simțământul straniu îl stăpâni numai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
n-are... ― Patru oameni la escortă! strigă iar Varga, sec, rece. Caporalul rămâne la urmă! Apostol Bologa se lipi cu spatele de stâncă, să facă drum locotenentului. In trecere Varga se întoarse cu fața spre Apostol care-i simți respirația aspră, tăioasă, înțepătoare. Apoi fâșia de lumină muri în potopul de întuneric... CARTEA A PATRA 1 Apostol Bologa mergea liniștit, parc-ar fi scăpat de toate grijile. Sudorile i se uscaseră pe față și pe gât. Îi trecu prin minte c-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai repede, pentru Dumnezeu... Deși îi era gâtul uscat și în aer se încrucișau încă urmele glasurilor de adineaori, șoapta lui zbârnâi prelung în toate urechile și atrase asupra lui toate privirile, întrebătoare și nedumerite. Urmară repede alte întrebări, din ce în ce mai aspre și mai poruncitoare, care i se înfigeau în inimă ca niște gheare ascuțite și-l strângeau de gât să-l sugrume. Când simți că se înăbușe, tresări, îngrozit, galben la față. Gulerul tunicii i se păru un laț nesuferit. Cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
stinși în obrajii bulbucați sub casca de fier. În dosul lui veni plutonierul, de asemenea cu cască, ținând ceva pe brațul stâng și în mână, cu privirea speriată, ca și cum ar fi fost sigur că pretorul are să-i facă vreo observație aspră. În întunericul ușii, afară, se zvârcoleau capete multe, sclipeau ochi înfrigurați, ca o vedenie dintr-o baladă sângeroasă. In mijloc, neclintit, cu părul lung, puțin vâlvoiat, Apostol cerceta din ochi, fără a-i învîrti în orbite, cu luciri repezi, fața
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și de cealaltă culcată la pământ. Judecătorul începu să fluiere încet și să-și legene bastonul ca și cum ar fi alungat muște. Soarele străpunsese ceața și făcea chiciura să se topească. Eram la fel de țepeni ca țărușii din parc și aveam obrajii aspri și tari ca niște tălpi de lemn. Ciupitu încetase să mai ia notițe, ce ar fi putut scrie, de altfel? Totul fusese spus. — Bine, bine, bine... spuse iarăși Mierck, legănându-se pe vârful picioarelor. Apoi, se întoarse deodată spre jandarmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
noastră, către miresmele pajiștilor pe care ne jucam de-a baba oarba, temerile comune, cântecele, apa de izvor. Amiaza a bătut clopotul, dar noi nu mai știam dacă era o amiază din copilăria noastră sau una din timpul prezent, cel aspru și deja ruginit. Când a plecat, Josăphine m-a sărutat pe ambii obraji. Nu mai făcuse asta înainte. Mi-a plăcut mult sărutul ăsta. Era ca o pecete, ceva ce ne unea într-o rudenie a singurătății, înfrățirea unui trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
somnul din acea noapte, care vine imediat, afundându-l în vise. E pământul lui, moștenit din moși-strămoși și i se pare firesc să-l muncească cu dragoste. Când ajunge la încărcatul fanului în căruță cu boi, vocea lui devine mai aspră, măi hotărâtă. Știe că trebuie să așeze palele de fan în cantități egale pe conținutul carului, să-l meșteșugească cu grijă mare, pentru că altfel se răstoarnă. Vocea lui îndeamnă: hai, ușurel, gata, alta... Când stele noi încep a urca pe
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
aducă pe lume un copil sănătos, inteligent, frumos... -Cred că a sosit momentul să-și dovedească independența. Am suficientă încredere în mine însămi și devenea din ce in ce mai încrezătoare în hotărậrea ei . -Va trebui să învăț să fiu și mai dură, măi aspră chiar.Cred că blestemul existenței mele vine din faptul că am jucat ” la tinerețe” teatru. Am invatat foarte bine să mă prefac, să fiu altă persoană. A sosit timpul să fiu eu însămi , Lăură, pur și simplu Lăură. Telefonul sună
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
și Albă ca Zăpada. Dar eu vreau să îi rămână ceva ca amintire și de la mine, se încăpățânează Hani, să dea Domnul ca acesta să fie puloverul care îi va plăcea cel mai mult, dar Ilana izbucnește într-o cascadă aspră de râs, ce retardată ești, îl vor arunca direct la gunoi, nu vor nici o amintire de la tine, vor numai să te uite, nu am dreptate? Întoarce spre mine ochii ei mici, întunecați, iar eu spun, Ilana, eu înțeleg că îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să nu îi spui nimic lui tati, nu uita, iar eu spun, nu-ți face griji, apoi flutur sandalele cu o fericire prefăcută. Le-am găsit, Udi, îl anunț eu, hai să mergem, dar el îmi răspunde cu un sforăit aspru, suntem ca două ace micuțe care își cos unul altuia urechile, nu mă mai aude și nu se mai aude nici pe el, a adormit pe canapeaua din salon, spinarea lui lungă și îngustă ne privește sceptic, picioarele lui goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ne-a mai rămas timp să discutăm despre situația în care ne aflăm? Eu încuviințez încetișor, cu o emoție pe care nu o mai simțisem de ani de zile, el își apropie fața de mine, de aproape pielea lui este aspră și scorțoasă, la fel ca pielea portofelului așezat între noi pe masă, vrei să discutăm despre situație aici sau în altă parte, întreabă el, poate mergem în locul în care s-a născut această situație, iar eu șoptesc, bine, dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
șocată spre decolteul surprinzător al rochiei sale, care stă exact în fața ochilor mei, alb de tot, brațul ei este rozaliu, acoperit de pistrui, ca de bebeluș, o piele care îmbătrânise ascunsă, fără a vedea lumina soarelui, complet diferită de pielea aspră a palmelor sale, apoi cu voce spartă, spun, chiar dacă ai dreptate, tot nu are voie să renunțe la copil, trebuie să merg la ea să încerc să repar nenorocirea, dar Hava întinde un braț puternic, blocându-mi drumul, îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
care o reprezenta. Las-că nici întrebarea nu era grozavă: ,,Corupția...” N-a fost greu de înțeles cuvintele dar câtă realitate ulterioară ascundeau, abia de câtva timp am priceput; până la urmă e problema actuală în Europa și punctul negativ cel mai aspru în raportul MCV pentru România. În entuziasmul general de atunci, mă rog, alt președinte de stat care ne vizita după Charles de Gaulle și care ne declara sprijin ,,pour toujours” ca la ,,48...” Interviul a fost difuzat, aprecierile au fost
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
mondială (editorialele-s martori) spunând că dispărând războaiele, pier și unele motoare sociale, iar cine a apucat locuri la masa bogaților, va arunca greutățile pe cei sărmani; țările bogate pe... noi. Nu mi-am închipuit că va fi așa de ASPRĂ și grea, și neiertătoare ! Adevăratul triaj acum începe. Am intrat cu toții, speră fiecare și scapă cine poate ! Valul de proteste și greve subliniază neputința guvernanților, unde nu văd nici o capacitate, decât politruci la ciolan, de a chibzui, cântări și împărți
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
când. Că uneori Iisus cel plin de dragoste și iertător cu păcatele noastre nu se arată în Casa Domnului, dar îl putem găsi în multe alte chipuri. Am plecat de acolo golite, ologite sufletește, ca niște ființe izgonite cu vorbe aspre și grele, tocmai din locul în care căutam mai multă împăcare, bunătate, iertare, blândețe, astfel încât să ne oprească mai mult de răutățile și păcatele pe care le-am făcut și le-am putea face. Eu una merg la biserică așa cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]